Autoritatea parinteasca - continut, pierdere, incetare

Autoritatea părintească este un ansamblu de drepturi și obligații atribuite părinților până la majoratul sau emanciparea copilului, pentru a-i asigura acestuia educarea, sănătatea, securitatea și moralitatea.

Art 483 Cod civil Autoritatea părintească
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Trăsături caracteristice ale autorității părintești

a) Este instituția cu scopul de a proteja copilul minor

Necesitatea acestei protecții este consecința incapacității copilului minor. Funcția parentală este gratuită prin natura sa. Ea este supusă unui control judiciar.

b) Este o putere care aparține ambilor părinți

este un ansamblu de drepturi și îndatoriri relaționale pentru tatăl și mamă.
fiecărui drept recunoscut tatălui și mamei îi corespunde o îndatorire
este un drept natural de a asigura protecția și educația minorului. Drepturile tatălui și ale mamei le preced pe cele ale societății. Aceștia nu își pierd funcția decât în caz de decădere din exercițiul drepturilor.

Terții cărora le poate fi încredințat minorul de către instanța de tutelă și de familie nu dispun decât de puteri restrânse. Părinții rămân titularii autorități părintești și cel puțin unul dintre ei își păstrează dreptul de a o exercită. Ceilalți membri ai familiei nu au drepturi de autoritate părintească.

Art 17 alin 2 din Legea nr. 272/2004
Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Se recunoaște dreptul copilului de a întreține relații personale cu rudele sale, precum și cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie:

în măsura în care acest lucru:
nu contravine interesului său superior,
nu lărgește sfera persoanelor titulare ale exercițiului autorității părintești,
părinții având o vocație exclusivă și opozabilă erga omnes în protejarea și reprezentarea intereselor minorului.

Drepturile și îndatoririle părintești care intră în conținutul autorității părintești, fiind drepturi personale nepatrimoniale, nu sunt transmisibile pe calea devoluțiunii legale sau testamentare. În cazul decesului ambilor părinți, exercițiul autorității părintești nu revine altor rude ci se va proceda la deschiderea tutelei. Legăturile privilegiate și primordiale ale copilului cu părinții săi nu separă copilul de restul familiei.

c) Este o funcție finalizată în interesul superior al copilului

Drepturile și îndatoririle tatălui și ale mamei sunt legate de interesul superior al copilului. Interesul superior al copilului:

trebuie analizat în fiecare caz în parte
trebuie raportat la fiecare copil în parte
diferă în funcție de mai mulți factori, dar întotdeauna în limitele legii

d) Este de ordine publică

Caracterul de ordine publică al autorității părintești este confirmat de dispozițiile care o reglementează ce au un caracter imperativ:

este valabil atât pentru părinți cât și pentru terți
părinții nu au dreptul să renunțe la exercitarea drepturilor lor sau să le delege unui terț decât în cazuri excepționale
părinții nu au dreptul ca printr-un act, contract sau un act de voință unilaterală:

să își extindă drepturile sau
să își restrângă îndatoririle
este în afara circuitului civil

Este lovită de nulitate convenția prin care un părinte ar renunța la dreptul de a-l supraveghea sau vizita pe un minor.

În caz de divorț:

legea este cea care reglementează efectele divorțului cu privire la raporturile între părinți și copiii lor minori
când divorțul este constatat pe cale administrativă sau prin procedura notarială, părinții trebuie să convină asupra exercitării autorității părintești de către ambii. Astfel ofițerul de stare civilă sau notarul poate să emită o dispoziție de respingere a cererii de divorț. Singurul care contează este interesul copilului.

Autoritatea părintească nu este intangibilă. Exercitarea ei este supusă controlului societății, în special al statului, prin organismele sale specializate.

Rolul statului este să ia măsurile necesare pentru a le asigura părinților:

sprijin psiho-emoțional și
sprijin financiar pentru a-și îndeplini responsabilitățile de creștere, îngrijire și educare a copilului.

Fundamentele autorității părintești

Autoritatea părintească se bazează pe nevoia naturală de protecție a copilului privind:

siguranța,
sănătatea și
comportamentul copilului până la vârsta majoratului

Legea nu stabilește un raport de putere ci un raport de sprijin. Autoritatea părintească este temporară.

