Delapidarea în Codul penal: elemente constitutive și pedeapsă

∞ Datornicului nu-i place să vadă pragul creditorului său ∞

Delapidarea reprezintă fapta prin care un funcționar își însușește, folosește sau trafichează în interes propriu ori pentru altă persoană bani, valori sau bunuri aflate în gestiunea sa, cauzând un prejudiciu. Delapidarea face parte din categoria infracțiunilor de serviciu și este reglementată în Titlul V, Capitolul II din Codul penal.

Delapidarea în Codul penal: definiție, elemente constitutive, forme și pedeapsă

Delapidarea este o infracțiune de serviciu care constă în însușirea, folosirea sau traficarea, în interes propriu ori pentru o altă persoană, a banilor, valorilor sau bunurilor pe care făptuitorul le gestionează sau le administrează în virtutea atribuțiilor sale.

Infracțiunea este reglementată de art. 295 din Codul penal, iar răspunderea penală poate interveni atât în sectorul public, cât și în cel privat, în condițiile prevăzute de art. 308 din Codul penal.

Pentru existența infracțiunii nu este suficient ca o persoană să utilizeze necorespunzător bunurile unei organizații. Este necesar ca fapta să întrunească elementele constitutive prevăzute de lege, în special calitatea cerută subiectului activ, existența unei relații de gestiune sau administrare și realizarea uneia dintre acțiunile incriminate.

Ce este Delapidarea

Potrivit art. 295 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal: „Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” Conform alin. (2), tentativa se pedepsește.

  • Art. 272 pct. 2, 3 din Legea nr.31/1990 prevede o formă specială de delapidare (dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă) constând în fapta fondatorului, directorului sau a reprezentantului legal al societăţii, care:
    • Foloseşte cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect
    • Se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art. 144 4 sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde o garanţie pentru datoriile proprii

Constituie o variantă agravantă delapidarea care a produs consecinţe deosebit de grave. Elementul specific al acestei infracțiuni îl reprezintă faptul că autorul are deja, în virtutea funcției sau însărcinării sale, atribuții de gestionare ori administrare asupra bunurilor pe care le însușește, le folosește sau le trafichează.

Exemplu: Un gestionar care își însușește în mod intenționat bani din încasările societății pe care le administrează poate răspunde penal pentru delapidare, dacă sunt întrunite toate condițiile legale.

Care sunt elementele constitutive ale infracțiunii de Delapidare

Pentru existența infracțiunii trebuie analizate patru componente esențiale:

  • obiectul infracțiunii;
  • subiecții infracțiunii;
  • latura obiectivă;
  • latura subiectivă.

Obiectul juridic și obiectul material

Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu și la protejarea patrimoniului persoanelor fizice sau juridice.

Obiectul material constă în banii, valorile sau alte bunuri asupra cărora făptuitorul exercită atribuții de gestionare sau administrare.

  • Pot intra în această categorie:
    • sume de bani aflate în casieria unei societăți;
    • valori și instrumente financiare;
    • bunuri mobile aflate în gestiunea unei instituții;
    • produse, materiale și mărfuri;
    • bunuri încredințate pentru administrare sau păstrare.

Pentru existența infracțiunii, bunurile trebuie să se afle în sfera atribuțiilor de gestiune sau administrare ale făptuitorului. Nu este necesar ca acestea să fi fost înregistrate efectiv în contabilitate, dacă se dovedește că erau gestionate ori administrate de acesta.

Subiecții infracțiunii de delapidare

  • Subiectul activ este autor al infracţiunii și poate fi numai un funcţionar public sau funcţionar, care gestionează bunurile unei persoane juridice publice sau private.
  • Subiect activ nemijlocit poate fi atât o persoană fizică cât şi o persoană juridică.

Subiectul activ este persoana care săvârșește fapta și care trebuie să aibă calitatea specială cerută de norma de incriminare. În forma prevăzută de art. 295 Cod penal, autorul trebuie să fie funcționar public în sensul legii penale și să aibă atribuții de gestionare sau administrare a bunurilor respective.

  • Pot fi avute în vedere, în funcție de atribuțiile concrete:
    • casierul;
    • contabilul care administrează efectiv anumite valori;
    • gestionarul;
    • directorul;
    • administratorul;
    • alte persoane care au responsabilități efective de administrare sau gestiune.

Calitatea profesională sau denumirea postului nu sunt suficiente prin ele însele. Trebuie analizate atribuțiile efectiv exercitate și raportul dintre persoană și bunurile respective.

  • permanent sau temporar,
  • cu orice titlu,
  • indiferent cum a fost investită,
  • o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi publice (autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public).

Art. 176 Cod penal   ”Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică”. Prin funcţionar se înţelege funcţionarul public, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele publice.

Este persoana care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrare, chiar temporară, a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea. Poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare şi un gestionar de fapt, adică angajatul care îndeplineşte în fapt atribuţiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept. Gestionarul vine în contact direct, material cu bunurile pe care le primeşte, păstrează sau eliberează. Gestionarul de fapt este persoana care îndeplineşte în fapt atribuţiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept, poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare.

  • Este funcţionarul care printre atribuţiile de serviciu le are şi pe acelea privind:
    • încheierea de acte de dispoziţie cu privire la bunurile persoanei juridice sau
    • de a administra aceste bunuri (directorul unei persoane juridice).

Este administrator în sensul legii penale şi administratorul judiciar sau lichidatorul averii debitorului insolvent prevăzut de Legea nr. 85/2014 precum şi orice reprezentant sau presupus al acestora. Administratorul asociaţiei de proprietari sau de locatari este subiect al infracţiunii de delapidare.

  • Proprietarul bunului sau bunurilor poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare dacă:
    • are atât calitatea de funcţionar sau funcţionar public
    • cât şi pe aceea de gestionar sau administrator al persoanei juridice vătămate.

Delapidarea în sectorul privat

Art. 308 alin. (1) Cod penal extinde aplicarea dispozițiilor art. 295 și la persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice ori în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175 alin. (2). În această situație, conform art. 308 alin. (2), limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. Prin urmare, delapidarea nu este o infracțiune specifică exclusiv instituțiilor publice. Ea poate fi săvârșită și în cadrul societăților comerciale și al altor persoane juridice private.

Este posibilă în toate formele: coautorat, instigare, complicitate. Coautorii trebuie să aibă capacitatea specială cerută de lege. În lipsa capacității se va reţine complicitatea la săvârşirea infracţiunii de delapidare pentru subiecţii activi necalificaţi care contribuie nemijlocit la aceasta.

  • Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică ale cărei interese sunt afectate prin săvârșirea infracțiunii:
    • o instituție publică;
    • o autoritate publică;
    • o societate comercială;
    • o altă persoană juridică;
    • o persoană fizică, în situațiile prevăzute de lege.
  • Persoana juridică al cărei patrimoniu este afectat poate avea și calitatea de persoană vătămată în procesul penal.

Latura obiectivă a infracțiunii

Latura obiectivă cuprinde elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.

  • A. Elementul material se realizează prin una dintre următoarele trei modalități alternative:
    • 1. Însușirea constă în trecerea bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate în sfera de stăpânire a făptuitorului sau a unei alte persoane, cu manifestarea unei conduite de apropriere. Exemplu: Un gestionar își însușește bani din casieria societății și îi utilizează în scop personal.
    • 2. Folosirea presupune utilizarea bunurilor administrate sau gestionate în interes propriu ori în interesul unei alte persoane, fără drept. Exemplu: Un angajat care are în administrare un autovehicul al societății îl utilizează în scopuri personale, în condiții care întrunesc cerințele infracțiunii.
    • 3. Traficarea constă în folosirea sau punerea bunurilor la dispoziția unei alte persoane, în interesul făptuitorului ori al unui terț.
      • scoaterea temporară a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate,
      • urmată de încredinţarea bunului spre folosinţă unui terţ,
      • în scopul obţinerii unui profit de către făptuitor.
    • Exemplu: Gestionarul încredințează în mod fraudulos bunuri ale societății unei alte persoane, în interesul acesteia sau al său.
    • Cele trei modalități sunt alternative, fiind suficientă realizarea uneia dintre ele pentru întrunirea elementului material, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții de tipicitate.
  • B. Urmarea imediată constă în producerea unei consecințe patrimoniale negative prin acțiunea de însușire, folosire sau traficare a bunurilor. În analiza concretă trebuie stabilite existența și întinderea prejudiciului, precum și legătura acestuia cu acțiunea făptuitorului.
  • C. Legătura de cauzalitate: trebuie să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea de însușire, folosire sau traficare și consecința produsă asupra patrimoniului persoanei vătămate. Această legătură se stabilește prin analizarea împrejurărilor concrete, a documentelor contabile, a operațiunilor efectuate și a celorlalte mijloace de probă.

