Executarea silita a contractului de ipoteca legal incheiat

Executarea silită a contractului de ipotecă legal încheiat privind un drept de creanţă garantat se poate realiza printr-o acţiune personală sau printr-o  procedură specială privind ipoteca mobiliară reglementată de Codul civil.

Creditorul poate iniția executarea silită în temeiul unui contract de ipotecă legală valabil încheiat, însă acest drept se stinge prin prescripție odată cu expirarea termenului de a solicita executarea creanței garantate — termen care, de regulă, este de 3 ani. Termenul de prescripție începe să curgă din momentul în care debitorul nu își mai îndeplinește obligațiile de plată, aplicarea prescripției variind în funcție de data de la care începe să curgă termenul, potrivit modificărilor legislative în vigoare.

Factori esențiali

• Prescripția: dreptul de a executa silit o ipotecă se stinge prin prescripție, la fel ca dreptul de a solicita executarea silită a creanței principale.
• Termenul de prescripție: termenul general este de 3 ani, însă acesta poate fi diferit în funcție de alte dispoziții legale aplicabile.
• Începutul termenului: prescripția începe să curgă din momentul în care debitorul nu își mai achită obligațiile de plată.

Contractul de ipotecă trebuie să fie legal întocmit, respectând toate prevederile legale, inclusiv forma notarială și înregistrarea în cartea funciară.

Procesul de executare silită implică trecerea prin mai multe etape

• notificarea debitorului,
• obținerea unui titlu executoriu,
• și vânzarea bunului ipotecat prin licitație publică.

De asemenea, creditorul trebuie să respecte normele procedurale impuse de Codul de procedură civilă, iar debitorul are dreptul de a formula contestații la executare sau de a încerca soluționarea pe cale amiabilă, înainte de executarea propriu-zisă.

Contractul de ipotecă

Ipoteca mobiliară se constituie prin încheierea contractului de ipotecă, însă ea produce efecte de la data la care obligaţia garantată ia naştere, iar constituitorul dobândeşte drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate.

Contractul de ipotecă mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Ipoteca este titlu executoriu şi permite realizarea creanţei în limita valorii bunului ipotecat.

Pentru restul creanţei, dacă aceasta nu izvorăşte dintr-un titlu executoriu, creditorul este doar chirografar şi trebuie să obţină alt titlu executoriu pentru a urmări alte bunuri ale debitorului. În ipoteza în care şi creanţa derivă dintr-un alt titlu executoriu, atunci creditorul poate urmări direct alte bunuri.

Când contractul principal nu este titlu executoriu, creditorul garantat printr-un contract calificat de lege ca titlu executoriu nu va putea urmări decât:

• bunurile ce fac obiectul garanţiei reale sau, după caz,
• persoana care aduce în garanţie totalitatea bunurilor sale mobile şi imobile

Bunurile şi veniturile debitorului, dacă nu fac obiectul contractului de garanţie căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu, nu vor putea fi supuse executării silite, dacă legea nu recunoaşte contractului principal natura de titlu executoriu.

Conform prevederilor art.2431 Cod civil se recunoaşte caracterul de titlu executoriu unui înscris care, prin natura sa, are ca finalitate constituirea unei garanţii reale care furnizează creditorului confortul de a obţine prin exercitarea prerogativelor clasice:

• urmărirea şi preferinţa,
• sumele corespunzătoare creanţei sale,
• sume rezultate din valorificarea silită a unor bunuri aparţinând debitorului sau unei terţe persoane

ART. 2431 Cod civil – Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii.

Art. 2431 Cod civil instituie caracterul executoriu al contractului de ipotecă, fără a trimite la natura creanţei ipotecare şi fără a lega executorialitatea acestui contract de nicio altă condiţionare.

