Dreptul de proprietate publică: subiecte, conținut, limite și caractere specifice sunt reglementate în art. 858-875 Cod civil și Legea nr. 213 din 1998 privind bunurile proprietate publică.

Proprietatea publică reprezintă dreptul statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor de interes public, precum drumuri, parcuri sau ape, dobândite conform legii și destinate uzului public.

Dreptul de proprietate publică definiție, titulari, bunuri și regim juridic

Art. 858 Cod civil “Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.”

Bunurile care fac obiectul proprietății publice formează domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și au un regim juridic special. Aceste bunuri sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

Dreptul de proprietate publică este acel drept real ce aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor dobândite legal. Aceste bunuri sunt de uz şi interes public fie prin natura lor, fie printr-o dispoziție a legii, aparțin domeniului public, se exercită în regim de drept public, prin putere proprie și în interes public, în limitele prevăzute de lege.

Regimul juridic al proprietății publice este reglementat, în principal, de Constituția României, Codul civil și Codul administrativ, precum și de alte acte normative speciale.

Ce este dreptul de proprietate publică

Proprietatea publică este o formă a dreptului de proprietate, distinctă de proprietatea privată, caracterizată printr-un regim juridic special și prin destinația bunurilor către satisfacerea unui interes public.

este o instituţie juridică în sens obiectiv
este un drept real iar în sens subiectiv, cu toate caracterele specifice acestei categorii de drepturi,
este însuşi dreptul subiectiv care are ca obiect bunurile ce formează domeniul public.

Ce bunuri fac parte din domeniul public?

Printre bunurile care pot face parte din domeniul public se află:
- drumurile publice;
- anumite terenuri;
- apele de interes public;
- plajele;
- marea teritorială;
- anumite bogății ale subsolului;
- spațiul aerian;
- infrastructura publică;
- clădirile afectate unor servicii publice;
- parcurile și alte bunuri destinate uzului public;
- alte bunuri declarate prin lege ca aparținând domeniului public.

Domeniul public este format din bunurile care aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale și care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi încadrate în această categorie. Lista concretă a bunurilor care fac parte din domeniul public trebuie analizată în raport cu Constituția, Codul administrativ și legile speciale aplicabile fiecărei categorii de bunuri.

Un bun nu devine automat proprietate publică doar pentru că aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale. Trebuie verificat dacă acesta aparține domeniului public sau domeniului privat al titularului.

Conform prevederilor art.136 alin. 3 din Constituţie corelat cu art. 859 Cod civil alin.(1) constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice:
- bogăţiile de interes public ale subsolului,
- spaţiul aerian,
- apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional,
- plajele, marea teritorială,
- resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi
- alte bunuri stabilite prin lege organică.

Cine poate fi titularul dreptului de proprietate publică?

Subiectele dreptului de proprietate publică sunt:
- statul asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional
- unitățile administrativ–teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, județul) asupra bunurilor din domeniul public de interes local
Conform reglementărilor legale niciun alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.

În funcție de titular și de interesul urmărit, domeniul public poate fi:

domeniul public al statului;
domeniul public al județului;
domeniul public al comunei;
domeniul public al orașului;
domeniul public al municipiului.

Nici persoanele fizice, nici societățile comerciale și nici alte persoane juridice de drept privat nu pot fi titulare ale dreptului de proprietate publică. Este importantă diferența dintre titularul dreptului de proprietate publică și persoana sau instituția care administrează ori exploatează un bun public.

Exemplu: un bun poate aparține domeniului public al statului, dar poate fi dat în administrare unei instituții publice. În acest caz, instituția nu devine proprietarul bunului.

Astfel:

art. 136 alin. 2 din Constituţie statuează că: „ Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”.
art. 3 alin.1 din Legea nr. 213/1998 dispune că dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităților administrative–teritoriale
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 dispune: domeniul public poate fi de interes naţional. În acest caz proprietatea asupra domeniului public este:
- în regim de drept public, aparţine statului,
- sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea în regim de drept public, aparţine oraşelor, comunelor, municipiilor sau judeţelor

Exercitarea prerogativelor de către titulari nu este posibilă decât în conformitate cu

interesul general al acestei forme a dreptului de proprietate şi
regimul juridic pe care îl oferă

Aceste persoane juridice, asupra bunurilor din domeniul public, dobândesc un drept de administrare sau de concesionare.