Urmarea imediată – scoaterea definitivă sau temporară a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate şi producerea unei pagube acesteia. În cazul în care nu a fost cauzată o pagubă, se va reţine abuzul în serviciu, iar nu delapidarea. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă a infracțiunii

Delapidarea se săvârșește cu intenție, iar scopul expres prevăzut de lege este realizarea faptei în interesul făptuitorului sau pentru altă persoană. Forma de vinovăție trebuie analizată în raport cu acțiunea concretă și cu scopul urmărit de autor.

Nu este suficientă simpla constatare a unei lipse în gestiune sau a unei erori contabile pentru a concluziona automat că a fost comisă infracțiunea de delapidare. Trebuie dovedită conduita intenționată și îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de norma penală.

Forma de vinovăție pe care legea o prevede este intenția directă sau indirectă. Folosirea expresiei rea-credință cu care legiuitorul caracterizează atitudinea autorului faptei relevă tocmai ipoteza vinovăției prevăzută de codul penal. Atunci când fapta constă într-o inacțiune nu atrage răspunderea penală dacă se comite din culpă. Scopul urmărit este satisfacerea unui interes personal al făptuitorului sau al altei persoane. Nu are importanță mobilul care l-a determinat pe făptuitor să acționeze. Varianta agravantă se reține în cazul în care fapta a produs pagube materiale mai mari de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității unei persoane juridice publice sau private.

Formele infracțiunii ”Delapidare”

  • Din perspectiva formelor de săvârșire, delapidarea poate prezenta următoarele particularități:
    • Actele preparatorii nu sunt incriminate distinct.
    • Tentativa este posibilă și se pedepsește, potrivit art. 295 alin. (2) Cod penal.
    • Infracțiunea consumată există atunci când sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și s-a produs urmarea imediată cerută de lege.
    • Infracțiunea continuată poate fi reținută atunci când sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 35 Cod penal, respectiv existența unor acte de executare distincte, realizate la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv.

Pedeapsa pentru Delapidare. Variante agravate

Pedeapsa pentru forma de bază

  • Conform art. 295 alin. (1) Cod penal, delapidarea se pedepsește cu:
    • închisoare de la 2 la 7 ani;
    • interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
  • Pedeapsa concretă se stabilește de instanța de judecată în raport cu gravitatea faptei, împrejurările comiterii acesteia și criteriile generale de individualizare.

Delapidarea săvârșită în sectorul privat

În cazul faptelor comise de persoanele prevăzute de art. 308 Cod penal, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. Această dispoziție permite diferențierea regimului sancționator în funcție de calitatea subiectului activ.

Delapidarea care produce consecințe deosebit de grave

Potrivit art. 309 Cod penal, dacă infracțiunea de delapidare produce consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Conform art. 183 Cod penal, prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei. Prin urmare, această variantă agravată nu trebuie confundată cu o simplă pagubă importantă, ci presupune îndeplinirea criteriului legal și a celorlalte condiții prevăzute de lege.

Delapidarea provoacă prejudicii financiare semnificative instituției afectate și afectează integritatea economică și financiară a organizației. Pe lângă pierderile materiale, aceasta poate afecta reputația instituției și încrederea publicului în ea. De asemenea, delapidarea agravează corupția și abuzul de putere.

