Influentarea declaratiilor

Influențarea declarațiilor

Definiție

Articolul 272 din Codul Penal al României reglementează influențarea declarațiilor. Această infracțiune se referă la acțiunile prin care o persoană își folosește influența sau autoritatea pentru a determina o altă persoană să facă declarații mincinoase sau să nu declare faptele în fața autorităților judiciare.

Elementele constitutive

Infracțiunea de influențare a declarațiilor are următoarele elemente constitutive:

1. Subiectul activ: poate fi orice persoană care exercită o influență asupra unei alte persoane.
2. Subiectul pasiv: este persoana care face declarația sau care este obligată să declare.
3. Acțiunea de a influența, care poate include amenințarea, persuasiunea sau inducerea în eroare.
4. Urmarea: fapta trebuie să conducă la obținerea unei declarații false sau la neprezentarea unei declarații.

Sancțiuni

În funcție de gravitatea faptei și de circumstanțele în care aceasta a fost comisă, sancțiunile pot varia de la amenzi la închisoare.

Aspecte practice

În practică, aplicarea acestei infracțiuni este adesea complexă, având în vedere dificultățile de probare a influențării efective a unei declarații. De asemenea, este important de menționat că protecția martorilor și integritatea procesului penal sunt esențiale pentru menținerea unui sistem judiciar echitabil.

Art. 272 Cod penal Influenţarea declarațiilor

(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

    (2) Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.

Articolul 272 Codul penal protejează integritatea procesului judiciar prin sancționarea încercărilor de influențare a declarațiilor.

 Infracţiunea este prevăzută în art. 272 alin. (1) Cod penal într-o singură variantă tip şi constă în:

• încercarea de a determina sau determinarea unei persoane,
• indiferent de calitatea acesteia,
• prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant,
• săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia,
  • să nu sesizeze organele de urmărire penală,
  • să nu dea declaraţii,
  • să îşi retragă declaraţiile,
  • să dea declaraţii mincinoase ori
  • să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.

 Obiectul infracţiunii

 Obiectul juridic special

este reprezentat de relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, mai exact corectitudinea și veridicitatea declarațiilor făcute în fața organelor judiciare.

Influenţarea declaraţiilor are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la buna înfăptuire a activităţii justiţiei:

• prin garantarea accesului liber la justiţie,
• prin protejarea libertăţii oricărei persoane:
  • de a se adresa justiţiei şi
  • de a da declaraţiile ori
  • de a înfăţişa probele pe care le consideră necesare în raport de interesele sale, independent de orice formă de presiune exercitată din partea vreunui terţ fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie.

Prin incriminarea faptei se urmăreşte protejarea oricărei persoane, indiferent de calitatea acesteia, împotriva unor activităţi de constrângere, de corupere ori a oricăror alte activităţi cu efect intimidant asupra acestora. În acelaşi timp, această incriminare constituie o garanţie legală a stabilirii adevărului în cauzele aflate spre soluţionare.

Importanţa şi necesitatea incriminării unor asemenea fapte sunt pe deplin justificate de fenomenul actual al criminalităţii şi de presiunile asupra celor care pot contribui la înfăptuirea justiţiei.

Obiectul material

Infracţiunea de influențarea declarațiilor este lipsită de obiect material, întrucât banii sau alte foloase oferite în cadrul acţiunii de corupere constituie mijlocul folosit, nu obiectul material al infracţiunii.

Notă  

Potrivit reglementării anterioare a infracţiunii, există obiect material numai atunci când infracţiunea se realizează prin constrângerea fizică asupra subiectului pasiv. În această ipoteză, corpul persoanei împotriva căreia se îndreaptă fapta constituie obiectul material al infracţiunii.

Potrivit noii reglementări, dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni [art. 272 alin. (1) teza a II-a]. Dacă fapta se realizează prin constrângere fizică asupra subiectului pasiv, corpul persoanei va constitui obiect material al infracţiunii concurente îndreptate împotriva persoanei, iar nu al infracţiunii de influențarea declarațiilor. Nici în această situaţie infracţiunea de influenţarea declaraţiilor nu are obiect material.

  Subiecţii infracţiunii

  Subiectul activ

Subiectul activ al infracţiunii ”influențarea declarațiilor” poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, necerându-se vreo calitate specială sau vreo limitare în acest sens.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.

Sunt cazuri când fapta este comisă de o persoană care este parte în cauza ce urmează a fi soluţionată. La infracţiunile de nedenunţare, favorizarea făptuitorului sau tăinuire, autorul faptei iniţiale nu poate fi participant la infracţiunile subsecvente.

