Legea cecului nr. 59 din 1934

Legea nr. 59 din 1934 asupra cecului este actul normativ român care reglementează cecul, adoptat în 1934 și inspirat de Convenția de la Geneva din 1930 privind legea uniformă asupra cecului și stabilește regulile stricte referitoare la forma, emiterea, circulația (prin gir), plata și acțiunile în justiție legate de cec. 

Ce este cecul conform Legii nr. 59/1934

Conform Legii cecului nr. 59/1934, cecul este un instrument de plată prin care trăgătorul dă un ordin necondiționat unei bănci (trasului) să plătească o sumă determinată de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia. Cecul este utilizat în special în relațiile comerciale, ca mijloc de plată rapid și sigur, fiind întotdeauna plătibil la vedere, la momentul prezentării sale la bancă.

Din punct de vedere juridic, cecul nu este un instrument de credit, ci un instrument de plată imediată, iar emiterea sa presupune existența fondurilor disponibile în contul trăgătorului.

Elemente obligatorii ale cecului

Pentru a fi valabil din punct de vedere legal, cecul trebuie să conțină toate elementele obligatorii prevăzute de lege. Lipsa unuia dintre acestea poate atrage nulitatea titlului sau imposibilitatea punerii lui în executare.

Elementele esențiale ale cecului sunt:

• denumirea expresă de „cec”;
• ordinul necondiționat de plată a unei sume determinate;
• numele instituției bancare trase;
• locul plății;
• data și locul emiterii;
• semnătura trăgătorului.

Legea stabilește reguli clare și pentru situațiile de neconcordanță a sumei, acordând prioritate sumei scrise în litere.

Termene de prezentare la plată și consecințe

Cecul trebuie prezentat la plată într-un termen strict stabilit de lege, calculat de la data emiterii. În funcție de locul emiterii și al plății, termenul poate varia, iar nerespectarea acestuia poate conduce la pierderea unor drepturi ale posesorului.

Cecul emis şi plătibil în România trebuie, sub sancţiunea pierderii dreptului de regres împotriva giranţilor, garanţilor şi a trăgătorului, să fie prezentat la plată în termen de 15 zile.
Cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să fie prezentat în termen de 30 de zile, iar dacă este emis în afara Europei în termen de 70 de zile.
Termenele se calculează pe zile calendaristice, începând cu ziua următoare datei emiterii.
Dacă cecul este plătibil în străinătate, termenul de prezentare la plată va fi cel stabilit de legea locului plăţii

Prezentarea tardivă a cecului poate avea consecințe precum:

• imposibilitatea exercitării dreptului de regres;
• limitarea răspunderii trăgătorului sau a giranților;
• dificultăți în recuperarea sumei datorate.

Respectarea termenelor este esențială pentru protejarea drepturilor beneficiarului.

Cecul barat și cecul netransmisibil

Legea cecului reglementează forme speciale de cec, menite să sporească siguranța plății.

• Cecul barat conține mențiuni precum „plătibil în cont” sau „numai pentru virament”, interzicând plata în numerar. Acesta poate fi încasat exclusiv prin intermediul unei operațiuni bancare, reducând riscul de fraudă.
• Cecul netransmisibil include o clauză prin care se limitează circulația titlului, astfel încât drepturile rezultate din cec nu pot fi transmise altor persoane.
• Ambele tipuri sunt frecvent utilizate în tranzacțiile comerciale cu valoare ridicată.

Cecul poate fi la ordinul trăgătorului însuşi. Cecul poate fi tras pentru contul unui terţiu. Cecul nu poate fi tras asupra trăgătorului însuşi, în afară de cazul unui cec tras între deosebite stabilimente ale aceluiaşi trăgător. În acest caz cecul nu poate fi la purtător.

Modificări legislative recente (Legea nr. 182/2022)

Prin Legea nr. 182/2022, cadrul normativ privind cecul a fost actualizat, în scopul alinierii la cerințele actuale ale sistemului bancar și ale mediului de afaceri. Modificările vizează, în principal, clarificarea unor elemente obligatorii, precum identificarea trăgătorului și adaptarea formalismului la realitățile digitale.

Aceste schimbări sporesc securitatea juridică a operațiunilor cu cecuri și facilitează verificarea corectă a acestora de către instituțiile bancare.

Legii nr. 59 din 1934

Definiția cecului ca un instrument de plată, un ordin necondiționat dat de emitent unei bănci, care prevede plata unei sume determinate către o persoană desemnată sau la ordinul acesteia.

Elemente esențiale pe care un cec trebuie să le conțină pentru a fi considerat valabil, cum ar fi: denumirea de „cec”, ordinul de plată, numele băncii trasului, suma de bani și semnătura emitentului.

Tragerea și prezentarea cecului, actul normativ stabilește că emiterea unui cec presupune existența fondurilor necesare în contul emitentului. De asemenea, cecul trebuie prezentat la plată în termene precise, variind în funcție de localizarea băncii trasului și emitentului.

Endosarea și transmiterea cecului fiind permis ca cecul să fie transmis prin endosare, stabilind reguli pentru ca această procedură să fie valabilă. Endosarea poate fi realizată fie pentru plată, fie pentru garanție.

Regimul răspunderii emitentului cecului care este obligat să asigure acoperirea necesară pentru onorarea sumei respective. În caz de neplată, beneficiarul are dreptul de a întreprinde acțiuni legale, inclusiv protestul cecului.

Prescripții și sancțiuni prin reguli stricte cu privire la prescripția dreptului de a încasa sumele din cec și la sancțiunile aplicate în caz de abuzuri sau falsificări.

Impactul legii

Legea nr. 59 din 1934 a avut un impact semnificativ asupra tranzacțiilor comerciale, conferind o mai mare siguranță în utilizarea cecurilor ca modalitate de plată. Prin reglementarea precisă a termenilor și a responsabilităților părților implicate, legea a creat un cadru de încredere pentru relațiile comerciale.

CAP. 1 Despre emiterea şi forma cecului

ART. 1

Cecul cuprinde:

1. Denumirea de cec trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu.
2. Ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani.
3. Numele celui care trebuie să plătească (tras).
4. Arătarea locului unde plata trebuie făcută.
5. Arătarea datei şi a locului emiterii.
6. Semnătura celui care emite cecul (trăgătorul).
7. Numele trăgătorului, respectiv numele şi prenumele, în clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entităţii care se obligă. În cazul în care numele trăgătorului depăşeşte spaţiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe cec primele caractere din numele şi prenumele, respectiv din denumirea trăgătorului, în limita spaţiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea cecului.
8. Codul trăgătorului, respectiv un număr unic de identificare, preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale trăgătorului.

ART. 2

Titlul căruia îi lipseşte una din condiţiunile arătate în articolul precedent nu va fi socotit cec, afară de cazurile arătate în alineatele ce urmează.

În lipsa unei arătări speciale, locul arătat lângă numele trasului este socotit loc de plată. Dacă mai multe locuri sunt arătate lângă numele trasului, cecul este plătibil la primul loc arătat.

În lipsa acestora, sau a oricăror alte arătări, cecul este plătibil la locul unde trasul are principalul său stabiliment. Cecul care nu arată unde a fost emis se socoteşte semnat la locul arătat lângă numele trăgătorului.

ART. 3

Cecul nu poate fi tras decât asupra societăţii bancare. Cu toate acestea, cecul tras şi plătibil în străinătate este valabil ca cec, chiar dacă trasul nu este o societate bancară.

Textul integral………..Legea nr. 59 din 1934 asupra cecului ………..