Care sunt caracterele juridice ale proprietății publice?

Art. 861 Cod civil – Caracterele dreptului de proprietate publică
(1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
(3) În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate ori închiriate.

Inalienabilitate: bunurile din domeniul public nu pot fi vândute, donate sau altfel transferate către persoane private.
Imprescriptibilitate: proprietatea publică nu se pierde prin nefolosire, iar terții nu o pot dobândi prin uzucapiune (câștigare prin posesie de lungă durată).
Insesizabilitate: bunurile proprietate publică nu pot fi urmărite sau sechestrate de creditori.

1) Inalienabilitatea proprietății publice

Bunurile aflate în domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale sunt scoase din circuitul civil, nu pot fi vândute, înstrăinate sau transferate. Ele nu sunt numai inalienabile şi insesizabile dar şi imprescriptibile.

Efectele regulii inalienabilității

a) interdicția oricărei înstrăinări: bunurile domeniale nu pot fi înstrăinate nici cu titlu oneros si nici cu titlu gratuit. Probleme ridică vânzarea unui bun proprietate publică afectată de condiția suspensivă a dezafectării acestuia. Considerate ca fiind “suspecte de nulitate” aceste vânzări nu pot fi valabile.
Conform efectelor retroactive pe care le produce condiția suspensivă, vânzarea la momentul realizării acordului de voința avea un obiect scos din circuitul civil.
Dacă prin voința părților condiția suspensivă produce efecte numai pentru viitor, vânzarea va fi tot nulă. Aceasta întrucât condiția dezafectării bunului, depinzând exclusiv de vânzător, este pur potestativă.
b) imposibilitatea creării dezmembrămintelor de natură civilă
c) imposibilitatea de a expropria dependințele domeniale. Statul nu poate prelua bunurile proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, căci exproprierii i se opune inalienabilitatea.

Bunul nu poate fi înstrăinat nici voluntar, dar nici forțat. Principiul se aplică și la dezmembrămintele civile ale proprietății (uzufructul, uzul, servituțile, superficia). Nici ele nu pot fi uzucapate iar acțiunile în justiție, care protejează domeniul, sunt imprescriptibile.

Domeniul public este reflectarea materială a dreptului de proprietate publică, care cuprinde totalitatea bunurilor apte sau afectate să facă obiectul proprietăţii publice.

2) Imprescriptibilitatea proprietății publice

Imprescriptibilitate: Dreptul de proprietate publică nu se stinge prin nefolosire și nu poate fi dobândit de alte persoane prin uzucapiune sau mijloace similare, chiar dacă acestea posedă bunul.

Imprescriptibilitatea sub aspect extinctive

face admisibilă promovarea unei acţiuni în revendicare oricând, indiferent dacă este vorba despre bunuri imobile sau mobile
dreptul la acţiune nu se stinge în timp, chiar dacă nu a fost exercitat de autoritatea titulară a dreptului de proprietate publică asupra bunului respectiv

Imprescriptibilitatea sub aspect achizitiv

permite titularului dreptului de proprietate publică asupra unui bun să se opună cu success
titularul poate invoca excepţia caracterului imprescriptibil în faţa oricărei acţiuni înaintate de altă persoană fizică sau juridică de drept privat
obiectul acţiunii este constatarea uzucapiunii, în cazul imobilelor şi prin posesia de bună credință, în cazul mobilelor.

3) Insesizabilitatea proprietății publice

Bunurile ce fac parte din proprietatea publică
- nu pot fi supuse executării silite și nu pot fi urmărite prin astfel de proceduri
- nu pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanţelor lor
- conţine interdicţia constituirii de garanţii asupra bunurilor din domeniul public

Insesizibilitatea funcţionează şi în ipoteza că bunul se află la un alt deţinător decât titularul, în cadrul exercitării unui drept de administrare, concesionare sau închiriere.

Cum se dobândește dreptul de proprietate publică?

Potrivit dispoziţiilor art.863 Cod civil cazurile de dobândire a dreptului de proprietate publică sunt:

prin achiziţie publică
prin expropriere pentru cauză de utilitate publică
prin donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
prin convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia
prin transferul unui bun din domeniul privat al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, în condițiile legii;
prin alte moduri stabilite de lege.

