Autoritatea părintească: pierdere, decădere și încetare
Autoritatea părintească este un ansamblu de drepturi și obligații atribuite părinților până la majoratul sau emanciparea copilului, pentru a-i asigura acestuia educarea, sănătatea, securitatea și moralitatea.
- Art 483 Cod civil Autoritatea părintească
- Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.
Autoritatea părintească: pierdere, decădere și încetare
Autoritatea părintească reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor pe care părinții le au față de copiii lor minori, atât în ceea ce privește persoana acestora, cât și bunurile lor. Potrivit Codului civil, autoritatea părintească aparține, în principiu, în mod egal ambilor părinți și trebuie exercitată exclusiv în interesul superior al copilului.
Autoritatea părintească include dreptul și obligația de a crește, educa, îngriji și proteja copilul, de a-i asigura sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală, precum și de a-l reprezenta în actele juridice și de a-i administra patrimoniul, în condițiile legii.
Exercitarea autorității părintești poate fi modificată în anumite situații, inclusiv în cazul divorțului, al imposibilității unuia dintre părinți de a-și îndeplini responsabilitățile sau al unor comportamente care pun în pericol copilul. În cazurile prevăzute de lege, instanța poate dispune exercitarea autorității părintești de către un singur părinte sau decăderea unui părinte din exercițiul drepturilor părintești.
Fundamentele autorității părintești
Autoritatea părintească se bazează pe nevoia naturală de protecție a copilului privind siguranța, sănătatea și comportamentul copilului până la vârsta majoratului. Legea nu stabilește un raport de putere ci un raport de sprijin. Autoritatea părintească este temporară.
Autoritatea părintească este bazată pe vocația firească a părinților de a-și proteja copii
- este o atribuție părintească și nu doar o atribuție paternă sau maternă
- prin voința legii, tatăl și mama sunt în mod egal cotitularii autorității părintești
Legea nr. 272 din 2004 art. 6
- Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
- a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
- b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
- c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
- d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;
- e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
- f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
- g) respectarea demnităţii copilului;
- h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
- i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
- j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
- k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului;
- l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.
Cadrul legal privind autoritatea părintească
- Codul civil, art. 483–512, care stabilește principiile, conținutul, exercitarea, decăderea și încetarea autorității părintești;
- Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care reglementează drepturile copilului, responsabilitățile părinților și măsurile de protecție;
Potrivit art. 483 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul drepturilor și îndatoririlor care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită această autoritate numai în interesul superior al copilului, respectând personalitatea, demnitatea și drepturile acestuia și ținând cont de vârsta și gradul său de maturitate.
Principiile și caracteristicile autorității părintești
Autoritatea părintească este guvernată de câteva principii fundamentale care urmăresc protejarea copilului și asigurarea unei dezvoltări armonioase.
1. Caracter unitar
Autoritatea părintească se exercită în mod egal de ambii părinți, indiferent dacă aceștia conviețuiesc sau nu, fiind o instituție juridică unică, indivizibilă. Nu există o „împărțire” a autorității, ci doar atribuții concrete care pot fi exercitate separat sau împreună.
2. Caracterul personal și netransmisibil
Ea este strâns legată de persoana părinților și nu poate fi transferată ori delegată altor persoane, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege (de exemplu, plasamentul copilului). Autoritatea părintească este legată de persoana părinților și nu poate fi transmisă prin convenții sau acte juridice către alte persoane. Exercitarea anumitor atribuții poate fi delegată numai în condițiile expres prevăzute de lege, fără ca această delegare să echivaleze cu transferul calității de titular al autorității părintești.
3. Caracter obligatoriu
Exercitarea autorității părintești nu este un drept facultativ, ci o obligație legală și morală. Părinții nu pot renunța la ea și nu pot fi exonerați de răspundere decât prin hotărâre judecătorească. Părinții nu pot renunța unilateral la responsabilitățile lor față de copil și nu pot înlătura printr-o simplă înțelegere obligațiile stabilite de lege.
