Transferul ajutorului de somaj la lucratorul frontalier

Transferul ajutorului de șomaj la lucrătorul frontalier este reglementat de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Reglementări europene privind șomajul lucrătorilor frontieri

Ajutorul de șomaj pentru lucrătorii frontieri este reglementat prin Regulamentul CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială în UE.

Conform acestui regulament, lucrătorii frontieri care devin șomeri total trebuie să solicite ajutorul de șomaj în statul de reședință. Cu toate acestea, în anumite condiții, aceștia pot transfera ajutorul de șomaj și în statul în care au lucrat.

Definiția lucrătorului frontalier

Un lucrător frontalier este o persoană care:

• își desfășoară activitatea într-un stat membru al Uniunii Europene (UE) și
• locuiește într-un alt stat membru, în care se întoarce de obicei zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână. Acest statut este important în contextul ajutorului de șomaj, deoarece reglementările diferă față de cele aplicabile lucrătorilor naționali.

Lucrătorul frontalier este orice persoană:

• care desfășoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru și
• care este rezidentă în alt stat membru, în care se întoarce de regulă zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână;

Lucrătorii frontalieri care se află în șomaj complet se pot pune la dispoziția serviciilor de ocupare a forței de muncă:

• atât în statul lor de reședință,
• cât și în statul membru unde au avut ultimul loc de muncă.

Cu toate acestea, lucrătorii au dreptul la prestații numai din partea statului membru de reședință. Regulamentul nr.987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 include măsuri și proceduri pentru promovarea mobilității angajaților și a persoanelor aflate în șomaj.

Regulamentele nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi nr.987/2009 sunt direct aplicabile începând cu data de 1 mai 2010. Regulamente sunt aplicabile în toate statele membre UE, dar şi în Islanda, Norvegia, Liechtenstein, precum şi în Elveţia.

Stabilirea reședinței

Reședința unei persoane, căreia i se aplică regulamentul de bază, se stabilește de instituțiile competente din respectivele state.

Art.11 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului

În cazul în care instituțiile din două sau mai multe state membre au opinii divergente privind stabilirea reședinței unei persoane căreia i se aplică regulamentul de bază. 

Aceste instituții stabilesc, de comun acord, centrul de interes al persoanei respective.

Stabilirea se face pe baza unei evaluări globale a tuturor informațiilor disponibile referitoare la:

1. durata și continuitatea prezenței sale pe teritoriul statelor membre respective;
2. situația persoanei, inclusiv:

• natura și caracteristicile specifice ale oricărei activități exercitate,
• locul în care se exercită de obicei activitatea,
• stabilitatea activității și durata oricărui contract de muncă;
• situația familială și legăturile de familie;
• exercitarea oricărei activități neremunerate;
• în cazul studenților, sursa veniturilor acestora;
• situația locativă a persoanei, în special măsura în care aceasta are un caracter permanent;
• statul membru în care se consideră că persoana își are reședința fiscală.

Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru.

Sunt decisive pentru stabilirea locului de reședință al unei persoane:

• intenția persoanei justificată prin elemente de fapt,
• împrejurări și motivele care au determinat-o să se mute se consideră a fi decisive pentru stabilirea locului său de reședință
• lipsa unui acord între instituțiile specializate, bazat pe elementele de fapt relevante

Egalitate de tratament

Orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în altă țară din UE, trebuie să fie tratată la fel ca și cetățenii țării respective în ceea ce privește:

• accesul la piața muncii
• sprijinul oferit de oficiile de ocupare a forței de muncă
• sprijinul financiar oferit pentru a o ajuta să găsească un loc de muncă.

Noua țară poate acorda sprijin financiar pentru a ajuta persoana solicitantă să găsească un loc de muncă.

Exemplu = credite cu dobândă redusă pentru șomerii care doresc să demareze o afacere, doar după ce s-a stabilit o legătură reală cu piața națională a muncii.

Faptul că persoana șomeră a petrecut o perioadă rezonabilă de timp în țara respectivă, căutându-și un loc de muncă, poate constitui o astfel de legătură.

Ajutorul de șomaj

Conform prevederilor comunitare, ajutorul de şomaj se acordă în statul în care respectiva persoană și-a desfăşurat ultima activitate. Pentru acordarea ajutorului de şomaj trebuie să se adreseze instituţiei competente în materie de şomaj din localitatea în care are reşedinţa.

Dacă persoana respectivă a lucrat în alt stat membru şi a fost disponibilizată, trebuit să se adreseze:

• instituţiei competente în materie de şomaj din statul respectiv,
• de regulă instituţia locală de care aparţineţi cu reşedinţa.

Unde se solicită ajutorul de șomaj?

Regula generală este că lucrătorul frontalier trebuie să solicite prestația de șomaj în țara de reședință. Aceasta se datorează faptului că lucrătorii frontieri trebuie să fie disponibili pentru piața muncii din statul unde locuiesc și să respecte cerințele sistemului de șomaj de acolo. În plus, reședința este considerată locul în care lucrătorul are legături mai strânse din punct de vedere social și familial.

