Simulatia prin încheierea unui act public și unul secret reprezintă o operațiune juridică unitară.

Simulația prin încheierea unui act public și a unuia secret

Ceea ce apare în mod oficial nu coincide cu ceea ce au dorit în mod real părțile.

• Simulația se realizată prin existența a două înscrisuri cu conținut diferit:
  • unul public ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate, total sau parţial,
  • altul secret care conţine în sine, implicit sau explicit, acordul părţilor de a simula

Ce este simulația actului juridic?

Simulația actului juridic este o operațiune prin care părțile încheie două acte: unul public (aparent), destinat să fie cunoscut de terți, și unul secret (real), care reflectă voința lor adevărată. Scopul este de a crea o aparență juridică diferită de realitate.

Exemplu: Două persoane încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil, dar în realitate între ele există un împrumut. Contractul de vânzare este actul public, iar acordul privind împrumutul reprezintă actul secret.

Potrivit Codului civil, simulaţia

• este posibilă atât în privinţa contractelor cât şi a actelor juridice unilaterale,
• nu este aplicabilă în cazul actelor juridice nepatrimoniale.

Natura juridică a simulației

• Despre natura juridică a simulaţiei au fost exprimate mai multe păreri, fiind considerată:
  • o excepţie de la opozabilitatea actului juridic faţă de terţi,
  • o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor contractului
  • o formă de manifestare a aparenţei în drept

Simulaţia este un ansamblu de acte juridice ce au următoarele consecinţe practice:

• valabilitatea fiecăruia dintre actele juridice ce alcătuiesc simulaţia se analizează separat, raportat la condiţiile esenţiale de fond şi de formă pe care trebuie să le îndeplinească;
• există o relativă independenţă între componentele simulaţiei, întrucât ineficacitatea uneia dintre ele nu determină în mod necesar şi ineficacitatea celorlalte;
• lipsa ori ineficacitatea oricăruia dintre elementele componente face ca ansamblul să nu mai constituie o simulaţie.

Art.1289 Cod civil

1. Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.
2. Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Caracteristici ale simulației

• Operațiune juridică unitară: simulația nu presupune două operațiuni juridice separate, ci o singură operațiune complexă. 
• Anihilarea sau modificarea efectelor: actul secret fie anulează complet, fie modifică parțial efectele actului public. 
• Contraînscrisul ca dovadă: actul secret este esențial pentru a dovedi simulația și pentru a demonstra că realitatea este alta decât cea înscrisă în actul public. 

Condiţii de fond şi de formă ale simulației

• Ceea ce stă la baza simulaţiei, în forma fictivităţii actului public este:
  • existenţa unui act aparent în care voinţa părţilor este disimulată în totalitate,
  • dublat de actul secret, încheiat anterior sau simultan celui public, în care este consemnată inexistenţa, în realitate, a convenţiei publice.

• Această operaţiune juridică este distinctă de situaţia în care părţile:
  • mai întâi încheie un act public şi
  • ulterior perfectează un contract secret, prin care modifică sau anihilează efectele primului.
• În această situație, ambele contracte corespund voinţei reale a părţilor, aşa cum a existat ea la momentul încheierii fiecăruia, iar actul secret, în realitate, îl modifică pe cel public.

• Pentru existența simulației, este esențială întrunirea cumulativă a trei condiții:
  • două acte juridice: trebuie să existe un act public aparent, mincinos, și un act secret, adevărat. 
  • acordul simulatoriu: părțile trebuie să aibă intenția de a crea o aparență diferită de realitate, un acord de voință comun. 
  • anterioritate sau concomitență: actul secret (contraînscrisul) trebuie să fie încheiat înainte sau în același timp cu actul public. 

1) Existența a două acte

• Simulația presupune:
  • un act public (aparent) – cunoscut de terți
  • un act secret (real) – cunoscut doar de părți
• Fără această dualitate, nu putem vorbi despre simulație.

2) Acordul simulatoriu

• Părțile trebuie să aibă o înțelegere comună prin care stabilesc că:
  • actul public nu reflectă realitatea
  • actul secret exprimă voința reală
• Acest acord este esența simulației.

