Efectele actului juridic civil reprezintă drepturile și obligațiile civile care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea de voință a părților. Stabilirea acestor efecte presupune determinarea conținutului raportului juridic civil rezultat din actul încheiat.

Efectele actului juridic civil, principii și efecte față de părți și terți

• În materia efectelor actului juridic civil, Codul civil consacră trei principii fundamentale:
  • principiul forței obligatorii a actului juridic civil;
  • principiul irevocabilității actului juridic civil;
  • principiul relativității efectelor actului juridic civil.

Cele trei principii care guvernează efectele actelor juridice sunt următoarele: principiul forței obligatorii, principiul irevocabilității actului juridic și principiul relativității efectelor actelor juridice civile. Prin determinarea efectelor actului juridic civil se înţelege stabilirea sau fixarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative generate.

Ce sunt efectele actului juridic civil?

Prin efectele actului juridic civil se înțeleg drepturile subiective civile și obligațiile civile care rezultă din actul juridic.

• În funcție de voința părților și de natura actului, acesta poate:
  • să dea naștere unor drepturi și obligații;
  • să modifice drepturi și obligații existente;
  • să transmită anumite drepturi;
  • să stingă drepturi și obligații.

De exemplu, printr-un contract de vânzare se transmit drepturi asupra bunului și se nasc obligații pentru vânzător și cumpărător. Ceea ce pentru raportul juridic reprezintă conţinutul său pentru actul juridic civil care generează acel raport reprezintă efectele sale. Prin determinarea efectelor actului juridic civil înţelegem stabilirea ori fixarea drepturilor subiective şi obligaţiilor civile pe care le-a generat, modificat ori stins.

Cum se determină efectele actului juridic civil?

1. Stabilirea existenței actului juridic

Mai întâi trebuie stabilit dacă actul juridic există și care este conținutul său. Dovedirea actului (negotium) ce presupune aplicarea regulilor privind proba actului juridic civil, să se dovedească existenţa actului. Odată cu dovedirea existenţei actului juridic civil se stabilesc şi efectele sale, dacă sunt clar exprimate sau înfăţişate

2. Interpretarea actului juridic

Atunci când voința părților sau conținutul unei clauze nu sunt suficient de clare, este necesară interpretarea actului juridic. Interpretarea clauzelor actului este necesară în situaţia în care deşi existenţa actului este neîndoielnică, efectele sale nu apar cu claritate.

• Interpretarea poate urmări, între altele:
  • stabilirea voinței reale a părților;
  • determinarea înțelesului unei clauze;
  • stabilirea drepturilor și obligațiilor asumate;
  • calificarea juridică a actului;
  • determinarea regulilor juridice aplicabile.

• În funcţie de circumstanţe, interpretarea actelor poate avea ca obiective:
  • a) calificarea juridică a actului ajungându-se la o concluzie precum
    • este vorba de un act numit, tipic căruia i se aplică regulile speciale
    • este vorba de un act nenumit, atipic căruia i se aplică regulile generale de convenţii, contracte
  • b) stabilirea înţelesului unei clauze de care depinde stabilirea de drepturi şi obligaţii civile

Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte. Excepţiile de la principii sunt situaţii în care regulile menţionate nu se aplică. Prin urmare, efectele actului juridic nu se limitează întotdeauna la formularea literală a unei clauze, ci trebuie analizate în raport cu întregul act și cu regulile de interpretare aplicabile.

Principiile efectelor actului juridic civil

1. Principiul forței obligatorii a actului juridic civil (Pacta sunt servanta)

Potrivit art.1270 alin.1 Cod civil Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, rezultând principiul forţei obligatorii ce are două cerinţe: necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile și imperativul moral al respectării cuvântului dat.

În materia contractelor, art. 1270 din Codul civil consacră regula potrivit căreia contractul valabil încheiat are putere de lege între părți. Contractul se modifică sau încetează, în principiu, prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.

• Acest principiu are rolul de a asigura:
  • stabilitatea raporturilor juridice;
  • securitatea circuitului civil;
  • respectarea obligațiilor asumate;
  • protejarea încrederii legitime a părților.
• Prin urmare, simplul fapt că una dintre părți nu mai dorește executarea contractului nu este, în principiu, suficient pentru înlăturarea obligațiilor asumate.