Autoritatea părintească este bazată pe vocația firească a părinților de a-și proteja copii

este o atribuție părintească și nu doar o atribuție paternă sau maternă
prin voința legii, tatăl și mama sunt în mod egal cotitularii autorității părintești

Legea nr.272/2004 art. 6

Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnităţii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului;
l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Conținutul autorității părintești

Autoritatea părintească presupune, față de minor, două laturi:

Latura personală

Se referă la ocrotirea persoanei copilului, privind sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia. Educarea și instruirea copilului au importanță în antrenarea răspunderii civile delictuale a părintelui pentru fapta ilicită a minorului.

S-a instituit premajoratul religios –conform căruia copilul care a împlinit vârsta de 14 ani își poate alege liber confesiunea religioasă.

Latura patrimonială

Se referă la patrimoniul copilului care este guvernat de principiul independenței patrimoniale dintre părinți și copii. Aceasta doar când copilul este proprietar de bunuri. Părinții au datoria și dreptul de a avea grijă de bunurile copiilor lor minori și privește raporturile de drept civil, adică:

administrarea bunurilor minorului
reprezentarea legală a minorului sub 14 ani în actele juridice civile
încuviințarea actelor juridice civile ale minorului de 14 ani

După vârsta de 14 ani minorul:

își exercită singur drepturile și
își execută tot așa obligațiile, însă
numai cu încuviințarea prealabilă a părinților și, după caz, a instanței de tutelă.

Tipuri de administrare a patrimoniului minorului

Administrarea simplă legată de exercitarea în comun

Prin art. 795-799 cod civil se dispune că administrarea bunurilor copilului:

se supune regulilor pentru administrarea bunurilor minorului prin tutelă,
cu excepția inventarului,
dacă copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal

Pentru actele de dispoziție, acestea nu au nevoie de avizul consiliului de familie, deoarece acesta nu se poate institui decât în cazul tutelei minorului.

Cazul familiei legitime

În care atât tatăl, cât și mama sunt în viață și niciunul dintre ei nu se află în vreo situație de a nu-și putea exercita autoritatea părintească:

Părinții trăiesc împreună în familie
Niciunul nu se află în incapacitate de a-și manifesta voința
Niciunul nu a fost condamnat pentru abandon de familie
Niciunul nu și-a pierdut dreptul de a exercita autoritatea părintească prin interzicere sau decădere. Situația familială este completă.

Cazul părinților nelegitimi

Până la majoratul său civil, minorul se află în incapacitate de exercițiu. Nu își poate administra singur patrimoniul, cât timp nu a împlinit vârsta de 18 ani. Administrarea bunurilor este încredințată părinților săi.

Nu sunt supuse administrării:

bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit,
decât dacă testatorul sau donatarul a stipulat astfel
aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispoziție sau numit de instanța de tutelă.

Părinții trebuie să acționeze în administrarea bunurilor minorului cu diligența unui bun proprietar și să evite conflictele de interese între obligațiile și interesele lor proprii.

Acțiunea părintească îmbracă mai multe forme:

pentru acte de administrare curentă, egalitatea se îndeplinește concurențial, prin oferta făcută unuia sau altuia dintre părinți, fără deosebire, de a proceda la un anumit act acționând singur
pentru alte acte mai grave egalitatea părinților constă în necesitatea consimțământului ambilor
pentru actele mai grave este necesară aprobarea judecătorească

Administrarea concurentă

Inițiativa individuală a tatălui sau a mamei permite fiecăruia dintre ei să acționeze pe cont propriu. Ea se bazează pe prezumția legală de putere.

Stimularea acțiunii individuale – fiecare având aceeași încredere
Facilitatea intervenției fiecărui părinte
Asigurarea terților, acoperind responsabilitatea acestora

Atât mama cât și tata sunt îndreptățiți, față de terții de bună-credință, să realizeze în mod valabil, acționând singuri, actele de administrare.

Administrarea comună a tatălui și mamei

Actele de dispoziție, pentru a fi valide, necesită acordul părinților. Niciunul dintre părinți nu este îndreptățit să le îndeplinească singur. În lipsa acordului între părinți, actul poate fi totuși îndeplinit cu condiția să fie aprobat de judecătorul de tutelă.

Exercitând un control de oportunitate bazat pe criteriul ordinar al soluționării conflictelor părintești, judecătorul apreciază atunci dacă actul este conform interesului copilului.

Autoritatea sub control judecătoresc

Denumită simplu administrarea legală, se aplică la actele foarte importante ce necesită nu doar acordul părinților, ci și aprobarea judecătorească. Chiar dacă părinții sunt de acord, nu le pot îndeplini fără aprobarea instanței de tutelă.

În categoria actelor de dispoziție pe care părinții nu le pot îndeplini fără autorizația instanței de tutelă intră:

Actele de dispoziție – de înstrăinare, de constituire de drepturi reale principale sau accesorii, împărțeala, actele de renunțare la drepturile patrimoniale ale minorului. Toate actele care depășesc dreptul de administrare (art.144 alin. 2)
Partaj amiabil
Declarația de lichidare. Dacă administratorul sub control judecătoresc este îndreptățit să îndeplinească, cu aprobarea judecătorului de tutelă, toate actele pe care tutorele le poate face cu o aprobare, părinții dispun de aceeași putere. Efectuarea acestor acte trebuie să răspundă unei nevoi sau să prezinte un folos neîndoielnic pentru minor. Încuviințarea instanței se va da pentru fiecare act în parte. În caz de vânzare se va arăta dacă acesta se face cu acordul părinților, prin licitație publică sau în alt mod.
Plata creanțelor pe care le au față de minor tutorele sau vreunul din membrii consiliului de familie, soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile acestora. Se poate face voluntar numai cu autorizarea instanței de tutelă
Sumele de bani care depășesc nevoile întreținerii minorului și ale administrării bunurilor sale, instrumente financiare depuse pe numele minorului la o instituție de credit, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor.

Excepții

Actele care sunt de o mai mică importanță patrimonială – de conservare, de administrare
Înstrăinarea bunurilor supuse pieirii, degradării, alterării, deprecierii, cele nefolositoare minorului.

Actele pe care părinții nu le pot încheia nici cu încuviințarea instanței de tutelă

Cumpărarea de bunuri de la copii

ART. 147 Interzicerea unor acte juridice
(1) Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate cumpăra la licitaţie publică un bun al minorului, dacă are o garanţie reală asupra acestui bun ori îl deţine în coproprietate cu minorul, după caz.

Părinții nu pot cumpăra ei înșiși sau printr-o persoană terță bunurile copiilor. În ipoteza unei licitații publice, când părintele are o garanție reală asupra bunului, legea îi permite să cumpere:

s-a eliminat pericolul ca părintele să se prevaleze de calitatea sa de reprezentant legal pentru a obține un preț mai mic și
nu există riscul de a organiza nejustificat vânzarea pentru a dobândi bunul dorit.

Dacă tatăl și mama ar fi coproprietari cu copilul, aceștia ar putea dobândi lucrul prin încetarea forțată a coproprietății.

Constituirea părinților în cesionari de credite, drepturi sau acțiuni împotriva copiilor lor

Părinții nu se pot constitui în cesionari ai unor drepturi sau acțiuni împotriva copiilor lor. Această cesiune ar duce la conflicte între interesele părinților și cele ale copiilor lor minori.

Donațiile și garantarea obligațiilor

Sunt interzise donațiile făcute de părinți în numele minorului, afară de darurile obișnuite potrivite cu starea materială a copilului. Este interzisă garantarea în numele minorului a obligației altuia.

Sancțiunea

În cazul actelor încheiate de părinți cu neobservarea interdicțiilor impuse de lege sau cu nerespectarea cerințelor autorizării instanței de tutelă sancțiunea este nulitatea relativă. Acțiunea în anulare poate fi exercitată de părinți, de tutore, de consiliu de familie au de oricare membru al acestuia, de procuror din oficiu sau la sesizarea instanței de tutelă.

Încheierea unui act de înstrăinare în lipsa autorizării prealabile cerute:

dacă cauzează prejudicii,
atrage obligația de reparare integrală și
reprezintă motiv de înlocuire a administratorului.

