Drepturile patrimoniale reprezintă acele drepturi care au un conținut economic și pot fi evaluate în bani, fiind esențiale pentru relațiile juridice din dreptul civil și comercial.

Clasificarea drepturilor patrimoniale

Clasificarea drepturilor patrimoniale reprezintă una dintre instituțiile fundamentale ale dreptului civil, deoarece stabilește regimul juridic aplicabil fiecărui drept și influențează modul de dobândire, exercitare, transmitere și protecție a acestuia. În practică, delimitarea dintre drepturile reale și drepturile de creanță este esențială pentru contracte, executare silită, garanții reale, litigii privind proprietatea și recuperarea creanțelor. Patrimoniului oricarei persoane este alcătuit din drepturi patrimoniale. La rândul lor, drepturile patrimoniale se clasifică în drepturi reale și drepturi de creanță.

Ce sunt drepturile patrimoniale

Drepturile reale (ius in rem – drept asupra lucrului) sunt acele drepturi subiective patrimoniale pe temeiul cărora titularul lor poate:

să exercite anumite prerogative asupra unui bun determinat,
să exercite în mod direct și nemijlocit, fără intervenția altei persoane

Clasificarea drepturilor patrimoniale în dreptul civil

I. Drepturi patrimoniale principale și accesorii

Drepturi patrimoniale principale sunt acelea care există de sine stătător, independent de alte drepturi. Exemple: Dreptul de proprietate, dreptul de autor, dreptul de creanță dintr-un contract de vânzare.

Drepturi patrimoniale accesorii sunt acelea care depind de existența unui drept principal, având rolul de a garanta sau de a completa executarea acestuia. Exemple: Ipoteca, gajul, fidejusiunea.

II. Drepturi patrimoniale mobiliare și imobiliare

Drepturi patrimoniale mobiliare se referă la bunuri mobile, adică acele bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul fără a-și pierde valoarea sau integritatea. Exemple: Dreptul de proprietate asupra unui vehicul, dreptul de creanță asupra unui cont bancar.

Drepturi patrimoniale imobiliare se referă la bunuri imobile, adică acele bunuri care sunt fixe și nu pot fi mutate fără a-și pierde natura sau valoarea. Exemple: Dreptul de proprietate asupra unei clădiri, dreptul de superficie.

III. Drepturi patrimoniale corporale și incorporale

Drepturi patrimoniale corporale se referă la bunuri materiale, care au o existență fizică. Exemple: Dreptul de proprietate asupra unei case, unui teren, unei mașini.

Drepturi patrimoniale incorporale se referă la bunuri nemateriale/intangibile, care nu au o existență fizică. Exemple: Dreptul de autor, drepturile asupra brevetelor, drepturile asupra mărcilor.

Drepturi Reale (Jus in re)

Definiție: Drepturi absolute ce conferă titularului (proprietar, uzufructuar, etc.) un control direct și imediat asupra unui bun (mobil sau imobil).
Exemple: Dreptul de proprietate (posesie, uz, fruct, abuz), dreptul de uzufruct, drepturile reale de garanție (ipotecă, gaj).

Dreptul real

este un raport între oameni, cu privire la lucruri, recunoscându-se caracterul social al raportului juridic civil care privește un drept real
presupune stabilirea unui raport juridic privitor la un bun determinat între una sau mai multe persoane ca subiect activ al raportului juridic și toate celelalte persoane nedeterminate ca subiect pasiv, cu obligația generală negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea prerogativelor dreptului real de către titularul său

Când cineva aduce atingere exercițiului prerogativelor dreptului real de către titularul său, se naște un nou raport juridic, un raport juridic obligațional, un drept de creanță.

Se disting:

drepturi reale principale, care au o existență de sine stătătoare (dreptul de proprietate) și
drepturi reale accesorii, care sunt instituite pentru garantarea unor drepturi de creanță și a căror existență depinde de acestea din urmă (dreptul de gaj, dreptul de ipotecă, privilegiile)

Drepturile reale implică:

dreptul de urmărire care constă în posibilitatea titularului de a urmări bunul în orice mâini s-ar găsi
dreptul de preferință, care conferă titularului posibilitatea de a exercita cu întâietate atributele dreptului său, față de orice altă persoană care ar fi dobândit ulterior un alt drept real asupra aceluiași lucru.

Caracterele drepturilor reale

Opozabilitate erga omnes – pot fi opuse tuturor;
Perpetuie – subzistă atât timp cât există bunul asupra căruia poartă,
Divizibile – pot fi exercitate concomitent asupra întregului bun și asupra părților acestuia.

Drepturi de Creanță

Drepturi relative care obligă o persoană (debitor) să execute o prestație (a da, a face, a nu face) în favoarea unei alte persoane (creditor).
Dreptul la plată a unei sume de bani (împrumut, credit), dreptul de a cere livrarea unui bun, dreptul la o anumită prestație de serviciu.

Dreptul de creanță (jus ad personam – drept asupra persoanei) este acel drept subiectiv patrimonial în virtutea căruia subiectul active (creditor), poate pretinde subiectului pasiv (debitor), îndeplinirea obligației de a da, de a face sau de a nu face ceva.

