Garantia pentru buna functionare la vanzare
Garanţia pentru buna funcţionare la vânzare
Art. 1716 Cod civil Condiţii privind garanţia pentru buna funcţionare
- (1) În afară de garanția contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe cheltuiala sa.
- (2) Dacă reparaţia este imposibilă sau dacă durata acesteia depăşeşte timpul stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut. În lipsa unui termen prevăzut în contract sau în legea specială, durata maximă a reparaţiei este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat repararea bunului.
- (3) Dacă vânzătorul nu înlocuieşte bunul într-un termen rezonabil, potrivit cu împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie preţul primit în schimbul înapoierii bunului.
Ce este garanția pentru buna funcționare
- este reglementată de art.1716-1718 Cod civil,
- are în vedere doar bunurile care au, prin natura lor, o utilitate presupunând un mod de a funcţiona – un automobil, un computer, un obiect electro-menajer etc.,
- NU se referă la bunuri inerte în totalitate: o bijuterie, o carte, un tablou, o suprafaţă de teren, o construcţie, etc.
Nu se poate constata o suprapunere între garanția pentru buna funcționare și garanția pentru vici ascunse, nici din punct de vedere al bunului ce face obiectul vânzării
Defectul acoperit prin garanţia de bună funcţionare:
- nu trebuie să existe la momentul încheierii contractului de vânzare,
- apare pe parcursul utilizării bunului de către cumpărător în termenul stabilit legal sau conventional
Defectul, la viciul ascuns, trebuie să existe la momentul încheierii contractului de vânzare. Conform reglementării din Codul civil a garanţiei pentru buna funcţionarea bunului vândut,
vânzătorul este obligat:
- să repare bunul pe cheltuiala sa, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie,
- să înlocuiască bunul când reparaţia este imposibilă ori dacă durata acesteia depăşeşte timpul stabilit prin contract ori prin legea specială,
Durata maximă a reparaţiei este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat repararea, când nu există alt termen (legal sau conventional).
În ipoteza în care vânzătorul nu înlocuieşte bunul într-un termen rezonabil, potrivit cu împrejurările, cumpărătorul este îndreptăţit:
- să obţină rezoluţiunea vânzării,
- cerând restituirea preţului plătit şi
- fiind îndatorat ca, în schimb, să înapoieze bunul.
Condiții și efecte în practică
- Obligația vânzătorului: vânzătorul se obligă să remedieze defecțiunile care apar pe durata garanției, pe cheltuiala sa.
- Termen specific: perioada de garanție este stabilită în contract sau prin lege specială, în lipsa căreia se pot aplica reguli generale.
- Repararea sau înlocuirea: în caz de defecțiune, vânzătorul trebuie să repare bunul. Dacă reparația nu este posibilă sau durează prea mult, bunul trebuie înlocuit.
- Răspunderea continuă: dacă vânzătorul nu înlocuiește bunul în termen rezonabil, cumpărătorul poate cere restituirea prețului.
Obiectul garanţiei datorate de vânzător
Există deosebiri între regimul juridic al viciilor ascunse şi cel al defectelor de funcţionare a bunurilor vândute.
- Nu este sancționată comportarea necorespunzătoare a cumpărătorului.
- Nu este exclusă garanția vânzătorului pentru cazul viciilor ascunse, dar este datorată numai dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.
Art. 1717 Cod civil Defecţiunea imputabilă cumpărătorului
- Garanţia nu va fi datorată dacă vânzătorul dovedeşte că defecţiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în care cumpărătorul a folosit sau a păstrat bunul. Comportamentul cumpărătorului se apreciază şi luându-se în considerare instrucţiunile scrise care i-au fost comunicate de către vânzător.
Potrivit art. 1717 Cod civil, garanţia nu va fi datorată dacă vânzătorul dovedeşte că defecţiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în care cumpărătorul a folosit ori a păstrat bunul. Comportamentul cumpărătorului se apreciază luându-se în considerare şi instrucţiunile scrise care i-au fost comunicate de către vânzător.
Din prevederile menţionate rezultă nemijlocit că, în mecanismul garanţiei pentru buna funcţionare, defecţiunea ivită înăuntrul termenului de garanţie este prezumată a se datora culpei vânzătorului. Vânzătorul va putea fi exonerat de răspundere doar dovedind culpa cumpărătorului.
Art. 1718 Cod civil Comunicarea defecţiunii
- (1) Sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie, cumpărătorul trebuie să comunice defecţiunea înainte de împlinirea termenului de garanţie. Dacă această comunicare nu a putut fi făcută în termenul de garanţie, din motive obiective, cumpărătorul are obligaţia să comunice defecţiunea într-un termen rezonabil de la data expirării termenului de garanţie.
- (2) Dispoziţiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care vânzătorul a garantat că bunul vândut va păstra un timp determinat anumite calităţi.
Cumpărătorul este obligat să comunice vânzătorului defecţiunea înainte de împlinirea termenului de garanție. Sancțiunea nerespectării acestui termen este decăderea din dreptul de garanţie.
Prelungirea termenului de comunicare a defențiunii de către vânzător:
- când comunicarea n-a putut fi făcută în termenul de garanţie, din motive obiective,
- cumpărătorul va putea să o facă într-un termen rezonabil de la expirarea termenului de garanţie.
Prelungirea termenului de comunicare a defecțiuni este aplicabilă şi în cazul în care vânzătorul a garantat că bunul vândut va păstra un timp determinat anumite calităţi. În acest caz este vorba despre garanţia de conformitate datorată cumpărătorului de către vânzător.
OUG nr.140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri
reglementează cadrul legal privind contractele de vânzare încheiate între vânzător şi consumator, în special:
- norme privind conformitatea bunurilor,
- măsurile corective în caz de neconformitate,
- modalităţile de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective,
- garanţiile comerciale în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei interne.
OUG nr. 140/2021 are în vedere, în scopul protejării consumatorului:
- atât vânzarea propriu-zisă a produselor, inclusiv a celor executate la comandă,
- cât şi garanţiile asociate acestora.
OUG nr.140/2021 nu se aplică
- la construcţii,
- la bunurile vândute în urma confiscărilor, în cadrul procedurii de executare silită ori pe baza unui act emis de autorităţile judecătoreşti;
- la apă şi gazele, care nu sunt ambalate într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă,
- la energia electrică,
- furnizarea de conţinut digital sau de servicii digitale,
Excepție:
- Prevederile OUG nr.140/2021 se aplică conţinutului digital sau serviciilor digitale:
- care sunt încorporate în bunuri sau interconectate cu acestea şi
- care sunt furnizate împreună cu bunurile care fac obiectul contractului de vânzare,
- indiferent dacă conţinutul digital sau serviciul digital respectiv este furnizat de către vânzător sau de către un terţ.
OUG nr.140/2021 nu se aplică:
- a) suportului material care serveşte exclusiv ca suport al conţinutului digital;
- b) bunului vândut prin executare silită sau în alt mod, ca efect al legii;
- c) contractelor de vânzare de bunuri de ocazie vândute la licitaţii publice.
Art.1714 Cod civil prevede că „dispoziţiile privitoare la garanţia contra viciilor ascunse se aplică şi atunci când bunul vândut nu corespunde calităţilor convenite de către părţi”.
Nu este vorba:
- despre cazul viciilor ascunse şi
- despre lipsa conformităţii bunului cumpărat cu acela avut în vedere la încheierea contractului.
Obligaţia vânzătorului de ”a-l repara” presupune o defecţiune, o stricăciune. Noţiunea de „conformitate” este mult mai largă, acoperind o varietate întinsă de calităţi, condiţii şi elemente.
În cazul în care bunul vândut nu corespunde calităţilor convenite de părţi, cumpărătorul poate obţine, conform art.1740 Cod civil, după caz:
- a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
- b) înlocuirea bunului cu un altul de acelaşi fel, lipsit de vicii;
- c) reducerea corespunzătoare a preţului;
- d) rezoluţiunea vânzării.
- Instanţa poate stabili însă măsuri diferite de cele solicitate de cumpărător.
Art.9 din OUG nr.140/2021
Vânzătorul răspunde faţă de consumator pentru orice neconformitate care există în momentul livrării bunurilor şi care este constatată în termen de doi ani de la data respectivă.
Reglementări diferenţiate pe categorii de produse:
- sunt cuprinse în acte normative speciale;
- termenele acolo indicate au caracter supletiv,
- termenele urmează a fi aplicate numai în lipsa unor prevederi cuprinse în contractele de vânzare încheiate de părţi.
Consumatorul are dreptul
- fie să obţină o reducere proporţională a preţului,
- fie să obţină încetarea contractului de vânzare, în oricare dintre următoarele cazuri:
- vânzătorul nu a finalizat reparaţia sau înlocuirea sau,
- nu a finalizat reparaţia sau înlocuirea potrivit prevederilor art.12 alin. (2) – (4) sau
- vânzătorul a refuzat să aducă în conformitate bunurile;
- se constată o neconformitate, în pofida eforturilor vânzătorului de a o remedia;
- neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifică o reducere de preţ sau dreptul la încetarea imediată a contractului de vânzare;
- vânzătorul a declarat că nu va aduce bunurile în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator ori acest lucru reiese clar din circumstanţele cazului.
Art.12 din OUG nr.140/2021
- (2) În cazul în care neconformitatea urmează să fie remediată prin repararea sau înlocuirea bunurilor, consumatorul pune bunurile la dispoziţia vânzătorului.
- (3) Vânzătorul preia bunurile înlocuite pe propria cheltuială.
- (4) În cazul în care o reparaţie necesită demontarea bunurilor care au fost instalate într-un mod compatibil cu natura şi cu destinaţia lor, înainte ca neconformitatea să fie constatată, sau în cazul în care bunurile respective urmează să fie înlocuite, obligaţia de a repara sau înlocui bunurile include demontarea bunurilor neconforme şi instalarea bunurilor de înlocuire sau a bunurilor reparate sau suportarea costurilor aferente demontării şi instalării.
Diferența față de garanția contra viciilor ascunse
- Garanția pentru buna funcționare: se aplică în urma apariției unei defecțiuni pe durata garanției, indiferent dacă viciul exista sau nu la momentul vânzării.
- Garanția contra viciilor ascunse: se aplică atunci când viciul există la momentul vânzării, dar nu poate fi descoperit de cumpărător.
Condiții suplimentare
- Comunicarea defecțiunii: cumpărătorul trebuie să comunice defecțiunea vânzătorului într-un interval de timp stabilit.
- Utilizarea conformă: garanția presupune că bunul a fost utilizat conform instrucțiunilor furnizate de vânzător.
Cum o reclami și ce termene se aplică
Garanția pentru buna funcționare presupune obligația vânzătorului de a asigura funcționarea bunului pentru o anumită perioadă de timp, stabilită prin contract sau prin natura produsului.
1️) Cum formulezi reclamația
Pentru a beneficia de garanție, cumpărătorul trebuie să respecte etapele procedurale:
a) Notificarea vânzătorului
- Defectul trebuie adus la cunoștința vânzătorului în termen rezonabil de la descoperire prin:
- notificare scrisă (email cu confirmare / scrisoare recomandată),
- descriere clară a defecțiunii,
- atașarea facturii și certificatului de garanție.
b) Dovada existenței garanției
- Cumpărătorul trebuie să probeze:
- existența contractului de vânzare,
- perioada de garanție,
- apariția defectului în interiorul termenului garantat.
c) Drepturile cumpărătorului
- În cadrul garanției pentru buna funcționare, cumpărătorul poate solicita:
- repararea bunului,
- înlocuirea,
- reducerea prețului,
- rezoluțiunea contractului (în cazuri grave).
2) Ce termene se aplică?
Termenul diferă în funcție de situație:
Termenul de garanție
Este cel stabilit prin contract sau certificat de garanție (ex: 12, 24 luni etc.).
Defectul trebuie să apară în interiorul acestui interval.
Termenul de notificare
Defectul trebuie reclamat fără întârziere nejustificată de la descoperire.
Termenul de prescripție
Dreptul la acțiune în instanță este supus termenului general de prescripție de 3 ani, conform Codul civil al României, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Exemplu practic
Un cumpărător achiziționează un echipament electric cu garanție de 24 luni. După 14 luni, apar probleme de funcționare (nu mai pornește în mod constant).
Etape procedurale
- Verifică certificatul de garanție dacă termenul este încă valabil.
- Trimite notificare scrisă vânzătorului.
- Predă produsul pentru verificare tehnică.
- Solicită repararea în temeiul garanției pentru buna funcționare.
Posibile rezultate:
- Vânzătorul repară produsul → obligația este executată.
- Dacă reparația nu este posibilă → poate solicita înlocuirea.
- Dacă defectul persistă → poate cere rezoluțiunea contractului și restituirea prețului.
Garanția pentru buna funcționare:
- acoperă defecțiuni apărute în perioada garantată,
- presupune obligația de rezultat a vânzătorului.
Spre deosebire de garanția contra viciilor ascunse, nu este necesar ca defectul să fi existat la momentul predării. Este suficient să apară în perioada de garanție.

