Autoritatea parinteasca-modalitati de exercitare

Autoritatea părintească reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor părinților până la majoratul sau emanciparea copilului, pentru a-i asigura educația, sănătatea, siguranța și dezvoltarea morală. Aceasta se exercită de părinți împreună și în mod egal.

 Art 483 Cod civil Autoritatea părintească

 (1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.   

• Autoritatea părintească se exercită, în regulă: de ambii părinți, în mod egal și în comun, indiferent dacă sunt căsătoriți sau divorțați. 
• În cazul în care unul dintre părinți nu mai poate exercita autoritatea părintească (deced, declarație de moarte, interdicție, decăderea din drepturi părintești), celălalt părinte o exercită singur. 
• În situații excepționale, instanța poate încredința autoritatea părintească unei alte persoane, a unei familii substitutive sau unei instituții de asistență socială. Părinții au responsabilitatea de a asigura îngrijirea, creșterea, educația și sănătatea copilului. 

Cum se exercită autoritatea părintească

• Principiul exercitării în comun și egal: ambii părinți dețin autoritatea, luând împreună deciziile importante privind creșterea, educația, sănătatea și bunurile copilului.
• Informarea reciprocă: părinții au datoria să se informeze reciproc despre toate aspectele legate de copil.
• Acordul părinților: deciziile majore privind copilul se iau de comun acord.
• Situații de urgență:unul dintre părinți poate lua o decizie singur, dacă există riscul întârzierii, informându-l ulterior pe celălalt părinte.

Trăsături caracteristice ale autorității părintești

a) Este instituția cu scopul de a proteja copilul minor

Necesitatea acestei protecții este consecința incapacității copilului minor. Funcția parentală este gratuită prin natura sa. Ea este supusă unui control judiciar.

b) Este o putere care aparține ambilor părinți

• este un ansamblu de drepturi și îndatoriri relaționale pentru tatăl și mamă.
• fiecărui drept recunoscut tatălui și mamei îi corespunde o îndatorire
• este un drept natural de a asigura protecția și educația minorului. Drepturile tatălui și ale mamei le preced pe cele ale societății. Aceștia nu își pierd funcția decât în caz de decădere din exercițiul drepturilor.

Terții cărora le poate fi încredințat minorul de către instanța de tutelă și de familie nu dispun decât de puteri restrânse. Părinții rămân titularii autorități părintești și cel puțin unul dintre ei își păstrează dreptul de a o exercita.

Ceilalți membri ai familiei nu au drepturi de autoritate părintească.

• Art 17 alin 2 din Legea nr. 272/2004
• Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

 Se recunoaște dreptul copilului de a întreține relații personale cu rudele sale, precum și cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie:

• în măsura în care acest lucru:
• nu contravine interesului său superior,
• nu lărgește sfera persoanelor titulare ale exercițiului autorității părintești,
• părinții având o vocație exclusivă și opozabilă erga omnes în protejarea și reprezentarea intereselor minorului.

Drepturile și îndatoririle părintești care intră în conținutul autorității părintești, fiind drepturi personale nepatrimoniale, nu sunt transmisibile pe calea devoluțiunii legale sau testamentare. În cazul decesului ambilor părinți, exercițiul autorității părintești nu revine altor rude ci se va proceda la deschiderea tutelei. Legăturile privilegiate și primordiale ale copilului cu părinții săi nu separă copilul de restul familiei.

c) Este o funcție finalizată în interesul superior al copilului

Drepturile și îndatoririle tatălui și ale mamei sunt legate de interesul superior al copilului. Interesul superior al copilului:

• trebuie analizat în fiecare caz în parte
• trebuie raportat la fiecare copil în parte
• diferă în funcție de mai mulți factori, dar întotdeauna în limitele legii

d) Este de ordine publică

Caracterul de ordine publică al autorității părintești este confirmat de dispozițiile care o reglementează ce au un caracter imperativ:

• este valabil atât pentru părinți cât și pentru terți
• părinții nu au dreptul să renunțe la exercitarea drepturilor lor sau să le delege unui terț decât în cazuri excepționale
• părinții nu au dreptul ca printr-un act, contract sau un act de voință unilaterală:

1. să își extindă drepturile sau
2. să își restrângă îndatoririle
3. este în afara circuitului civil

Este lovită de nulitate convenția prin care un părinte ar renunța la dreptul de a-l supraveghea sau vizita pe un minor.

