Alocatia pentru sustinerea familiei cu copii in ingrijire

∞ Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie ∞

Alocația pentru susținerea familiei (ASF) este un ajutor financiar destinat familiilor cu venituri reduse, având un venit net mediu lunar pe membru de familie de cel mult 530 de lei, care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani.

Acordarea alocației pentru susținerea familiei are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea și educarea copiilor, precum și stimularea frecventării de către copiii de vârstă școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învățământ, organizate potrivit legii, conform art.1, alin.2 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ce se întâmplă cu alocația pentru susținerea familiei (ASF)

  • Alocația pentru susținerea familiei a fost înlocuită de conceptul de Venit Minim de Incluziune (VMI).
  • VMI este un nou tip de sprijin financiar introdus pentru familiile și persoanele singure cu venituri foarte mici, înlocuind mai multe ajutoare sociale anterioare, printre care și alocația pentru susținerea familiei. 

Prin Legea nr. 277 din 2010 se instituie alocaţia pentru susţinerea familiei :

  • ca formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani
  • cu scopul de a completa veniturile familiilor în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor,
  • cu scopul de a stimula frecventarea de către copiii de vârstă şcolară, aflaţi în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învăţământ.

Alocația pentru susținerea familiei cu copii în îngrijire

  • este un beneficiu social acordat de stat, având ca scop sprijinirea financiară a familiilor care își îngrijesc copiii,
  • este reglementat de legislația națională și este destinat să ajute la acoperirea cheltuielilor necesare creșterii și educației copiilor, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru familiile vulnerabile.

Obiectivele alocației pentru susținerea familiei

  1. Sprijin financiar: principalul obiectiv al alocației este de a oferi un suport financiar stabil familiilor care au copii în îngrijire. Aceasta poate include cheltuieli pentru hrană, îmbrăcăminte, educație, sănătate și alte nevoi esențiale ale copiilor.
  2. Promovarea incluziunii sociale: alocația are rolul de a reduce inegalitățile sociale și de a asigura accesul copiilor la resursele necesare pentru o dezvoltare sănătoasă și echilibrată. Prin acest sprijin, se urmărește prevenirea sărăciei și a excluziunii sociale în rândul familiilor cu copii.
  3. Stimularea natalității: o altă dimensiune a alocației este încurajarea familiilor să aibă copii, contribuind astfel la creșterea natalității. Prin sprijinul financiar acordat, se dorește să se reducă povara economică pe care o resimt familiile în creșterea copiilor.

Cine poate beneficia de acest sprijin

Familiile cu copii aflați în întreținere, cu vârsta de până la 18 ani, care îndeplinesc anumite criterii de venit și de bunuri. 

Condițiile de acordare a alocației

  1. Eligibilitate: Familiile care doresc să beneficieze de alocație trebuie să îndeplinească anumite condiții de eligibilitate, cum ar fi venitul familial, numărul de copii în îngrijire și situația lor socială. De obicei, aceste criterii sunt stabilite de autoritățile competente, în conformitate cu legislația în vigoare.
  2. Documentația necesară: Solicitarea alocației presupune depunerea unei cereri însoțite de documente care dovedesc situația financiară a familiei, certificatul de naștere al copilului sau alte acte relevante. Este important ca toate documentele să fie complete și corecte pentru a evita întârzierile în procesarea cererii.
  3. Verificarea periodică: Autoritățile responsabile efectuează verificări periodice ale eligibilității pentru a se asigura că beneficiarii continuă să îndeplinească condițiile necesare. Aceasta poate include actualizarea informațiilor referitoare la venitul familiei și numărul de copii în îngrijire.

Impactul alocației asupra familiilor

Alocația pentru susținerea familiei cu copii în îngrijire are un impact major asupra bunăstării acestora, reducând stresul financiar și oferind părinților resurse suplimentare pentru educația și sănătatea copiilor. Prin acest sprijin, se facilitează dezvoltarea armonioasă a copiilor și se îmbunătățește calitatea vieții întregii familii.

Cine beneficiază de alocația pentru susținerea familiei (ASF)

De alocația pentru susținerea familiei beneficiază familiile cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, după cum urmează:

  1. familia formată din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună;
  2. bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială;
  3. persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat alocația de la alte primării;
  4. familiile ai căror membri sunt cetățeni români care au domiciliul sau reședința în România,
  5. cetățeni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legislației române;
  6. familia formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta, denumită familie monoparentală.
Se consideră copii în întreținerea familiei:
  • copiii încredințați în vederea adopției,
  • copiii aflați în plasament la o persoană sau familie
  • copiii pentru care s-a instituit tutela

Cine este titularul și beneficiarul alocației pentru susținerea familiei

  • Titularul alocației pentru susținerea familiei este reprezentantul familiei.
  • Beneficiarul alocației pentru susținerea familiei este familia.

Cine este reprezentantul familiei

În cazul familiei formate din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună, reprezentantul familiei se stabileşte:

  • de către soţi sau,
  • de către autoritatea tutelară în caz de neînţelegere între aceştia

În cazul familiei formate din persoană singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta, reprezentantul familiei este persoana singură.

În cazul persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul familiei este:

  • persoana singură, dacă are capacitate deplină de exerciţiu, sau,
  • reprezentantul legal/ocrotitorul legal al acesteia
Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
  • a) este necăsătorită;
  • b) este văduvă;
  • c) este divorţată;
  • d) are soţul/soţia declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
  • e) are soţul/soţia arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
  • f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) – e);
  • g) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) – c).

În cazul familiei formate din bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială, reprezentantul familiei se stabileşte:

  • de către bărbatul ori femeia necăsătoriți sau,
  • de către autoritatea tutelară în caz de neînţelegere între aceştia

 Cererea pentru stabilirea și acordarea alocației pentru susținerea familiei

Cererea pentru stabilirea și acordarea alocației pentru susținerea familiei:

  • se întocmește de reprezentantul familiei
  • se înregistrează la primăria comunei, orașului, municipiului sau a sectorului municipiului București în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința familia

Pentru cetățenii altor state sau apatrizi, cererea se înregistrează la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința familia.

În cazul familiilor care nu au locuință de domiciliu sau reședință stabilită ori fără locuință, cererea se înregistrează la primăria comunei, orașului, municipiului sau a sectorului municipiului București în a cărei rază teritorială acestea trăiesc.

 Cum se acordă alocația pentru susținerea familiei

Alocația pentru susținerea familiei se acordă, în condițiile Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, pe bază:

  • de cerere
  • de declarație pe proprie răspundere
  • de actele doveditoare privind componența familiei, veniturile acesteia
  • de actele doveditoare privind frecventarea cursurilor școlare de către copiii aflați în întreținere

În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a alocaţiei pentru susținerea familiei, primarul dispune, în mod obligatoriu, evaluarea socioeconomică a familiei, prin anchetă socială.

În cazul în care intervin modificări

  • cu privire la componenţa familiei şi/sau la veniturile realizate de membrii acesteia,
  • titularul alocaţiei are obligaţia ca, în termen de maximum 15 zile, să comunice în scris primarului modificările intervenite. Comunicarea este însoţită de copii ale actelor doveditoare privind modificările intervenite.

În situaţia în care modificările intervenite nu conduc la pierderea dreptului la alocaţie, primarul are obligaţia să dispună verificarea, prin anchetă socială, a modificărilor intervenite şi să emită dispoziţie scrisă referitoare la noul cuantum.

Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care:
  • copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale,
  • copiii nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare
Situaţia privind frecventarea cursurilor de către aceşti copii:
  • se transmite de inspectoratul școlar către agenţia teritorială, în luna următoare încheierii semestrului şcolar
  • se transmite electronic în formatul convenit cu agenţiile teritoriale
  • va conţine, în mod obligatoriu, numele, prenumele, codul numeric personal ale copiilor şi reprezentanţilor familiei, adresa de domiciliu sau reşedinţă şi numărul de absenţe înregistrate
Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învăţământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia:
  • prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi
  • prezentării dovezii prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învăţământ, eliberate de către:
  1. secretariatele comisiilor pentru protecţia copilului din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială pentru protecţia copilului judeţene, ale sectoarelor municipiului Bucureşti
  2. Serviciul de evaluare complexă din cadrul direcţiilor de asistenţă socială,

 De când se acordă dreptul la alocația pentru susținerea familiei

Dreptul la alocația pentru susținerea familiei se acordă începând cu luna următoare înregistrării sau depunerii cererii.

 Cumularea altor drepturi de asistență socială cu alocația pentru susținerea familiei

Dreptul la alocația pentru susținerea familiei poate fi solicitat odată cu cel de ajutor social, caz în care se completează același formular de cerere.