4. Caracterul egal al autorității părintești
Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copil, indiferent de sex, statut social sau de faptul că sunt sau nu căsătoriți, indiferent dacă acesta s-a născut în timpul căsătoriei sau în afara acesteia. Niciunul dintre părinți nu are o poziție juridică superioară în raport cu celălalt. Deciziile importante referitoare la copil trebuie luate potrivit regulilor legale privind exercitarea autorității părintești.
5. Caracter gratuit
Autoritatea părintească se exercită în interesul copilului, fără ca părinții să primească vreo remunerație.
6. Caracter temporar
Ea durează de la nașterea copilului și până la dobândirea capacității depline de exercițiu (18 ani), putând înceta sau fi restrânsă prin hotărâre judecătorească în cazuri excepționale. Autoritatea părintească se exercită, ca regulă, până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copil. Potrivit art. 484 Cod civil, durata autorității părintești este legată de dobândirea acestei capacități, în condițiile legii
7. Subordonarea principiului interesului superior al copilului
Orice măsură sau decizie a părinților trebuie să aibă ca finalitate protejarea, creșterea și dezvoltarea armonioasă a minorului. Interesul superior al copilului reprezintă criteriul fundamental în orice decizie privind creșterea, educarea, îngrijirea și protecția acestuia. Părinții trebuie să țină cont de nevoile copilului, de vârsta și maturitatea sa, de opinia exprimată de acesta și de necesitatea menținerii unui mediu familial stabil.
a) Este instituția cu scopul de a proteja copilul minor
Necesitatea acestei protecții este consecința incapacității copilului minor. Funcția parentală este gratuită prin natura sa. Ea este supusă unui control judiciar.
b) Este o putere care aparține ambilor părinți
- este un ansamblu de drepturi și îndatoriri relaționale pentru tatăl și mamă.
- fiecărui drept recunoscut tatălui și mamei îi corespunde o îndatorire
- este un drept natural de a asigura protecția și educația minorului. Drepturile tatălui și ale mamei le preced pe cele ale societății. Aceștia nu își pierd funcția decât în caz de decădere din exercițiul drepturilor.
Terții cărora le poate fi încredințat minorul de către instanța de tutelă și de familie nu dispun decât de puteri restrânse. Părinții rămân titularii autorități părintești și cel puțin unul dintre ei își păstrează dreptul de a o exercită. Ceilalți membri ai familiei nu au drepturi de autoritate părintească.
- Art 17 alin 2 din Legea nr. 272/2004
- Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
- Se recunoaște dreptul copilului de a întreține relații personale cu rudele sale, precum și cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie:
- în măsura în care acest lucru:
- nu contravine interesului său superior,
- nu lărgește sfera persoanelor titulare ale exercițiului autorității părintești,
- părinții având o vocație exclusivă și opozabilă erga omnes în protejarea și reprezentarea intereselor minorului.
- Drepturile și îndatoririle părintești care intră în conținutul autorității părintești, fiind drepturi personale nepatrimoniale, nu sunt transmisibile pe calea devoluțiunii legale sau testamentare. În cazul decesului ambilor părinți, exercițiul autorității părintești nu revine altor rude ci se va proceda la deschiderea tutelei. Legăturile privilegiate și primordiale ale copilului cu părinții săi nu separă copilul de restul familiei.
c) Este o funcție finalizată în interesul superior al copilului
- Drepturile și îndatoririle tatălui și ale mamei sunt legate de interesul superior al copilului. Interesul superior al copilului:
- trebuie analizat în fiecare caz în parte
- trebuie raportat la fiecare copil în parte
- diferă în funcție de mai mulți factori, dar întotdeauna în limitele legii
d) Este de ordine publică
- Caracterul de ordine publică al autorității părintești este confirmat de dispozițiile care o reglementează ce au un caracter imperativ:
- este valabil atât pentru părinți cât și pentru terți
- părinții nu au dreptul să renunțe la exercitarea drepturilor lor sau să le delege unui terț decât în cazuri excepționale
- părinții nu au dreptul ca printr-un act, contract sau un act de voință unilaterală:
- să își extindă drepturile sau
- să își restrângă îndatoririle
- este în afara circuitului civil
- Este lovită de nulitate convenția prin care un părinte ar renunța la dreptul de a-l supraveghea sau vizita pe un minor.
În caz de divorț
- legea este cea care reglementează efectele divorțului cu privire la raporturile între părinți și copiii lor minori
- când divorțul este constatat pe cale administrativă sau prin procedura notarială, părinții trebuie să convină asupra exercitării autorității părintești de către ambii. Astfel ofițerul de stare civilă sau notarul poate să emită o dispoziție de respingere a cererii de divorț. Singurul care contează este interesul copilului.
Autoritatea părintească nu este intangibilă. Exercitarea ei este supusă controlului societății, în special al statului, prin organismele sale specializate.
Rolul statului este să ia măsurile necesare pentru a le asigura părinților
- sprijin psiho-emoțional și
- sprijin financiar pentru a-și îndeplini responsabilitățile de creștere, îngrijire și educare a copilului.
Conținutul autorității părintești: drepturile și obligațiile părinților
Potrivit art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, de a-i asigura sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală, educația, învățătura și pregătirea profesională. Conținutul autorității părintești cuprinde două componente principale: latura personală și latura patrimonială.
1) Latura personală a autorității părintești
Latura personală privește îngrijirea, creșterea, educarea și protejarea copilului. Se referă la ocrotirea persoanei copilului, privind sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia. Educarea și instruirea copilului au importanță în antrenarea răspunderii civile delictuale a părintelui pentru fapta ilicită a minorului. S-a instituit premajoratul religios conform căruia copilul care a împlinit vârsta de 14 ani își poate alege liber confesiunea religioasă.
- În această categorie intră următoarele drepturi și obligații:
- asigurarea condițiilor necesare pentru dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală și morală a copilului;
- îngrijirea sănătății și asigurarea accesului la servicii medicale;
- alegerea și asigurarea educației și pregătirii profesionale;
- supravegherea copilului și protejarea acestuia împotriva abuzurilor, neglijării și exploatării;
- stabilirea locuinței copilului, potrivit dispozițiilor legale;
- menținerea relațiilor personale cu copilul;
- respectarea demnității, vieții private și opiniei copilului;
- îndrumarea copilului în exercitarea drepturilor sale.
- Părinții trebuie să adopte măsuri educative care respectă demnitatea copilului și să evite orice formă de violență fizică sau psihică.
2) Latura patrimonială a autorității părintești
Latura patrimonială privește administrarea bunurilor copilului minor și reprezentarea acestuia în raporturile juridice, în limitele stabilite de lege. Părinții au obligația de a administra bunurile copilului cu diligență și de a acționa exclusiv în interesul acestuia.
- Principalele atribuții patrimoniale sunt:
- administrarea bunurilor minorului;
- reprezentarea legală a copilului care nu a împlinit 14 ani;
- încuviințarea actelor juridice încheiate de minorul cu vârsta între 14 și 18 ani;
- protejarea patrimoniului copilului;
- evitarea conflictelor de interese între părinte și minor.
În materia capacității de exercițiu, trebuie făcută distincția între minorul sub 14 ani și minorul care a împlinit această vârstă. Minorul sub 14 ani este reprezentat legal de părinți în actele juridice, cu excepțiile prevăzute de lege. Minorul între 14 și 18 ani încheie singur actele juridice, însă, ca regulă, cu încuviințarea părinților sau a reprezentantului legal și, atunci când legea impune, cu autorizarea instanței de tutelă.
După vârsta de 14 ani minorul
- își exercită singur drepturile și
- își execută tot așa obligațiile, însă
- numai cu încuviințarea prealabilă a părinților și, după caz, a instanței de tutelă.
3) Administrarea bunurilor copilului minor
Administrarea patrimoniului minorului trebuie realizată cu respectarea dispozițiilor Codului civil privind ocrotirea persoanei fizice. Părinții nu pot dispune în mod liber de bunurile copilului, deoarece acestea constituie un patrimoniu distinct de patrimoniul lor personal. Pentru actele de conservare și administrare curentă se aplică regulile corespunzătoare naturii actului.
În schimb, anumite acte de dispoziție, precum înstrăinarea sau grevarea bunurilor minorului, necesită autorizarea prealabilă a instanței de tutelă, în condițiile legii. Autorizarea este justificată atunci când actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. De asemenea, părinții trebuie să respecte interdicțiile legale privind actele juridice încheiate în situații de conflict de interese cu minorul.
Pierderea și decăderea din exercițiul drepturilor părintești
În limbajul obișnuit, expresia „pierderea autorității părintești” este utilizată pentru a descrie situațiile în care un părinte nu mai exercită drepturile părintești. Pierderea autorității părintești presupune încetarea nu neapărat instituțională a autorității părintești, ci doar pentru subiectul care o exercită, cu sau fără caracter punitiv, putând să se păstreze în ceea ce-l privește pe copil, care se va afla sub autoritatea celuilalt titular.
Pierderea autorității părintești presupune încetarea exercitării acesteia nu în mod instituțional, ci doar în ceea ce îl privește pe părintele căruia i-a fost retras acest drept, instanța putând stabili menținerea sau, dimpotrivă, restrângerea legăturilor personale cu copilul.
Măsura se dispune numai prin hotărâre judecătorească și are caracter excepțional, fiind justificată exclusiv de situații grave, precum neglijarea, abuzul ori comportamentele care pun în pericol dezvoltarea fizică, psihică sau morală a minorului, cu respectarea principiului fundamental al interesului superior al copilului.
Decăderea este o măsură judiciară excepțională, reglementată de art. 508 Cod civil, care poate fi dispusă atunci când părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente, consum de alcool sau stupefiante, purtare abuzivă, neglijență gravă ori alte situații prevăzute de lege.
Pierderea fără caracter punitiv – adopția
Autoritatea părintească încetează prin adopția copilului. Adopția atrage încetarea raporturilor de rudenie între copilul adoptat și părinții săi firești și rudele acestora.
- Se stabilesc:
- filiația dintre adoptat și cel care adoptă
- legăturile de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului
Excepție: cel care adoptă este soțul părintelui firesc al adoptatului. Se păstrează autoritatea părintească comună cu părintele adoptive, a părintelui, în ciuda adopției.
Pierderea cu caracter punitiv – decăderea
Decăderea ambilor părinți din exercițiul drepturilor părintești conduce la un transfer al autorității părintești. Aceasta va fi exercitată de tutore în locul părinților. Este o sancțiune juridică, definitivă sau temporară, ce poate fi pronunțată de instanța judecătorească. Scopul este sancționarea părintelui care se face vinovat de purtare abuzivă sau neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor parentale, și în ocrotirea interesului superior al copilului minor.
Dacă numai unul dintre părinți este decăzut din exercițiul drepturilor părintești, celălalt preia integral sarcina exercitării autorității părintești. Când ambii părinți sunt decăzuți din drepturile părintești, se va institui tutela sau o măsură de protecție specială precum adopția. Decăderea poate fi totală sau parțială, pentru anumiți copii. Decăderea nu îl scutește pe părinte de a da întreținere copilului.
Redarea exercițiului drepturilor părintești
Când au încetat împrejurările care au dus la decădere și nu mai există nici o primejdie pentru copil, instanța poate reda părintelui decăzut exercițiul drepturilor părintești. Recuperarea se produce automat când se întoarce părintele absent și atunci când încetează incapacitatea sau imposibilitatea acestuia.