Delapidarea și infracțiunile asemănătoare. Care sunt diferențele

InfracțiuneaElementul distinctiv
DelapidareaAutorul își însușește, folosește sau trafichează bunuri pe care le gestionează ori le administrează.
FurtulBunul mobil este luat fără consimțământul persoanei care îl deține sau îl posedă, fără ca autorul să aibă în mod necesar atribuții de gestiune asupra lui.
Abuzul în serviciuFuncționarul nu îndeplinește sau îndeplinește defectuos un act de serviciu, în condițiile art. 297 Cod penal.
Gestiunea frauduloasăAdministrarea sau conservarea patrimoniului este realizată în mod fraudulos, în condițiile art. 242 Cod penal.

Diferența esențială dintre delapidare și furt este dată de raportul autorului cu bunul: în cazul delapidării, bunul se află deja în gestiunea sau administrarea făptuitorului. De asemenea, delapidarea se deosebește de abuzul în serviciu prin acțiunea specifică de însușire, folosire sau traficare a bunurilor încredințate.

Delapidarea în cadrul societăților comerciale, Legea nr. 31/1990

În cadrul societăților comerciale pot apărea situații în care administratorii sau persoanele cu funcții de conducere utilizează bunurile societății în interes personal ori în alte scopuri contrare intereselor acesteia. În această materie trebuie avută în vedere și Legea societăților nr. 31/1990.

Art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 sancționează folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia, în folos propriu sau pentru favorizarea unei alte societăți în care autorul are interese directe sau indirecte. Această faptă constituie o infracțiune distinctă, care trebuie analizată în raport cu dispozițiile sale specifice și cu împrejurările concrete. Încadrarea juridică nu se face automat ca delapidare. Trebuie verificată calitatea autorului, natura bunurilor, atribuțiile sale și modalitatea efectivă de realizare a faptei.

Cum se dovedește infracțiunea de Delapidare

Stabilirea existenței infracțiunii presupune administrarea unor probe care să demonstreze atât acțiunea materială, cât și legătura autorului cu bunurile respective.

  • În practică, pot fi relevante:
    • fișele de post și documentele privind atribuțiile de serviciu;
    • procesele-verbale de predare-primire;
    • documentele de gestiune și evidențele contabile;
    • extrasele bancare și documentele privind operațiunile financiare;
    • rapoartele de inventariere;
    • rapoartele de expertiză contabilă;
    • declarațiile martorilor;
    • corespondența și documentele electronice relevante.
  • O atenție deosebită trebuie acordată stabilirii atribuțiilor efective ale persoanei cercetate, deoarece simpla calitate de salariat, administrator sau director nu dovedește automat existența infracțiunii.

Jurisprudență relevantă privind infracțiunea de Delapidare

În analiza infracțiunii de delapidare trebuie avută în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia ÎCCJ nr. 15 din 16 septembrie 2024 – Recurs în interesul legii Prin această decizie, Înalta Curte a stabilit că infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1), cu aplicarea art. 308 alin. (1) Cod penal, nu poate fi încadrată în noțiunea de infracțiune contra patrimoniului, în interpretarea dispozițiilor art. 152 alin. (1) lit. a) raportat la art. 139 alin. (2) Cod procedură penală. Decizia este importantă pentru delimitarea juridică a infracțiunii de delapidare săvârșite în sectorul privat și pentru aplicarea dispozițiilor procesual penale incidente.

Întrebări frecvente despre Delapidare

Delapidarea este infracțiunea care constă în însușirea, folosirea sau traficarea, în interes propriu ori pentru altul, a banilor, valorilor sau bunurilor pe care făptuitorul le gestionează sau le administrează.

Poate comite infracțiunea persoana care are calitatea cerută de lege și care gestionează sau administrează bunurile asupra cărora exercită una dintre acțiunile incriminate.

Da. Art. 308 Cod penal extinde aplicarea infracțiunii și la persoanele care exercită însărcinări în cadrul persoanelor juridice private. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Diferența principală constă în faptul că autorul delapidării gestionează sau administrează bunul în virtutea atribuțiilor sale, în timp ce autorul furtului ia bunul fără consimțământul persoanei care îl deține sau îl posedă.

Da, dacă sunt îndeplinite condițiile privind calitatea subiectului activ și atribuțiile de administrare sau gestiune. În funcție de conduita concretă, poate fi incidentă și o infracțiune distinctă prevăzută de Legea nr. 31/1990.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.