În situaţia în care familia beneficiară de ajutor social solicită ulterior stabilirii acestui drept şi alocaţia pentru susținerea familiei, aceasta:

  • se acordă luând în considerare documentele doveditoare depuse de titular pentru acordarea dreptului la ajutorul social privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia
  • se stabilște dreptul la alocaţie cu condiţia ca la data depunerii cererii familia să fie în plata drepturilor de ajutor social

Diminuarea alocației

Dacă se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, după cum urmează:

  • a) cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 şi 19 absenţe;
  • b) cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absenţe.
Este exclus din numărul de copii ai familiei avut în vedere la acordarea alocației:
  • copii care finalizează cursurile învăţământului general obligatoriu şi nu a împlinit vârsta de 18 ani
  • copii care repetă anul şcolar din alte motive decât cele medicale ori absenţele înregistrate şi nemotivate depăşesc numărul de 20 pe semestru
Soluții:
  • sunt luați în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei
  • sunt excluși din numărul de copii ai familiei avut în vedere la acordarea dreptului
  • alocaţia se va acorda corespunzător numărului de copii din familie care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege

Recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de alocaţie

Sumele încasate necuvenit cu titlu de alocaţie se recuperează de la titularul dreptului ajutorului în termenul general de prescripţie. Recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de alocaţie se face de către agenţia teritorială.

Pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit, reprezentantul legal semnează un angajament de plată la solicitarea dreptului, acestea putând fi recuperate şi din alte drepturi plătite de agenţia teritorială.

În situaţia în care reprezentantul legal refuză semnarea angajamentului de plată, recuperarea sumelor plătite necuvenit se face, potrivit legii, direct de la beneficiar.

Concluzie

Alocația pentru susținerea familiei cu copii în îngrijire reprezintă un instrument esențial în asigurarea bunăstării sociale a familiilor cu copii. Prin sprijinul financiar acordat, se urmărește nu doar îmbunătățirea condițiilor de trai, ci și promovarea unei societăți mai echitabile și incluzive.

Similar Posts

  • Contractul de adeziune, contractul negociat

    Când vei ajunge să iubești viața, vei vedea frumusețea în toate lucrurile posibile

    Contractul negociat este rezultatul discuțiilor dintre părți, fiecare având libertatea de a stabili clauzele prin acord comun. Contractul Negociat (Regula) Contractul de Adeziune (Excepția) Când se aplică Contractul de adeziune Un contract de adeziune este un tip de contract în care una dintre părți (numită aderentul) trebuie să accepte termenii și condițiile prealabil stabilite de…

  • Statutul de Utilitate Publică

    Utilitatea publică nu este un privilegiu, ci o responsabilitate asumată în serviciul comunității

    Recunoașterea unei asociații sau fundații ca fiind de utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociația sau fundația interesată trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, însoțită de documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 26/2000. Definiția statutului de utilitate publică Prin utilitate publică, în sensul prevederilor…

  • Circulatia terenurilor si constructiilor proprietate privata

    ∞Mintea și curajul nu sunt nimic atunci când credința e lăsată deoparte∞

    Circulatia terenurilor si constructiilor proprietate privata se face prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. Circulația terenurilor și construcțiilor proprietate privată se referă la modul în care acestea pot fi înstrăinate (vândute, donate etc.) sau dobândite (cumpărate, donate etc.). Principii generale  Exemple de limitări specifice Limitări și restricții Forme…

  • Ipoteca garantie reala – obiect, caractere juridice

    ∞ Mâhnirea nu există în sine, ci în reprezentarea noastră ∞

    Ipoteca garanție reala – obiect, caractere juridice este un drept real accesoriu ce are ca obiect un bun mobil sau imobil al debitorului sau al unei alte persoane. Ipoteca, ca garanție reală, are ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale, determinate sau determinabile, sau universalități de bunuri.  Ipoteca este un drept real garantat…

  • Dreptul de superficie

    ∞ Timpul descoperă tot ce e ascuns și ascunde tot ce e la vedere∞

    Dreptul de superficie este un drept real imobiliar care permite unei persoane, numită superficiar, să construiască sau să dețină clădiri pe un teren aparținând altcuiva (nud proprietar). Prin acest drept, superficiarul devine proprietar al construcțiilor, fără a avea însă proprietatea asupra terenului, beneficiind doar de dreptul de folosință asupra terenului. Deține clădiri pe teren străin…

  • Limitele materiale ale dreptului de proprietate privata

    ∞ Nu trebuie să-ți fie frică de nimic în viață, trebuie doar să înțelegi ∞

    Codul civil prin art. 559 alin. 1 defineşte limitele materiale ale dreptului de proprietate privată asupra terenului “Proprietatea terenului se întinde şi asupra subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale”. Limitele materiale ale dreptului de proprietate privată pot fi stabilite prin lege sau prin convenții și includ reguli precum distanța minimă între…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.