Dubla impozitare a veniturilor in tarile UE

∞ Fericirea nu dispune de bani; ea stă în bucuria unei reușite, în emoția efortului creativ ∞

Dubla impozitare se poate evita:

  • majoritatea țărilor au încheiat acorduri care permit evitarea acestei probleme
  • trebuie dovedit că respectiva persoană este rezident și a plătit deja impozitul pe venit

Majoritatea acordurilor bilaterale prevăd că impozitele plătite în țara în care lucrează persoana, se vor deduce din impozitul datorat în țara de reședință.

Există acorduri ce prevăd că veniturile obținute în țara în care lucrează persoana:
  • pot fi impozitate doar în acea țară,
  • va fi scutit de la plata impozitului în țara de reședință.

Țara în care o persoană are domiciliul fiscal trebuie să deducă impozitul plătit în cealaltă țară, din impozitul pe care îl datorează. Majoritatea acordurilor privind dubla impozitare conțin prevederi diferite pentru situația în care angajatorul este o autoritate publică.

Există riscul de dubla impozitare a venitului unei persoane în cazul când două țări au dreptul de a face acest lucru, când:
  • locuiește într-o țară din UE, dar lucrează în altă țară (lucrător transfrontalier)
  • este detașat în străinătate pe o perioadă scurtă de timp
  • locuiește și caută de muncă în străinătate și a transferat prestațiile de șomaj din țara de origine
  • își petrece anii de pensie într-o țară, dar primește pensia din altă țară

În aceste situații, deși se aplică întotdeauna normele în materie de impozitare din țara de reședință, este posibil să se ceară plata impozitelor și în cealaltă țară.

Dacă rata de impozitare în țara în care lucrează persoana este mai mare, aceasta este rata finală de plată:
  • în cazul în care impozitul plătit în țara respectivă se scade din impozitul datorat în țara de reședință,
  • în cazul în care țara de reședință scutește de orice alte taxe

Situații speciale privind dubla impozitare

1) Lucrător transfrontalier

Dacă o persoană locuiește într-o țară din UE și lucrează în altă țară, normele în materie de impozitare a venitului aplicabile depind:

  • de reglementările naționale și
  • de acordurile privind dubla impozitare încheiate între cele două țări
În funcție de acordul privind dubla impozitare, este posibil să fie plătite impozite:
  • atât în țara în care lucrează,
  • cât și în țara de reședință

Dacă este angajat, țara în care lucrează va impozita, în majoritatea cazurilor, venitul obținut pe teritoriul său.

Dacă este lucrător independent înregistrat ca atare în țara de reședință, dar furnizează servicii de cealaltă parte a frontierei, va trebui să plătească impozit pe venit în țara în care furnizează serviciile, dacă:

  • dispune de o „ bază fixă” sau
  • dispune de o de un „sediu permanent” (un birou sau un magazin) în acea țară

Dacă locuiește într-o țară din UE, dar obține totalitatea sau cvasitotalitatea veniturilor într-o altă țară și plătește impozitele în țara respectivă:

  • țara în care obține veniturile trebuie să îl trateze ca și cum ar fi rezident
  • are dreptul la aceleași scutiri de taxe și la orice alte avantaje fiscale ca și cetățenii țării respective, cum ar fi:
  1. alocațiile sau
  2. posibilitatea de a completa o declarație fiscală comună cu soțul/soția.
Exemplu

Dacă unei persoane i s-a oferit un loc de muncă pe o perioadă de un an în altă țară din UE, va trebui să plătească impozitul pe salariu acolo. Locuind mai mult de 6 luni pe an acolo, se consideră că are domiciliul fiscal în țara respectivă.

Această țară:

  • va impozita veniturile pe care le obține în timp ce lucrează pe teritoriul său și
  • va avea dreptul de a impozita totalitatea veniturilor, obținute oriunde în lume, de respectiva persoană

2) Lucrător detașat în străinătate

Dacă o persoană este detașată în străinătate pe o perioadă scurtă, de până la 2 ani, rămâne asigurată în sistemul de asigurări sociale din țara de origine. Venitul obținut pe durata detașării poate fi impozitat în țara gazdă.