Exemplu:

• Autorul unei infracţiuni de omor nu poate deveni instigator la infracţiunea de nedenunţare, dacă determină o altă persoană să nu încunoştinţeze autorităţile despre infracţiunea săvârşită.
• Dacă acţiunea de determinare se realizează prin corupere, constrângere sau altă faptă cu efect vădit intimidant, acesta va săvârşi infracţiunea de influenţarea declaraţiilor.
• Infracţiunea de influențarea declarațiilor poate fi săvârşită chiar şi de victima infracţiunii iniţiale, în favoarea sau în defavoarea făptuitorului.

 Persoana care a determinat altă persoană să încerce să determine o persoană să săvârşească infracţiunile de nedenunţare, favorizarea făptuitorului ori mărturie mincinoasă este instigator la infracţiunea prevăzută de art. 272 Cod penal (de exemplu, persoana interpusă, care oferă bani pentru a determina un martor să declare mincinos, este autorul infracţiunii, iar cel care l-a pus să facă aceasta este instigator).

 Dacă cel care influenţează declaraţiile prin constrângere sau corupere:

• este un organ de cercetare penală, procuror sau judecător,
• iar activitatea se desfăşoară asupra suspectului sau inculpatului într-o cauză penală,
• nu se va reţine infracţiunea de influențarea declarațiilor, ci infracţiunea de cercetare abuzivă, care are un caracter special şi agravat în raport cu aceasta.

  Subiect pasiv

Subiect pasiv nu poate fi decât statul, întrucât prininfluențarea declarațiilor pericolul creat vizează statul ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.

În secundar:

• se aduce atingere şi persoanei constrânse sau asupra căreia se exercită o altă faptă cu efect vădit intimidant,
• nu are relevanţă calitatea subiectului pasiv secundar (spre exemplu, persoana vătămată, martor, expert, interpret, persoana care a luat cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală etc.).
• nu există condiţii speciale de loc sau timp cerute de textul legal.

Latura obiectivă

Elementul material constă în acțiunea de a încerca să influențezi declarațiile unei persoane chemate să dea declarații în fața organelor judiciare.

Fapta se realizează din punctul de vedere al elementului material printr-o acţiune a făptuitorului care încearcă să determine sau determină o persoană prin constrângere sau corupere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant:

• să nu sesizeze organele de urmărire penală,
• să nu dea declaraţii,
• să îşi retragă declaraţiile,
• să dea declaraţii mincinoase ori
• să nu prezinte probe, într-o cauză pen penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.

Încercarea de a determina presupune încercarea de a convinge o persoană:

• să acţioneze într-un anumit fel ori
• să rămână în pasivitate.

Determinarea presupune că acțiunea făptuitorului a avut un impact asupra persoanei vizate, care a decis să îndeplinească cerința făptuitorului.

Influențarea declarațiilor constituie infracțiunea și când rezultatul nu s-a produs, fiind vorba în acest caz de tentativă de:

• instigare la nedenunțare,
• favorizarea făptuitorului sau
• mărturie mincinoasă.

Aceasta se întâmplă când persoana vizată:

1. nu a fost de acord și nu a adoptat intenția celui ce a încercat determinarea,
2. precum și în situația în care persoana a fost determinată să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase sau să nu prezinte probe prin mijloace intimidante sau corupătoare.

Astfel, există infracțiunea prevăzută de art. 272 Cod penal:

• dacă făptuitorul a cerut martorului să facă declarații neadevărate în fața organelor judiciare, dar martorul a spus adevărul,
• este irelevant dacă influențarea declarațiilor urma să fie făcută în favoarea sau în defavoarea unei părți.

Pentru existența infracțiunii, este necesară îndeplinirea mai multor cerințe esențiale.

O primă cerință se referă la modalitatea săvârșirii acțiunii ce reprezintă elementul material. Încercarea de determinare sau determinarea trebuie comise prin corupere, constrângere sau altă faptă cu efect vădit intimidant.

a) Coruperea

Coruperea presupune oferirea sau promisiunea de bani sau alte foloase pentru a determina comiterea faptei, indiferent dacă oferirea sau promisiunea a fost acceptată sau respinsă.

b) Constrângerea poate fi:

• fizică (acte de violență material exercitate asupra subiectului pasiv, indiferent de calitatea acestuia – persoana vătămată, martor, expert, interpret, persoana care a luat cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală etc.),) sau
• morală, psihică (amenințări exercitată asupra vreuneia dintre persoanele precizate anterior),

Ambele amenințări trebuind să inspire un sentiment de temere, lipsind persoana de libertatea psihică deplină. Persoana este astfel obligată, forțată să acționeze conform cerințelor făptuitorului, împotriva aflării adevărului și înfăptuirii justiției.

Nu este necesar ca activitatea de constrângere:

• să îndeplinească cerințele art. 24 sau art. 25 Cod penal (referitoare la constrângerea fizică sau morală) și
• nici ca aceasta să creeze o stare de temere pentru persoana constrânsă sau să determine respectiva persoană să îndeplinească cererea făptuitorului.

