Legea 18 din 1991 privind fondul funciar, reglementari si aplicare
Legea nr. 18 din 1991 a fondului funciar este o lege importantă din România care reglementează regimul juridic al terenurilor, definind fondul funciar ca fiind „terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul în baza căruia sunt deţinute sau de domeniul public sau privat din care fac parte”.
Legea a instituit proceduri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (inclusiv cele preluate de cooperativele agricole de producție) și a fost ulterior modificată și completată de alte acte normative, cum ar fi Legea nr. 247/2005.
Obiective principale
- Reconstituirea dreptului de proprietate: legea a stabilit procedurile pentru ca foștii proprietari să își poată revendica dreptul de proprietate asupra terenurilor, fie din moștenire, fie din alte surse.
- Reglementarea fondului funciar: a stabilit definiția fondului funciar și a stabilit cadrul legal pentru gestionarea acestuia, inclusiv drepturile și obligațiile proprietarilor.
- Transferul de proprietate: a reglementat transferul de proprietate asupra terenurilor, inclusiv cele preluate de cooperative agricole de producție, și a stabilit termenele pentru depunerea cererilor de restituire.
Art. 18. – (1) Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producţie de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat şi nu au moştenitori, precum şi terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziţia comisiei.
Exemple de dispoziții
- Definiția fondului funciar: articolul 1 oferă delimitarea legală a fondului funciar.
- Stabilirea dreptului de proprietate: articolul 3 reglementează modul în care se determină dreptul de proprietate în funcție de situația terenurilor la data de 1 ianuarie 1990.
- Termene procedurale: legea introduce termene clare pentru depunerea solicitărilor de reconstituire.
- Modificări ulterioare: actul a suferit actualizări, în special prin Legea nr. 247/2005, care a clarificat și completat anumite aspecte, inclusiv cele privind vânzarea construcțiilor și a terenurilor aferente.
CAPITOLUL I Dispoziţii generale din Legea nr. 18 din 1991
ART. 1
Terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.
ART. 2
În funcţie de destinaţie, terenurile sunt:
a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume:
- terenurile agricole productive – arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea ,
- cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice,
- păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice,
- amenajările piscicole şi de îmbunătăţiri funciare,
- drumurile tehnologice şi de exploatare agricolă,
- platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi
- terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă;
b) terenuri cu destinaţie forestieră, şi anume:
- terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică,
- terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive – stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi , dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape, şi anume:
- albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie,
- fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile agricole şi forestiere;
e) terenuri cu destinaţii speciale, cum sunt:
- cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene,
- cu construcţiile şi instalaţiile aferente, construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale,
- de telecomunicaţii, pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi halde de orice fel,
- pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile, monumentele naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.
ART. 3
În sensul prezentei legi, prin deţinători de terenuri se înţelege titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi reale asupra acestora sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deţinători precari.
Textul integral actualizat……Legea fondului funciar nr. 18 din 1991 …….