În cazul în care este detașat de societatea unde este angajat, poate să nu plătească impozit în țara gazdă pe venitul obținut pe durata detașării, dacă:

  • rămâne în străinătate pe o perioadă mai mică de 6 luni și
  • salariul este plătit direct de angajator (întreprinderea care l-a detașat din țara de origine) și
  • salariul nu este plătit de o filială sau o altă companie deținută de angajator în țara în care lucrează

3) Director sau membru în consiliul de administrație al unei întreprinderi

Dacă locuiește într-o țară și este membru în consiliul de administrație al unei întreprinderi în altă țară, țara în care se află sediul întreprinderii poate impozita venitul pe care-l obține în această calitate.

Țările UE pot considera ca parte din remunerația unei persoane orice prestații în natură (acțiuni, autoturism de serviciu etc.) de care beneficiază în calitate de membru al consiliului de administrație.

În situația în care, pe lângă faptul că este membru al consiliului de administrație:

  •  lucrează pentru compania respectivă ca:
  1. angajat,
  2. consilier sau
  3. consultant,
  • venitul rezultat din această activitate va fi cel mai probabil supus unui tratament fiscal identic cu cel aplicat altor lucrători transfrontalieri.

4) Angajat care lucrează într-o țară a UE pentru o întreprindere cu sediul în alta

Dacă o persoană locuiește într-o țară din UE și lucrează acolo pentru o companie cu sediul în altă țară din UE, va plăti impozite doar în țara de reședință.

5) Artist sau sportiv

Vor fi impozitate în țara unde sunt obținute veniturile realizate:

  • de artiști (din domenii ca muzică, teatrul, filmul, radio sau televiziune) sau
  • de sportivi

Acest lucru ar putea fi valabil chiar și în cazul în care veniturile sunt plătite în mod indirect, prin intermediul unei companii.

Nu sunt luate, în general, în considerare:
  • durata șederii în străinătate, indiferent dacă au sau nu o bază fixă, și
  • totalul veniturilor

Elementul decisiv este activitatea propriu-zisă prestată în țara respectivă.

Totuși, unele țări nu vor impozita veniturile, acestea rămân supuse normelor fiscale din țara de origine:

  • dacă activitatea sau evenimentul este cel puțin parțial finanțat din fonduri publice sau
  • dacă remunerația este nesemnificativă

Țara de origine va acorda, cel mai adesea, o reducere fiscală pentru impozitul plătit în străinătate pe veniturile obținute din activități sau evenimente.  Pentru a beneficia de o astfel de reducere de impozit, va trebui, probabil, să prezinte documente care să ateste faptul că s-a plătit impozit pe venitul obținut în străinătate.

6) Funcționar public în străinătate

În situația unui funcționar public detașat în străinătate sau dacă locuiește într-o țară din UE dar lucrează în alta ca funcționar public, se aplică următoarele reguli:

  • va continua să plătească impozit pe venitul obținut ca funcționar public doar în țara în care se află administrația care l-a angajat
  • va plăti impozit pe venit doar în țara în care lucrează, dacă locuiește acolo și
  1. este cetățean al țării respective sau
  2. nu s-a mutat în această țară doar pentru a lucra ca funcționar public (de exemplu, locuia deja acolo înainte de a obține postul de funcționar).

7) Șomer aflat în căutarea unui loc de muncă în străinătate

Dacă o persoană petrece mai puțin de 6 luni pe an în altă țară din UE fără să lucreze acolo, nu se va considera că are domiciliul fiscal în țara respectivă. În acest caz, indemnizația de șomaj transferată va fi impozitată doar în țara care o plătește.

