Intreruperea prescriptiei

Întreruperea prescripției

ART. 2539 Cod civil 

În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 şi 3, prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicţie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.

Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite:

• a renunţat la ea,
• dacă cererea a fost respinsă,
• anulată 
• s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

Întreruperea prescripției nu este realizată nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. 

Dacă prima cerere de chemare în judecată a fost anulată în procedura regularizării, formularea acesteia întrerupe cursul prescripţiei extinctive cu condiţia formulării unei noi cereri de chemare în judecată:

• chiar după împlinirea termenului de prescripţie,
• în interiorul unui termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a anulat prima cerere,
• numai dacă această nouă cerere este admisă,
• presupune analizarea fondului cauzei înainte de soluţionarea excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune.

Conform prevederilor art.2539 alin.(2) Cod civil prescripţia:

• nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată,
• este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia:
• să fie introdusă, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de anulare a rămas definitivă, de reclamant,
• numai dacă noua cerere să fie admisă,
• să fi fost invocat, pe cale de excepţie, dreptul a cărui acţiune se prescrie.

Dacă în urma acestei examinări:

• pretenţiile reclamantului sunt apreciate ca fiind fondate, prescripţia dreptului la acţiune se consideră că este întreruptă;
• acţiunea nu este întemeiată, aceasta nu va fi respinsă pe fond, ci, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, ca prescrisă, apreciindu-se că cererea anterioară de chemare în judecată nu a întrerupt cursul prescripţiei.

(Decizia civilă nr. 2288/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a)

Dacă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a anulării cererii:

• este introdusă o nouă cerere cu acelaşi conţinut, care este admisă,
• se păstrează efectul întreruptiv de prescripţie al cererii iniţiale și termenelor de decădere.

Art. 2548 alin. (3) Cod civil

(3) De asemenea, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător.

Conform acestor prevederi, după anularea primei cereri reclamantul:

• nu dispune de un termen de 6 luni pentru introducerea noii cereri,
• are un nou termen cu aceeaşi lungime ca termenul iniţial.

Notă: Ori de câte ori legiuitorul prevede că o anumită dispoziţie legală se aplică în mod corespunzător, aceasta nu se aplică ad litteram, ci cu adaptările necesare la instituţia juridică asupra căreia îşi extinde aplicarea.

Când se invocă existenţa unei alte acţiuni având acelaşi obiect, care a fost anulată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă cererea a fost introdusă în termenul de 6 luni de la data când hotărârea anterioară a rămas definitivă.

Întreruperea prescripției dreptului material la acţiune este realizată dacă:

• cererea ulterioară a fost introdusă înăuntrul termenului de 6 luni,
• instanţa va examina cauza pe fond,

Dacă în urma acestei examinări pretenţiile reclamantului sunt apreciate ca fiind fondate, prescripţia dreptului material la acţiune se consideră că este întreruptă.

 Dacă şi a doua cerere este anulată, potrivit art.200 alin.(3) Cod procedură civilă, întreruperea prescripţiei la data primei cereri este înlăturată cu efect retroactiv.

Art. 200 Cod procedură civilă

(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194 – 197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

Întreruperea prescripției de către a doua cerere are ca și consecinţă păstrarea efectului întreruptiv al prescripţie dacă a treia cerere este formulată înăuntrul termenului de 6 luni.

Condiţia ca noua cerere să fie admisă înseamnă că cererea de chemare în judecată:

• îndeplineşte cerinţele instituite prin art.194 –197 Cod pr. civilă şi
• dispune prin rezoluţie fixarea unui termen de judecată şi citarea părţilor,
• nu se referă la soluţionarea fondului litigios.

Conform dispozițiilor art. 248 Cod pr. civilă instanţa:

• se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond,
• administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei devin inutile, în tot sau în parte.

Art. 248 Cod pr. civilă   

• (1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
• (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.
• (3) Dacă instanţa nu se poate pronunţa de îndată asupra excepţiei invocate, va amâna judecata şi va stabili un termen scurt în vederea soluţionării excepţiei.