Când intervine instanța

• Neînțelegeri majore: când părinții nu pot ajunge la un acord asupra unei probleme importante pentru copil, instanța se pronunță în urma unei cereri depuse de unul dintre ei. 
• Excluderea din procesul decizional: instanța se pronunță dacă un părinte este exclus din procesul decizional. 
• Gestionarea bunurilor: o instanță va decide cine reprezintă minorul în chestiuni importante legate de administrarea bunurilor sale. 
• Divorț: în cazul divorțului, instanța emite o hotărâre care stabilește modul de exercitare a autorității părintești, uneori pe baza unui plan parental. 

În caz de divorț

• legea este cea care reglementează efectele divorțului cu privire la raporturile între părinți și copiii lor minori
• când divorțul este constatat pe cale administrativă sau prin procedura notarială, părinții trebuie să convină asupra exercitării autorității părintești de către ambii. Astfel ofițerul de stare civilă sau notarul poate să emită o dispoziție de respingere a cererii de divorț. Singurul care contează este interesul copilului.

Autoritatea părintească nu este intangibilă. Exercitarea ei este supusă controlului societății, în special al statului, prin organismele sale specializate.

Rolul statului este să ia măsurile necesare pentru a le asigura părinților:

• sprijin psiho-emoțional și
• sprijin financiar pentru a-și îndeplini responsabilitățile de creștere, îngrijire și educare a copilului.

Exercitarea autorității părintești

Exercitarea autorității părintești cu privire la persoana și la bunurile copilului presupune îndeplinirea în mod cumulativ a două condiții:

• Capacitatea deplină de exercițiu a părintelui dublată de putința de a-și manifesta voința

Celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească dacă unul dintre părinți este:

1. decedat,
2. declarat mort prin hotărâre judecătorească
3. pus sub interdicție,
4. decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau
5. se găsește în neputința de a-și manifesta voința

Dacă ocrotirea minorului nu se poate realiza prin părinți, temporar sau definitiv, ori nu este în acord cu interesul superior al copilului, acesta va beneficia de măsuri alternative de protecție sub forma:

1. tutelei,
2. a dării în plasament sau
3. a luării unei măsuri de protecție special

Beneficiarul drepturilor și îndatoririlor care intră în conținutul autorității părintești nu poate fi decât un copil. Poate beneficia de acest ansamblu de drepturi și îndatoriri doar o persoană care:

• nu a împlinit 18 ani și
• nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu

La momentul când minorul devine major ori dobândește capacitatea de exercițiu anticipată la 16 ani pentru motive temeinice, autoritatea părintească se stinge.

Divorțul, anularea căsătoriei minorului mai înainte ca acesta să fi împlinit vârsta de 18 ani nu afectează capacitatea de exercițiu deplină dobândită prin încheierea căsătoriei, nici autoritatea părintească nu se va reactiva.

Dacă se dovedește că la data încheierii căsătoriei nule sau anulate minorul a fost de rea-credință, nulitatea căsătoriei va reactiva și el va reveni la capacitatea de exercițiu restrânsă până la 18 ani.

Modalități de exercitare a autorității părintești

Exercitarea în comun

Celor doi părinți le este acordată exercitarea autorității părintești în deplină egalitate. Aceasta trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului. Legea a stabilit ca părinții să se afle în situație de egalitate și cooperare pe baza unei înțelegeri între ei.

