Compensatia legala si compensatia conventionala

Compensația legala si compensația conventionala sunt mijloace de stingere a două obligaţii reciproce şi de aceeaşi natură existente între două persoane, astfel încât fiecare persoană este, concomitent, creditor şi debitor al celeilalte.

Este reglementată de art. 1617-1623 cod civil. Are ca efect stingerea reciprocă a celor două obligaţii până la concurenţa valorii celei mai mici dintre ele. Dacă obligaţiile sunt de valoare egală ele se sting în întregime.

Compensația legală

Compensația legală intervine automat, în temeiul legii, atunci când există datorii reciproce, certe, lichide și exigibile, fără acordul părților sau hotărâre judecătorească. Este un mod de stingere a datoriilor care operează automat, fără a fi nevoie de acordul părților sau de o hotărâre judecătorească.

Condiții

• Există două datorii reciproce.
• Datoriile sunt certe, lichide și exigibile.
• Obiectul datoriilor trebuie să fie o sumă de bani sau bunuri fungibile de aceeași natură.

Compensația convențională

Compensația convențională se bazează pe acordul părților și poate fi aplicată și în lipsa condițiilor legale, de exemplu pentru creanțe neexigibile. Este o compensație ce are loc prin acordul părților, fără a depinde de condițiile impuse de compensația legală.

Condiții

• Nu sunt necesare toate condițiile compensației legale, cum ar fi exigibilitatea.
• Datoriile trebuie să fie reciproce, dar alte condiții pot lipsi.
• Se aplică atunci când compensația legală nu este posibilă, iar părțile doresc să stingă reciproc obligațiile.

Compensația legala si compensația conventionala-Efecte

1. Compensația este un mod simplificat de executare a obligaţiilor, evitând efectuarea a două plăţi cu cheltuielile şi riscurile pe care le presupune orice plată
2. Compensația asigură egalitatea între cele două părţi, având astfel şi rolul unei garanţii, deoarece creditorul, compensând creanţa acestuia din urmă, este sigur că o va realiza, cel puţin până la concurenţa propriei datorii faţă de cealaltă parte.

Fiecare parte evită riscul insolvabilităţii celeilalte

• dacă debitorul solvabil ar plăti datoria sa
• celălalt debitor ar deveni insolvabil
• cel care a făcut plată trebuie să suporte concursul celorlalţi creditori ai lui accipiens, inclusiv riscul insolvabilităţii acestuia

Prin compensarea creanţelor şi datoriilor reciproce, el evită aceste riscuri, plătindu-se singur cu creanţa pe care o are împotriva celuilalt.

Cei doi creditori, în acelaşi timp debitori reciproci, au o situaţie privilegiată unul în raport cu celălalt, deoarece compensația constituie pentru ei o preferinţă. Se evită concursul celorlalţi creditori ai fiecăruia în realizarea reciprocă a creanţelor unuia împotriva celuilalt.

Prin compensaţie se pot stinge

• orice fel de obligaţii, indiferent că au izvor contractual sau extracontractual,
• cu condiţia să aibă ca obiect prestaţia de a da sume de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaţi natură.

Ea prezintă o mare importanţă mai ales în cadrul relaţiilor comerciale.

Obligaţiunile comerciale se desfăşoară adesea prin conturi curente, iar contul curent este reglementat şi funcţionează pe principiul compensaţiei. Uneori natura creanţei exclude posibilitatea operării compensaţiei. Alteori, această imposibilitate este generată de situaţia părţilor.

În funcţie de natura creanţelor reciproce compensaţia poate fi de două feluri:

• legală şi
• convenţională

Cazuri în care compensaţia nu operează

Ipotezele în care compensația nu este posibilă sunt reglementate expres de art. 1618 cod civil sau pot rezulta din alte dispoziţii legale:

• când creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi

1. victimei unui furt nu i se poate opune compensaţia unei datorii pe care o are faţă de autorul acelui furt

• când datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat

1. creanţa constă în dreptul de a cere restituirea unor bunuri date într-un depozit neregulat,
2. depozitarul nu poate opune deponentului compensaţia:
3. obligaţiei de restituire a bunurilor
4. cu obligaţia deponentului de a-i plăti cheltuielile de conservare şi alte cheltuieli ocazionate de depozit

• când una dintre creanţe are ca obiect un bun insesizabil

1. nu poate face obiectul compensaţiei creanţa privind pensia de întreţinere cu o altă creanţă a întreţinutului faţă de întreţinător

Cazuri în care compensaţia este exclusă

Compensaţia nu are loc atunci când:

1.  creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi;
2.  datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
3.  are ca obiect un bun insesizabil.

 În cazul popririi debitorul poprit nu poate opune creditorului popritor compensaţia datoriei sale cu cea a debitorului poprit. Din momentul înfiinţării popririi, terţul poprit nu va face nici o altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Excepţie este dacă legea nu prevede altfel

Debitorul care, fiind terţ poprit, dobândeşte o creanţă asupra creditorului popritor nu poate opune compensaţia împotriva acestuia din urmă. Poprirea împiedică orice compensaţie între debitorul poprit şi terţul poprit.

Compensaţia legală

Este acea compensaţie care operează de drept, în temeiul legii, fără a fi nevoie de acordul de voinţă al părţilor sau de o hotărâre judecătorească.

• Operează automat: este un mod de stingere a obligațiilor care se produce în mod automat, prin simpla existență a condițiilor prevăzute de lege. 
• Condiții: trebuie să existe două datorii certe (existența lor nu e contestată), lichide (valoarea e determinată) și exigibile (pot fi solicitate la plată), iar acestea să vizeze sume de bani sau bunuri fungibile de aceeași natură. 
• Efect: cele două datorii se sting reciproc, până la concurența celei mai mici dintre ele, conform Art. 1616 din Codul Civil. 

Conform art.1617 cod civil prevăd că compensaţia

• operează de plin drept
• de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile,
• oricare ar fi izvorul lor,
• care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură

Condiţiile compensaţiei

a) obligaţiile să fie reciproce

Trebuie să existe între aceleaşi persoane, fiecare având una faţă de cealaltă atât calitatea de creditor, cât şi de debitor.

 Exemple

• Părintele debitor al obligaţiei de întreţinere nu poate opune copilului său compensarea unei creanţe pe care o are împotriva celuilalt părinte căruia copilul i-a fost încredinţat. Titularul întreţinerii este copilul.
• Creditorul unui minor aflat sub tutelă nu poate opune compensaţia tutorelui, deoarece creanţele nu sunt reciproce între aceleaşi persoane.

b) datoriile să fie certe, lichide şi exigibile

Excepţie este punerea în întârziere prealabilă a celeilalte părţi, care nu este necesară în cazul compensaţiei, din moment ce aceasta se produce de drept. Trebuie să întrunească toate condiţiile pentru ca dreptul de a cere executarea silită în natură sau prin echivalent să fie actual.

c) creanţele trebuie să fie neîndoielnice, determinate în întinderea lor şi să poată fi cerută executarea acestora.

Acordarea în favoarea uneia dintre părţi a unui termen de graţie de către instanţă nu amână exigibilitatea creanţei şi nu împiedică opunerea compensaţiei legale. Termenul constituie doar o favoare acordată debitorului, care urmează să dobândească mijloace pentru a-şi plăti datoria.

d) datoriile să aibă ca obiect prestaţia de a da sume de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile şi de aceeaşi natură

Compensaţia legală nu este posibilă când obiectul obligaţiilor reciproce constă în bunuri certe sau bunuri de gen de specie diferită (grâu şi porumb). Prin efectul compensaţiei, părţile trebuie puse în aceeaşi situaţie în care s-ar afla dacă prestaţiile reciproce ar fi fost executate efectiv.

 e) părţile să nu fi renunţat expres sau tacit la beneficiul compensaţiei

Potrivit prevederilor art.1617 alin.3 cod civil oricare dintre părţi poate renunţa, în mod expres sau tacit, la compensaţie.

Efectele compensaţiei legale

• operează de plin drept, în puterea legii
• nu poate opera împotriva voinţei părţilor

Compensaţia convenţională

Prin compensaţia convenţională înţelegem acea compensaţie care operează prin acordul de voinţe al părţilor.

• Baza acordului: se bazează pe voința și acordul părților de a-și stinge obligațiile reciproce, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale. 
• Flexibilitate: părțile pot conveni, de exemplu, să compenseze o datorie neexigibilă, care nu ar fi putut fi stinsă prin compensație legală. 
• Momentul producerii: efectele compensației convenționale intervin de la data acordului părților, nu de plin drept la îndeplinirea unor condiții legale. 
• Utilizare: este o soluție atunci când părțile au un interes să stingă datorii reciproce, dar nu sunt îndeplinite condițiile stricte ale compensației legale. 

Se recurge la această compensaţie atunci când nu sunt întrunite condiţiile compensaţiei legale şi părţile au interes să stingă anumite obligaţii reciproce pe această cale. Părţile pot să convină asupra compensaţiei şi în ipotezele în care nu sunt întrunite condiţiile din art.1617 alin.1 cod civil.

Exemplu

Deşi creanţele reciproce nu sunt încă exigibile, părţile convin:

• la compensarea lor sau convin la transformarea unei obligaţii de a da bunuri generice şi
• la compensarea acesteia cu obligaţia de a plăti o sumă de bani.

În anumite situaţii compensaţia convenţională se confundă cu o dare în plată când datoriile se sting prin compensarea cu datorii purtând asupra unor prestaţii de altă natură.

Efectele compensaţiei convenţionale

• sunt similare cu efectele compensaţiei legale,
• ea nu operează de drept, ci în temeiul şi de la momentul acordului părţilor

Cesiunea de creanţă acceptată de către debitorul cedat:

1. debitorul nu mai poate opune cesionarului compensaţia pe care o putea invoca în raporturile cu cedentul
2. prin accceptarea cesiunii se prezumă că a renunţat la compensaţie

• renunţarea poate avea loc expres sau tacit
• Exemplu -un debitor care plăteşte datoria fără a opune compensaţia se consideră că a renunţat la aceasta

Cesiunea sau ipoteca asupra unei creanţe

Debitorul care acceptă pur şi simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanţei consimţită de creditorul său unui terţ nu mai poate opune acelui terţ compensaţia pe care ar fi putut să o invoce împotriva creditorului iniţial înainte de acceptare.

Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a devenit opozabilă, nu împiedică decât compensaţia datoriilor creditorului iniţial care sunt ulterioare momentului în care cesiunea sau ipoteca i-a devenit opozabilă.

Efectele generale ale compensației

a) stinge cele două datorii reciproce până la concurenţa obligaţiei care are valoarea cea mai mică

b) compensația operează ca o plată dublă

• compensaţia stinge implicit şi garanţiile şi accesoriile obligaţiei principale
• debitorul care putea să opună compensația şi care a plătit datoria nu se mai poate prevala, în detrimentul terţilor, de privilegiile sau de ipotecile creanţei sale.
• compensaţia nu poate opera sau nu poate face obiectul renunţării în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ. Exemplu – nu se poate opera compensaţia între cedent şi debitorul cedat după momentul efectuării cesiunii de creanţă.

c) când între părţile compensaţiei există două sau mai multe datorii reciproce şi compensabile, se aplică regulile de la imputaţia plăţii

d) fideiusorul poate opune creditorului compensaţia creanţei pe care debitorul principal, a cărui datorie o garantează, o dobândeşte faţă de creditorul obligaţiei garantate. În schimb, debitorul nu poate opune compensaţia creanţei fideiusorului împotriva creditorului său

e) în cazul solidarităţii pasive, compensaţia care se produce între creditor şi un codebitor solidar :

• produce efectul extinctiv de obligaţie numai în limita părţii de datorie a codebitorului solidar cu care se realizează compensaţia,
• ceilalţi codebitori solidari rămân obligaţi pentru partea de datorie rămasă după ce a operat compensaţia

f) în cazul indivizibilităţii, compensaţia intervenită între unul dintre debitorii obligaţi indivizibil şi creditor:

• stinge obligaţia indivizibilă şi
• îi liberează pe ceilalţi debitori, aceştia rămânând însă ţinuţi să plătească celui dintâi echivalentul părţilor lor.

g) în cazul compensaţiei convenţionale, aceste efecte se produc de la data când s-a încheiat convenţia privitoare la compensaţie.