Condițiile decăderii din exercițiul drepturilor părintești
Instanța poate dispune decăderea părintelui atunci când comportamentul acestuia justifică o asemenea măsură de protecție.
- Printre situațiile relevante se pot regăsi:
- relele tratamente aplicate copilului;
- abuzul fizic sau psihologic;
- neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești;
- comportamentul abuziv;
- consumul de alcool sau de substanțe stupefiante, în condițiile prevăzute de lege;
- orice conduită care pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului.
- Decăderea nu intervine automat. Măsura este dispusă de instanța judecătorească, în urma analizării probelor și a circumstanțelor concrete.
Efectele decăderii din exercițiul drepturilor părintești
Decăderea poate fi totală sau parțială și poate privi toți copiii părintelui ori numai anumiți copii, în condițiile art. 508 Cod civil. Dacă un singur părinte este decăzut, celălalt părinte exercită autoritatea părintească.
Dacă ambii părinți sunt decăzuți din exercițiul drepturilor părintești, copilului i se instituie tutela, în condițiile legii, sau se aplică o măsură de protecție adecvată. Un efect important este acela că decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu înlătură obligația părintelui de a asigura întreținerea copilului. Prin urmare, părintele decăzut continuă să aibă obligația legală de întreținere.
Redarea exercițiului drepturilor părintești
Decăderea nu exclude posibilitatea redării exercițiului drepturilor părintești. Potrivit art. 510 Cod civil, dacă au încetat împrejurările care au determinat decăderea și nu mai există pericol pentru copil, instanța poate reda părintelui exercițiul drepturilor părintești. Redarea se dispune numai în măsura în care este compatibilă cu interesul superior al copilului.
Încetarea autorității părintești
Încetarea autorității părintești trebuie analizată distinct de decăderea unui părinte din exercițiul drepturilor părintești. Potrivit art. 484 Cod civil, autoritatea părintească se exercită până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copil. În consecință, autoritatea părintească încetează, ca regulă, atunci când copilul dobândește capacitate deplină de exercițiu.
- Aceasta poate interveni:
- prin împlinirea vârstei de 18 ani;
- prin dobândirea anticipată a capacității depline de exercițiu, în cazurile prevăzute de lege.
De asemenea, decesul unui părinte determină încetarea exercitării autorității de către acesta, fără ca drepturile și obligațiile celuilalt părinte să înceteze automat. În cazul decesului ambilor părinți, copilul poate beneficia de instituirea tutelei sau de alte măsuri de protecție prevăzute de lege.
Încetarea de plin drept prin
- moartea sau declararea pe cale judecătorească a decesului părinților ori a copilului
- împlinirea de către copil a vârstei majoratului. În cazul în care copilul suferă de alienație mintală sau debilitate mintală sau este surdo-mut, părintele va fi în continuare reprezentantul său legal, ca tutore.
- emanciparea prin căsătorie –de plin drept. Ea continuă să existe chiar dacă mariajul a fost dizolvat prin deces, divorț înainte ca copilul să fi împlinit 18 ani.
- încetarea pe cale judecătorească – ca urmare a unei hotărâri judecătorești.
Delegarea exercitării autorității părintești
Delegarea exercitării unor drepturi și îndatoriri părintești reprezintă o măsură reglementată de lege, care permite, în anumite situații, exercitarea temporară a unor atribuții de către o altă persoană. Delegarea nu echivalează cu pierderea calității de părinte și nici cu transferul definitiv al autorității părintești.
În materia protecției copilului, Legea nr. 272/2004 reglementează situații speciale în care delegarea poate fi dispusă în condițiile legii, inclusiv în cazul părinților plecați la muncă în străinătate. Persoana desemnată trebuie să îndeplinească cerințele legale, iar măsura este supusă controlului instanței competente. Delegarea urmărește asigurarea continuității îngrijirii, supravegherii și reprezentării copilului, fără a înlătura obligațiile legale ale părinților. Este provizorie iar efectele delegării sunt limitate și temporare.