Dacă o persoană petrece mai mult de 6 luni pe an în altă țară din UE, s-ar putea considera că are domiciliul fiscal în țara respectivă. În acest caz, indemnizația de șomaj transferată din altă țară ar putea fi impozitată acolo. În baza celor mai multe acorduri fiscale bilaterale, prestațiile de șomaj sunt impozitate doar în țara în care șomerul are domiciliul fiscal.

Dacă șomerul are o locuință permanentă și legături economice și personale puternice cu țara de origine, s-ar putea considera că are domiciliul fiscal în țara de origine, chiar dacă locuiește în străinătate pe o perioadă mai mare de 6 luni. În acest caz, cealaltă țară din UE nu ar trebui să impoziteze indemnizația de șomaj.

8) Pensionar în străinătate

Dacă un pensionar primește pensie în altă țară din UE în care petrece mai mult de 6 luni pe an, țara respectivă poate considera că are domiciliul fiscal acolo. În acest caz, va trebui să plătească impozite în țara respectivă pe toate veniturile obținute, inclusiv pensiile pe care le primește de la alte țări din UE.

Excepție: pensiile din sectorul public se impozitează de obicei doar în țara în care se află administrația angajatoare.

Similar Posts

9 Comments

  1. Moisa Ciprian spune:

    Buna ziua,
    Ma aflu in situația in care eu sunt angajat al unei firme din Spania, detașat in Marea Britanie de aproximativ 6 ani, dar am adresa fiscală in Romania, la fiecare doua săptămâni vin in Romania 3 zile. In Spania mi se plătește asigurarea socială, iar in Romania plătesc impozitul pe venit.
    Sunt obligat sa plătesc impozit in Romania ținând cont ca pe an petrec mai puțin de 6 luni in țara?
    Mulțumesc!

  2. Dacă lucrez remote pt o companie cu sediul în altă țară din UE unde va trebui sa plătesc taxele?aici(Romania) sau in tara de unde primesc salariul?

  3. Denzl Simona spune:

    Bună, doamna sotul e cetățean german pensionar după 40 de ani de munca pensia lui e mica in țară sa neimpozabila,de ce cere statul roman sa ii plateasca impozit și cit

    1. Letitia Klein spune:

      Vă rog frumos puteți sa mi spuneți de la ce suma se impozitează în germania pensia?? Vă mulțumesc!

  4. Marindumitru spune:

    Lucrez in germania si am un contract pe sase luni.Trebuie sa platesc neaparat impozit in rominia ?. Pentru ca aici platesc toate taxele inclusiv asigurare de sanatate.Aceasta tara nu este in stare sa aiba grija de cetatenii ei ,dar fura mereu din buzunarele lor si din aceasta cauza nu ne doreste nimeni pe linga ei.

    1. Gabriela Fainita spune:

      Regula este că dacă locuiți și lucrați în altă țară timp de peste 6 luni dintr-un an, se va considera că v-ați schimbat domiciliul fiscal acolo, ceea ce înseamnă că țara gazdă vă poate impozita totalitatea veniturilor (adică și salariul câștigat în țara respectivă și veniturile obținute în alte țări din interiorul sau din afara UE).
      Dar, dacă se constată că aveți legături personale și economice strânse cu țara de origine, este posibil ca autoritățile să considere că vă păstrați domiciliul fiscal în țara respectivă, chiar dacă petreceți acolo mai puțin de 6 luni pe an.
      Dacă petreceți mai puțin de 6 luni pe an în altă țară, vă veți păstra domiciliul fiscal în țara de origine. În acest caz, țara gazdă vă va impozita probabil doar veniturile salariale și nesalariale obținute pe teritoriul său, în timp ce țara de origine vă va impozita totalitatea veniturilor, obținute oriunde în lume.
      Contactați ANAF (administrația financiară) din România pentru a vi se preciza ce norme vi se aplică.

      https://projurista.ro/asigurarile-sociale-pentru-cetatenii-plecati-in-state-ue/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.