Executarea contractului individual de munca

Executarea contractului individual de muncă

Art. 37 Codul Muncii

Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.

Prevederile art.37 din Codul Muncii consacră principiul negocierii contractelor de muncă, înscris şi în Constituţia României, art. 41 alin. (5).

Negocierea este colectivă, materializată prin încheierea contractelor/acordurilor colective de muncă, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, şi individuală, materializată în contractele individuale de muncă.

Art. 39 alin. (1) lit. k) Codul muncii instituie dreptul salariaţilor la negocierea colectivă şi individuală. Scopul încheierii contractelor de muncă este deci stabilirea drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi salariaţilor.

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Prin art. 38 Codul Muncii a fost instituită o măsură de protecţie a salariaţilor, ce constă în interdicţia de a renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de lege.

Curtea Constituţională a decis că „interdicţia de a renunţa, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor este o măsură de protecţie a acestora din urmă, menită să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri ori ameninţări din partea angajatorilor”.

O astfel de măsură de protecţie nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât ea se justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie.

Libertatea contractuală:

• poate fi valorificată numai în cadrul legal,
• cu respectarea unor limite rezonabile impuse de raţiuni de ocrotire a unor interese publice şi private legitime,
• exercitată în afara acestui cadru, fără oprelişti, orice libertate îşi pierde legitimitatea

Contractul de muncă dă expresie libertăţii contractuale, dar o face într-o manieră specifică:

• determinată de obiectul său propriu şi esenţial diferit de acela al altor contracte,
• constând în prestarea unei anumite activităţi, a unei munci, în schimbul unei remuneraţii.

Dacă între părţile contractului de muncă ”angajator şi salariat” există o discrepanţă vădită din punct de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi:

• de natură să-i permită a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului,
• statul trebuie să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică.

   Salariaţii nu pot renunţa:

• la drepturile stabilite/consacrate/edictate pe cale legală,
• la drepturile stabilite prin negociere colectivă garantate legal
• la drepturile stabilite prin negocierea individuală și recunoscute legal.

Exemplu:

Lucrătorul nu poate accepta diminuarea salariului sub cel prevăzut de lege sau de contractul colectiv de muncă, nici să presteze munca în zilele de sărbătoare legală în alte condiţii decât cele statornicite de legiuitor.

Interdicţia instituită de lege se impune pentru a evita abuzurile angajatorilor constând în determinarea salariaţilor să renunţe, în tot sau în parte, la drepturile lor legale.

Dacă totuşi intervine o astfel de renunţare printr-un act unilateral sau bilateral (tranzacţie, act adiţional, clauza contractuală), acesta va fi lovit de nulitate absolută.

Angajatorul nu ar putea invoca în favoarea sa faptul că există un act sau o tranzacţie prin care s-au limitat drepturile legale ale salariatului ori s-a renunţat la acestea.