Excepţiile de la principiu sunt cazurile în care efectele nu se produc aşa cum au dorit părţile la încheierea lui. Aceste efecte sunt mai restrânse sau mai întinse, independent de voinţa părţilor sau a unei părţi.

a) Cazuri de restrângere a forţei obligatorii

• Sunt situaţiile când actul juridic încetează înainte de termen datorită dispariţiei unui element al său precum:
  • încetarea contractului de mandat din cauza morţii, interdicţiei, insolvabilităţii şi falimentului mandatului sau mandatarului
  • încetarea contractului de locaţiune când lucrul a pierit în total sau este neutilizabil

b) Cazuri de extindere a forţei obligatorii

• Prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii peste termenul stipulat de părţi
• Prelungirea efectelor actului cu executare succesivă, datorită suspendării temporare a executării lui pe tot timpul cât durează cauza de suspendare: un caz de forţă majoră, situaţie în care intervine tot o prelungire, dar forţată a efectelor actului,
• Revizuirea efectelor actului juridic datorită schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi la încheierea actului juridic (teoria impreviziunii). Este aplicabilă în special la actele juridice cu titlu gratuit (contractul de voluntariat). Este expresia principiului autonomiei de voinţă specifică actelor juridice civile când părţile stabilesc, prin clauze exprese, posibilitatea revizuirii ulterioare actului. Nu trebuie confundate cu clauzele penale prin care se stabileşte numai cuantumul despăgubirilor în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate.

c) Impreviziunea – o limitare a forței obligatorii

Forța obligatorie a contractului nu exclude situațiile excepționale în care executarea acestuia devine excesiv de oneroasă ca urmare a unei schimbări extraordinare a împrejurărilor. În condițiile prevăzute de art. 1271 Cod civil, instanța poate dispune, după caz, adaptarea contractului sau încetarea acestuia, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Impreviziunea nu reprezintă o posibilitate generală de modificare a oricărui contract, ci un mecanism juridic aplicabil în condițiile stabilite de lege.

Art.1271 alin (2) Cod civil

• Dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări exceptionale a împrejurărilor care ar face injustă obligarea debitorului la executarea obligatiei, instanta poate să dispună:
  • adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părti pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
  • încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

(3) Dispozitiile alin.(2) sunt aplicabile numai dacă:

1. schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
2. schimbarea împrejurărilor, precum si întinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în momentul încheierii contractului;
3. debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
4. debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credintă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului

2. Principiul irevocabilității actului juridic civil

Principiul irevocabilității înseamnă că un act juridic nu poate fi revocat sau modificat în mod unilateral decât atunci când legea permite acest lucru.

• Este regula de drept potrivit căreia:
  • actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă în sens contrar, din partea autorului actului.
  • actului bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia din părţi,

”Art 1270 alin (2) Cod civil: Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părtilor ori din cauze autorizate de lege.”

• Prin urmare:
  • o parte nu poate desființa unilateral contractul doar pentru că s-a răzgândit;
  • modificarea contractului presupune, în principiu, acordul părților;
  • încetarea unilaterală este posibilă numai atunci când există un temei legal sau contractual.

Există excepții de la principiul irevocabilității?

Da. Legea sau natura anumitor acte juridice permite revocarea, denunțarea sau încetarea unilaterală în anumite situații.

•  Constituie excepţii de la irevocabilitatea actului juridic cazurile în care:
  • actul juridic bilateral i se poate pune capăt prin voinţa uneia din părţi,
  • actului juridic multilateral i se poate pune capăt prin voinţa a două sau mai multe părţi, dar nu toate,
  • actului juridic unilateral i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă în sens contrar, din partea autorului lui.

Existența unei asemenea posibilități trebuie analizată în funcție de natura actului juridic; prevederile contractului; dispozițiile Codului civil; existența unui drept legal de denunțare sau revocare. Prin urmare, irevocabilitatea este regula, iar excepțiile trebuie să aibă un temei juridic.

a) Excepţii de la irevocabilitate pentru convenţii

• orice donaţie între soţi în timpul mariajului este revocabilă
• mandatul se stinge prin revocarea mandatului sau prin renunţarea mandatarului la mandat
• denunţarea închirierii unei locuinţe la cererea chiriaşului
• denunţarea unilaterală a unui contract de voluntariat

b) Excepţii de la irevocabilitate la actele unilaterale

• testamentul este esenţialmente revocabil
• retractarea renunţării la o moştenire
• oferta este revocabilă

În cazul contractelor sinalagmatice, principiul obligativităţii şi principiul irevocabilităţii dobândesc anumite particularităţi, contractele producând aspecte specifice: excepţia de neexecutare, rezoluţiunea sau rezilierea pentru neexecutarea culpabilă, riscul contractului.

3. Principiul relativității efectelor actului juridic civil

Principiul relativității stabilește față de cine produce efecte actul juridic civil. Este regula potrivit căreia acest act produce efecte numai faţă de autorii sau autorul actului, el neputând să profite sau să dăuneze altor persoane. ”Art. 1280 Cod civil – Contractul produce efecte numai între părti, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Parte înseamnă persoana care:

• încheia actului juridic civil fie personal, fie prin reprezentare, şi
• în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele actului juridic civil întrucât a exprimat un interes personal în acel act.

O partea a actului juridic civil poate fi alcătuită din mai multe persoane fizice sau juridice care promovează ori au un interes sau o poziţie comună.

• Aceasta înseamnă că, în principiu, un contract:
  • creează drepturi pentru părți;
  • stabilește obligații pentru părți;
  • nu poate impune obligații unei persoane care nu a participat la încheierea lui.

Cine sunt părțile actului juridic?

Părțile sunt persoanele care încheie actul juridic, personal sau prin reprezentare, și în patrimoniul cărora se produc efectele actului. O parte poate fi formată și din mai multe persoane fizice sau juridice care au aceeași poziție juridică în cadrul actului.

Cine sunt avânzii-cauză?

Avânzii-cauză sunt persoanele care, deși nu au participat direct la încheierea actului juridic, suportă anumite efecte ale acestuia datorită raportului juridic existent cu una dintre părți.

În această categorie pot intra: succesorii universali; succesorii cu titlu universal; succesorii cu titlu particular; în anumite condiții, creditorii chirografari. Situația avânzilor-cauză trebuie analizată distinct de cea a terților, deoarece aceștia nu sunt complet străini de raportul juridic.

 Există trei categorii de având-cauză:

• Succesorii universali

  Persoana care dobândeşte un patrimoniu, adică o universalitate (moştenitorul legal unic, legatarul universal,..)

• Succesorii cu titlu universal Persoana care dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu (moştenitorii legali, legatarii cu titlu universal). Succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt continuatori ai personalităţii autorului lor, întrucât dobândesc un patrimoniu sau o fracţie de patrimoniu.
  • Ei au calitatea de având–cauză întrucât:
    • actul juridic încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi faţă de ei,
    • preiau toate sau o parte din drepturile subiective şi obligaţiile autorului lor,
    • nu preiau pe cele strâns legate de persoana autorului şi cele declarate de părţi ca netransmisibile.
• Succesorii cu titlu particular
• Sunt persoanele care dobândesc un anumit drept, privit individual (ut singuli). Calitatea de având-cauză rezultă din poziţia faţă de drepturile şi obligaţiile dobândite, respectiv asumate. Acestea sunt asumate de cel de la care dobândeşte bunul prin alte acte juridice (cumpărătorul, donatorul, legatarul cu titlu particular).

Precizare

• 1) dobânditorul unui anumit bun are calitatea de parte dacă îl privim în raport de actul în temeiul căruia se dobândeşte
• 2) acelaşi dobânditor poate avea calitatea de având-cauză numai în raport de alte acte juridice:
  • pe care autorul (transmiţătorul) le-a încheiat şi
  • în temeiul cărora acesta a dobândit drepturi şi şi-a asumat obligaţii (îndatoriri).

• Dobânditorul unui anumit bun (succesorul cu titlu particular) are calitatea de având-cauză. El se bucură de drepturi şi este ţinut de obligaţiile autorului numai dacă sunt întrunite următoarele trei condiţii:
  • să fie vorba de drepturi şi obligaţii strâns legate de bunul dobândit de succesorul cu titlu particular
  • să fie vorba de acte (încheiate de autor cu alte persoane) cu data anterioară datei actului încheiat de dobânditor cu autorul de la care a obţinut bunul (data certă)
  • dacă actul este supus unor condiţii de publicitate se cere să fi fost îndeplinite formele de publicitate

• Creditorii chirografari
• Sunt creditorii care nu au o garanţie reală (gaj sau ipotecă) care să le asigure realizarea creanţei.

•  Caracterizare:
  • ei nu pot urmări decât bunurile debitorului existente în momentul când, creanţa ajunsă la scadenţa se trece la executare
  • ei suferă concurenţa celorlalţi creditori chirografari, neavând un drept de preferinţ
  • unele din bunurile debitorului, chiar dacă există în patrimoniul acestuia la momentul executării, nu sunt urmăribile, legea exceptându-le de la urmărire

Creditorii chirografari sunt având-cauză întrucât ei suferă, în mod direct, influienţa actelor juridice  încheiate de debitor cu alte persoane, acte prin care patrimoniul acestuia se măreşte sau se micşorează. Neavând dreptul să se amestece în actele pe care le face debitorul sau este ţinut să respecte aceste acte, fiindu-i opozabile. Această calitate încetează faţă de actele încheiate de debitor, cu terţe persoane, în frauda intereselor creditorilor chirografari.

Cine sunt terții?

Terții sunt persoanele care nu au participat la încheierea actului juridic și nu sunt reprezentate la încheierea acestuia. Regula este că actul juridic nu poate crea, prin simpla voință a părților, obligații în sarcina unui terț. Există însă situații prevăzute de lege în care efectele juridice se pot produce și față de persoane care nu au participat la încheierea actului.

Excepții de la Principiul Relativității

Sunt acele situaţii juridice în care efectele actului juridic se produc faţă de persoane care nu au participat la încheierea actului. Participarea nu s-a realizat nici personal şi nici prin reprezentant.

I. Excepții aparente

a) Avânzii-cauză

• Producerea efectelor faţă de avânzi-cauză nu reprezintă excepţie de la relativitate deoarece:
  • succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt continuatori ai autorului lor, fiind asimilaţi părţilor.
  • succesorii cu titlu particular iau locul părţii actului juridic, iar dobândirea calităţii de avânzi-cauză se face cu voia lor
  • creditorii chirografari nu intră în excepţie reală deoarece:
    • actul încheiat de debitor nu dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ei, direct ci pentru debitor,
    • dreptul de a ataca actul fraudulos izvorăşte din lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu terțul

b) Promisiunea faptei altuia (numită şi convenţia de porte-forte)

Prin promisiunea faptei altuia, o persoană, promitentul, se obligă față de cocontractant, creditorul promisiunii, să determine pe o a treia persoană, un terț să ratifice actul încheiat în absenţa sa. Terțul nu devine obligat prin simpla promisiune făcută de altă persoană. Dacă terțul refuză să se oblige, răspunderea poate reveni promitentului, în condițiile art. 1283 Cod civil.

Este propria fapta a promitentului de a determina pe cineva să adere la un act. Terţul va fi obligat numai dacă se obligă personal ori prin reprezentant, ratificând actul care, până la acel moment îi era inopozabil.

• Art. 1283 Cod civil:
• (1) Cel care se angajează la a determina un terț să încheie sau să ratifice un act este ținut să repare prejudiciul cauzat dacă terțul refuză să se oblige sau, atunci când s-a obligat şi ca fideiusor, dacă terțul nu execută prestația promisă.
• (2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligației terțului, fără a se produce vreun prejudiciu creditorului.
• (3) Intenția promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.

c) Stipulația pentru altul

Stipulația pentru altul reprezintă o veritabilă excepție de la principiul relativității. Potrivit art. 1284 Cod civil, o persoană poate stipula în nume propriu, dar în beneficiul unui terț.

• În această situație:
  • stipulantul încheie contractul;
  • promitentul se obligă să execute prestația;
  • terțul beneficiar dobândește dreptul de a cere executarea prestației în condițiile legii.
• Prin urmare, terțul beneficiar dobândește un drept fără să fi participat direct la încheierea contractului.

d) Simulaţia

Simulația presupune existența unei situații juridice aparente, creată prin actul public, și a unei situații juridice reale, stabilite prin actul secret. Codul civil reglementează efectele contractului secret și raporturile dintre părți și terți în materia simulației.

