Emiterea monedei electronice in Romania–Legea nr. 210 din 2019

∞Acei care spun că banii pot face orice sunt adesea pregătiți să facă orice pentru bani∞

Legea stabilește regulile pentru emiterea și utilizarea monedei electronice în România, asigurând siguranța tranzacțiilor și protecția consumatorilor.

Legea nr. 210 din 2019 emitere moneda electronică

  • reglementează condițiile și cadrul juridic pentru emiterea de monedă electronică în România, în conformitate cu legislația europeană, în special cu Directiva UE 2009/110/CE,
  • stabilește normele de funcționare pentru instituțiile emitente de monedă electronică, inclusiv cerințele de capital, autorizarea și supravegherea de către Banca Națională a României (BNR),
  • stabilește și obligațiile legale ale acestor instituții față de utilizatori.

Puncte principale ale Legii nr. 210 din 2019

Definirea monedei electronice ce reprezintă o valoare monetară stocată electronic, emisă în schimbul unor fonduri primite, utilizată pentru efectuarea plăților,

Emiterea și regimul juridic fiind prevăzut că numai instituțiile autorizate, cum ar fi băncile sau instituțiile specializate, pot emite monedă electronică. BNR este responsabilă de reglementarea și supravegherea acestor instituții,

Protecția consumatorului fiind impuse măsuri clare pentru protejarea utilizatorilor de monedă electronică, inclusiv asigurarea că fondurile primite în schimbul monedei electronice sunt protejate corespunzător,

Cerințe privind capitalul pentru instituțiile emitente care trebuie să dețină un capital minim inițial pentru a garanta stabilitatea financiară și buna funcționare a activităților lor. Această lege aduce claritate și încredere în ceea ce privește folosirea monedei electronice în România, integrând reglementările UE și protejând utilizatorii în fața riscurilor de securitate și fraudă financiară.

Cine poate emite monedă electronică

Potrivit legislației în vigoare, în România, activitatea de emitere a monedei electronice poate fi desfășurată de următoarele entități:

  • Instituții de credit – bănci autorizate și supravegheate de Banca Națională a României (BNR);
  • Instituții emitente de monedă electronică (IMEL) – persoane juridice, altele decât băncile, autorizate de BNR;
  • Instituții de plată, în limitele și condițiile prevăzute de lege;
  • Instituții publice – autorități ale administrației publice centrale sau locale;
  • Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale (inclusiv BNR), atunci când nu acționează în calitate de autorități monetare.

Principalele modificări introduse prin Legea nr. 210/2019

Legea nr. 210/2019 a consolidat cadrul juridic aplicabil monedei electronice, introducând reguli mai stricte și adaptate pieței moderne de plăți, printre care:

  • Întărirea regimului de autorizare – instituțiile emitente de monedă electronică sunt supuse unui proces riguros de autorizare și supraveghere prudențială de către BNR;
  • Protecția fondurilor utilizatorilor – sumele primite în schimbul monedei electronice trebuie să fie strict separate de activele proprii ale emitentului;
  • Cerințe minime de capital – stabilirea unor praguri clare privind capitalul propriu necesar pentru desfășurarea activității;
  • Dreptul la rambursare – deținătorii de monedă electronică pot solicita, în orice moment, rambursarea la valoarea nominală, la curs paritar;
  • Securitate cibernetică și operațională – obligația implementării unor măsuri adecvate de securitate și raportarea incidentelor operaționale semnificative către BNR.

Aspecte esențiale privind instituțiile emitente

  • Capital inițial minim: cel puțin 350.000 euro, la momentul autorizării;
  • Supraveghere continuă: activitatea este monitorizată de BNR, care poate aplica sancțiuni, inclusiv retragerea autorizației;
  • Drept de pașaportare: instituțiile autorizate în România pot presta servicii de emitere de monedă electronică și în alte state membre ale Uniunii Europene.

CAPITOLUL I Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii

ART. 1

Prezenta lege reglementează condiţiile de acces la activitatea de emitere de moneda electronică şi de desfăşurare a acestei activităţi, condiţiile de desfăşurare a activităţii de prestare de servicii de plată de către instituţiile emitente de monedă electronică, supravegherea prudenţială a instituţiilor emitente de monedă electronică, precum şi regimul privind răscumpărarea monedei electronice.

ART. 2

(1) Activitatea de emitere de monedă electronică poate fi desfăşurată de către următoarele categorii de emitenţi de monedă electronică:

  • a) instituţii de credit, în sensul art. 4 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, care desfăşoară activitate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
  • b) instituţii emitente de monedă electronică, în înţelesul art. 4 alin. (1) lit. e);
  • c) furnizori de servicii poştale care emit monedă electronică potrivit cadrului legislativ naţional aplicabil;
  • d) Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale, atunci când acestea nu acţionează în calitate de autorităţi monetare sau în altă calitate ce implică exerciţiul autorităţii publice;
  • e) statele membre şi autorităţile lor regionale ori locale, atunci când acestea acţionează în calitatea lor de autorităţi publice.

(2) Cap. II se aplică doar instituţiilor emitente de monedă electronică.

ART. 3

Nu intră în domeniul de aplicare al prezentei legi:

  • a) fără a aduce atingere dispoziţiilor cap. III din titlul II al Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, valoarea monetară stocată în instrumentele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. k) şi l) din Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative;
  • b) valoarea monetară destinată efectuării operaţiunilor de plată prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative.

Capitolul II Autorizarea și supravegherea prudențială a instituțiilor emitente de monedă electronică

Secţiunea 1 Cerințe minime de acces la activitate

ART. 7

(1) Orice entitate care intenționează să emită monedă electronică pe teritoriul României în calitate de instituție emitentă de monedă electronică trebuie să dispună de o autorizație, potrivit prezentului capitol, înainte de începerea acestei activități.

(2) Banca Națională a României poate acorda autorizație doar unei persoane juridice române constituite în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care are sediul real pe teritoriul României și care emite cel puțin o parte din moneda electronică pe teritoriul României.

Textul integral..….. Legea-privind-activitatea-de-emitere-de-monedă-electronica

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/219752

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.