Transmiterea partilor sociale la SRL
Transmiterea părților sociale la un SRL este reglementată de Legea nr. 31/1990 și presupune transferul drepturilor unui asociat către un alt asociat sau către o persoană din afara firmei. Procedura necesită înscrierea în registrul comerțului și actualizarea registrului de asociați al societății.
Transmiterea părților sociale necesită acordul asociaților și înregistrarea la Registrul Comerțului, condiție esențială pentru a fi opozabilă terților. În situația transferului sau preluării părților sociale către persoane juridice, trebuie depuse documentele care dovedesc calitatea de succesor în drepturi, în original.

Cesiunea părților sociale este un proces prin care un asociat cedează total sau parțial drepturile sale într-un SRL către altă persoană fizică sau juridică.
Părțile sociale nu sunt titluri negociabile ca acțiunile.
Tipuri de transmitere
- Între asociați: cesiunea părților sociale este liberă între asociații existenți, cu excepția cazului în care actul constitutiv prevede altfel. Acest transfer trebuie menționat într-un act adițional la actul constitutiv al societății, care să fie înregistrat la Registrul Comerțului.
- Către persoane din afara societății: această transmitere este permisă numai cu aprobarea asociaților care dețin cel puțin trei pătrimi din capitalul social. Astfel, orice transfer către o persoană din afara societății este supus unui control riguros pentru a proteja structura internă a SRL-ului.
- Prin moștenire (succesiune): părțile sociale se transmit moștenitorilor, dar actul constitutiv poate limita această posibilitate, obligând societatea la plata contravalorii părților sociale conform ultimului bilanț aprobat.
Procedură de transmitere
- Acordul asociaților: Adunarea Generală a Asociaților (AGA) sau decizia asociatului unic aprobă cesiunea părților sociale.
- Transmitere între asociați: aceasta este liberă, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.
- Transmitere către terți: necesită aprobarea asociaților care dețin cel puțin 3/4 din capitalul social, conform legii.
- Notificarea: asociatul care dorește să transmită părțile sociale trebuie să notifice intenția sa tuturor asociaților cu cel puțin 30 de zile înainte de transmitere.
- Dreptul de preempțiune: ceilalți asociați au dreptul de a achiziționa părțile sociale ofertate anterior datei transmiterii.
- Încheierea actului de transmitere: se redactează un contract de cesiune, fie în formă autentică, fie sub semnătură privată, în funcție de tipul tranzacției, unde se stipulează prețul și condițiile de transmitere.
- Înregistrarea la Registrul Comerțului: mențiunea privind transmiterea părților sociale este înscrisă în Registrul Comerțului, care implică și actualizarea structurii capitalului social, și în registrul de asociați al societății. Această înregistrare este momentul de opozabilitate față de terți.
- Se depune la oficiul registrului comerțului cererea de menționare a modificării.
- Documentul modificator al actului constitutiv (hotărârea AGA).
- Părțile sociale au efect față de terți din momentul înscrierii în registrul comerțului.
- Publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
Aspecte juridice și fiscale
- Odată transferate părțile sociale, noul deținător preia toate drepturile și obligațiile asociate, inclusiv dreptul la dividende și la luarea deciziilor în cadrul adunării generale a asociaților.
- Transferul părților sociale poate fi supus unor impozite, precum impozitul pe câștigurile de capital, în funcție de valoarea transferului și regimul fiscal aplicabil persoanelor implicate.
Transmiterea părților sociale la SRL
- trebuie înscrisă atât în Registrul Comerțului, cât și în registrul de asociați al societății pentru a produce efecte față de terți,
- potrivit legislației române, actele juridice care vizează cesiunea părților sociale (în cazul unei societăți cu răspundere limitată – SRL) trebuie să fie înregistrate oficial în aceste registre pentru ca schimbarea de proprietate asupra părților sociale să fie opozabilă și să aibă efecte juridice față de alte persoane, inclusiv autoritățile.
- produce efecte față de societate și față de terți numai după ce aceasta a fost înregistrată în aceste registre, respectând procedura legală prevăzută,
- deși acordul părților privind cesiunea poate fi încheiat privat între transmitător și cesionar, înregistrarea oficială este esențială pentru ca actul să devină opozabil terților și pentru a se considera valid din punct de vedere juridic.
Înregistrarea în registrul de asociați este, de asemenea, importantă pentru a reflecta corect structura societății, iar actualizarea acestuia contribuie la asigurarea transparenței în relațiile dintre asociați și față de autorități.
Transmiterea partilor sociale la SRL, ca fracţiuni ale capitalului societăţii este supusă unor reguli speciale. Capitalul social al societăților cu răspundere limitată este împărțit în părți egale, care nu poate fi mai mic de 10 lei. Distribuția între partenerii sociali se face prin contractul de societate. Este direct proporțională cu contribuția fiecăruia la capitalul s
Avantaje și Dezavantaje
Avantaje
- Flexibilitate în structurarea sau restructurarea proprietății societății.
- Permite atragerea de noi investitori sau retragerea unui asociat fără a desființa societatea.
Dezavantaje
- Necesitatea obținerii acordului celorlalți asociați pentru transfer către terți poate limita libertatea de acțiune.
- Proceduri birocratice, incluzând modificarea actului constitutiv și formalitățile legate de Registrul Comerțului.
