Obligatiile salariatului

Obligațiile salariatului

Art.39 Codul Muncii

(2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

1. obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;
2. obligația de a respecta disciplina muncii;
3. obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;
4. obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
5. obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
6. obligaţia de a respecta secretul de serviciu;
7. alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

Obligaţia de a realiza norma de muncă, sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului

Această obligație exprimă exigenţele legate de prestarea muncii ce reprezintă obiect al contractului individual de muncă şi principala obligaţie a salariaţilor ce derivă din contractul încheiat.

Norma de muncă:

• este reglementată de art.129 –132 Codul muncii,
• exprimă volumul operaţiunilor sau lucrărilor pe care salariatul trebuie să le îndeplinească în cazul programului său de lucru

Art. 129 Codul muncii

Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăşurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.

Norma de muncă este definită ca fiind cantitatea (efortul) de muncă necesară pentru efectuarea operaţiunilor sau lucrărilor – reprezentând sarcinile de serviciu, ce caracterizează un anumit post, loc de muncă, o anumită funcţie.

În măsurarea/estimarea normei (cantităţii) de muncă se are în vedere:

• persoană cu calificare corespunzătoare (cerinţă pentru ocuparea acelui post),
• persoană care lucrează cu intensitate normală (deci nu exagerat de rapid sau de încet) în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate (maşini, utilaje, alte dotări tehnice, munca de zi sau de noapte etc.).

 Norma de muncă cuprinde:

• timpul în care efectiv se munceşte,
• timpul reprezentând întreruperile impuse de desfăşurarea procesului tehnologic (de exemplu, timpul necesar aprovizionării cu materii prime, materiale, evaluării produselor finite, întreţinerii utilajelor etc.);
• timpul pentru pauzele legale în cadrul programului de muncă (de exemplu, timpul necesar pauzei de masă etc.).

Salariatul are obligația de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului:

• anexă la contractul individual de muncă,
• care detaliază sarcinile de serviciu, corespunzătoare funcţiei celui în cauză.

Obligaţia de a respecta disciplina muncii

Această obligaţie principală a salariaţilor:

• constă în respectarea unei anumite ordini, a unor reguli care să coordoneze conduita membrilor colectivului de muncă,
• reprezintă o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării unei activităţi eficiente în cadrul fiecărui angajator.

Conceptul de disciplină a muncii sintetizează toate obligaţiile salariaţilor în procesul muncii. Acestei obligaţii îi corespunde dreptul angajatorului (art.40 alin.(1) lit. c), d), e), şi art. 247 alin.(1) Codul muncii):

• de a da o dispoziţie salariaţilor săi,
• de a controla modul de îndeplinire a serviciului şi
• de a aplica sancţiuni disciplinare

Obligația de a respecta prevederile cuprinse în contractul individual de muncă

În afară de obligaţiile principale prevăzute în Codul muncii sau de cele speciale înscrise în alte acte normative, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă aplicabil şi contractul individual de muncă cuprind şi ele sarcini şi obligaţii pentru salariaţi.

Exemplu:

Art. 242 Codul muncii prevede că regulamentul intern cuprinde dispoziţii şi cu privire la:

• drepturile şi obligaţiile salariaţilor;
• abaterile disciplinare;
• reguli referitoare la procedura disciplinară.

 Obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu

Obligația de fidelitate presupune conduita salariaţilor ca pe durata executării contractului individual de muncă să se abţină de la săvârşirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului:

• fie prin concurenţă,
• fie prin lipsă de discreţie cu privire la informaţiile confidenţiale (secrete) privindu-l pe angajator, de natură tehnică, economică, managerială, comercială etc., la care are acces, permanent sau ocazional, prin activitatea pe care o desfăşoară.

Obligaţia de fidelitate cuprinde:

• neconcurenţa, constând în obligaţia salariatului de a nu-l concura pe angajatorul său pe parcursul executării contractului individual de muncă;
• confidenţialitatea, respectiv obligaţia salariatului de a nu face publice datele secrete ale angajatorului.

   În realizarea atribuţiilor de serviciu, salariatul:

• îndeplineşte şi sarcini de încredere, chiar confidenţiale;
• ia cunoştinţă de secrete de producţie şi comerciale;
• se foloseşte în procesul muncii de anumite mijloace materiale puse la dispoziţie de angajator.

De aceea, apare necesară şi raţională consacrarea legală a clauzei de fidelitate. Salariatul trebuie să se abţină de la orice act sau fapt care ar dauna intereselor angajatorului, să-i fie loial acestuia.

Prin specificul său, obligaţia de fidelitate:

• are un caracter permanent pe întreaga durată a existenţei contractului individual de muncă (chiar şi atunci când e suspendat),
• nu acţionează niciodată după încetarea contractului individual de muncă.

Pentru concretizarea obligaţiei de fidelitate este posibilă aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) Codul muncii (care se referă la clauza de neconcurenţă), părţile stabilind prin acordul lor unele precizări în contractul individual de muncă şi anume:

• activităţile interzise salariatului, în cazul în care el ar desfăşura, în timpul liber, o activitate în beneficiul unor terţi;
• determinarea unor terţi;
• aria geografică în care salariatul s-ar afla în competiţie reală cu angajatorul.

Obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate

Obligația respectării măsurilor de securitate și sănătate a muncii este reglementată de Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

 Potrivit art. 22 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrător trebuie:

1. să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
2. să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi după utilizare să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
3. să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
4. să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
5. să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
6. să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
7. să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
8. să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
9. să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

Obligaţia de a respecta secretul de serviciu

Această obligaţie se asemănătoarea celei de fidelitate (art.39 alin.(2) lit.d) Codul muncii) deoarece implică confidenţialitatea, adică abţinerea salariatului de a nu face publice datele secrete ale angajatorului.

Privind obligaţia în discuţie urmează să fie avute în vedere dispoziţiile următoarelor acte normative:

• Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;
• Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 de aplicare a Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România;
• Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind informaţiile secrete de serviciu.

Conform prevederii art.39, alin.(2), lit. g) din Codul muncii, salariaţii pot avea şi alte obligaţii stabilite de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Doar angajatorul:

• poate fi obligat să comunice salariaţilor condiţiile de muncă şi elementele care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă,
• este cel care stabileşte aceste condiţii şi cel în măsură să le cunoască.

Comunicarea acestor elemente reprezintă o garanţie a faptului că salariatul nu va fi supus unei atitudini abuzive a angajatorului şi că va cunoaşte condiţiile exacte în care urmează să îşi desfăşoare munca.

Dispoziţiile art.40 alin.(2) Codul muncii nu îl împiedică pe angajator să stabilească:

• modul de desfăşurare a relaţiilor de muncă,
• modalitatea în care salariatul şi angajatorul vor comunica pe durata desfăşurării acestor raporturi, astfel încât să se asigure o evidenţă a acestei corespondenţe cu rol probatoriu.

Angajatorul are dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii, precum şi de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor.

Salariaţii au obligația de a respecta cele stabilite prin contractul individual de muncă, lege, contractele colective de muncă ori regulamentele interne.