Transferul ajutorului de șomaj în statul în care a lucrat

Există și posibilitatea ca lucrătorii frontieri să își transfere ajutorul de șomaj într-o altă țară din UE, de regulă statul în care au fost angajați, dacă își caută activ un loc de muncă acolo.

Pentru a face acest lucru, lucrătorul trebuie să depună o cerere de transfer pe baza documentului PD U2, care este emis de serviciile naționale de ocupare a forței de muncă.

Ajutorul de șomaj în cazul șederii în străinătate pe o durată de 3 luni

O persoană poate beneficia de prestațiile de șomaj atâta timp cât rămâne în țara care i le plătește. Poate să transfere aceste prestații în altă țară din UE, dacă își căută un loc de muncă în țara respectivă.

Persoana care a locuit în străinătate pe o durată de minim 3 luni, poate primi în continuare prestații de șomaj de la țara în care a lucrat ultima dată, pe o perioadă de 3 luni. Perioada poate fi prelungită până la maximum 6 luni, în funcție de instituția care le plătește.

Are această posibilitate dacă persoana:

• se află în șomaj total (nu parțial sau intermitent) și
• are dreptul la indemnizație de șomaj în țara în care a rămas șomer.

 Înainte de a pleca din țară, persoana trebuie:

• să fie în evidența oficiului de ocupare a forței de muncă din țara în care a rămas șomer, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, timp de cel puțin 4 săptămâni
• să obțină de la oficiul național pentru ocuparea forței de muncă formularul U2 (fostul formular E303), care îi dă dreptul să transfere prestațiile.

 La sosirea în noua țară, trebuie:

• să se înscrie în evidența agenției naționale pentru ocuparea forței de muncă în termen de 7 zile de la data la care a devenit indisponibil pentru oficiul din țara ce a părăsit-o
• să depună formularul U2 (fostul formular E 303) în momentul înscrierii
• să se supună controalelor prevăzute pentru solicitanții de indemnizații de șomaj din noua țară, ca și cum ar primi indemnizația din țara respectivă.

Aceeași sumă pe care o primea înainte va fi plătită direct în contul bancar din țara în care a rămas șomer.

Ajutorul de șomaj în cazul șederii în străinătate pe o durată mai mare de 3 luni

Dacă persoana șomeră dorește să rămână în străinătate mai mult de 3 luni, va adresa o cerere de prelungire a termenului oficiului de ocupare a forței de muncă din țara în care a rămas șomer.

Respectivele instituții pot prelungi termenul de la 3 până la 6 luni. Nu toate țările acordă astfel de prelungiri. Majoritatea țărilor care acordă prelungiri au criterii clare pentru evaluarea cererilor.

Oficiile de ocupare a forței de muncă din țările unde s-a solicitat prelungirea termenului de ședere pot cere:

• dovada că persoana șomeră a făcut eforturi să găsească un loc de muncă în primele 3 luni
• dovada că persoana șomeră are mai multe șanse de a găsi un loc de muncă dacă se prelungește șederea
• informații despre oportunitățile de angajare existente pe piața forței de muncă din țara gazdă.

Este recomandat ca solicitarea prelungirii să se facă înainte de încheierea perioadei inițiale de 3 luni.

Perioada transferului ajutorului de şomaj dintr-o ţară în altă țară

Transferul ajutorului de şomaj dintr-o ţară în altă țară se face pentru o perioadă de 3 luni. Este posibilitatea extinderii acesteia, la solicitarea persoanei șomere, la maximum 6 luni. Durata autorizată a perioadei de „export” a ajutorului de şomaj depinde de durata perioadei în care are dreptul să beneficieze de acest ajutor. Această perioadă este stabilită conform legislaţiei din respectivul stat.

Exemplu:

• O persoană șomeră are dreptul să primească ajutor de şomaj în Irlanda pentru o perioadă totală de 6 luni.
• Timp de 5 luni persoana-șomeră rămâne la dispoziţia serviciilor de ocupare din Irlanda. După 5 luni, persoana șomeră decide să solicite exportul ajutorului de şomaj în România pentru a-și căuta aici un loc de muncă.
• Într-o astfel de situaţie, instituţia din Irlanda va autoriza exportul pentru o perioadă de maximum 1 lună.

Extinderea perioadei de export a ajutorului de şomaj

Extinderea perioadei de export a ajutorului de şomaj de la 3 luni la maximum 6 luni nu este obligatorie pentru toate statele membre UE. Decizia de extindere a perioadei de export aparţine în totalitate instituţiei care plăteşte ajutorul de şomaj.

