Actul juridic civil conditii generale

Actul juridic civil conditii generale este o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a da naştere, modifica ori stinge un raport juridic civil concret.

Actul juridic civil

• reprezintă manifestarea de voință a uneia sau mai multor persoane cu scopul de a produce efecte juridice, fie că este vorba de creare, modificare sau stingere de drepturi și obligații civile,
• trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de Codul civil. Lipsa acestor condiții poate duce la nulitatea absolută sau relativă a actului.

Condițiile generale de validitate ale actului juridic civil

1. Capacitatea de a contracta (art. 1189–1204 Cod civil), părțile implicate într-un act juridic trebuie să aibă capacitatea juridică necesară pentru a încheia acel act. Persoanele fizice trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, iar persoanele juridice trebuie să fie abilitate de lege să efectueze astfel de acte. Minorii și persoanele puse sub interdicție au o capacitate limitată.
2. Consimțământul valabil (art. 1204–1216 Cod civil) trebuie să fie dat în mod liber, conștient și intenționat, fără a fi afectat de vicii precum eroarea, dolul, violența sau leziunea. Lipsa consimțământului sau consimțământul viciat poate duce la anularea actului juridic.
3. Obiectul determinat și licit (art. 1231–1233 Cod civil) trebuie să fie determinat sau determinabil, să existe și să fie licit. Obiectul nu poate fi contrar legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Dacă obiectul actului este imposibil sau ilicit, actul juridic este nul.
4. Cauza licită și morală (art. 1235–1239 Cod civil) este motivul determinant pentru care părțile încheie acel act. Cauza trebuie să fie licită și conformă cu ordinea publică și bunele moravuri. Dacă cauza este ilicită sau imorală, actul este lovit de nulitate absolută.

Efectele încălcării condițiilor generale

Încălcarea acestor condiții poate duce la nulitatea actului juridic civil. Nulitatea poate fi absolută (când este vorba de obiect sau cauză ilicită) sau relativă (când este afectat consimțământul sau capacitatea părților).

Importanța respectării condițiilor generale

Condițiile generale asigură valabilitatea și eficiența actelor juridice în raporturile civile, garantând că acestea reflectă în mod fidel voința părților implicate și respectă cadrul legal. Ele reprezintă baza pentru stabilitatea și securitatea circuitului juridic.

 Elementele definitorii ale actului juridic civil sunt:

• prezenţa unei manifestări de voinţă care să provină de la un subiect de drept civil (persoană fizică sau persoană juridică)
• manifestarea de voinţă trebuie exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice civile

Această trăsătură diferenţiază actul juridic civil faţă de faptul juridic civil. Faptul juridic este săvârşit fără intenţia de a se produce efecte juridice, efecte ce se produc însă, în puterea legii.

• efectele juridice urmărite la manifestarea voinţei pot consta în a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret. Prin această trăsătură, actul juridic civil este deosebit faţă de actele juridice din alte ramuri de drept.

 Expresia act juridic civil se întrebuinţează cu două sensuri:

• un prim sens desemnează manifestarea de voinţă cu intenţia de a produce efecte juridice civile
• un alt sens desemnează înscrisul constatator al manifestării de voinţă, suportul material care consemnează ori redă manifestarea de voinţă exprimată.

CONDIŢIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Prin condiţiile actului juridic civil se înţelege elementele din care este alcătuit un asemenea act:

• capacitatea de a contracta
• consimţământul valabil al părţii ce se obligă
• un obiect determinat
• cauză licită

Condiţia poate fi utilizată sub două aspecte:

• condiţie – modalitate a actului juridic civil
• condiţie – clauză a actului juridic civil

CLASIFICAREA CONDIŢIILOR ACTULUI JURIDIC

 În funcţie de aspectul la care se referă:

• condiţii de fond sunt cele care privesc conţinutul actului juridic civil, numite şi intrinseci
• condiţii de formă sunt cele care se referă la exteriorizarea voinţei, numite şi extrinseci

După criteriul obligativității ori neobligativității lor:

• condiții esenţiale sunt cele cerute pentru valabilitatea actului
• condiții neesenţiale sau întâmplătoare sunt cele ce pot lipsi, fără să pună în discuţie valabilitatea actului

 După sancțiunea nerespectării lor:

• condițiile de validitate a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea actului juridic civil
• condițiile de eficacitate a căror nerespectare atrage inopozabilitatea

I. CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTUL JURIDIC CIVIL

Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii　civile prin încheierea actelor de drept civil. Capacitatea este acea condiţie de fond, esenţială, de validitate, cu caracter general.

• Regula este capacitatea de a face actul juridic civil.
• Excepţia este incapacitatea şi trebuie să fie expres prevăzută de lege. Pentru persoana juridică regula capacităţii de a face acte juridice civile este subordonată principiului specialităţii capacităţii.

　II. CONSIMŢĂMÂNTUL

Prin consimţământ se înţelege hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior. Consimţământul este acea condiţie esenţială de fond şi generală a actului juridic civil. Actul juridic civil este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.

Voinţa este de natură psihologică, fiind un fenomen complex, ce are în structura sa două elemente:

• consimţământul şi
• cauza sau scopul.