Funcţia specifică a instrumentului de garantare:

• nu este aceea de a consemna creanţa garantată, pentru a face posibilă verificarea aspectelor substanţiale ale acestei creanţe, respectiv certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea
• este de a recunoaște caracterul executoriu al contractului de ipotecă, dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu

Pentru a se recunoaşte executorialitatea contractului de ipotecă:

• trebuie să existe un contract principal care să reprezinte el însuşi titlu executoriu
• dreptul de creanţă garantat prin contractul de ipotecă legal încheiat nu este constatat el însuşi printr-un înscris care să constituie titlu executoriu

Art. 2430 Cod civil – Executarea ipotecii nu poate fi realizată decât în virtutea unui titlu executoriu şi pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Executarea silită nu poate fi pornită decât în temeiul unui titlu executoriu ce reprezintă instrumentul legal pe care:

• statul îl acordă creditorului pentru a putea recurge la măsuri coercitive
• statul, prin intermediul organelor sale, trebuie să le pună la dispoziţia creditorilor

Există și titluri executorii de natură contractuală cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu, cum este cazul contractului de ipotecă.

Art. 632 Cod procedură civilă

• (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
• (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Creditorului ipotecar pentru realizarea creanţei sale, legea îi oferă dreptul de a alege calea:

• unei acţiuni personale 
• unei proceduri speciale privind ipoteca mobiliară reglementate de Codul civil

Prescripția dreptului la executarea silită

Art. 2504 alin. (1) Cod civil prevede că prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiune ipotecară. În acest caz, sub rezerva prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condiţiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.

În cazul prescripţiei dreptului la acţiune privind creanţa principală, dreptul la acţiune ipotecară va continua să existe, putând fi valorificat în condiţiile legii. Ipoteca poate fi transferată independent de creanţa principală iar rangul acesteia poate fi cedat altei ipoteci. Prin urmare, legătura dintre ipotecă și creanţă nu mai este una indestructibilă, ci una de circumstanţă.

Ipoteca convenţională nu este valabilă decât dacă suma pentru care este constituită se poate determina în mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă.

Sub sancţiunea nulităţii, contractul de ipotecă trebuie:

• să identifice constituitorul şi creditorul ipotecar,
• să arate cauza obligaţiei garantate şi
• să facă o descriere suficient de precisă a bunului ipotecat, impunându-se cerinţa ca bunul să fie determinat sau cel puţin determinabil.

Art. 2372 Cod civil reglementează principiul specializării ipotecii, sub aspectul:

• determinării sumei pentru care aceasta a fost constituită, a părţilor, a cauzei ce a determinat instituirea sa, în sensul de act sau fapt juridic, ca izvor al obligaţiei garantate şi
• descrierii bunului sau a bunurilor ipotecate

Necesitatea acestei specializări este determinată de asigurarea securităţii şi stabilităţii circuitului civil în materia garanţiilor, printr-o informare corectă şi completă a terţilor în ceea ce priveşte garanţia ipotecară.

Descrierea bunurilor ipotecate serveşte:

• la proporţionarea garanţiei cu creanţa garantată,
• permite creditorului să aleagă, în caz de neplată, ce bunuri vor putea fi executate
• permite debitorului să ridice anumite excepţii, evitându-se astfel o urmărire inoportună a tuturor bunurilor ipotecate, în virtutea principiului indivizibilităţii ipotecii.

Ipoteca ca drept real

• poate fi cesionată independent de creanţa principal
• poate fi constituită pentru a garanta o creanţă încă nenăscută (viitoare sau eventuală) sau de întindere variabilă
• poate supravieţui stingerii obligaţiei principale

Ipoteca ca contract contract poate conţine clauze care să aducă modificări creanţei garantate:

• fie prin reducerea cuantumului acesteia
• fie prin accelerarea scadenţei

Caracterul accesoriu al ipotecii imobiliare nu poate anula sau limita substanţial caracterul executoriu al contractului de ipotecă, în măsura în care nu există nicio dispoziţie legală sau justificare de ordin interpretativ.