Este operaţiunea juridică prin care:

• printr-un act juridic public dar mincinos, nereal, denumit şi simulat,
• se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevarat
• actul ascuns trebuie să se încheie concomitent sau anterior încheierii actului public

Simulaţia poate îmbraca trei forme:

• actul fictiv este actul public este încheiat numai de formă, fiind contrazis de actul secret, numit şi contraînscris
• actul deghizat în actul public se indică un anumit act iar în actul secret se arată adevăratul act dorit de părţi
• interpunerea de persoane numai prin actul secret se determină adevaratele părţi, altele decât cele din actul public. Dreptul terţului de a invoca actul public, ori acela de a opta între actul public şi cel secret are ca izvor legea.

 e) Reprezentarea

Este procedeul prin care o persoană numită reprezentant, încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane numite reprezentat. Efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentantului. ”Art. 1295 Cod civil: Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre judecătorească, după caz.”

• După izvorul său reprezentarea este de două feluri:
  • convențională care este generată de contractul de mandat
  • legală cea care izvorăşte din lege

f) Acţiuni directe

• Este dreptul la acţiune conferit în unele cazuri creditorului, printr-o dispoziţie expresă a legii:
  • de a pretinde executarea creanţei sale direct de la un debitor al debitorului său,
  • deşi creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul său şi debitorul acestuia.
• Exemplu: în cazul contractului de antrepriză de clădiri, lucrătorii angajaţi de antreprenor au dreptul de a acţiona direct pe beneficiarul construcţiei.

Nu toate situațiile în care o persoană din afara actului este afectată de acesta reprezintă o veritabilă excepție de la principiul relativității. Trebuie făcută distincția între excepțiile aparente și excepțiile veritabile.

II. Excepție veritabilă de la relativitate

Stipulaţia pentru altul

Stipulația pentru altul reprezintă o veritabilă excepție de la principiul relativității.

• Art. 1284 Cod civil
• (1) Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terț.
• (2) Prin efectul stipulației, beneficiarul dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației.

Este actul bilateral prin care:

• o parte, stipulant, convine cu cealaltă parte
• promitent, ca aceasta din urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia personae
• terţul beneficiar, care nu participă la încheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare.

• În această situație:
  • stipulantul încheie contractul;
  • promitentul se obligă să execute prestația;
  • terțul beneficiar dobândește dreptul de a cere executarea prestației în condițiile legii.
• Prin urmare, terțul beneficiar dobândește un drept fără să fi participat direct la încheierea contractului.

Efectele actului juridic civil față de creditori

Creditorii chirografari nu sunt părți la actele juridice încheiate de debitor cu alte persoane, însă actele debitorului pot influența patrimoniul asupra căruia creditorii își pot realiza creanțele. De aceea, legea le pune la dispoziție anumite mijloace juridice pentru protejarea intereselor lor, inclusiv acțiunea revocatorie în condițiile prevăzute de lege.

Efectele actului juridic civil între părți și față de terți

Situație	Efect juridic
Între părți	Actul produce drepturile și obligațiile asumate
Față de avânzii-cauză	Efectele se produc în condițiile raportului juridic cu autorul
Față de terți	Actul nu creează, în principiu, obligații pentru aceștia
Stipulație pentru altul	Terțul beneficiar poate dobândi direct un drept
Reprezentare	Efectele se produc direct pentru reprezentat
Promisiunea faptei altuia	Terțul devine obligat numai dacă se obligă personal

Întrebări frecvente despre efectele actului juridic civil

1. Ce sunt efectele actului juridic civil?

Efectele actului juridic civil sunt drepturile și obligațiile civile care se nasc, se modifică sau se sting prin încheierea actului juridic.

2. Care sunt principiile efectelor actului juridic civil?

Principalele principii sunt forța obligatorie, irevocabilitatea și relativitatea efectelor actului juridic civil.

3. Ce înseamnă principiul forței obligatorii?

Înseamnă că actul juridic valabil încheiat trebuie respectat de părți. În cazul contractelor, art. 1270 Cod civil stabilește că acesta are putere de lege între părțile contractante.

4. Ce înseamnă principiul relativității efectelor actului juridic?

Înseamnă că, în principiu, contractul produce efecte numai între părți și nu poate impune obligații unei persoane străine de contract. Codul civil prevede însă anumite situații speciale în care efectele se pot produce și față de terți.

5. Poate un terț să dobândească drepturi printr-un contract?

Da. Un exemplu îl reprezintă stipulația pentru altul, prin care terțul beneficiar poate dobândi dreptul de a cere direct executarea prestației asumate în favoarea sa.