Prezumția acordului părintesc este:

• o prezumție reciprocă
• o garanție pentru terți
• relativă, fiind valabilă numai față de terții de bună-credință
• limitată din punct de vedere al actelor – fiind specifică actelor ce fac parte din viața de zi cu zi a familiei

Exercitarea unilaterală

Când unul dintre părinți se află în imposibilitate de a exercita drepturile și îndeplini obligațiile părintești, ele vor fi exercitate de celălalt părinte.

 Părintele lipsit de exercițiul drepturilor părintești păstrează:

1. dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a acestuia
2. dreptul de a consimți la adopția lui

Părinții separați de copii lor au dreptul de a avea legături personale cu aceștia – drept de vizită, de cazare, de corespondență,etc. ce se exercită potrivit înțelegerii între părinți. Când apar neînțelegeri între foștii soți, soluționarea este de competența exclusivă a instanței de tutelă

Părintele care nu exercită autoritatea părintească:

• are dreptul să ceară modificarea măsurilor luate cu privire la drepturile și îndatoririle dintre părinții divorțați și copii
• este îndreptățit să ceară organelor competente sancționarea celuilalt părinte pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a drepturilor și îndatoririlor ce decurg din autoritatea părintească. Poate sesiza direcția generală de asistență socială, protecția copilului.

În situația filiație nelegitime a copilului familia este unilineară și nu monoparentală. Când filiația copilului este stabilită legal față de ambii părinți autoritatea poate fi exercitată de către un singur părinte.

Intervenția unui terț

Se poate încredința în plasament copilul dacă:

• ambii părinți sunt decedați,
• nici unul dintre părinți nu mai este apt să exercite autoritatea părintească.

Se deschide tutela. Persoana sau instituția de ocrotire dobândește numai drepturile și îndatoririle părintești referitoare la persoana copilului. Cele referitoare la bunurile copilului vor fi exercitate de către părinți de comun acord sau de către unul dintre ei, cum stabilește instanța.

Legea nr.272/2004 un copil nu poate fi separat de părinții săi decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și numai dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.

O astfel de măsură nu poate fi dispusă decât dacă este precedată de acordarea sistematică a serviciilor și prestațiilor prevăzute de lege cu accept pe:

• informarea corespunzătoare a părinților
• consilierea acestora
• terapie sau mediere 

Responsabilitatea părinților

• Răspundere comună: ambii părinți răspund pentru creșterea copilului, exercitând, în mod egal, atât drepturile, cât și îndatoririle părintești. 
• Interesul copilului: toate deciziile și acțiunile părinților trebuie să aibă la bază interesul superior al copilului. 

Răspunderea părinților

Este angajată:

• Fie pentru neîndeplinirea îndatoririlor față de persoana copilului minor
• Fie față de bunurile acestuia

Răspunderea civilă este angajată

1. pentru fapta ilicită a minorului
2. pentru fapta sa proprie – când nu și-au îndeplinit îndatoririle cu privire la administrarea bunurilor minorului, reprezentarea acestuia, încuviințarea actelor minorului peste 14 ani

Părinții sunt solidar răspunzători față de terți, de daunele cauzate de copii lor minori ca locuiesc cu ei.

Răspunderea potrivit dreptului familiei

Este decăderea din exercitarea drepturilor părintești pe cei care compromit siguranța, sănătatea ori comportamentul copilului:

• prin rele tratamente sau
• prin exemple periculoase,
• prin lipsa acordării de îngrijiri sau de sfaturi, compromit siguranța, sănătatea

Răspunderea penală

Interzicerea totală sau parțială a exercitării drepturilor părintești – pentru părinții care devin nedemni în exercitarea autorității părintești.

Când sunt condamnați ca autori, coautori, complici, instigator la o infracțiune comisia asupra persoanei copilului lor sau de către copilul lor. Retragerea poate fi parțială sau totală.