Esențial este încercarea de determinare a subiectului pasiv secundar prin constrângere.

c) Altă faptă cu efect vădit intimidantă

Fapta poate să nu constituie infracțiune, dar să creeze presiune asupra victimei (exemplu, concedierea urmată de promisiunea reangajării).

Dacă activitatea de constrângere ori corupere realizează elementele constitutive ale unei alte infracțiuni (ameninţare, lovire, vătămare corporală, lipsire de libertate în mod ilegal etc.), se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

• Exemplu:
• Ameninţarea victimei în scopul influenţării declaraţiilor acesteia va constitui atât infracţiunea de ameninţare, cât şi infracţiunea de influențarea declarațiilor, aflate în concurs.

Nu are importanță comportamentul ulterior al persoanei asupra căreia se exercită activitatea de constrângere sau corupere, infracțiunea subzistând indiferent:

• de cauza justificativă sau
• de infracțiunea contra înfăptuirii justiției săvârșită ca urmare a instigării făptuitorului.

Exemplu: nedenunţare, favorizarea făptuitorului, mărturie mincinoasă

Activitatea de determinare a făptuitorului îşi menţine autonomia, nedevenind o instigare la infracţiunea săvârşită de persoana determinată.

Încercarea de a determina o persoană prin alte mijloace, cum ar fi rugăminți sau sugestii, nu îndeplinește cerințele art. 272 Cod penal, deoarece lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

În acest caz, în funcţie de fapta săvârşită, aceasta ar putea fi încadrată (în cazul în care determinarea este urmată de executare):

• la instigare la nedenunţare,
• favorizarea făptuitorului,
• mărturie mincinoasă ori
• sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri,
• în funcţie de calitatea făptuitorului şi de îndeplinirea elementelor constitutive ale acestor infracţiuni.

Dacă încercarea de determinare este neizbutită, fapta nu prezintă, în această situaţie, relevanţă penală. Încercarea de a determina o persoană prin alte mijloace (exemplu: prin rugăminţi, recomandări) nu poate îndeplini cerinţa esenţială prevăzută în art. 272 alin. (1) Cod penal, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

O altă condiție esențială se referă la sfera persoanelor asupra cărora se poate desfășura determinarea.

Infracțiunea subzistă atât în cazul în care acțiunea se îndreaptă asupra:

• subiectului pasiv secundar,
• cât și asupra unui membru de familie al acestuia, conform art. 177 Cod penal   (ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, persoanele devenite prin adopţie astfel de rude, soţul, persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc)

Aceasta este de natură să influențeze decizia subiectului pasiv, legiuitorul protejând astfel și această categorie de persoane.

Ultima cerință esențială se referă la conținutul determinării.

Încercarea de determinare vizează:

• Omisiunea sesizării organelor de urmărire penală, indiferent dacă persoana a cărei influenţare se încearcă avea obligaţia de denunţare, infracţiunea de influenţarea declaraţiilor subzistând indiferent de natura infracţiunii iniţiale săvârşite (exemplu, se încearcă influențarea declarațiilor pentru a ascunde comiterea unei infracţiuni de furt).
• Împiedicarea dării ori retragerea declarațiilor sau darea de declarații mincinoase vizează atât situaţia:

a) când aceasta, fără a i se îngrădi libertatea de mişcare, este supusă acţiunii de constrângere sau corupere a făptuitorului ori unei alte acţiuni cu efect intimidant,

b) în care libertatea de mişcare a acesteia este îngrădită (faptă încadrată, în reglementarea anterioară, sub denumirea de împiedicarea participării în proces). În această ipoteză nu are relevanţă dacă anterior s-a săvârşit ori nu o infracţiune, cauza în care se încearcă împiedicarea declaraţiilor putând fi atât penală, cât şi civilă ori altă procedură judiciară.

• Determinarea persoanei mai vizează şi retragerea declaraţiilor persoanei (în acest caz, aceasta din urmă având o calitate specială de parte, martor ori expert în proces) ori darea de către aceasta de declaraţii mincinoase, indiferent de cauza sau procedura judiciară în care aceasta este implicată.

• Omisiunea prezentării probelor într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.

Dacă activitatea de determinare:

• este urmată de executare, persoana determinată poate săvârși infracțiuni precum favorizarea făptuitorului sau sustragerea, distrugerea de probe sau înscrisuri,
• pentru existența infracțiunii, activitatea de determinare a făptuitorului trebuie să se refere la o împrejurare esențială care are importanță în justa soluționare a cauzei.