Limitele exercitării dreptului de proprietate publică

Limite materiale ale obiectului sunt limite corporale ale bunului ce formează obiectul dreptului de proprietate
Limite juridice sunt mai multe categorii: legale, convenționale și judiciare. Aceste limitările juridice au la bază situația obiectivă privitoare la poziţionarea acestor fonduri. Limitările convenționale sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publică.
Situaţiile de incompatibilitate sunt:
- limita legală privind raporturile de vecinătate (art 603 Cod civil)
- raporturile de vecinătate privind distanţa minimă pentru ferestrele de vedere (art. 615 Cod civil).

Cum se exercită dreptul de proprietate publică?

Bunurile proprietate publică pot fi concesionate, închiriate, date în folosință.

I. Dreptul de administrare

Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publică este încredințat regiilor autonome, instituţiilor publice de interes naţional, judeţean sau local, prefecturile şi autorităţile publice centrale sau locale conform art.135 alin.1 din Constituţie. Darea în administrare a bunurilor proprietate publică către beneficiari se face prin acte administrative cu caracter individual. Titularul dreptului poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare (art 868 alin 2 Cod civil).

Dreptul de administrare este

opozabil celorlalte subiecte de drept, persoane fizice şi juridice
inopozabil titularilor dreptului de proprietate publică, respectiv statului şi unităţilor administrativ-teritoriale
- Titularii dreptului de proprietate publică pot să-l retragă, să-l modifice şi să-l revoce. Art 867 alin 2 Cod civil prevede dreptul de control al organelor ce au dispus constituirea acestui drept.

II. Concesionarea și închirierea bunurilor proprietate publică

Concesiunea este atribuită pe bază de contract .

Părţile concesiunii

concedent este persoana ce transmite pentru o perioadă determinată, de maxim 49 de ani,
concesionar este persoana către care se transmite:
- dreptul de a acţiona pe riscul şi pe răspunderea sa,
- dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activităţi, sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe (art 871 Cod civil).

Concesiunile sunt calificate în funcţie de obiectul lor astfel:
- concesiunea de bunuri;
- concesiunea de servicii publice;
- concesiunea de activităţi economice.

Contractul de închiriere:

se încheie pe bază de licitaţie şi
se va include obligatoriu clauza exploatării bunului închiriat conform specificului şi destinaţiei acestuia

Calitatea de locator o are autoritatea titulară a dreptului de proprietate publică sau cea care exercită dreptul de administrare.

Calitatea de locatar poate să o aibă orice persoană fizică sau juridică, română sau străină. Pentru validitatea contractului, trebuie respectată cerinţa legii, ca locatarul să fie desemnat în urma organizării unei licitaţii publice a închirierii unor astfel de bunuri. Scoaterea la licitaţie se face prin act administrativ emis de titularul dreptului.

III. Darea în folosință cu titlu gratuit

Bunurile proprietate publică pot fi date în folosință gratuită, pe termen limitat, instituțiilor de utilitate public (art. 136 alin 4 din Constituție).

Dreptul de folosință gratuită:

se naște prin acte ale autorităților publice
este un drept temporar
are ca beneficiari numai persoane juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori servicii publice
titularul dreptului nu beneficiază de fructele civile produse de bunul care l-a primit cu acest titlu

Art. 861 Cod civil Caracterele dreptului de proprietate publică

Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz. Nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
In condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate ori închiriate.

Proprietatea publică și proprietatea privată, care este diferența?

Principala diferență constă în regimul juridic aplicabil bunurilor.

Proprietatea publică	Proprietatea privată
Aparține statului sau UAT	Poate aparține persoanelor fizice, juridice, statului sau UAT
Bunurile sunt destinate uzului sau interesului public	Bunurile sunt destinate interesului titularului, în limitele legii
Bunurile sunt inalienabile	Bunurile pot fi, în principiu, înstrăinate
Bunurile sunt imprescriptibile	Bunurile pot fi dobândite prin uzucapiune, dacă sunt îndeplinite condițiile legii
Bunurile sunt insesizabile	Bunurile pot fi urmărite silit, în condițiile legii
Bunurile pot fi concesionate sau închiriate	Proprietarul poate dispune de bun în limitele legii

Apărarea dreptului de proprietate publică

Conform prevederilor art.865 Cod civil obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului. Titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice sunt obligaţi:

să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică;
să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Art. 865 Cod civil – Apărarea dreptului de proprietate publică
(1) Obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului.
(2) Titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice sunt obligaţi:
a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică;
b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Stingerea dreptului de proprietate publică

bunul dispare (pierde prin distrugere sau imposibilitate de a fi utilizat),
este transferat în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, sau
când încetează să mai fie necesar sau util în scopul pentru care a fost atribuit iniţial.