Administrarea patrimonială angajează solidar responsabilitatea tatălui și a mamei, dacă actul asupra căruia ambii părinți au consimțit, cauzează un prejudiciu minorului. Sunt excluse de la administrarea părintelui, bunurile prevăzute de art.142 alin.1, 2 și cele de la art. 42 cod civil.

Bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit sunt sustrase administrării numai dacă testatorul sau donatorul nu a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispoziție sau numit de instanța de tutelă.

Referitor la rezerva succesorală testatorul nu poate impune nici o condiție asupra ei. Dacă testatorul ar lăsa copilului ceva în plus pe lângă rezerva succesorală, ar putea impune condiția neadministrării de către părinte.

Veniturile obținute de copii prin muncă, îndeletnicirile artistice, sportive ori referitoare la profesia lor

Minorul exercită singur drepturile și tot astfel obligațiile, poate dispune singur de veniturile dobândite. În cazul existenței unor abateri grave din partea titularilor de autoritate părintească instanța poate lua măsura de a-i decade din exercițiul drepturilor. Există controale administrative prin asistenții sociali care vor face verificările necesare.

Pierderea și încetarea autorității părintești

Pierderea autorității părintești presupune încetarea nu neapărat instituțională a autorității părintești, ci doar pentru subiectul care o exercită, cu sau fără caracter punitiv, putând să se păstreze în ceea ce-l privește pe copil, care se va afla sub autoritatea celuilalt titular.

Pierderea fără caracter punitiv – adopția

Autoritatea părintească încetează prin adopția copilului. Adopția atrage încetarea raporturilor de rudenie între copilul adoptat și părinții săi firești și rudele acestora. Se stabilesc:

filiația dintre adoptat și cel care adoptă
legăturile de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului

Excepție – cel care adoptă este soțul părintelui firesc al adoptatului. Se păstrează autoritatea părintească comună cu părintele adoptive, a părintelui, în ciuda adopției.

Pierderea cu caracter punitiv – decăderea

Decăderea ambilor părinți din exercițiul drepturilor părintești conduce la un transfer al autorității părintești. Aceasta va fi exercitată de tutore în locul părinților.

Este o sancțiune juridică, definitivă sau temporară, ce poate fi pronunțată de instanța judecătorească. Scopul este sancționarea părintelui care se face vinovat de purtare abuzivă sau neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor parentale, și în ocrotirea interesului superior al copilului minor.

Dacă numai unul dintre părinți este decăzut din exercițiul drepturilor părintești, celălalt preia integral sarcina exercitării autorității părintești. Când ambii părinți sunt decăzuți din drepturile părintești, se va institui tutela sau o măsură de protecție specială precum adopția.

Decăderea poate fi totală sau parțială – pentru anumiți copii. Decăderea nu îl scutește pe părinte de a da întreținere copilului.

Redarea exercițiului drepturilor părintești

Când au încetat împrejurările care au dus la decădere și nu mai există nici o primejdie pentru copil, instanța poate reda părintelui decăzut exercițiul drepturilor părintești. Recuperarea se produce automat când se întoarce părintele absent și atunci când încetează incapacitatea sau imposibilitatea acestuia.

Încetarea autorității părintești

Presupune încheierea instituțională a autorității părintești, nu doar pentru deținătorul ei, ci și pentru cel care se supune acestuia.

Încetarea de plin drept prin:

moartea sau declararea pe cale judecătorească a decesului părinților ori a copilului
împlinirea de către copil a vârstei majoratului. În cazul în care copilul suferă de alienație mintală sau debilitate mintală sau este surdo-mut, părintele va fi în continuare reprezentantul său legal, ca tutore.
emanciparea prin căsătorie –de plin drept. Ea continuă să existe chiar dacă mariajul a fost dizolvat prin deces, divorț înainte ca copilul să fi împlinit 18 ani.
încetarea pe cale judecătorească – ca urmare a unei hotărâri judecătorești.

Delegarea autoritatii părintești

Este provizorie iar efectele delegării sunt limitate și temporare.

Este voluntară

când părinții prin învoiala lor și
cu încuviințarea instanței de tutelă,
pot delega exercitarea autorității părintești către o altă persoană fizică sau juridică.

Este legală în cazul:

divorțului părinților,
nulitatea sau anularea căsătoriei acestora,
stabilirea filiației copilului din afara căsătoriei.