Dacă nesesizarea organelor de urmărire penală, omisiunea dării de declaraţii, retragerea acestora ori declararea mincinoasă, precum şi neprezentarea probelor vizează împrejurări care nu sunt esenţiale pentru judecată, fapta nu constituie infracţiune.

Urmarea imediată

constă în periclitarea veridicității declarațiilor și implicit a înfăptuirii justiției. În cazul acestei infracţiuni, se creează o stare de pericol pentru desfăşurarea normală şi legală a activităţii de înfăptuire a justiţiei, săvârşirea infracţiunii putând duce la denaturarea adevărului, a probelor.

Raportul de cauzalitate

încercarea de a influența declarațiile trebuie să fie de natură să creeze riscul unei declarații mincinoase. Între starea de pericol şi activitatea subiectului activ trebuie să existe o legătură de cauzalitate

Latura subiectivă

Sub aspectul subiectiv, infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie directă.

Făptuitorul constrânge sau corupe o persoană ori efectuează alte activităţi cu efect intimidant asupra acesteia în scopul special de a o determina:

• să nu sesizeze organele de urmărire penală,
• să nu dea declaraţii,
• să retragă declaraţiile,
• să dea declaraţii mincinoase ori
• să nu prezinte probe într-o cauză penală, civilă ori altă procedură judiciară.

Pentru realizarea elementului subiectiv este necesar ca făptuitorul:

• să fi prevăzut că prin acţiunea sa s-ar putea pune în pericol înfăptuirea justiţiei şi
• să fi urmărit anume acest rezultat.

    Fapta prevăzută în art. 272 Cod penal se comite numai cu intenţie directă, deoarece aceasta se deduce cu claritate şi din aceea că ea nu este altceva decât o tentativă specială incriminată pentru împiedicarea unui anume rezultat.

 Mobilul şi scopul nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii, însă de acestea se va ţine cont la individualizarea judiciară a pedepsei.

Forme ale infracțiunii

În cazul infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, actele de pregătire şi tentativa sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor.

Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat activitatea de încercare prin corupere, constrângere sau altă activitate cu efect intimidant de a nu sesiza organele de urmărire penală, a nu da declaraţii, a retrage declaraţiile, a da declaraţii mincinoase ori a nu prezenta probe într-o cauză penală, civilă ori altă procedură judiciară.

 Atunci când subiectul activ repetă încercarea sa la diferite intervale de timp prin constrângere sau corupere asupra aceleiaşi persoane şi în executarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fapta îmbracă forma continuată de comitere, epuizarea având loc în momentul săvârşirii ultimei încercări.

  Sancţionare

  Pedeapsa prevăzută în textul incriminator este închisoare de la unu la 5 ani.

  Cauze justificative

 Potrivit art. 272 alin. (2), nu constituie infracţiune:

• înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată,
• intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.

Este normal aceasta în astfel de situaţii, aplicându-se excepţia disponibilităţii acţiunii penale, pentru punerea în mişcare a acesteia fiind necesar acordul de voinţă al victimei.

În situaţia în care aceasta doreşte împăcarea cu făptuitorul:

• în schimbul unor avantaje patrimoniale ori solicită sau
• i se oferă de către acesta sume de bani sau alte bunuri pentru a nu introduce plângere prealabilă,
• fapta de oferire de bani sau alte bunuri, deşi întruneşte cerinţele tipice ale existenţei infracţiunii, este licită (justificată), potrivit art. 272 alin. (2) Cod penal.

  Jurisprudență

Analizând faptele săvârşite de către inculpatul R, prin raportare şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.368/2017, Înalta Curte reţine că acestea întrunesc elementele de tipicitate ale unei infracţiuni unice de influențarea declarațiilor prevăzută de art. 272 Cod penal cu reţinerea art.35 alin. (1) Cod penal, şi nu a două astfel de infracţiuni.

Aceasta deoarece inculpatul R a încercat prin acte de corupţie să îi determine pe martorii M şi C să declarare mincinos, însă aceste acte exercitate asupra celor doi realizează conţinutul unei infracţiuni continuate, fiind săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Unitatea de rezoluţie infracţională, ce leagă actele materiale într-o singură infracţiune, este pusă în evidenţă de faptul că actele materiale au fost săvârşite asupra celor doi martori în aceleaşi împrejurări, iar cei doi aveau calitatea de martori în aceeaşi cauză (ÎCCJ, s. pen., Dec. pen. nr. 680/07.12.2017, nepublicată).

   Atunci când

• încercarea de a influenţa declaraţiile a fost comisă prin constrângere faţă de mai multe persoane, se impune reţinerea unui concurs de infracţiuni,
• în timp ce încercarea de influenţare a mai multor persoane prin corupere poate atrage reţinerea unei singure infracţiuni.

Dacă coruperea are loc în aceeaşi împrejurare ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni simple, nu a unei infracţiuni continuate.