Pentru ca actele menţionate să fie reunite într-o simulaţie, este necesară existenţa acordului simulatoriu, exprimat

• printr-un act separat care exprimă intenţia părţilor de a simula actul evident/ostensibil, intenţie în lipsa căreia simulaţia nu poate exista sau
• prin actul secret încheiat de părţi

3) Anterioritatea sau concomitența actului secret

• Actul secret trebuie:
  • să fie încheiat înainte sau
  • cel târziu în același timp cu actul public
• Dacă actul secret este ulterior, nu mai vorbim de simulație, ci de modificarea unui contract.

Tipuri de simulație

1) Simulația absolută

În acest caz, actul public este complet fictiv. Părțile nu urmăresc producerea niciunui efect juridic real. Practic, actul există doar „pe hârtie”.

• În cadrul simulaţiei totale, în care actul public este fictiv, actul secret:
  • conţine doar acordul simulatoriu,
  • prevede numai faptul că actul public este inexistent,
  • are caracter simulat

Exemplu: o vânzare încheiată doar pentru a ascunde bunuri de creditori, fără intenția reală de transfer.

2) Simulația relativă (obiectivă / subiectivă)

În această situație, există un act real, dar el este ascuns sub forma unui alt act.

• Simulația relativă obiectivă – se modifică natura actului, când acordul simulatoriu poartă asupra unui element obiectiv, aceasta putând fi realizată prin deghizare totală sau prin deghizare parţială;
  (ex: vânzare aparentă → donație reală)
• Simulația relativă subiectivă – se ascunde identitatea uneia dintre părți, când acordul simulatoriu se referă la identitatea părţilor actului juridic real, care poate fi realizată sub forma interpunerii de persoane sau a mandatului fără reprezentare.
  (ex: interpunere de persoane)
  • Este cea mai frecventă formă de simulație în practică.

Efectele simulației

Efectele între părți (produce efecte actul secret)

• Contractul secret:
  • produce efecte numai între părţi şi între succesorii lor universali sau cu titlu universali, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul,
  • nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.
• Între părți, prevalează întotdeauna actul secret, deoarece acesta reflectă voința reală. Actul public nu are valoare juridică între părți.

• În cadrul simulaţiei:
  • între părţi îşi produce efectele actul secret,
  • faţă de terţi se vor produce, în principiu, efectele actului public.
• Fiind vorba de un act secret, efectele sale privesc doar părţile contractante, care sunt singurele ce şi-au manifestat voinţa la încheierea lui şi îi cunosc prev

Prin simulaţie părţile urmăresc:

• un scop imediat, materializat în crearea unei aparenţe neconforme cu realitatea;
• un scop mediat, care este mobilul, motivul determinant al acestei operaţiuni juridice şi care poate fi licit sau ilicit.

• În principiu, simulatia este o operaţiune juridică valabilă.
• În realitate simulatia este caracterizată prin principiul neutralităţii, astfel, deşi simulatia nu este cauză de nulitate prin crearea aparenţei neconforme cu realitatea, poate fi sancţionată cu nulitatea atunci când este ilicită, adică:
  • urmăreşte fraudarea legii şi
  • urmărește fraudarea altor persoane

• Nulitatea simulaţiei sancţionează exercitarea abuzivă a dreptului de a simula, concretizat:
  • în dispoziţiile legale imperative,
  • în ordinea publică şi
  • în bunele moravuri.

Succesorii universali sau cu titlu universal ai părţilor:

• pot fi consideraţi părţi survenite ulterior,
• pot fi asimilaţi cu părţile dacă din natura contractului ori din stipulaţiile cuprinse în acesta nu rezultă contrariul.

Dacă prin natura sa contractul secret este unul intuitu personae, încheiat în considerarea anumitor calităţi ale persoanei, efectele lui nu pot fi transferate nici chiar succesorilor universali sau cu titlu universal ai părţilor. Dacă actul secret le este prejudiciabil, succesorii părţilor se vor transforma în terţi, ei prezumându-se că au avut cunoştinţă doar de actul aparent.

Are posibilitatea să formuleze o acţiune în declararea simulaţiei, partea actului secret care:

• nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin acesta sau, din orice motiv,
• are interesul să dezvăluie adevăratele raporturi juridice născute din simulaţie,

Efectele simulației faţă de terţi (actul public prevalează)

• Față de terți contractul secret:
  • nu poate fi invocat de părţi, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular şi nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terţilor care, întemeindu-se cu bună-credinţă pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.
  • poate fi invocat de terți împotriva părţilor existenţa contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.
• Terţii sunt apăraţi de efectele simulaţiei.