Între consimțământ şi voinţă există corelaţia de tipul parte-întreg. Formarea voinţei juridice reprezintă un proces psihologic complex, cu următoarele etape interne:

• reflectarea nevoii în mintea omului, ajungându-se la reflectarea mijlocului de satisfacere a acelei nevoi, formându-se dorinţa satisfacerii nevoii
• deliberarea – analiza avantajelor şi dezavantajelor între dorinţe şi mijloacele de realizare a lor, aflate în concurs
• luarea hotărârii încheierii actului juridic civil　ca mijloc de realizare a scopului propus. Pentru ca faptul psihologic să devină fapt social este necesar ca hotărârea luată să fie exteriorizată, ajungând şi la cunoştinţa terţilor.

Principiile voinței juridice în dreptul civil

Principiul autonomiei de voinţă

Este numit şi principiul libertăţii actelor juridice civile.  Potrivit acestui principiu, respectarea legii şi bunelor moravuri dă dreptul subiectele de drept civil să încheie convenţii ori acte unilaterale.

• subiectele de drept civil sunt libere să încheie ori să nu încheie un act juridic civil, dar trebuie să respecte legea şi morala
• părţile sunt libere să stabilească, aşa cum doresc, conţinutul/clauzele actului juridic civil
• părţile sunt libere ca, prin acordul lor, să modifice ori să pună capăt actului juridic civil pe care l-au încheiat

Principiul voinţei interne (reale)

Ca element al voinței juridice cuprinde un element intern (psihologic) şi un element extern (social). Pot exista situaţii când între cele două elemente (intern şi extern) să nu existe concordanţa.

CONDIŢIILE DE VALABILITATE A CONSIMȚĂMÂNTULUI

• Să provină de la o persoană cu discernământ

Justificarea acestei condiţii:

• caracterul conştient al actului juridic civil
• subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voinţă
• nu trebuie confundată condiţia capacităţii cu cerinţa–să provină de la o persoană cu discernământ:

1. capacitatea de a încheia actul juridic civil este o stare de drept
2. prezenţa ori lipsa discernământului este o stare de fapt

Persoana fizică cu deplină capacitate de exerciţiu este prezumată că are discernământul juridic necesar pentru a încheia acte juridice civile.

Persoana fizică lipsită de capacitate de exerciţiu (minorul sub 14 ani şi cel pus sub interdicţie judecătorească) este prezumat a nu avea discernământ:

• fie datorită vârstei,
• fie stării de sănătate mintală.

Minorul între 14-18 ani are discernământul juridic în curs de formare.

În afară de incapacităţile legale există şi cazuri de încapacităţi naturale:

1. sunt cazurile când în drept persoana este capabilă (are discernământ) dar
2. în fapt ea este lipsită temporar de discernământ (cazurile de beţie, hipnoză, somnambulism, mânie puternică)

• Să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice

Este o condiţie de esenţa actului juridic civil.

Această condiţie de valabilitate nu este îndeplinită:

1. când manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă, din prietenie
2. când manifestarea de voinţă s-a făcut sub condiţie pur potestativă din partea celui care se obligă (mă oblig dacă vreau)
3. când manifestarea de voinţă este vagă
4. când manifestarea de voinţă s-a făcut cu o rezervă mintală, cunoscută de contractant (simulaţie, act fictiv)

Să fie exteriorizat

Conform principiului consensualismului părţile sunt libere să aleagă forma de exteriorizare a voinţei lor. Simpla manifestare de voinţă este necesară dar şi suficientă pentru ca actul civil să fie valabil ca formă. Se poate exterioriza:

• în scris,
• verbal
• prin gesturi
• prin fapte concludente, neechivoce

Excepţii de la acest principiu:

• actele solemne, caz în care manifestarea voinţei trebuie să îmbrace o formă specială (forma autentică).
• tăcerea nu valorează consimţământ exteriorizat.

Prin excepţie, tăcerea valorează consimţământ:

1. când legea prevede expres aceasta
2. când prin voința expresă a părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii
3. când tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului

Să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ

Este o condiţie negativă, impusă de caracterul conştient, liber al actului juridic civil. Viciile de consimţământ este caracterizat prin existenţa unei manifestări de voinţă (consimţământ) alterată:

• fie în conţinutul său intelectual, conştient, cum este cazul erorii şi al dolului,
• fie în caracterul său liber, cum este cazul violenţei şi al leziunii

OBIECTUL

Prin obiect al actului juridic civil se înţelege conduita părţilor stabilită prin acel act juridic civil respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute. Lucrurile pot fi socotite ca obiect derivat al actului juridic civil. Nu trebuie confundate:

1. acţiunile ori inacțiunile părţilor actului juridic civil, care constituie obiectul actului juridic civil – cu
2. drepturile subiective civile şi obligaţiile la care dă naştere actul juridic ce formează conţinutul ori efectele　actului juridic civil.

