Repararea prejudiciilor invocate de persoanele discriminate

Repararea prejudiciilor invocate de persoanele discriminate

Stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cererile pentru repararea prejudiciilor invocate de persoanele care se consideră discriminate este reglementată de OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 

Art.1 alin.1 OG nr.137/2000

În România, stat de drept, democratic şi social, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate de lege.

Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de:

• rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie,
• categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală,
• vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV,
• apartenenţă la o categorie defavorizată,
• orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate:

1. a drepturilor omului şi
2. a libertăţilor fundamentale sau
3. a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. 

Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 reglementează prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare pentru persoanele discriminate:

• ca mijloc de realizare a principiului constituţional al egalităţii între cetăţeni şi
• ca instrument de garantare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale evocate în cuprinsul art. 1 alin. (2)
• indiferent de modalitatea în care aceasta se concretizează, prin acte sau fapte, manifestate în toate domeniile vieţii sociale, cum ar fi:

1. în raporturile de muncă – în legătură cu condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, formare şi perfecţionare profesională;
2. protecţia şi securitatea socială;
3. serviciile publice, orice alte servicii, accesul la bunuri şi facilităţi;
4. sistemul educaţional;
5. libertatea circulaţiei;
6. liniştea şi ordinea publică;
7. orice alte domenii ale vieţii sociale.

Comportamentul discriminatoriu față de persoanele discriminate poate atrage răspunderea

• civilă,
• contravenţională
• penală,

Instanţa competentă material să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare persoanelor discriminate este judecătoria sau tribunalul:

• ca instanţe de drept civil,
• în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia,
• cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de instanţe speciale

“Art.27 alin.(1) din OG nr.137/2000

Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.”

Consiliul de investigare şi constatare a discriminării este un organism:

• autonom
• învestit cu autoritate de stat,
• căruia i-au fost recunoscute şi atribuţii jurisdicţionale
• cu personalitate juridică
• aflat sub controlul parlamentului, respectiv Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
• prevenirea, medierea, investigarea, constatarea şi sancţionarea contravenţională a faptelor de discriminare,

Consiliului de investigare şi constatare:

• emite o hotărâre prin care constată sau nu existenţa faptei de discriminare reclamată,
• pune în aplicare răspunderea contravenţională, atunci când este cazul.

Persoanele discriminate pot formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru:

• acordarea de despăgubiri şi
• restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau
• anularea situaţiei create prin discriminare, în condiţiile dreptului comun,

În contextul unui raport juridic guvernat de o lege specială şi în legătură cu drepturi subiective a căror protecţie se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale care se vor aplica cu întâietate.

Competenţa aparţine judecătoriei sau tribunalului, prin aplicarea:

• criteriului valoric
• în funcţie de obiectul învestirii instanţei
• art. 99 alin.(2) din Codul de procedură civilă,

“În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt”.

Angajarea răspunderii civile poate avea loc pe calea unei acţiuni:

• în daune (o cerere pentru acordarea de despăgubiri) şi/sau
• în obligaţie de a face (restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare).

Cererea:

• este scutită de taxă judiciară de timbru şi
• poate fi promovată necondiţionat de sesizarea Consiliului, care însă va fi în mod obligatoriu citat la judecarea cauzei.

Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea lua cunoştinţă de săvârşirea ei.  Judecarea cauzei persoanelor discriminate are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

Probarea susţinerilor din cererea persoanelor discriminate

Reclamantul sau persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirect. 

Pârâtul sau persoana împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.

În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

La cerere, instanţa poate dispune:

• retragerea sau
• suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care:

1. printr-o acţiune discriminatoare,
2. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care,
3. deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanţe.

Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată se comunică:

• Consiliului dar şi
• subiectelor de drept,
• altele decât victimele discriminării, care pot avea legitimare procesuală activă în astfel de cauze.

Angajarea răspunderii civile pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc în condiţiile acestora şi în faţa jurisdicţiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în faţa unor instanţe cu competenţă materială specială, derogatorie de la dreptul comun:

• dacă actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancţionare se urmăreşte intră în sfera ori a fost săvârşit în raporturile juridice care aparţin altor domenii/ramuri ale dreptului (dreptul muncii şi asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenţei etc.) şi
• în care protecţia drepturilor subiective se realizează în condiţiile unor legi speciale, în faţa unor jurisdicţii speciale,

Acţiunea discriminatorie se materializează într-un act (administrativ) iar dovedirea caracterului său discriminatoriu poate constitui chiar motivul nelegalităţii acestuia.

Legea specială se va aplica cu întâietate, sub toate aspectele, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă cărora va fi supusă acţiunea, cât şi în ceea ce priveşte instanţa competentă.

Determinarea instanţei (civile) competente să judece acţiunile în angajarea răspunderii civile pentru acte/fapte discriminatorii nu se va realiza în raport cu capătul principal al cererii având ca obiect constatarea faptei (ilicite) discriminatorii.

Sesizarea instanţei de judecată pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare poate avea loc:

• la solicitarea persoanei care NU deţine deja o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
• la solicitarea persoanei care deţine deja o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de constatare a existenţei/săvârşirii faptei ilicite discriminatorii,

Instanţa astfel învestită va efectua cercetarea judecătorească:

• pornind de la premisa existenţei şi dovedirii caracterului discriminator al faptei acuzate
• exclusiv în vederea dimensionării prejudiciului şi a determinării măsurilor adecvate pentru restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

• este autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării
• este garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte.

Consiliul îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii

• Prevenirea faptelor de discriminare prin realizarea de campanii de informare, de conştientizare privind drepturile omului, efectele discriminării, principiul egalităţii, cursuri de formare, de informare, proiecte şi programe la nivel local, regional şi naţional, realizarea de studii, rapoarte etc
• Medierea faptelor de discriminare a părţilor implicate în cazul de discriminare, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării urmăreşte reducerea şi eliminarea faptelor de discriminare şi nicidecum să aplice amenzi.
• Investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare. Pentru analizarea cât mai corectă a cazurilor şi pentru luarea deciziilor în cazul petiţiilor primite sau autosesizărilor, Colegiul Director dispune de măsuri pentru a investiga cazurile, în urma cărora acesta constată existenţa sau nu a faptei de discriminare şi după caz, sancţionarea acesteia.
• Monitorizarea cazurilor de discriminare în urma constatării unor cazuri de discriminare de către CNCD, prin supravegherea ulterioară a părţilor implicate.
• Acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării prin explicarea legislaţiei celor interesaţi de către consilierii juridici ai CNCD, prin îndrumarea asistată în ceea ce priveşte activitatea de depunere a petiţiei şi informaţii suplimentare ce decurg din această procedură.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are competenţa:

• să anuleze ori
• să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii,
• să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Potrivit legii art. 35 din Codul de procedură civilă părţile:

• nu au deschisă calea unei acţiuni în constatarea existenţei unei stări de fapt (aşa cum este acţiunea în constatarea existenţei faptei discriminatorii),
• au deschisă calea unei acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Conform art.27 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000  persoanele prejudiciate au deschisă calea unei acţiuni în realizare, care este aceea în repararea prejudiciului cauzat prin actul/faptul ilicit discriminatoriu şi în restabilirea situaţiei anterioare.