Tainuirea infractiune contra infaptuirii justitiei

Tăinuirea este infracțiunea ce constă în:

• primirea,
• dobândirea
• transformarea unui bun mobil ori
• înlesnirea valorificării acestuia, de către o persoană care nu a participat la săvârșirea infracțiunii, dar care cunoaște că bunul mobil provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală,
• dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Art. 270 Cod penal Tăinuirea

(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care:

• fie a cunoscut,
• fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală,
• chiar fără a cunoaşte natura acesteia,
• se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.

(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

Definiție

Tăinuirea unei infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției:

• este un act prin care o persoană, cunoscând despre săvârșirea unei infracțiuni, ascunde fapta sau pe autor, cu scopul de a împiedica autoritățile judiciare să descopere adevărul și să aplice sancțiunile legale,
• reprezintă un obstacol pentru bunul mers al procesului penal și pentru funcționarea corectă a justiției.

Elemente constitutive

1. Subiect activ poate fi orice persoană care nu este implicată direct în comiterea infracțiunii, dar care decide să o ascundă.
2. Subiect pasiv este societatea în ansamblu, în special sistemul de justiție care este împiedicat în aplicarea legii.
3. Latura obiectivă constă în acte de ascundere a dovezilor, protejarea autorului infracțiunii, falsificarea sau distrugerea probelor, ori împiedicarea anchetei penale.
4. Latura subiectivă: infracțiunea este săvârșită cu intenție directă sau indirectă, scopul fiind de a împiedica aflarea adevărului.

Reglementare juridică

În legislația românească, tăinuirea unei infracțiuni este prevăzută și sancționată de Codul Penal. În funcție de gravitatea infracțiunii tăinuite, pedeapsa poate varia, iar agravarea situației poate interveni dacă este vorba despre o infracțiune gravă, cum ar fi corupția sau infracțiunile violente.

Consecințe

Tăinuirea unei infracțiuni subminează încrederea în sistemul de justiție, prelungind procesele penale și afectând victimele infracțiunilor. Aceasta contribuie la perpetuarea impunității, încurajând infractorii să continue să comită fapte antisociale.

Exemplu practic

Un caz clasic de tăinuire ar putea fi cel al unei persoane care, deși știe despre săvârșirea unei infracțiuni de corupție într-o instituție publică, nu raportează faptele și chiar ascunde probe care ar fi cruciale pentru desfășurarea anchetei.

 Tăinuirea- Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului și cele privind înfăptuirea justiției.

Obiectul material constă în bunul sau bunurile mobile (inclusiv imobile prin destinație care ca natură sunt bunuri mobile) provenite din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală:

• nu este necesar ca fapta să constituie infracțiune – de pildă, în cazul în care există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei cum ar fi minoritatea, iresponsabilitatea.
• nu este necesar ca fapta prevăzută de legea penală să fie îndreptată împotriva patrimoniului. De exemplu – bunul poate proveni din săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de persoane.
• același bun poate fi succesiv obiectul material al mai multor infracțiuni de tăinuire comise de făptuitori diferiți.

Tăinuirea – Subiecții infracțiunii

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală. Proprietarul bunului poate fi subiect activ nemijlocit în cazul în care tăinuiește bunurile provenite din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, comise împotriva posesorului neproprietar sau a detentorului bunului.

Participația penală este posibilă în toate formele:

• coautorat,
• instigare,

Tăinuitorul:

• nu poate fi participant la săvârșirea infracțiunii din care provine bunul
• nu trebuie să aibă nici o înțelegere prealabilă sau concomitentă săvârșirii faptei prevăzute de legea penală cu participanții la aceasta, altfel se va reține complicitatea ca formă a participației penale.

  Subiectul pasiv poate fi o persoană fizică sau juridică căreia i-a fost sustras bunul.

Infracțiunea de tăinuire în paguba patrimoniului public, realizată prin dobândirea unor bunuri sau valori proprietate de stat, cunoscând că provin dintr-o infracțiune, este distinctă de infracțiunea comisă de autorii sustragerii acelor bunuri ori valori.

În acestă situație, tăinuitorul nu poate fi obligat la despăgubiri, în solidar cu cei care au săvârșit sustragerea, decât în limita valorii bunurilor tăinuite și a pagubei cauzate prin fapta sa.

  Tăinuirea – Latura obiectivă

Elementul material constă în primirea, dobândirea sau transformarea unui bun provenit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală ori înlesnirea valorificării lui.

• Primirea presupune ca bunul provenit din fapta prevăzută de legea penală să treacă în detenția precară a tăinuitorului.
• Dobândirea implică trecerea bunului provenit din fapta prevăzută de legea penală în proprietatea tăinuitorului.
• Transformarea presupune efectuarea unor modificări ale bunului provenit din fapta prevăzută de legea penală, în scopul îngreunării recunoașterii bunului.
• Înlesnirea valorificării implică efectuarea de acte prin care se facilitează înstrăinarea bunului.