1) Pierderea bunului, distrugerea acestuia

Dacă bunul aflat în proprietatea publică dispare prin distrugere, acesta nu mai poate face parte din domeniul public. De exemplu, un edificiu public sau o infrastructură care nu mai poate fi reparată din cauza deteriorării ireversibile îşi pierde statutul de bun public.
Pierderea bunului în sensul pierderii fizice sau materiale poate duce la stingerea dreptului de proprietate publică, iar în acest caz nu există obligaţia statului de a compensa pentru bunul respectiv, deoarece acesta nu mai există.

2) Transferul în domeniul privat

Un bun din domeniul public poate fi transferat în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale printr-o procedură legală. De obicei, acest lucru se întâmplă atunci când bunul respectiv nu mai este necesar pentru îndeplinirea unei funcţii publice sau pentru interesul public, iar transferul în domeniul privat permite administrarea sa în scopuri private sau comerciale.
Transferul în domeniul privat se face cu respectarea procedurilor legale şi în baza unei decizii administrative sau legislative, iar în acest caz dreptul de proprietate publică este înlocuit de dreptul de proprietate privată.

3) Cedarea uzului sau interesului public

Dacă un bun nu mai este utilizat sau nu mai serveşte unui interes public, autorităţile pot decide să-l retragă din domeniul public, iar dreptul de proprietate publică se stinge în acest caz. De exemplu, un teren aflat în domeniul public, folosit anterior pentru o funcţie publică, poate fi declarat inutilizat sau lipsit de interes public, iar în acest caz dreptul de proprietate publică se poate stinge.

În funcţie de legislaţia naţională, o astfel de decizie poate implica proceduri de evaluare a utilităţii bunului pentru scopurile publice, iar autorităţile pot lua măsuri pentru a-l vinde sau a-l utiliza într-un alt mod, respectând principiile transparenţei şi eficienţei.

4) Alte cazuri legale prevăzute

În unele cazuri, dreptul de proprietate publică poate înceta şi în alte condiţii specifice reglementate de lege, cum ar fi în cazul în care bunul este expropriat în interes public sau în alte situaţii de utilitate publică. De asemenea, legea poate prevedea condiţii speciale de retragere a bunurilor din domeniul public în funcţie de nevoile economice sau sociale.

În toate aceste situaţii, trebuie respectate normele legale aplicabile, inclusiv prin consultarea autorităţilor competente, evaluarea adecvată a bunurilor şi, în anumite cazuri, chiar prin intermediul unor proceduri administrative, judiciare sau legislative.

Astfel, stingerea dreptului de proprietate publică nu se face automat, ci urmează o serie de proceduri legale specifice pentru a proteja interesele publice şi pentru a asigura că bunurile publice sunt gestionate conform scopului lor iniţial.

Cazuri speciale

Trecerea în domeniul privat: în anumite condiții, bunurile pot fi trecute din domeniul public în cel privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale, prin hotărâre de guvern sau a autorităților locale.
Folosința bunurilor publice: bunurile publice pot fi date în administrare, concesionate sau închiriate, conform legii.

Întrebări frecvente privind Dreptul de proprietate publică

Ce înseamnă proprietate publică?

Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.

Cine poate deține bunuri proprietate publică?

Bunurile proprietate publică sunt deținute de:
- statul asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional
- unitățile administrativ–teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, județul) asupra bunurilor din domeniul public de interes local

Care sunt caracterele dreptului de proprietate publică?

Caracterele juridice ale proprietății publice sunt: inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, insesizabilitatea.

Bunurile proprietății publice pot fi vândute?

Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, nu pot fi vândute, donate sau altfel transferate către persoane private.

Care este diferența dintre domeniul public și domeniul privat?

Diferența dintre domeniul public și domeniul privat constă în regimul juridic al bunurilor, titularii dreptului de proprietate și modul în care aceste bunuri pot fi utilizate sau înstrăinate.

Ce spune Codul civil despre proprietatea publică?

Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice.