Forma și modalitățile actului juridic civil reprezintă elemente importante pentru stabilirea modului în care un act juridic este încheiat și a condițiilor în care acesta își produce efectele.

În principiu, actul juridic civil se încheie prin simpla manifestare de voință a părților, dacă legea nu impune respectarea unei anumite forme. În funcție de natura actului și de cerințele legale aplicabile, forma poate fi necesară pentru valabilitatea actului, pentru dovedirea acestuia sau pentru opozabilitatea față de terți. Actul juridic civil poate fi, de asemenea, afectat de anumite modalități, dintre care cele mai importante sunt termenul, condiția și sarcina.

Forma și modalitățile actului juridic civil

Forma actului juridic civil respectă principiul consensualismului. Simpla manifestare de voință este suficientă pentru încheierea valabilă a actului, din punct de vedere al formei. Consensualismul este recunoscut de lege pentru anumite acte juridice civile.

Art. 1240 Cod civil

Voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris.
Voința poate fi manifestată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare”

Ce este forma actului juridic civil

Prin forma actului juridic civil se înțelege modalitatea prin care este exteriorizată voința persoanei sau a părților cu intenția de a produce efecte juridice. Forma permite exteriorizarea consimțământului și, în funcție de cerințele legii, poate îndeplini funcții diferite.

Regula în materia contractelor este libertatea formei. Potrivit art. 1.178 Cod civil, contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților atunci când legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

Care sunt formele actului juridic civil

Clasificarea condiţiilor de formă este în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării lor:
- forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului – forma ad validitatem
- forma cerută pentru probarea actului – forma ad probaţionem
- forma cerută pentru opozabilitatea actului faţă de alte persoane, terţi
Aceste forme nu trebuie confundate, deoarece nerespectarea lor produce consecințe juridice diferite.

1. Forma cerută ad validitatem

Forma ad validitatem, denumită și formă solemnă, este forma impusă de lege ca o condiție pentru valabilitatea actului juridic. În această situație, manifestarea de voință trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege. Dacă formalitatea obligatorie nu este respectată, actul poate fi lovit de nulitatea prevăzută de lege. forma ad validitatem = forma necesară pentru ca actul juridic să fie valabil.

Este o excepţie de la principiul consensualismului când legea reglementează pentru anumite acte juridice necesitatea încheierii lor într-o anumită formă solemnă pentru a-şi produce efecte juridice.

este un element constitutiv esenţial al actului juridic, nerespectarea lui atrăgând nulitatea absolută a actului juridic civil în cauză
este incompatibilă cu manifestarea tacită de voinţă, această formă presupune manifestarea expresă de voinţă
este exclusivă adică pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă cea autentică.

”Art. 1242 alin 1 Cod civil – Este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.”

Pentru îndeplinirea condiției de formă ad validitatem trebuie respectate condițiile:

întregul act trebuie să îmbrace forma cerută pentru validitatea sa
actul aflat în interdependenţă cu actul solemn trebuie să îmbrace şi el forma specială (mandatul dat pentru încheierea unui act solemn trebuie constatat prin procură autentică)
actul care determină ineficienţa unui act solemn trebuie să îmbrace şi el forma specială, solemnă. Excepţie face legatul care poate fi revocat şi tacit.

Exemple de acte solemne: donaţia, subrogarea în drepturile creditorului consimţită de debitor, ipoteca convenţională, testamentul, recunoaşterea paternităţii, acte juridice de înstrăinare a imobilelor, etc.

De ce este importantă forma ad validitatem

Forma solemnă urmărește, în funcție de natura actului:
- îndeplinirea unor cerințe de publicitate sau protecție impuse de lege.
- protejarea părților;
- asigurarea unui consimțământ serios și conștient;
- prevenirea unor litigii;
- asigurarea certitudinii juridice.

2. Forma cerută ad probationem

Forma ad probationem este forma cerută de lege pentru dovedirea actului juridic. În acest caz, forma nu reprezintă, în principiu, o condiție pentru existența sau valabilitatea actului, ci pentru posibilitatea dovedirii sale prin anumite mijloace de probă. forma ad probationem = forma necesară pentru probarea actului juridic.

În anumite cazuri prevăzute de lege sau stabilite de părți, actul juridic civil trebuie întocmit în formă scrisă pentru a fi probat, această cerință reprezentând o excepție de la principiul consensualismului. Asigurând redarea certă şi fidelă a conţinutului actului juridic civil se poate preveni eventualele litigii, sau în anumite cazuri concrete, se uşurează sarcina organului jurisdicţional în stabilirea situaţiei de fapt.

Forma cerută ad probaţionem este obligatorie (nu facultativă), nerespectarea ei atrăgând sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului cu alt mijloc de probă, fiind o decădere din dreptul de a proba. Aplicaţii ale formei ad probaţionem sunt contractul de închiriere al locuinței, depozitul voluntar, tranzacție,.. ”Art. 1241 Cod civil: Înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forța probantă prevăzută de lege”.

3. Forma cerută pentru opozabilitatea față de terți

Există situații în care un act juridic este valabil între părți, dar pentru a produce efecte și față de terți trebuie îndeplinită o anumită formalitate. În această situație se vorbește despre forma sau formalitatea necesară pentru opozabilitatea față de terți.

Forma impusă de lege pentru opozabilitate faţă de terţi este obligatorie (nu facultativă) şi are la bază îndeplinirea unor formalităţi prin care un anumit act juridic civil poate fi cunoscut de persoane străine de acel act (terţ).

Prin nerespectarea acestei cerinţe de formă, sancţionarea constă în inopozabilitatea actului juridic, adică în posibilitatea terţului interesat de a ignora actul juridic invocat de părţile acestuia sau de una dintre ele împotriva sa. În consecinţă, actul juridic civil produce efecte între părţi, dar este ineficace faţă de terţ, ceea ce practic înseamnă că părţile se văd în imposibilitatea de a se putea prevala de drepturile izvorâte din acel act faţă de terţi.

Aplicații ale formei cerută pentru opozabilitate faţă de terţi sunt:

publicitatea constituirii gajului,
notificarea cesiunii de creanţă,
înregistrarea invenţiilor la OSIM,
înregistrarea contractelor de arendă,
înregistrările la registrul comerţului.

”Art. 1244 Cod civil: În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară”.

Trebuie făcută distincția între:
- valabilitatea actului juridic;
- posibilitatea de a dovedi actul;
- opozabilitatea actului față de terți.
Această distincție este importantă deoarece aceeași formalitate poate avea o funcție juridică diferită în funcție de situația concretă.

Principiul consensualismului

Forma actului juridic civil este strâns legată de principiul consensualismului. Potrivit acestui principiu, manifestarea de voință este, de regulă, suficientă pentru încheierea valabilă a actului juridic, fără să fie necesară îndeplinirea unei formalități speciale.

În materia contractelor, art. 1.178 Cod civil consacră libertatea formei: contractul se încheie prin simplul acord de voințe, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru validitatea sa. Astfel, forma specială reprezintă excepția, iar libertatea formei reprezintă regula. Voința de a contracta poate fi exprimată, în condițiile legii, verbal, în scris sau printr-un comportament care nu lasă îndoială asupra intenției de a produce efecte juridice.

Ce sunt modalitățile actului juridic civil

Modalitățile actului juridic civil sunt elemente care afectează modul în care drepturile și obligațiile produse de act se nasc, se exercită sau se sting.

În materia obligațiilor, Codul civil reglementează în mod expres condiția și termenul, iar în materia liberalităților este reglementată și sarcina. În doctrina civilă, termenul, condiția și sarcina sunt analizate, în funcție de actul juridic concret, ca modalități ale actului juridic civil.

I. Termenul: modalitate a actului juridic civil

Termenul este evenimentul viitor și sigur de care depinde executarea sau stingerea unei obligații, până la care este amânată fie începerea, fie încetarea exerciţiului drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile. Art. 1411 Cod civil: Obligația este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor si sigur. Termenul poate fi stabilit de părți sau de instanță ori prevăzut de lege.

Tipurile termenului

a) După criteriul efectului său, termenul este:

Termen extinctiv este acel termen care amână stingerea exercițiului dreptului subiectiv şi executării obligației corelative, până la împlinirea lui.
Termen suspensiv este acel termen care amână începutul exercițiului dreptului subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la împlinirea lui
- Elementul esențial care diferențiază termenul de condiție este caracterul sigur al evenimentului.

Art. 1412 Cod civil: Termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației. Termenul este extinctiv atunci când, la împlinirea lui, obligația se stinge.