Chiar dacă pentru fapta din care provine bunul tăinuit există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, această împrejurare nu împiedică reținerea infracțiunii de tăinuire.

În cazul în care aceeași persoană realizează mai multe modalități alternative ale elementului material al infracțiunii, se va reține săvârșirea unei singure infracțiuni iar nu un concurs de infracțiuni. 

 Exemple

Dacă inculpatul nu a săvârșit niciuna din faptele prevăzute în art.270 alin.1 Cod penal ci a profitat doar de băutura și țigările cumpărate de un alt inculpat, din banii rezultați din vânzarea unui bun sustras de acesta, o astfel de faptă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, lipsind latura obiectivă a acesteia.

Fapta unui șofer de a da ajutor unei persoane care a sustras anterior bunuri din firmă, pentru a le scoate din incinta unității cu autovehiculul pe care îl avea în primire și a le transporta într-un anumit loc, în scopul de a fi valorificate, urmând ca pentru serviciul făcut să primească o sumă de bani constituie infracțiunea de tăinuire în paguba patrimoniului firmei.

  Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată prin trecerea bunului în stăpânirea tăinuitorului sau modificarea bunului. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă

Intenția direct presupune ca făptuitorul:

• să cunoască că bunul pe care îl primește, îl dobândește ori transformă sau a cărui valorificare o înlesnește provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală
• nu este necesară cunoașterea modalității de săvârșire a faptei sau participanții la aceasta
• nu trebuie să existe o înțelegere între autorul faptei prevăzute de legea penală și tăinuitor, anterioară sau concomitentă săvârșirii faptei din care provine bunul tăinuit. Se va reține complicitatea la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

Sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt în forma simplă sau continuată:

• în situația existenței unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acțiune a aceluiași tăinuitor
• tăinuitorul promite că va asigura valorificarea în continuare și a altor bunuri sustrase,
• va fi în concurs real cu infracțiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită.

Scopul

Scopul urmărit prin săvârșirea infracțiunii este obținerea unui folos material pentru sine sau pentru altul, chiar dacă folosul nu a fost obținut efectiv.

În cazul în care făptuitorul, care nu are o înțelegere prealabilă cu persoana care a săvârșit fapta din care provine bunul, nu urmărește un alt scop, se va reține săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.      Nu există nici un impediment pentru a reține comiterea în concurs:

• a infracțiunii de tăinuire
• cu infracțiunea de favorizare a infractorului săvârșită în forma favorizării personale, cu privire la aceeași infracțiune principală.

În situația în care, la primirea bunului, acesta este de îndată distrus de făptuitor, se va reține săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, iar nu cea de tăinuire, întrucât primirea nu a fost realizată în scopul dobândirii unui folos material.

Fapta celui care determină pe altul să săvârșească o faptă prevăzută în legea penală și cumpără de la autor bunul provenit din săvârșirea infracțiunii constituie numai instigare, iar nu instigare aflată în concurs cu cea de tăinuire.

Participarea unui inculpat la lovirea și imobilizarea victimei, concomitent cu deposedarea acesteia de bani de către un alt făptuitor, urmată de primirea unei părți din banii sustrași, constituie infracțiunea de tâlhărie, iar nu aceea de tăinuire de bunuri.

Formele infracțiunii

Actele de pregătire și tentativa sunt posibile dar nu sunt incriminate.

Infracțiunea de tăinuirea:

• se consumă în momentul realizării acțiunii tipice,
• nu este o infracțiune continuă
• poate fi săvârșită în formă continuată, când infracțiunea se epuizează la data săvârșirii ultimului act de executare.

Complicitatea nu poate îmbrăca forma continuată de săvârșire. Infracțiunea de tăinuire, prin multiplele acte de ajutor sau înlesnire ce se referă la autori diferiți, este o infracțiune autonomă.

Forma de independență a infracțiunii de tăinuire este față de infracțiunea din care provin bunurile ce constituie obiectul sau material, chiar în ipoteza că bunurile tăinuite provin din infracțiune comise de mai mulți autori. Condiția este ca la baza săvârșirii tuturor acțiunilor incriminate să se afle o singură rezoluție infracțională.

  Pedeapsa

Infracțiunea de tăinuirea se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Pedeapsa concretă aplicată tăinuitorului poate fi mai mare decât cea aplicată autorului faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul.

Legea prevede o cauză specială de nepedepsire de care profită tăinuitorul soț sau rudă apropiată a participantului la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul tăinuit ori față de o persoană care a tăinuit anterior aceluiași bun. Tăinuirea săvârșită de soț sau de o rudă apropriată nu se pedepsește.