Pentru valorificarea unor creanțe, acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții prevăzute de lege:

să fie stabilite fără nici un dubiu
să nu constituie obiectul unui litigiu (creanțe certe),
cuantumul lor să fie precis determinat (creanțe lichide) precum sunt creanţele care au ca obiect sume de bani;
să fie ajunse la scadență, putându-se cere de îndată executarea lor, eventual pe cale silită ( creanță exigibilă)

Caracterele dreptului de creanță

Opozabile între părți – sunt opozabile numai între părțile contractante,
Temporare – există doar pentru o perioadă de timp determinată prin contract,
Indivizibile – obligația trebuie executată în întregime de către debitor și nu poate fi împărțită.

Exemple: Contractele de vânzare, de închiriere, de împrumut.

Dreptul de creanță

este un drept relativ,
este opozabil numai unei anumite persoane, ca subiect al unui raport juridic cu un conținut determinat
este un element activ al patrimoniului creditorului
sunt denumite drepturilor personale întrucât debitorul se obligă personal față de creditorul său

Creanțele pot fi

creanță chirografară – creanța a cărei realizare nu este asigurată printr-o garanție personală (fidejusiunea) sau reală (gajul, ipoteca)
creanță privilegiată – creanța căreia i se acordă prioritate față de alte creanțe referitoare la acelaşi debitor

Exemplu: Vânzătorul are privilegiu asupra imobilului vândut pentru creanța de plată a prețului față de drepturile celorlalți creditori.

Drepturi de Proprietate Intelectuală (Drepturi incorporale)

Definiție: Drepturi patrimoniale exclusive asupra creațiilor spiritului, care, deși au un aspect moral (ne-patrimonial), generează beneficii economice.
Exemple: Drepturi de autor (literare, artistice), drepturi de proprietate industrială (brevete, mărci).

Asemănări și deosebiri între drepturi reale și drepturi de creanță

În componența patrimoniului intră numai drepturile subiective ce au un conținut economic, adică sunt evaluabile în bani. Aceste drepturi se clasifică în două mari grupe: drepturile reale și drepturile de creanță.

Diferența dintre drepturile reale și drepturile de creanță

Drepturi reale	Drepturi de creanță
se exercită asupra unui bun	se exercită asupra unei persoane
opozabile tuturor	opozabile numai părților
există drept de urmărire	nu există drept de urmărire
există drept de preferință (în cazurile prevăzute de lege)	nu există drept de preferință
obiectul este un bun determinat	obiectul este o prestație

Asemănări ale drepturilor reale

Atât drepturile reale cât și drepturile de creanță fac parte din marea categorie a drepturilor patrimoniale.

Deosebiri ale drepturilor reale

Din punctul de vedere al subiectelor:

dreptul real are ca subiect activ titularul său, iar ca subiect pasiv toate celelalte persoane nedeterminate,
dreptul de creanță presupune un raport juridic între subiectul activ determinat sau cel puțin determinabil, denumit creditor, și subiectul pasiv, denumit debitor.

Din punctul de vedere al conținutului drepturilor:

dreptul real conferă titularului său anumite prerogative:

puteri pe care acesta le exercită direct și nemijlocit asupra obiectului dreptului său,
toate celelalte persoane au obligația generală negativă de a se abține să împiedice în vreun chip exercițiul prerogativelor respective
drepturile reale sunt absolute, adică opozabile erga omnes

dreptului de creanță are în conţinut:

dreptul subiectului activ (creditorul) de a pretinde
obligaţia subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă sau să nu facă ceva
drepturile de creanță sunt relative, adică opozabile inter partes.

Limitele și deosebirile drepturilor reale

În primul rând, titularul dreptului real nu poate opune dreptul său tuturor decât sub formă negativă. Toți sunt obligați să îi respecte dreptul. Nimeni nu are vreo obligație pozitivă în legătură cu acest drept.

În al doilea rând, afirmația că dreptul real este absolut, pe când cel de creanță este relativ trebuie nuanțată:

dreptul de creanță este relativ în sensul efectelor sale obligatorii;
dreptul la care dă naștere poate fi exercitat de către creditor, iar obligația trebuie executată de către debitor
situația juridică creată între părți este opozabilă erga omnes, nimeni nu poate să stânjenească în vreun fel exercitarea drepturilor și obligațiilor părților

În al treilea rând, fiind un drept real, cine aduce o atingere dreptului proprietarului:

proprietarul va putea cere despăgubiri de la autorul atingerii dreptului său
se va crea un nou raport juridic, obligațional, adică un drept de creanță
proprietarul este creditorul obligației de despăgubire
cel care i-a atins dreptul, este debitorul acestei obligații

Opozabilitatea drepturilor reale impune uneori îndeplinirea anumitor forme de publicitate, cum ar fi:

publicitatea transmisiunilor imobiliare sau
publicitatea ipotecilor

Clasificarea din punctul de vedere al duratei drepturilor:

drepturile reale pot fi perpetue (dreptul de proprietate și dreptul de servitute)
drepturile reale pot fi constituite pe o durată mare de timp ( uzufructul în favoarea persoanelor juridice nu poate fi mai mare de 30 de ani). Uzufructul în favoarea persoanei juridice nu poate fi mai mare de 30 de ani, legea prezumând că a fost constituit pe acest termen.