Dacă pentru cea de-a doua cerere judecătorul fondului dispune fixarea primului termen de judecată şi citarea părţilor, se îndeplineşte condiţia art. 2539 alin. (2) Cod civil, anume aceea ca noua cerere să fie admisă.

Când se invocă existenţa unei alte acţiuni având acelaşi obiect, care a fost anulată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă cererea a fost introdusă în termenul de 6 luni de la data când hotărârea anterioară a rămas definitivă.

În situaţia în care cererea ulterioară a fost introdusă înăuntrul termenului de 6 luni, instanţa va proceda la examinarea cauzei pe fond, iar dacă în urma acestei examinări pretenţiile reclamantului sunt apreciate ca fiind fondate, prescripţia dreptului material la acţiune se consideră că este întreruptă.

Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe prin formularea unei cereri de chemare în judecată.

Întreruperea prescripției nu este atunci când:

• titularul dreptului la acţiune renunţă la cerere,
• cererea a fost respinsă,
• cererea s-a perimat,
• cererea a fost anulată,
• dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

Prin prevederile art. 2539 alin. (2) teza a II-a Cod civil, pe lângă cazurile de nulitate în care este înlăturat efectul întreruptiv al formulării cererii, se adaugă:

• situaţia în care cererea este respinsă, iar termenul curge de la data la care hotărârea rămâne definitivă;
• situaţia unei cereri lovite de o nulitate ale cărei lipsuri sunt completate conform art. 200 Cod pr. civil, caz în care întreruperea prescripţiei are loc la data formulării cererii, iar nu de la data completării lipsurilor, care poate avea forma unei noi cereri care îndeplineşte condiţiile legale.

Dacă cererea de chemare în judecată sau cererea arbitrală iniţială este formulată la limita termenului de prescripţie, titularul dreptului la acţiune beneficiază:

• de o extindere a termenului de prescripţie până la rămânerea definitivă a hotărârii plus 6 luni,
• de dreptul de a formula o nouă acţiune ce are ca efect întreruperea prescripţiei de la data formulării cererii anterioare, deşi poate fi formulată după împlinirea termenului de prescripţie.

   Termenul de prescripţie se consideră că nu a fost întrerupt:

• după rămânerea definitivă a hotărârii de anulare sau respingere a cererii,
• este posibil ca termenul de prescripție să se împlinească până la expirarea termenului de 6 luni în care se poate formula o nouă cerere.

Sunt situaţiile în care o astfel de cerere poate fi formulată în interiorul unui termen de 6 luni şi situaţia în care cererea a fost respinsă. Pentru ca noua cerere să întrerupă prescripţia, condiţia este ca aceasta să fie admisă.

 Întreruperea prescripției este condiţionată de admiterea acţiunii, iar din punct de vedere procedural pot exista următoarele situaţii:

• dacă pârâtul invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, aceasta nu va putea fi soluţionată decât odată cu fondul, când se stabileşte dacă acţiunea este admisă şi, ca urmare, prescripţia s-a întrerupt;
• dacă instanţa apreciază că acţiunea este nefondată şi nu poate fi admisă, nu ar putea să respingă acţiunea ca nefondată pentru că, în acest caz, cererea nu a întrerupt prescripţia şi, ca urmare, ar trebui admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi respinsă acţiunea pentru acest motiv;
• pentru a motiva respingerea acţiunii ca prescrisă, instanţa ar trebui să se refere la fondul cauzei şi să constate că acţiunea este nefondată, pentru a putea motiva înlăturarea apărărilor reclamantului cu privire la întreruperea prescripţiei prin formularea unei noi cereri în interiorul termenului de 6 luni şi a înlătura acest caz de întrerupere a prescripţiei extinctive.

Această situaţie este generată de posibilitatea formulării unei noi cereri după ce termenul de prescripţie s-a împlinit.

   Există posibilitatea de a formula o nouă cerere:

• în cazul în care prima cerere a fost respinsă,
• întreruperea prescripţiei este numai dacă noua cerere este admisă.

Când există hotărâri judecătoreşti contradictorii, cea iniţială de respingere a acţiunii şi cea ulterioară de admitere a noii acţiuni, se aduce în discuţie şi problema autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.