Este voluntară
- când părinții prin învoiala lor și
- cu încuviințarea instanței de tutelă,
- pot delega exercitarea autorității părintești către o altă persoană fizică sau juridică.
Este legală în cazul
- divorțului părinților,
- nulitatea sau anularea căsătoriei acestora,
- stabilirea filiației copilului din afara căsătoriei.
Diferența dintre exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, decădere și încetare
Pentru înțelegerea corectă a instituției juridice, este necesară diferențierea celor trei situații:
| Situația juridică | Semnificația |
|---|---|
| Exercitarea autorității de către un singur părinte | Un părinte exercită autoritatea, iar celălalt nu participă la exercitarea acesteia în condițiile stabilite de instanță. |
| Decăderea din exercițiul drepturilor părintești | Măsură judiciară de protecție dispusă împotriva părintelui care pune în pericol copilul. |
| Încetarea autorității părintești | Încetarea exercitării autorității ca urmare a dobândirii capacității depline de exercițiu sau a altor situații prevăzute de lege. |
Aceste instituții au condiții și efecte juridice diferite și nu trebuie confundate.
Autoritatea sub control judecătoresc
Denumită simplu administrarea legală, se aplică la actele foarte importante ce necesită nu doar acordul părinților, ci și aprobarea judecătorească. Chiar dacă părinții sunt de acord, nu le pot îndeplini fără aprobarea instanței de tutelă.
- În categoria actelor de dispoziție pe care părinții nu le pot îndeplini fără autorizația instanței de tutelă intră:
- Actele de dispoziție – de înstrăinare, de constituire de drepturi reale principale sau accesorii, împărțeala, actele de renunțare la drepturile patrimoniale ale minorului. Toate actele care depășesc dreptul de administrare (art.144 alin. 2)
- Partaj amiabil
- Declarația de lichidare. Dacă administratorul sub control judecătoresc este îndreptățit să îndeplinească, cu aprobarea judecătorului de tutelă, toate actele pe care tutorele le poate face cu o aprobare, părinții dispun de aceeași putere. Efectuarea acestor acte trebuie să răspundă unei nevoi sau să prezinte un folos neîndoielnic pentru minor. Încuviințarea instanței se va da pentru fiecare act în parte. În caz de vânzare se va arăta dacă acesta se face cu acordul părinților, prin licitație publică sau în alt mod.
- Plata creanțelor pe care le au față de minor tutorele sau vreunul din membrii consiliului de familie, soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile acestora. Se poate face voluntar numai cu autorizarea instanței de tutelă
- Sumele de bani care depășesc nevoile întreținerii minorului și ale administrării bunurilor sale, instrumente financiare depuse pe numele minorului la o instituție de credit, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor.
- Excepții
- Actele care sunt de o mai mică importanță patrimonială – de conservare, de administrare
- Înstrăinarea bunurilor supuse pieirii, degradării, alterării, deprecierii, cele nefolositoare minorului.
Actele pe care părinții nu le pot încheia nici cu încuviințarea instanței de tutelă
Cumpărarea de bunuri de la copii
- ART. 147 Interzicerea unor acte juridice
- (1) Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte.
- (2) Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate cumpăra la licitaţie publică un bun al minorului, dacă are o garanţie reală asupra acestui bun ori îl deţine în coproprietate cu minorul, după caz.
- Părinții nu pot cumpăra ei înșiși sau printr-o persoană terță bunurile copiilor. În ipoteza unei licitații publice, când părintele are o garanție reală asupra bunului, legea îi permite să cumpere:
- s-a eliminat pericolul ca părintele să se prevaleze de calitatea sa de reprezentant legal pentru a obține un preț mai mic și
- nu există riscul de a organiza nejustificat vânzarea pentru a dobândi bunul dorit.
- Dacă tatăl și mama ar fi coproprietari cu copilul, aceștia ar putea dobândi lucrul prin încetarea forțată a coproprietății.
Constituirea părinților în cesionari de credite, drepturi sau acțiuni împotriva copiilor lor
Părinții nu se pot constitui în cesionari ai unor drepturi sau acțiuni împotriva copiilor lor. Această cesiune ar duce la conflicte între interesele părinților și cele ale copiilor lor minori.
Donațiile și garantarea obligațiilor
Sunt interzise donațiile făcute de părinți în numele minorului, afară de darurile obișnuite potrivite cu starea materială a copilului. Este interzisă garantarea în numele minorului a obligației altuia.
Sancțiunea
În cazul actelor încheiate de părinți cu neobservarea interdicțiilor impuse de lege sau cu nerespectarea cerințelor autorizării instanței de tutelă sancțiunea este nulitatea relativă. Acțiunea în anulare poate fi exercitată de părinți, de tutore, de consiliu de familie au de oricare membru al acestuia, de procuror din oficiu sau la sesizarea instanței de tutelă.
- Încheierea unui act de înstrăinare în lipsa autorizării prealabile cerute:
- dacă cauzează prejudicii,
- atrage obligația de reparare integrală și
- reprezintă motiv de înlocuire a administratorului.
Administrarea patrimonială angajează solidar responsabilitatea tatălui și a mamei, dacă actul asupra căruia ambii părinți au consimțit, cauzează un prejudiciu minorului. Sunt excluse de la administrarea părintelui, bunurile prevăzute de art.142 alin.1, 2 și cele de la art. 42 cod civil.
Bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit sunt sustrase administrării numai dacă testatorul sau donatorul nu a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispoziție sau numit de instanța de tutelă. Referitor la rezerva succesorală testatorul nu poate impune nici o condiție asupra ei. Dacă testatorul ar lăsa copilului ceva în plus pe lângă rezerva succesorală, ar putea impune condiția neadministrării de către părinte.
Veniturile obținute de copii prin muncă, îndeletnicirile artistice, sportive ori referitoare la profesia lor
Minorul exercită singur drepturile și tot astfel obligațiile, poate dispune singur de veniturile dobândite. În cazul existenței unor abateri grave din partea titularilor de autoritate părintească instanța poate lua măsura de a-i decade din exercițiul drepturilor. Există controale administrative prin asistenții sociali care vor face verificările necesare.
Întrebări frecvente despre autoritatea părintească
Se pierde autoritatea părintească prin divorț?
Nu. Divorțul nu determină automat pierderea autorității părintești. Ca regulă, după divorț, ambii părinți continuă să exercite autoritatea părintească în comun, dacă instanța nu dispune altfel.
În ce situații poate fi decăzut un părinte din drepturile părintești?
Decăderea poate fi dispusă de instanță atunci când părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin comportamentele prevăzute de art. 508 Cod civil.
Părintele decăzut din drepturile părintești mai trebuie să plătească pensie de întreținere?
Da. Decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu înlătură obligația legală de întreținere a copilului.
Se poate reveni asupra decăderii din drepturile părintești?
Da. În condițiile art. 510 Cod civil, instanța poate dispune redarea exercițiului drepturilor părintești dacă au încetat împrejurările care au justificat decăderea și nu mai există pericol pentru copil.
Când încetează autoritatea părintească?
Ca regulă, autoritatea părintească încetează când copilul dobândește capacitate deplină de exercițiu, de regulă la împlinirea vârstei de 18 ani, ori în alte situații expres prevăzute de lege.
Poate un părinte să renunțe la autoritatea părintească?
Nu. Autoritatea părintească presupune drepturi și obligații stabilite de lege, iar părintele nu poate renunța unilateral la acestea printr-o simplă declarație sau convenție.