Executarea silită a contractului de ipotecă-condiții substanțiale

Aceste condiţii substanţiale au în vedere natura creanţei, prin prisma caracterului accesoriu al ipotecii. Art. 2431 Cod civil instituie în mod independent caracterul de titlu executoriu contractului de ipotecă. Acest caracter nu este condiţionat de faptul ca şi creanţa garantată prin contractul de ipotecă să rezulte dintr-un înscris care să constituie titlu executoriu, ceea ce este necesar verificarea caracterului cert, lichid şi exigibil al acestei creanţe.

Creanţa este certă:

• când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu
• este suficient ca prin contractul de ipotecă să se ofere elementele pe baza cărora se poate determina suma obligaţiei garantate, nemaifiind necesară determinarea sa exactă (exclusiv) în textul contractului de ipotecă
• nu depinde de întinderea acesteia, care este o chestiune de lichiditate, ci doar de existenţa ei

Dacă în contractul de ipotecă – titlu executoriu – este menţionată o creanţă actuală, chiar dacă nu este explicitat cuantumul acesteia, cerinţa certitudinii este îndeplinită.

Doar o creanţă condiţionată, viitoare sau eventuală nu este certă. În aceste cazuri este o ipotecă imperfectă.

Creanța este lichidă:

• când obiectul ei este determinat sau
• când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui,
• în toate cazurile când cuantumul sau obiectul ei este determinat sau determinabil

Creanța este exigibilă:

• dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau
• dacă debitorul este decăzut din beneficiul termenului de plată

Având în vedere caracterul accesoriu al dreptului de ipotecă, debitorul va putea invoca pe calea contestaţiei la executare apărări care să vizeze valabilitatea actului din care izvorăşte dreptul de creanţă garantat. Aceasta deoarece noţiunea de „drept cuprins în titlul executoriu” trebuie înţeleasă ca referindu-se şi la dreptul de creanţă garantat cu ipotecă.

Condiţii formale ale executării silite a contractului de ipotecă

Pentru a putea trece la executarea silită a contractului de ipotecă trebuie îndeplinite două condiţii formale:

• contractul de ipotecă să fi fost valabil încheiat – adică respectă atât condiţiile de fond, cât şi pe cele de formă stabilite pentru valabilitatea acestuia. Doar un contract valabil încheiat produce efecte, iar posibilitatea punerii în executare ţine de efectele contractului
• calificarea contractului de ipotecă ca titlu executoriu să fie făcută în condiţiile legii

Condiţiile de formă impuse de lege pentru valabilitatea contractului de ipotecă diferă în funcţie de tipologia ipotecii:

• forma autentică notarială sau
• forma scrisă ad validitatem

Orice titlu executoriu necesită existenţa unui înscris „titlul” având rolul de realizare a opozabilităţii faţă de terţi. Forţa executorie derivă din forţa obligatorie a contractului, iar nu din opozabilitatea acestuia.

În contextul acţiunii ipotecare, opozabilitatea ipotecii poate influenţa executorialitatea sa doar în ipotezele în care bunul ipotecat nu se (mai) află la constituitorul originar.

Dacă în conţinutul contractului de ipotecă, valabil încheiat, se găsesc, în mod concret sau prin referire, toate elementele esenţiale pentru a permite pornirea executării silite, acesta este apt de a fi pus în executare în toate cazurile, indiferent dacă obligaţia garantată derivă dintr-un titlu executoriu sau nu.

Instanța competentă

Prin art.651 Cod procedură civilă, legiuitorul a instituit:

• competență teritorială exclusivă a instanței de executare în materia cererilor de încuviințare a executării silite în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului,
• este o competență de ordine publică, pe care părțile nu o pot înlătura, însă de la care, prin dispoziții legale exprese, se poate deroga

În sfera de competență a instanței de executare intră soluționarea:

• cererilor ele încuviințare a executării silite,
• a contestațiilor la executare,
• a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe