Aplicarea prioritara a dreptului UE – decizia 1963 din 2017

DECIZIE CIVILĂ nr. 1963/2017
  • Aplicarea prioritară a dreptului UE
  • Răspundere civilă delictuală. Element de extraneitate.
  •  Stabilirea instanţei competente internaţional. Legea aplicabilă litigiului
Art. 4 Cod procedură civilă

Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene

În materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părţilor.

Emitent: Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţia I civilă

  • Codul de procedură civilă: art. 4, art. 130, art. 1071
  •  Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (Bruxelles I)
  •  Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (Roma II)

Sinteza speței

 În cazul litigiilor de drept privat cu elemente de extraneitate, conflictul de legi se soluţionează prin raportare la normele conflictuale prevăzute de regulamentele Uniunii Europene, obligatorii pentru instanţele naţionale, în interpretarea dată de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

    Atât normele conflictuale în raport de care se determină instanţa competentă internaţional să soluţioneze litigiul, cât şi normele conflictuale privind legea aplicabilă litigiului, cuprind noţiuni-cheie, precum cea de „ţară în care s-a produs prejudiciul” sau cea de „efecte indirecte” ale faptului cauzator de prejudicii.

    Într-o acţiune în pretenţii formulată de rudele victimei unui accident rutier mortal, petrecut pe teritoriul unui alt stat membru, împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului şi a asigurătorului de răspundere civilă a acestuia, normele conflictuale stabilesc că instanţa competentă poate fi şi instanţa de la domiciliul reclamanţilor, iar legea aplicabilă litigiului este legea statului unde s-a produs prejudiciul direct rezultat din accident.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focşani sub nr. x/231/2014, reclamanta A:
  • în nume propriu şi în numele fiicei minore B.,
  • a chemat în judecată pe pârâţii SC C. SRL cu sediul în Bucureşti, D. LTD cu sediul în Irlanda şi E. PLC cu sediul în Dublin, Irlanda,
  • pentru a fi obligaţi la plata sumei de 4.000.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi la o prestaţie periodică lunară în echivalent euro a salariului mediu pe economie în Irlanda pentru minora B.,
  • începând cu data de 27 noiembrie 2011 şi până la majorat,
  • daune suferite ca urmare a decesului soţului, respectiv tatălui minorei, F., în accidentul produs în Spania, la 27 noiembrie 2011, din cauza defectării sistemului de frânare a vehiculului pe care-l conducea, proprietatea D. LTD, asigurat Carte Verde cu poliţa xyz, la pârâta E. PLC, valabilă în perioada 20 mai 2011 – 20 mai 2012.

…………………….

    2. Legea aplicabilă în cauză este legea spaniolă – Aplicarea prioritară a dreptului UE

    Din analiza motivelor de recurs, reiese că recurentele nu au criticat decizia Curţii de Apel Galaţi sub aspectul soluţionării conflictului de legi în detrimentul legii române, ci numai în raport de aplicarea normelor conflictuale ale Regulamentului Roma II, cu înlăturarea argumentelor privind incidenţa Directivei 2009/103.

    Prin urmare, instanţa de recurs, după stabilirea incidenţei Regulamentului Roma II, nu a mai efectuat o analiză proprie a motivelor pentru care legea spaniolă este legea aplicabilă cauzei conform Regulamentului, validând, în mod implicit, raţionamentul instanţei de apel.

    Cu toate acestea, apreciem utilă demersului nostru o expunere succintă a motivelor pentru care legea aplicabilă în cauză este legea spaniolă, urmată de o trecere în revistă a soluţiilor recente pronunţate de instanţele române în speţe similare.

    Conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Regulamentul Roma II, „legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită este legea ţării în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce ţară are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de ţara sau ţările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt.”

Textul integral …. Decizia 1963 din 2017 Aplicarea prioritară a dreptului UE …………………

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.