Atunci când este constituit cu depășirea cestui termen, el se reduce de drept la 30 de ani. Drepturile de creanță au o durată limitată în timp.

Din punct de vedere numeric:

drepturile reale sunt limitate ca număr,
drepturile de creanță sunt nelimitate

Exemplu de diferența dintre drept real și drept de creanță

drept real = ai control direct asupra bunului
drept de creanță = depinzi de o persoană

Exemple din viața reală

ai casă → drept real
ai contract de închiriere → drept de creanță

Clasificări Suplimentare

Principale vs. Accesorii: Drepturile principale (ex: creditul) pot fi garantate de drepturi accesorii (ex: dobânzi, clauză penală), care depind de existența celor principale.
Imediate vs. Mediate: Drepturile reale sunt de realizare imediată, pe când drepturile de creanță sunt de realizare mediată (necesită intervenția debitorului).

Clasificarea Contractelor

numite – care sunt reglementate de lege
nenumite – raporturi juridice obligaționale ce nu sunt reglementate de lege

Un raport juridic obligațional, adică un drept de creanță se poate naște:

din orice faptă a omului cauzatoare de prejudicii, adică din fapte ilicite,
din anumite situații care conduc la crearea unui dezechilibru patrimonial (îmbogațirea fără temei legitim) și impun restabilirea echilibrului inițial

Obligaţiile reale, situate la limita dintre drepturile reale și drepturile de creanță, sunt:

obligațiile propter in rem – obligații reale de a face
obligațiile scripte in rem – obligații opozabile terților
drepturilor de creație intelectuală

Obligația propter in rem, cunoscute sub denumirea de obligații reale de a face, reprezintă îndatoriri care revin deţinătorului unui bun determinat. Au ca izvor legea sau convenţia părţilor.

Art. 74 din Legea nr. 18/1991 republicată, impune tuturor deținătorilor de terenuri agricole:

obligația de a asigura cultivarea acestora și
obligația de a asigura protecția solului;
deţinătorii care nu îşi îndeplinesc aceste obligaţii pot fi sancţionaţi Asemenea obligații sunt impuse de lege și tuturor deținătorilor de păduri:
asigurarea întreținerii și
asigurarea respectării amenajamentelor silvice;
asigurarea pazei și a integrității fondului forestier;
realizarea lucrărilor de regenerare a pădurii;
prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor pădurii etc.

Aceste situații constituie

sarcini reale impuse de lege sau de voința părților care grevează dreptul asupra terenului și accesorii ale acestuia
se vor transmite odată cu bunul,
nu este nevoie de nici o formalitate specială de transcriere sau înscriere ori de o nouă convenție a părților în acest sens
Această obligație nu corespunde unui drept real, deoarece ea nu incumbă oricărei persoane, ci numai proprietarului sau deținătorului acestuia.

Obligaţiile scriptae in rem se caracterizează prin

sunt strâns legate de stăpânirea unui bun,
creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă dobânditorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept, deşi nu a participat în niciun fel la încheierea contractului iniţial care a condus la naşterea dreptului creditorului

Este cazul locatarului unui bun pe care locatorul l-a înstrăinat după încheierea contractului de locațiune.

Dacă bunul dat în locaţiune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil noului dobânditor:

dacă imobilul dat în locaţiune este înscris în cartea funciară, iar locaţiunea a fost notată în registrul de publicitate imobiliară
dacă imobilul nu este înscris în cartea funciară, dar locaţiunea s-a făcut printr-un înscris cu dată certă, care este anterioară datei certe a actului de înstrăinare;
în cazul bunurilor mobile supuse unor formalităţi de publicitate, dacă locatarul a îndeplinit aceste formalităţi privitoare la bunul obiect al locaţiunii;
în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în folosinţa locatarului.

Deşi locatarul nu are niciun raport juridic cu noul dobânditor al bunului, acesta este obligat să recunoască şi să respecte locaţiunea făcută înainte de înstrăinarea bunului. Obligaţia există dacă s-a făcut printr-un act ce îndeplineşte condiţiile de publicitate prevăzute de lege.

Clasificarea drepturilor patrimoniale devine esențială în situații precum: litigii privind proprietatea, executare silită, contracte neexecutate, recuperare creanțe.

Întrebări frecvente privind clasificare drepturi patrimoniale

Ce sunt drepturile patrimoniale?

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi evaluabile în bani și care fac parte din patrimoniul unei persoane.

Care sunt principalele tipuri de drepturi patrimoniale?

Principalele drepturi patrimoniale sunt drepturile reale, drepturile de creanță și drepturile de proprietate intelectuală.

Care este diferența dintre drepturile reale și cele de creanță?

Drepturile reale se exercită direct asupra unui bun, iar drepturile de creanță se exercită asupra unei persoane.