CONDIŢII GENERALE DE VALABILITATE

a) Să existe

Dacă obiectul actului juridic priveşte un bun ori lucru, această condiţie implică cunoaşterea următoarelor reguli:

• dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic, condiţia nu este îndeplinită şi deci, actul nu este valabil
• bunul prezent în momentul încheierii actului juridic îndeplineşte condiţia să existe
• un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil.

Excepţie – succesiunea viitoare (nedeschisă încă) nu poate forma obiect nici pentru convenţie, nici pentru actul unilateral de renunţare la succesiune.

b) Să fie în circuitul civil

Prin circuit se înţelege:

• în sens larg–totalitatea actelor şi faptelor juridice, în virtutea cărora se nasc raporturi de drept civil,
• în sens restrâns–actele şi faptele juridice susceptibile să conducă la înstrăinarea sau dobândirea valabilă a unui drept ori bun.

Prin bunuri aflate în circuitul civil vom înţelege:

• acele bunuri susceptibile să facă obiectul unor acte translative sau constitutive
• acele bunuri care pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte juridice civile
• aceste bunuri (numite alienabile) formează regula, iar cele inalienabile constituie excepţia.

c) Să fie determinat sau determinabil

Prin această regulă sancţionată cu nulitatea absolută a actului juridic civil, indiferent în ce ar consta obiectul conduitei părţilor. Când obiectul actului juridic civil priveşte un bun individual determinat este îndeplinită condiţia.

Dacă este vorba de bunuri determinate generic condiţia este îndeplinită:

• fie prin stabilirea precisă a cantităţii, calităţii, valorii
• fie prin stabilirea unor criterii de determinare care se vor folosi în momentul executării actului juridic civil

d) Să fie posibil

Este conformă regulii de drept “nimeni nu poate fi obligat la imposibil”.  Dacă imposibilitatea este relativă (adică numai pentru un anumit debitor) atunci obiectul actului este valabil. În caz de neexecutare culpabilă din partea debitorului este angajată răspunderea sa civilă. Imposibilitatea poate fi de ordin material ori de ordin juridic.

e) Să fie licit şi moral

Acţiunea sau inacţiunea părţilor actului juridic civil să fie în concordanţă cu legea şi moralitatea. Nerespectarea condiției este sancționată cu nulitatea actului juridic civil.

CONDIȚIILE SPECIALE DE VALABILITATE

a) Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv

Este obligatoriu la actele constitutive ori translative de drepturi. Este conform principiului de drept “nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are ori la mai mult decât are”.

În actele intuitu personae se cere:

• obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului ca antrepriza, mandatul
• însuşirile debitorului sunt avute în vedere de către cocontractant,
• prin care se obligă, personal, să depună toată diligenţa pentru a convinge pe o altă persoană să încheie sau să ratifice un act juridic.

Nu se aplică la promisiunea faptei altuia.

b) Să existe autorizaţie administrativă prevăzută de lege

• în cazurile expres prevăzute de lege

c) Obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului

CAUZA (SCOPUL)

Cauza este acel element al actului juridic civil ce constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. În structura cauzei actului juridic civil intră două elemente.

Scopul imediat

Numit şi scopul obligației este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile:

• în contractele sinalagmatice –contraprestația
• în actele cu titlu gratuit –intenţia de a gratifica
• în actele reale–remiterea bunului
• în contractele aleatorii–riscul, adică împrejurări viitoare şi incerte de care depinde şansa câştigului sau riscul pierderii

Scopul mediat

Numit şi scopul actului juridic constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil, ce se referă:

• fie la însuşirile unei prestaţii,
• fie la calităţile unei personae

Scopul mediat este concret şi variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile sau în cadrul aceleiași categorii de acte civile.

CONDIŢIILE DE VALABILITATE A CAUZEI

Să existe

Obligaţia fără cauză nu poate avea nici un efect.

Rezolvarea lipsei cauzei se bazează pe o dublă distincţie:

1. când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, ambele elemente ale cauzei (scopul imediat şi cel mediat) lipsesc.

Aceasta întrucât în structura voinței juridice intră consimțământul și cauza. Acestea presupun existența discernământului, adică puterea de reprezentare a consecințelor juridice ale manifestării de voință, sancțiunea fiind nulitatea relativă a actului juridic.

1. când lipsa cauzei se datorează:

• lipsei contraprestației în contractele sinalagmatice
• lipsei predării bunului în actele reale
• lipsei riscului în actele aleatorii
• lipsei intenției de a gratifica în actele cu titlu gratuit

În aceste situații lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, iar sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută.

Să fie reală

Cauza este falsă când există eroare asupra motivului determinant (scopul mediat). Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil

Să fie licită și morală

Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Ilicit poate fi doar scopul mediat.

Rolul cauzei

• este un mijloc de exprimare juridică a unui interes al părți/părților actului juridic civil
• constituie instrumentul juridic prin care se asigură legalitatea și respectarea bunelor moravuri, precum și concordanța actelor juridice civile cu ordinea publică

Cauza este prezumată până la proba contrarie, instituindu-se:

• prezumția de valabilitate a cauzei
• prezumția de existență a cauzei – cauza nu trebuie dovedită, existența ei fiind prezumată de lege

Cine invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta și să răstoarne prezumția.