Trăsături generale ale transmiterii sau cesiunii de părți sociale
Transmiterea partilor sociale:
- se face printr-o convenție încheiată cu respectarea condițiilor de valabilitate a contractelor
- are funcție esențială de transmitere a unor valori mobiliare de la cedent la cesionar, în mod definitiv și irevocabil
- valorile mobilare (părțile sociale) se transmit așa cum se găsesc în patrimoniul cedentului, păstrându-și natura și caracteristicile
- consecințele transferului se produc după finalizarea formalităților prevăzute de lege
- se transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în baza acestor părți sociale
Modalități de transmitere a părților sociale la SRL
Transmiterea părților sociale se poate realiza:
- prin acte între vii
- prin acte juridice pentru cauză de moarte
- prin acte cu titlu oneros
- prin acte cu titlu gratuit
Pentru a nu fi lezat caracterul intuitu persoane al societății, legea stabilește anumite condiții de transmitere a părților sociale. Se face distincție după cum operațiunea are loc:
- între asociați
- între asociați și persoane din afara societății
A) Transmiterea între asociați
Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi (art. 202 din Legea 31/1990). Pentru operarea transmiterii părţilor sociale este necesară încheierea unui contract de cesiune între asociatul cedent şi asociatul cesionar.
Cesiunea părţilor sociale între asociaţi:
- nu presupune consimţământul ori informarea celorlalţi asociaţi, deoarece, într-o astfel de ipoteză, nu se aduce atingere caracterului intuitu personae al societăţii.
- nu poate opera dacă ea a fost interzisă prin actul constitutive
- trebuie respectate condiţiide informare ori de transmitere a părţilor sociale dacă sunt stabilite prin actul constitutiv
Transmiterea partilor sociale trebuie înregistrată:
- la Registrul comertului şi
- în Registrul de asociaţi ai societăţii [art. 203 alin. (1) din lege).
- Articolul 203 – Legea 31/1990 a societăţilor comerciale
- Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății.
- Transmiterea are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în registrul comerțului.
Actul de transmitere a părților sociale și actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociați vor fi depuse la oficiul registrului comerțului, fiind supuse înregistrării în registrul comerțului potrivit dispozițiilor art. 204 alin. (4).
B) Transmiterea partilor sociale între asociați și persoane din afara societății
Se realizează în condiţiile prevăzute de art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
- Articolul 202 Legea 31 din 1990 a societăților comerciale
- Transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.
Prin reglementarea legală se dispune că transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă:
- numai dacă a fost aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social (cvorum obligatoriu)
- este necesară o hotărâre prealabilă a asociaţilor (AGEA), prin care se aprobă cesiunea părţilor sociale
- se va încheia contractual de cesiune între asociatul cedent şi cesionar
La fel ca şi cesiunea între asociaţi, cesiunea părţilor sociale între asociaţi şi persoane din afara societăţii trebuie înscrisă:
- în registrul comerţului şi
- în registrul de asociaţi al societăţii, în condiţiile art. 203 din lege
Transmiterea părţilor sociale este opozabilă terţilor numai din momentul publicitatii ei prin înscrierea în registrul comerţului.
C) Transmiterea părților sociale pe cale succesorală
Legea nr.31/1990 în art. 202 alin. (3) reglementează situația dobândirii unei părţi sociale prin succesiune dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel. În situaţia transmiterii, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat.
- Articolul 202 – Legea 31/1990 a societăţilor comerciale
- În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel. În acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat.
Dacă prin actul constitutiv s-a prevăzut posibilitatea continuării societăţii cu moştenitorii, aceştia:
- devin asociaţi în societate,
- dobândesc fracţiuni din capitalul social
- dobândesc implicit drepturi de vot în adunarea generală a asociaţilor, proporţional cu cotele ce li se cuvin prin succesiune
- sunt obligaţi să desemneze un număr de titulari care nu trebuie să depăşească numărul de 50 de asociaţi, maximul legal (art. 202 alin. 4)
Transmiterea părţilor sociale pe cale succesorală trebuie înscrisă şi ea:
- în registrul comerţului şi
- în registrul asociaţilor societăţii, în condiţiile art. 203 din Legea nr. 31/1990.
Transmiterea părţilor sociale pe cale succesorală are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului [art. 203 alin. (2) din lege].
Dacă prin actul constitutiv s-a interzis continuarea societăţii cu moştenitorii asociatului decedat:
- în concepţia legii nu s-a prevăzut posibilitatea continuării cu moştenitorii
- au calitatea lor de titulari ai părţilor sociale,
- au dreptul la contravaloarea părţilor sociale, calculată conform ultimului bilanţ contabil aprobat în condiţiile art. 202 din Legea nr. 31/1990
Îngrădirea continuării societăţii cu moştenitorii îşi are fundamentul în caracterul intuit personae al societăţii cu răspundere limitată:
- exprimat prin aceea că este posibil ca moştenitorii să nu se bucure de aceeaşi consideraţie şi încredere în rândul asociaţilor ca şi autorul lor
- nu vor putea continua aportul personal al fostului asociat în aceleaşi condiţii de eficacitate.
Concluzie
Transmiterea părților sociale într-un SRL este un proces bine reglementat și oferă un echilibru între protecția asociaților existenți și posibilitatea de a atrage noi investitori sau de a restructura proprietatea. Totuși, implică obținerea acordului majoritar al asociaților în cazul transmiterii către terți și îndeplinirea unor formalități legale și fiscale.

