Decizia Civila nr.140 din 2016-Evacuarea in procedura sumara

Decizia Civila nr.140 din 2016-Evacuarea în procedura sumară prevăzută de art.1034 şi urm. din Codul de procedură civilă. Condiţii

    – Codul de procedură civilă: art. 413, art. 896, art. 1034, art. 1035

 Prezentare

 Procedura evacuării, conform prevederilor art. 1034 și următoarele din Codul de procedură civilă:

• reprezintă o modalitate sumară și derogatorie de la dreptul comun,
• utilizată pentru a obține evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept.

Această procedură specială poate fi aplicată atunci când:

• o persoană, fie că este locatar sau proprietar fără un titlu executoriu pentru executarea silită conform art. 896 din Codul de procedură civilă,
• consideră că utilizarea acestei proceduri este mai avantajoasă decât cea de drept comun, având în vedere situația locativă specifică a pârâtului și probele disponibile.

Orice argument referitor la durata folosinței bunului, lipsa de obstrucționare în folosința imobilului de către proprietar, utilizarea parțială a bunului sau efectuarea unor îmbunătățiri este irelevant sub aspectul condițiilor care trebuie verificate în cadrul procedurii de evacuare conform prevederilor art. 1034 și urm. din Codul de procedură civilă.

Nu există nicio cerință de urgență pentru luarea măsurii de evacuarea în procedura sumară:

• din imobilele folosite sau ocupate fără drept;
• cu toate acestea, procedura judiciară trebuie să fie una urgentă și simplificată, conform legilor.

Este important să se facă distincția între urgența luării măsurii și urgența soluționării, acestea fiind două aspecte diferite, iar a doua neimplicând-o și pe prima. De asemenea, reclamantul are opțiunea de a alege între procedura specială și cea de drept comun, conform prevederilor art. 1035 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

  (Tribunalul Constanţa, Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 140 din 4 februarie 2016, trimisă, în rezumat, de judecător dr. Mihaela Cristina Mocanu- Vicepreşedinte Tribunalul Constanţa; lector univ. dr. la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.)

    Prin Sentinţa civilă nr. 14152 din 26 noiembrie 2015, Judecătoria Constanţa a dispus, la cererea reclamantului L.R.D:

• evacuarea pârâtului O.C. din imobilul situat în municipiul Constanţa, str. X, şi
• a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 100 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

 În esenţă, instanţa de fond a reţinut:

• că reclamantul este proprietar de drept asupra imobilului situat la adresa menţionată,
• în schimb, pârâtul nu a prezentat un titlu locativ asupra imobilului proprietatea reclamantului, ocupând în mod abuziv imobilul.

Mai mult, cu toate că pârâtul a fost notificat să părăsească imobilul, acesta nu s-a conformat şi a continuat să ocupe imobilul.

Faţă de lipsa titlului locativ, instanţa a apreciat că nu poate reţine apărarea pârâtului referitoare la promovarea unei acţiuni de natură să combată eficienţa titlului de proprietate privind instituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie asupra imobilului considerând că ar avea un drept de creanţă asupra acestuia.

Faptul că pârâtul în cadrul Dosarului civil nr. 24248/212/2015 a solicitat, printre altele:

• nulitatea titlului de proprietate al reclamantului,
• dar şi instituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie asupra imobilului litigios,
• nu are relevanţă în prezenta cauză atâta vreme cât nu a dovedit la acest moment şi în susţinerea apărării sale că deţine un titlu, respectiv o hotărâre judecătorească în care să i se fi instituit legal un drept de retenţie asupra acestui imobil din care se doreşte a fi evacuat.

A mai reţinut instanţa că cererea reclamantului se încadrează în art. 1034 alin. (1) C.pr.civ. şi a efectuat formalităţile de notificare.

    Susţinerile părţilor din calea de atac

    Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâtul, care a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei interpretări a prevederilor legale aplicabile acţiunii în evacuare.

    Astfel, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 24248/212/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa având ca obiect:

• nulitate act,
• atribuire parter şi
• instituire drept de retenţie,
• acţiune promovată anterior introducerii cererii de evacuare.

Urgenţa soluţionării cauzei şi dezbaterile sumare în cadrul citării părţilor nu împiedică analizarea oricărei cereri formulate în cauză.

Cererea de suspendare nu este prohibită de legiuitor în cadrul acestei proceduri, iar instanţa o putea analiza în condiţiile dreptului comun cu efectul respingerii pe fond ca neîntemeiată a prezentei cereri în procedura urgentă. Instanţa a apreciat că cererea de suspendare nu poate fi discutată în prezenta cauză, deşi a acordat termen pentru ataşarea dosarului colateral.

    Apoi, mai susţine apelantul că în mod greşit s-a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia urgenţei ce caracterizează procedura specială de evacuarea în procedura sumară prevăzută de art. 1042 şi urm. C.pr.civ.

Apelantul:

• a locuit în mod constant în imobil încă din anul 2005, având domiciliul legal, şi a edificat construcţia, probele propuse sub acest aspect fiind respinse,
• a locuit în imobil chiar şi după momentul în care reclamantul a devenit proprietar, astfel că nu se poate vorbi despre calitatea de tolerat în imobil.

Reclamantul nu locuieşte în imobil şi, prin urmare, nu s-a făcut dovada că îi îngrădeşte abuziv folosinţa bunului în condiţiile în care pârâtul ocupă doar parterul imobilului.

    În mod greşit instanţa de fond a respins cererea de administrare de probatorii, mai precis a probei testimoniale, ca apoi să reţină că pârâtul nu s-a apărat în niciun fel. Proba testimonială ar fi relevat că imobilul nu este ocupat în totalitate de către apelant şi prin urmare nu stânjeneşte în niciun fel folosinţa imobilului de către reclamant.

    Intimatul a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a susţinut că se impune respingerea apelului, întrucât, în opinia sa, hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

    Dispoziţiile de drept procedural şi material aplicabile speţei

    În raport de prevederile art. 479 C.pr.civ., instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

    Potrivit art. 1034 alin. (1) C.pr.civ., „dispoziţiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foştii locatari sau alte persoane”.

    Aprecierile tribunalului privind Evacuarea în procedura sumară

    Apelul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Procedura de evacuare reglementată de prevederile art. 1034 şi urm. C.pr.civ. este sumară:

• derogatorie de la dreptul comun,
• folosită pentru obţinerea evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept.

Caracterul sumar al procedurii rezultă din ansamblul dispoziţiilor cuprinse în Titlul XI al Codului de procedură civilă, dar în special din dispoziţiile art. 1042 C.pr.civ., care precizează că acţiunea se judecă de urgenţă şi „cu dezbateri sumare”. În plus, ocuparea „fără drept” a unui imobil este elementul esenţial care justifică apelarea reclamantului la o astfel de procedură rapidă şi succintă.

    Doctrina în materie a statuat deja că această procedură specială a evacuării poate fi folosită:

• atunci când locatarul sau proprietarul care nu are un titlu executoriu pe care să-l poată pune în executare silită în condiţiile art. 896 C.pr.civ. consideră,
• în raport de situaţia locativă concretă a pârâtului şi, desigur,
• în raport de dovezile pe care le are, că aceasta îi este mai avantajoasă decât procedura de drept comun.

    În speţa pendinte, tribunalul reţine că numai reclamantul se erijează în titular al dreptului de proprietate, fără ca pârâtul să exhibe vreun atare drept. Aceasta este chestiunea esenţială a procesului.

Prin urmare, orice susţinere referitoare:

• la întinderea în timp a folosinţei bunului,
• a lipsei de obstrucţionare în folosinţa imobilului a proprietarului acestuia,
• a folosirii parţiale a bunului sau
• la efectuarea unor îmbunătăţiri sunt irelevante sub aspectul condiţiilor ce trebuie verificate în procedura de evacuarea în procedura sumară întemeiată pe prevederile art. 1034 şi urm. C.pr.civ.

Acesta este şi motivul pentru care, în mod justificat, instanţa de fond a respins cererea de administrare a probei testimoniale, probă care de altfel a fost reiterată şi la judecata în calea de atac a apelului şi respinsă pentru aceleaşi considerente.

    În plus, tribunalul învederează că nicio prevedere din cuprinsul reglementării evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept nu impune cerinţa urgenţei pentru luarea măsurii de evacuare, urgenţă la care face trimitere apelantul în cuprinsul motivelor de apel.

Prevederile legale doar impun ca procedura de judecată să fie una urgentă şi simplificată. Urgenţa luării măsurii şi urgenţa soluţionării sunt două chestiuni diferite, cea de-a doua neimplicând-o şi pe prima. În plus, reclamantul are alegerea între procedura specială şi cea de drept comun, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1035 alin. (1) C.pr.civ.

 În fine, apelantul a susţinut şi greşita respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei.

Nici această apărare nu poate fi reţinută în cauză pentru argumentele ce le vom expune în cele ce succedă.

    Pârâtul a formulat cerere de suspendare:

• întemeiată pe prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ.,
• potrivit cu care suspendarea poate fi dispusă atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
• Acest caz de suspendare este unul facultativ, instanţa apreciind în funcţie de circumstanţele cauzei.

    Or, în funcţie de împrejurări, o astfel de suspendare nu se impune.

Împrejurarea că pârâtul a formulat o cerere colaterală ce vizează:

• stabilirea unei stări de indiviziune cu autorul reclamantului şi
• partajarea masei succesorale de pe urma acesteia nu este de natură a conduce la temporizarea acţiunii de faţă.

În susţinerea acestui argument, invocăm şi prevederile art. 1035 alin. (2) C.pr.civ., potrivit cărora dispoziţiile referitoare la evacuare nu aduc atingere:

• drepturilor locatorului sau proprietarului la plata de despăgubiri şi
• nici a altor drepturi rezultate din contract sau în temeiul legii, după caz.

    Esenţial pentru aplicarea prevederilor referitoare la evacuarea în procedura sumară este faptul că apelantul-pârât nu deţine şi nici nu a deţinut vreun titlu de proprietate asupra imobilului din care se cere evacuarea, fiind un simplu tolerat din punct de vedere al prevederilor legale.

În fapt, de-abia acum, în procesul colateral, apelantul:

• încearcă să dea legitimare juridică folosinţei imobilului,
• iar în măsura în care o va obţine, va putea acţiona în consecinţă,
• însă până atunci nu sunt argumente în favoarea inaplicabilităţii procedurii de evacuare.

    Răspunzând cu argumente comune motivelor de apel, tribunalul va respinge ca nefondat apelul, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond ca temeinică şi legală.