Este posibil ca:

• instituţiile competente din unele state membre să autorizeze de la bun început exportul ajutorului de şomaj pentru perioada maximă de 6 luni
• instituţii din alte state membre să autorizeze extinderea de la 3 la 6 luni în funcţie de anumite criterii
• în unele state membre instituţiile competente să nu autorizeze exportul decât pentru maximum 3 luni, fără posibilitate de extindere

După expirarea perioadei de 3 sau 6 luni, persoana-șomeră are dreptul la ajutor de şomaj în țara care plătește sau exportă ajutorul de șomaj pe o perioadă mai mare de timp, poate primi acest ajutor în continuare, cu condiția:

• să se reântoarcă în respectiva țară și
• să se pună la dispoziţia instituţiei competente cu evidența șomerilor înainte sau cel târziu la data expirării perioadei pentru care s-a autorizat exportul ajutorului de şomaj
• în caz contrar, va pierde orice drept la plata ajutorului de şomaj, cu excepţia situaţiei în care instituţia competentă apreciază că a avut motive întemeiate pentru întârziere

Exemplu

O persoană șomeră în Italia a cerut exportul ajutorului de șomaj în România pe o perioadă de 3 sau 6 luni. După expirarea perioadei de 3 sau 6 luni, poate primi dreptul la ajutor de şomaj în Italia dacă se întoarce în Italia din România și respectă cerințele precizate.

Dacă o persoană este şomeră în România poate solicita exportul ajutorului de şomaj în alt stat membru UE.

Toate prevederile se aplică în mod similar:

• indiferent de statul membru în care primește ajutorul de şomaj şi
• indiferent de statul membru în care dorește să caute un loc de muncă

Agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din România autorizează exportul ajutorului de şomaj în alt stat membru pentru o perioadă iniţială de maximum 3 luni. Extinderea perioadei de la 3 la maximum 6 luni se va face:

• la cererea persoanei șomere îndreptățite
• cererea să fie transmisă agenţiei teritoriale, la coordonatele indicate de aceasta, înainte de expirarea celor 3 luni
• durata perioadei de export extinse este condiţionată de durata perioadei în care mai are dreptul să beneficieze de ajutor de şomaj

Exemplu

• Dacă după epuizarea primelor 3 luni de export, persoana șomeră nu mai are dreptul să primească ajutor de şomaj decât pe o perioadă de 1 lună (exemplu). Extinderea se va face pentru maximum 1 lună.
• Persoana șomeră are ocazia să se angajez la o companie din Ungaria. Activitatea se va desfăşura într-o zonă de frontieră aproape de domiciliul ei din România.
• Dacă în fiecare zi se va întoarce acasă, nu va avea o reşedinţă în Ungaria.

Procedura de solicitare a ajutorului de șomaj de un angajat frontalier

Art.1, alin.1, lit.f din Regulamentului (CE) nr. 883/2004

”prin „lucrător frontalier” se înțelege orice persoană care desfășoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru și care este rezidentă în alt stat membru, în care se întoarce de regulă zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână;”

Un lucrător frontalier, în sensul definiţiei stabilite în Regulament, este o persoană care:

• domiciliază într-un stat membru, dar
• îşi desfăşoară activitatea în alt stat membru de unde se întoarce în fiecare zi, sau cel puţin o dată pe săptămână, în statul de domiciliu.

Dacă își va pierde locul de muncă pentru a beneficia de ajutor de şomaj trebuie să se pună la dispoziţia instituţiei competente din statul de domiciliu.

Exemplu

Un angajat frontalier cu domiciliul în România, lucrează în Ungaria.  Dacă își va pierde locul de muncă din Ungaria, deşi contribuţiile pentru asigurări de şomaj se vor plăti în Ungaria, pentru a beneficia de ajutor de şomaj trebuie:

• să se pună la dispoziţia instituţiei competente din statul de domiciliu mai exact la dispoziţia agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de care aparţine cu domiciliul din România
• va beneficia de ajutor de şomaj potrivit prevederilor legislaţiei române, în măsura în care îndeplinește condiţiile pentru acordarea dreptului la ajutorul de șomaj
• trebuie să solicite instituţiei competente din Ungaria formularul U1 (sau E 301) care certifică perioadele de asigurare pentru şomaj realizate în perioada în care și-a desfăşurat activitatea în această ţară
• formularul va fi prezentat agenţiei teritoriale din România
• dacă informaţiile menţionate în formular nu sunt suficiente pentru a examina condiţiile de deschidere a dreptului, agenţia teritorială română va contacta instituţia competentă din statul de angajare (Ungaria) pentru obţinerea tuturor informaţiilor pe care le consideră necesare.

Provocări și beneficii

• Provocări – principalul obstacol este adaptarea la legislațiile naționale diferite, mai ales în ceea ce privește cerințele de raportare și căutarea unui loc de muncă.
• Beneficii – lucrătorii pot beneficia de oportunități de angajare mai bune în statul în care au lucrat, mai ales dacă acolo au experiență profesională și contacte relevante.

Transferul ajutorului de șomaj pentru lucrătorii frontieri este o procedură bine reglementată în UE, permițând mobilitatea forței de muncă și sprijinind șomerii în căutarea unui nou loc de muncă. Este esențial ca aceștia să înțeleagă reglementările naționale și să își coordoneze eforturile între autoritățile din statul de reședință și cel în care au lucrat.