Efectele termenelor suspensiv și extinctiv

Principiul dominant al efectelor este ”termenul ce afectează doar executarea actului iar nu şi existenţa sa”.

Termenul suspensiv întârzie, amână începutul exercitării dreptului subiectiv şi îndeplinirii, executării obligației corelative având următoarele consecințe:
- înainte de termen (scadenţă) dacă debitorul execută obligaţia sa, el face o plată valabilă, echivalentă cu renunţarea la beneficiul termenului
- înainte de împlinirea termenului, titularul dreptului poate lua măsuri de conservare a dreptului său
- în actele translative de drepturi reale asupra bunului individual determinat, termenul suspensiv nu amână transferul acestor drepturi, afară de cazul în care s-a prevăzut expres, contrariul
- până la împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor înainte de împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate opune debitorului compensaţia
- înainte de termen, creditorul nu mai este în drept să intenteze acţiunea oblică (subrogatorie) ori cea pauliană (revocatorie)
- prescripţia dreptului la acțiune începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv

Art. 1414 Cod civil: Ceea ce este datorat cu termen nu se poate cere înainte de împlinirea acestuia, dar ceea ce s-a executat de bunăvoie și în cunoștință de cauză înainte de împlinirea termenului nu este supus restituirii.”

Termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv şi al obligaţiei corelative. Exemplu: împlinirea termenului închirierii marchează încetarea dreptului de a folosi bunul ce-i formează obiectul şi obligaţiei de a asigura folosinţa liniștită.

b) După criteriul cunoașterii sau nu a datei împlinirii sale

termen cert a cărui împlinire este cunoscută
termen incert a cărui împlinire nu este cunoscută ca dată calendaristică

c) În funcție de titularul beneficiului termenului

termen în favoarea debitorului
termen în favoarea creditorului
termen în favoarea atât a creditorului cât şi a debitorului (exemplu – un termen în contractul de asigurare)

Art. 1413 Cod civil
- Termenul profită debitorului, afară de cazul când din lege, din voința părților sau din împrejurări rezultă că a fost stipulat în favoarea creditorului sau a ambelor părți.
- Cel ce are beneficiul exclusiv al termenului poate renunță oricând la acesta, fără consimțământul celeilalte părți.

d) În funcţie de izvorul său

termen voluntar sau convenţional, acela stabilit prin act juridic civil unilateral ori bilateral
termen judiciar (jurisdicţional), termenul acordat de instanţă

II. Condiția, modalitatea actului juridic civil

Condiția reprezintă un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa (naşterea sau desfiinţarea) actului juridic civil.

”Art. 1420 Cod civil: Dacă un eveniment pe care părțile îl consideră ca fiind un termen nu se realizează, obligația devine exigibilă în ziua în care evenimentul ar fi trebuit în mod normal să se producă. În acest caz, sunt aplicabile prevederile prezentului capitol”.

Diferența fundamentală dintre termen și condiție este:
- la termen, evenimentul este viitor și sigur;
- la condiție, evenimentul este viitor și nesigur.

Clasificare

1) După criteriul efectului

Condiţie suspensivă: acea condiție de a cărei îndeplinire depinde nașterea actului juridic civil, realizarea evenimentului viitor și nesigur depinde producerea efectelor obligației. Exemplu: părţile au convenit să vândă-cumpere dacă vânzătorul se va muta în altă localitate, cu serviciul şi domiciliul, până la începutul anului viitor.
Condiţie rezolutorie: acea condiție de a cărei împlinire depinde desfiinţarea actului juridic civil. Exemplu: prezentul contract de vânzare se desfiinţează dacă vânzătorului i se naşte un copil în doi ani de la încheierea contractului.

Efectele condiţiei sunt guvernate de două principii

condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic civil, adică naşterea ori desfiinţarea lui, spre deosebire de termen care afectează doar executarea actului
condiţia îşi produce efectele retroactiv (ex tunc).

Efectele condiţiei suspensive

Perioada anterioară împlinirii condiţiei, actul juridic nu-şi produce efectele, acestea fiind sub semnul întrebării, decurgând consecinţele:
- Creditorul nu poate cere executarea obligației
- Debitorul nu datorează nimic (dacă ar plăti, el poate cere restituirea)
- Nu poate opera compensaţia
- Prescripţia dreptului la acţiune nu începe să curgă
- În actele translative nu se produce efectul translativ
- Creditorul este în drept să ia măsuri de conservare a dreptului său
- Creditorul poate ceda dreptul său
Perioada ulterioară împlinirii condiţiei, dacă condiţia supensivă s-a realizat, se consideră, retroactiv, că actul a fost pur şi simplu. De aici decurg consecinţele:
- Plata făcută de debitor rămâne valabilă
- Transmisiunile de drepturi reale făcute de titularul dreptului condiţionat se consolidează

De la retroactivitatea efectelor condiţiei suspensive există şi excepţii:
- prescripţia extinctivă curge numai de la împlinirea condiţiei
- fructele culese de înstrăinător rămân ale sale
- actele de administrare rămân neatinse
- riscurile sunt în sarcina înstrăinătorului

Dacă nu se îndeplineşte condiţia suspensivă, părţile se găsesc în situaţia în care ar fi dacă n-ar fi încheiat actul. Actul nu se naşte cu caracter definitiv.

Consecinţele sunt:
- prestaţiile executate trebuie restituite
- garanţiile constituite se desfiinţează
- drepturile constituite de debitor se consolidează

Efectele condiţiei rezolutorii

Perioada anterioară împlinirii condiţiei, condiţia rezolutorie nu-şi produce efectele, actul comportându-se ca pur şi simplu.

De aici consecinţele:
- creditorul poate cere debitorului să-şi execute obligaţia, debitorul fiind obligat la aceasta
- debitorul sub condiţie rezolutorie suportă riscul pieirii bunului, întrucât a dobândit proprietatea asupra lui
- dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie se poate transmite. Cine datorează sub condiţie rezolutorie, datorează pur şi simplu

Perioada ulterioară împlinirii condiţiei, dacă condiţia rezolutorie s-a realizat, efectul care se produce constă în desfiinţarea retroactivă a actului. În consecinţă înstrăinătorul va restitui preţul dobânditorului bunului, iar drepturile constituite de dobânditor se desfiinţează.

Excepţii
- riscul realizat pendente condiţione este suportat de dobânditor, ca proprietar sub condiţie rezolutorie, definitiv
- actele de administrare se păstrează
- fructele rămân ale dobânditorului
- în actul cu executare succesivă, efectele se produc numai pentru viitor
Dacă nu s-a realizat condiţia rezolutorie, efectul care se produce constă în consolidarea retroactivă a actului.

2) După criteriul legăturii cu voința părților, a realizării ori nerealizării evenimentului

Condiţie cauzală: acea condiţie a cărei realizare depinde de hazard, de întâmplare, fiind independentă de voinţa părţilor
Condiţie mixtă: a cărei realizare depinde de voinţa uneia din părţi şi de voinţa unei alte persoane, determinate
Condiţia potestativă:
- potestativă pură – acea condiţie a cărei realizare depinde de voinţa unei părţi şi de un fapt exterior sau de voinţa unei persoane determinate. Condiţia pur potestativă din partea debitorului fiind nulă, deoarece echivalează cu lipsa intenţiei de a se obliga juridicește.
- potestativă simplă- condiţia potestativă simplă este valabilă atât în privinţa debitorului, cât şi a creditorului, cu excepţia donaţiei.

3) După modul de îndeplinire a evenimentului

condiţia pozitivă
condiţia negativă

Termenul și condiția, care este diferența

Criteriu	Termen	Condiție
Evenimentul	Viitor și sigur	Viitor și nesigur
Incertitudinea	Privește, eventual, data	Privește producerea evenimentului
Exemplu	Plata la o anumită dată	Plata dacă se produce un anumit eveniment
Efect principal	Amână executarea sau stinge obligația	Influențează eficacitatea sau desființarea obligației

Regula practică: dacă nu știm când se va produce evenimentul, dar știm că se va produce, avem un termen incert. Dacă nu știm dacă se va produce, avem o condiție.

III. Sarcina: modalitate a actului juridic civil

Sarcina este o obligație impusă beneficiarului unei liberalități, precum donația sau legatul. Sarcina se întâlnește în special în materia liberalităților și reprezintă o obligație pe care dispunătorul o stabilește în sarcina celui care primește beneficiul actului.

Exemplu: O persoană donează un imobil unei alte persoane cu obligația ca aceasta să suporte anumite cheltuieli sau să îndeplinească o anumită prestație în condițiile stabilite prin act. În această situație, beneficiarul primește liberalitatea, dar trebuie să respecte și obligația impusă prin sarcină. Este o obligaţie de a da, a face sau a nu face, impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit- liberalităţi

Clasificare în funcţie de persoana beneficiarului:
- sarcina în favoarea dispunătorului
- sarcina în favoarea gratificatului
- sarcina în favoarea unei terţe persoane

Efecte: sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare a ei, ci numai eficacitatea acestuia. Neexecutarea sarcinii atrage ca sancţiune, în principal, revocarea (rezoluţiunea) actului juridic civil cu titlu gratuit prin care a fost instituită.

Datorită contractului sinalagmatic conferit de sarcina actului cu titlu gratuit, neexecutarea sarcinii dă dreptul dispunătorului de a opta între a cere rezoluţiunea (revocarea) actului juridic civil pentru neexecutare sau a pretinde obligarea debitorului la executarea în natură a sarcinii.

”Art. 1027 alin 1 Cod civil: Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației”.

Diferența dintre termen, condiție și sarcină

Termenul se referă la un eveniment viitor și sigur. Exemplu: Voi plăti suma la 1 martie 2027.
Condiția se referă la un eveniment viitor și nesigur. Exemplu: Voi plăti suma dacă voi obține finanțarea.
Sarcina reprezintă o obligație impusă beneficiarului unei liberalități. Exemplu: Îți donez imobilul cu obligația de a suporta anumite cheltuieli.

Actul juridic pur și simplu, actul juridic afectat de modalități

În funcție de existența modalităților, actele juridice pot fi analizate, în funcție de natura lor, ca acte neafectate de modalități sau acte afectate de una ori mai multe modalități.

Un act juridic neafectat de modalități își produce efectele fără ca acestea să depindă de realizarea unui eveniment viitor și incert sau de împlinirea unui termen.
Într-un act juridic afectat de modalități, efectele juridice sunt influențate de termen, condiție sau, după caz, sarcină.

Forma și modalitățile actului juridic civil, exemple practice

Exemplul 1: forma ad validitatem

Legea impune o anumită formă pentru validitatea actului. Consecință: forma trebuie respectată pentru ca actul să fie valabil.

Exemplul 2: forma ad probationem

Legea impune o anumită formă în scop probator. Consecință: problema principală privește dovedirea actului.

Exemplul 3: termen suspensiv

Părțile stabilesc că obligația va fi executată la o anumită dată. Consecință: executarea este amânată până la împlinirea termenului.

Exemplul 4: condiție suspensivă

Părțile stabilesc că efectele obligației depind de producerea unui eveniment viitor și nesigur. Consecință: eficacitatea obligației depinde de îndeplinirea condiției.

Exemplul 5: sarcină

O persoană face o donație și impune beneficiarului o anumită obligație. Consecință: beneficiarul trebuie să respecte sarcina stabilită prin act, potrivit condițiilor și regulilor legale aplicabile.

Întrebări frecvente despre forma și modalitățile actului juridic civil

1. Ce este forma actului juridic civil

Forma actului juridic civil reprezintă modalitatea de exteriorizare a voinței de a produce efecte juridice. În principiu, actul juridic se încheie prin simpla manifestare de voință, dacă legea nu impune o anumită formă.

2. Care sunt formele actului juridic civil

Principalele forme sunt forma ad validitatem, necesară pentru valabilitatea actului, forma ad probationem, necesară pentru dovedirea acestuia, și forma necesară pentru opozabilitatea față de terți.

3. Care sunt modalitățile actului juridic civil

Principalele modalități ale actului juridic civil sunt termenul, condiția și sarcina. Acestea influențează modul în care actul sau obligațiile rezultate din acesta își produc efectele juridice.

4. Care este diferența dintre termen și condiție

Termenul este un eveniment viitor și sigur, de care depinde executarea sau stingerea unei obligații. Condiția este un eveniment viitor și nesigur, de care depinde, potrivit cazului, eficacitatea sau desființarea obligației.

5. Ce este sarcina în actul juridic civil

Sarcina este o obligație impusă beneficiarului unei liberalități, cum este donația sau legatul. Beneficiarul dobândește avantajul prevăzut în act, dar trebuie să îndeplinească și obligația stabilită prin sarcină.