Abuzul de incredere infractiune contra patrimoniului

Abuzul de încredere este infracțiunea ce constă în fapta persoanei care, deținând cu orice titlu un bun mobil al altuia, și-l însușește sau dispune de el pe nedrept ori refuză a-l restitui.

• Art. 238 Cod penal Abuzul de încredere
• Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

 Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Obiectul juridic special

Constă în relațiile sociale referitoare la patrimoniu ce implică încrederea în cadrul raporturilor juridice.

Obiectul material 

Obiectul material constă în bunul:

• corporal, fungibil sau nefungibil, aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia care are o minimă valoare economică
• imobilele prin destinație (bunurile care rămân sau devin imobile)
• țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană în vederea unui transplant sau în vederea conservării într-o bancă de țesuturi sau organe. Corpul uman sau părți naturale ale acestuia nu pot fi obiect material al infracțiunii abuz de încredere
• protezele sau obiectele aflate pe corpul unei persoane pot constitui obiect material al acestei infracțiuni.
• nu este inclus bunul abandonat sau care nu aparține nimănui. Sunt asimilate bunurilor mobile și energiile care au o valoare economică (energia electrică, ..) sau înscrisurile care au o valoare economică (exemplu – înscrisul ce consemnează o creanță) ori care prezintă o anumită importanță pentru cel care îl deține (exemplu – jurnalul unui om celebru).
• nu interesează dacă bunul mobil este incorporat sau nu într-un imobil.
• bunurile mobile pot fi neconsumabile dar și consumabile, cu condiția ca la acestea din urmă dispunătorul să nu fi avut dreptul să dispună de bun.

Nu constituie obiect material:

• bunul abandonat,
• bunul ce nu aparține nimănui,
• bunul fungibil și consumptibil cu privire la care deținătorul avea dreptul de a dispune (exemplu – banii).

Este necesar ca bunul ce constituie obiectul material al infracțiunii să fie deținut cu orice titlu, adică:

• să existe un raport juridic netranslativ de proprietate,
• prin raport să fi fost transmisă în mod legal numai detenția bunului și care presupune obligația restituirii (depozit, mandat, locațiune, etc).
• simplul contract material nu echivalează cu transmiterea detenției sau a posesiei.

Art. 544 Cod civil Bunurile consumptibile şi bunurile neconsumptibile

•  (1) Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile.
•  (2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuinţare obişnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanţei.
•  (3) Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuinţarea.

Exemple

• Refuzul de a restitui la scadență o sumă împrumutată atrage răspunderea civilă și nu constituie infracțiunea de abuz de încredere.
• Fapta de a refuza să restituie proprietarului bunurile rămâne în locuința ce i-a revenit în urma unui partaj succesoral nu este infracțiune. Nu a fost precedată de existența unui raport juridic de drept civil.
• Luarea unui telefon mobil, cu consimțământul părții vătămate, în scopul de a-l repara în schimbul unei sume de bani, urmată de refuzul de a-l restitui întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, întrucât a intrat în posesia bunului mobil în baza unui raport juridic patrimonial.

Subiecții infracțiunii

 Subiectul activ sau autorul – poate fi orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală și care deține cu orice titlu bunul mobil al altuia (detentor precar).  Proprietarul bunului nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii. Comodatarul poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii, în schimb persoana căreia i s-a transmis bunul în baza unui împrumut de consumație nu poate fi autor al infracțiunii.

Participația penală este posibilă în toate formele – coautorat, instigare, complicitate.

Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică de la care autorul a primit în detenție, cu orice titlu, un bun mobil.

Latura obiectivă a infracțiunii ”Abuzul de încredere”

Elementul material constă în una dintre următoarele acțiuni sau inacțiuni:

• Însușirea bunului mobil – detentorul precar care stăpânește în fapt bunul printr-o manifestare abuzivă se comportă ca un adevarat proprietar.

Deposedarea se realizează cu acordul proprietarului (prin predarea de detenție a bunului), în vreme ce imposedarea este realizată ulterior în mod abuziv. Fapta este tipică și în situația în care detentorul are un drept de retenție cu privire la bunul deținut. În cazul în care bunul se află încă în stăpânirea de fapt a unei persoane iar făptuitorul și-l însușește, se va reține săvârșirea infracțiunii de furt.

Săvârșește infracțiunea cel care:

1. deține un bun mobil al altuia în baza unui titlu, a unui raport juridic patrimonial, și
2. îl însușește, dispune de el pe nedrept ori refuză a-l restitui.

Devenit deținător al bunului, făptuitorul:

1. intervertește în mod abuziv detenția într-o stăpânire deplină,
2. se comportă ca și cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzând de încrederea celui care i l-a încredințat.

• Dispunerea pe nedrept de acel bun – încheierea de acte juridice de dispoziție fără drept (vânzarea bunului) sau efectuarea de acte de dispoziție pe nedrept. Fapta este tipică și în cazul în care detentorul are un drept de retenție cu privire la bunul deținut.
• Refuzul abuziv de a-l restitui – în urma unei cereri de restituire, detentorul refuză expres sau tacit, în mod nejustificat restituirea bunului, în scopul de a și-l însuși. Nerestituirea unui bun mobil, la momentul expirării termenului pentru care fusese încredințată detenția, nu constituie infracțiunea de abuz de încredere în lipsa unei cereri ferme de restituire din partea persoanei îndreptățite să i se restituie bunul.

Restituirea parțială a bunului echivalează cu o nerestituire.

Nerestituirea unui bun predat ca urmare a inducerii în eroare va constitui infracțiunea de înșelăciune, iar nu cea de abuz de încredere, întrucât predarea bunului presupune încrederea acordată licit, iar nu cea obținută în mod fraudulos.

În cazul în care detentorul nu restituie bunul deținut cu orice titlu invocând un drept de retenție asupra bunului, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere în această modalitate.

• Art. 2495 Cod civil Dreptul de retenție
• (1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
• (2) Prin lege se pot stabili şi alte situaţii în care o persoană poate exercita un drept de retenţie.

Dreptul de retenţie:

• nu poate fi exercitat dacă deţinerea bunului provine dintr-o faptă ilicită, este abuzivă ori nelegală sau dacă bunul nu este susceptibil de urmărire silită
• nu poate fi invocat de către posesorul de rea-credinţă decât în cazurile anume prevăzute de lege.

Pentru a fi infracțiunea de abuz de încredere în modalitatea refuzului de restituire, nu se cere ca restituirea bunului mobil să fie solicitată numai de către acela care l-a încredințat făptuitorului, iar refuzul să se producă numai față de acesta. Solicitarea se poate face și prin mandatar ori de către succesor, dacă acesta din urmă posedă certificat de moștenitor asupra bunului încredințat.

Termenul de formulare a plângerii prealabile curge de la primul refuz de restituire.

Urmarea imediată

Imposedarea făptuitorului și producerea unui prejudiciu în patrimoniul proprietarului (valoarea bunului, lipsa de folosință, imposibilitatea exercitării atributelor dreptului de proprietate – usus, abusus, fructus). Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă a infracțiunii ”Abuzul de încredere”

Infracțiunea abuz de încredere poate fi săvârșită cu intenție directă sau indirectă. Nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii mobilul sau scopul cu care au fost săvârșite. Acestea pot fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.

Formele infracțiunii ”Abuzul de încredere”

Actele de pregătire și tentativa:

• sunt posibile (cu excepția tentativei la refuzul de restituire care nu este posibilă)
• nu sunt incriminate

Infracțiunea se consumă în momentul:

• însușirii pe nedrept a bunului,
• al dispunerii pe nedrept de bun,
• al refuzului nejustificat de restituire.

În cazul în care făptuitorul realizează mai multe modalități dintre cele prevăzute de norma de incriminare:

• se va reține săvârșirea unei singure infracțiuni
• se consumă la data săvârșirii primei activități infracționale.

Exemplu – când făptuitorul săvârșește fapta mai întâi în modalitatea dispunerii pe nedrept, iar ulterior în modalitatea refuzului de restituire, se va reține săvârșirea unei singure infracțiuni de abuz de încredere care se consumă la momentul dispunerii pe nedrept de bun.

Poate fi săvârșită în formă continuată, cu excepția când făptuitorul a refuzat succesiv restituirea unui bun la diferite intervale de timp. În acest caz infracțiunea se epuizează la data efectuării ultimului act de executare.

Pedeapsa infracțiunii ”Abuzul de încredere”este de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.