Față de terți, regula este inversă: actul public produce efecte, deoarece terții se bazează pe aparența juridică. Totuși, există excepții: terții de rea-credință și terții care cunosc simulația. Aceștia pot invoca actul real.

Contractul secret nu poate fi invocat împotriva terților:

• de părţi,
• de succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular şi
• de creditorii înstrăinătorului aparent dacă, întemeindu-se cu bună-credinţă pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.

Această inopozabilitate îi va conferi terţului dreptul dobândit de la achizitorul aparent. Dreptul dat de contractul secret, prin simulaţie ar fi avut o altă situaţie juridică, neputând intra în patrimoniul achizitorului aparent.

Exemplu

Dreptul dobândit de la achizitorul aparent ar fi rămas, în mod normal, în patrimoniul înstrăinătorului parte la actul secret, datorită faptului că:

• actul aparent era declarat fictiv, sau
• actul aparent ar fi intrat în patrimoniul altei persoane, printr-o interpunere de persoane sau un mandat fără reprezentare

• În domeniul simulaţiei au fost considerați terți:
  • succesorii cu titlu particular și
  • creditorii chirografari ai părţilor actului secret.

Succesorii universali sau cu titlu universal ar deveni terţi atunci când simulatia îi prejudiciază. Un exemplu în acest sens ar putea fi donaţia deghizată, care aduce atingere rezervei lor succesorale.

Buna-credinţă a celui care nu a fost parte la încheierea actului secret conduce la concluzia că acesta:

• nu a cunoscut simulaţia şi
• nu are altă soluţie decât să se încreadă în actul aparent.
  • Buna-credinţă a terţilor se prezumă până la dovedirea faptului că au cunoscut încheierea şi conţinutul actului secret.

Potrivit dispoziţiilor art.1290 Cod civil, alin.(2), terţii:

• pot invoca împotriva părţilor existenţa actului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile,
• au posibilitatea să opteze pentru unul dintre cele două acte, în funcţie de interesele lor,
• nu pot ocoli efectele actului secret dacă se dovedeşte că l-au cunoscut înaintea încheierii actului prejudiciabil.

Pentru a beneficia de efectele actului secret, terţii vor putea înlătura aplicarea actului ostensibil prin acţiunea în declararea simulaţiei.

Proba simulaţiei

a) Contraînscrisul

Este documentul care consemnează actul secret și dovedește voința reală a părților. Reprezintă principala probă a simulației, care:

• se încheie în forma care asigură caracterul său secret
• nu trebuie să îndeplinească condiţiile de formă,
• trebuie să îndeplinească doar condițiile de fond pentru a fi valabil (art.1289 alin.(2) şi art.1011 alin.(2) Cod civil)

Actul secret care ar fi supus unor forme de publicitate şi-ar pierde acest caracter şi nimeni nu ar putea să invoce imposibilitatea de a lua cunoştinţă de existenţa şi conţinutul său.

• Pentru actul secret:
  • nu poate fi respectată forma autentică atunci când aceasta este impusă pentru o anumită categorie de acte,
  • nu pot fi realizate nici formele de publicitate specifice, întrucât ar fi afectat caracterul occult/secret al acestuia

b) Mijloace de probă

• Simulația poate fi dovedită prin:
  • înscrisuri (contraînscrisuri)
  • martori (în anumite condiții)
  • prezumții
  • alte mijloace admise de lege
• Terții au, de regulă, o libertate mai mare în probă decât părțile.

Dovedirea existenţei actului secret care înseamnă existenţa simulaţiei, trebuie să fie făcută de titularul acţiunii în declararea simulaţiei, potrivit dispoziţiilor art.1292 C.civ.

• În această materie, regimul probelor este diferit în funcţie de subiecţii raportului probator astfel:
  • terţii şi creditorii părţilor pot face proba simulaţiei cu orice mijloc de probă, pentru ei actul secret fiind un fapt juridic;
  • părţile pot face dovada potrivit dreptului comun,

Părţile vor putea însă face dovada simulaţiei cu orice mijloc de probă (inclusiv proba cu martori) atunci când:

• valoarea actului juridic este de până la 250 lei
• legea nu cere forma scrisă pentru validitatea respectivului act juridic
• partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic
• există un început de dovadă scrisă
• partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră
• părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile de care ele pot să dispună
• se cere lămurirea clauzelor actului juridic
• părţile pretind că simulatia are caracter ilicit

Art.309 Cod procedură civilă

(4)De asemenea, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care:

1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;
2. există un început de dovadă scrisă, potrivit prevederilor art.310;
3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră;
4. părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile de care ele pot să dispună;
5. actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală, după caz;
6. se cere lămurirea clauzelor actului juridic.

 Prezumţii relative de simulaţie care să faciliteze proba simulaţiei, cum ar fi:

• liberalităţilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei persoane interpuse. Sunt prezumate persoane interpuse ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi liberalităţi;
• donaţia care reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi. Este prezumată persoană interpusă orice rudă a donatarului la a cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul;
• în materie succesorală, pentru apărarea rezervei succesorale, înstrăinarea cu titlu oneros către:

1. un descendent ori un ascendent privilegiat sau
2. soţul supravieţuitor

Este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rentei viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare.

Hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare

Pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, ulterior încheierii simultane atât a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată (actul public) cât și a contraînscrisului (actul secret) care afirmă că vânzarea este fictivă:

• nu poate înlătura efectele simulației și
• nici nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat în cadrul acțiunii în constatarea simulației.

Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie înzestrată cu autoritate de lucru judecat trebuie să aibă ca fundament verificări jurisdicţionale proprii ale instanţei, bazate pe:

• analiza probelor administrate şi
• dezbaterile contradictorii ale părţilor în cadrul procesului.

 Prin pronunţarea hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare:

• se consolidează contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, care a fost doar voinţa din actul public al părţilor, dându-se astfel o mai mare opozabilitate acestuia faţă de terţi
• nu este afectată în vreun fel înţelegerea secretă, care este singura producătoare de efecte juridice în cadrul simulaţiei. Un act public intervenit ulterior neavând semnificaţia modificării înţelegerii iniţiale, ci a disimulării realităţii.

Este eronată înlăturarea efectelor simulației vânzării-cumpărării pe motiv că a intervenit o hotărâre judecătorească în raporturile dintre părţi:

• fără a se analiza în concret, în acord cu mecanismul simulării, dacă actul secret poate fi modificat de un act public care nu face decât să dubleze convenţia publică a părţilor dând formă autentică vânzării-cumpărării și
• fără a fi verificate aspectele referitoare la posibilitatea simulării

Singura producătoare de efecte juridice în cadrul simulaţie

Exemple practice de simulație

Încheierea concomitentă a două contracte:

• unul de vânzare-cumpărare, în care s-a trecut un preţ mai mic decât cel real şi
• unul de împrumut, în care suma împrumutată reprezintă, în realitate, diferenţa dintre preţul real convenit de părţi şi preţul aparent, declarat în contractul de vânzare-cumpărare,

Aceasta este o simulaţie sub forma deghizării parţiale a elementului preţ din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare. În această situație, una dintre părţile contractante nu poate obţine anularea actelor juridice astfel încheiate pentru cauză ilicită întrucât:

• efectele simulaţiei sunt guvernate de principiul priorităţii voinţei reale a părţilor,
• sancţiunea civilă care intervine este inopozabilitatea faţă de terţi a situaţiei create prin contractul ce conţine elementul secret, iar nu nulitatea absolută.

Vânzare cu preț fictiv + împrumut

• O persoană „vinde” un bun, dar în realitate:
  • nu primește prețul
  • suma reprezintă un împrumut
• Contractul de vânzare este doar o aparență juridică.

Donație mascată ca vânzare

• Pentru a evita anumite reguli legale (ex: rezerva succesorală), părțile încheie:
  • un contract de vânzare aparent
  • dar fără plata reală a prețului
• În realitate este o donație.

Interpunere de persoane

O persoană cumpără un bun pe numele altei persoane pentru a ascunde adevăratul titular. Frecvent întâlnită în practică.

Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie