Legea nr.119 din 1948 nationalizare intreprinderi

Legea nr.119 din 1948 naționalizare întreprinderi pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi a fost publicată în: Monitorul Oficial nr. 133 bis  din 11 iunie 1948

Legea nr. 119 din 1948

• a fost un act legislativ semnificativ care a avut un impact major asupra economiei României postbelice adoptată la 11 iunie 1948,
• reglementa naționalizarea întreprinderilor private din sectorul industrial, comercial și bancar, în contextul instaurării regimului comunist în România, după al Doilea Război Mondial.

Context istoric

În perioada imediat postbelică, România se afla sub influența Uniunii Sovietice, iar guvernul român era dominat de Partidul Comunist, care își propunea să transforme societatea românească conform modelului sovietic. Acesta includea naționalizarea resurselor economice și instaurarea unui sistem economic planificat centralizat, cu scopul de a crea o economie colectivistă.

La nivel mondial, după 1945, multe state din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, au adoptat măsuri de naționalizare a industriilor ca parte a procesului de instaurare a regimurilor comuniste. Legea nr. 119 din 1948 face parte din acest val de naționalizări.

Scopul legii

Legea nr. 119 din 1948 viza naționalizarea întreprinderilor private, cu scopul declarat de a pune industria și economia sub controlul statului. Printre obiectivele principale ale legii se numărau:

1. Centralizarea economiei – trecerea majorității capitalului industrial în proprietatea statului pentru a controla procesul de producție și distribuție.
2. Exproprierea capitalului străin – naționalizarea întreprinderilor cu capital străin, în special ale celor din industria petrolieră și a resurselor minerale, pentru a reduce influența externă asupra economiei naționale.
3. Redistribuirea bogăției – prin preluarea activelor private, statul dorea să reducă inegalitățile economice și să asigure o dezvoltare echilibrată a întregii economii, favorizând, teoretic, interesele clasei muncitoare.

Reglementările principale ale legii

Legea 119 din 1948 prevedea naționalizarea întreprinderilor din următoarele sectoare:

1. Industria grea (fabrici, uzine, minerit, siderurgie, chimie, energie)
2. Băncile și instituțiile financiare – inclusiv filiale ale băncilor străine.
3. Comerțul exterior – toate activitățile comerciale internaționale deveneau monopol ale statului.
4. Transporturile – inclusiv căile ferate și flota maritimă.

Întreprinderile cu o valoare mai mare de 5 milioane de lei (suma fiind destul de mare la acea vreme) erau naționalizate de către stat, iar procesul era realizat printr-o expropriere completă, fără compensarea proprietarilor. De asemenea, legea nu permitea niciun fel de opoziție din partea celor afectați.

Implicatii economice și sociale

1. Centralizarea economiei

Naționalizarea a dus la centralizarea controlului economic în mâinile statului, care a devenit principalul actor în economia națională. Industria și comerțul au fost planificate și administrate direct de stat prin ministerele și agențiile guvernamentale.

Aceasta a avut două efecte importante:

• A asigurat un control mai mare asupra economiei și a resurselor naturale.
• A generat o ineficiență economică pe termen lung, întrucât administrația centralizată adesea nu a reușit să răspundă rapid schimbărilor pieței.

2. Exproprierea și impactul social

Mulți dintre cei afectați de lege, în special capitaliștii și proprietarii de afaceri mari, au pierdut nu doar proprietățile lor, ci și capitalul acumulat de-a lungul decadelor. Legea a dus la despărțirea proprietarilor de sursele lor de venit, transformând o mare parte a clasei de afaceri în victime ale regimului. Acesta a fost și un act de justiție socială pentru muncitori, care considerau că resursele economice ar trebui să fie în slujba celor care muncesc, însă implementarea acestui ideal a fost adesea ineficientă.

3. Industrializarea forțată și industrializarea neregulată

Deși naționalizarea a fost un pas important în procesul de industrializare a României, implementarea rapidă și impusă a acestui proces a generat multiple disfuncționalități economice. Multe dintre întreprinderile naționalizate nu erau pregătite să facă față cerințelor unui sistem economic centralizat. În multe cazuri, nu existau suficiente resurse și know-how pentru a menține operativitatea și competitivitatea industriilor.

4. Dispariția micilor afaceri și a comerțului privat

Micile afaceri și comerțul privat au fost înlocuite în mare parte de monopoluri de stat. Astfel, multe întreprinderi mici, care erau esențiale pentru economia de piață, au dispărut, iar libertatea economică a fost restrânsă.

5. Crearea unui sector public dominant

După naționalizare, sectorul public a devenit principalul motor al economiei românești. Statul a preluat nu doar industriile mari, dar și o parte semnificativă din comerțul cu produse de consum. Acesta a fost un pas important în procesul de consolidare a unui regim comunist și a însemnat o reducere a influenței capitalului privat.

Efecte pe termen lung

1. Planificarea economică: naționalizarea a pus bazele unei economii centralizate și planificate, care a caracterizat România până la sfârșitul regimului comunist. Planurile economice quinquenale au devenit un instrument esențial pentru dezvoltarea industriei, însă acest sistem a avut și costuri mari în ceea ce privește eficiența și adaptabilitatea.
2. Creșterea controlului regimului comunist: prin controlul economiei, statul a dobândit o putere considerabilă asupra tuturor aspectelor vieții economice, politice și sociale. Naționalizarea a fost o modalitate eficientă de a consolida puterea Partidului Comunist și de a înlătura orice opoziție din partea capitaliștilor sau a altor grupuri sociale influente.
3. Ineficiență economică pe termen lung: pe termen lung, economia românească s-a confruntat cu numeroase probleme generate de centralizare și de lipsa de competitivitate a întreprinderilor de stat. Multe dintre industriile naționalizate au funcționat pe baza unui sistem artificial de prețuri și planuri economice, ceea ce a dus la risipa resurselor și la stagnarea dezvoltării economice în perioada postbelică.
4. Emigrarea capitalului străin: naționalizarea a avut și un efect negativ asupra relațiilor economice internaționale. Multe companii străine au pierdut controlul asupra afacerilor din România, iar capitalul străin a evitat țara pe parcursul decadelor de regim comunist.

Concluzie

Legea nr. 119 din 1948 a fost un moment esențial în transformarea economiei României sub regimul comunist. Naționalizarea a avut scopul de a crea o economie bazată pe controlul statului, dar și de a reduce influența capitalului privat.

Deși au existat intenții de redistribuire a bogăției și creștere a bunăstării populației, efectele pe termen lung au fost adesea negative, prin consolidarea unui sistem economic ineficient, lipsit de stimulente și inovare

CAP. 1 Obiectul naţionalizării din Legea nr.119 din 1948 naționalizare întreprinderi

ART. 1

Se naţionalizează toate bogăţiile subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum şi întreprinderile individuale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii, enumerate mai jos, după criteriile indicate pentru fiecare categorie:

• 1. Întreprinderile siderurgice, de metalurgie, neferoase şi de laminat, prevăzute în lista anexă Nr. I.
• 2. Toate întreprinderile din domeniul metalurgiei prelucrătoare cu peste 100 de salariaţi.
• 3. Întreprinderile prelucrătoare de metale, şantierele navale, întreprinderile producătoare de instrumente de precizie şi de material electrotehnic, garajele şi atelierele de reparat auto, enumerate în lista anexă Nr. II.
• 4. Toate întreprinderile care produc, transportă sau distribuie energia electrică, cu excepţia uzinelor aparţinând organelor administraţiei locale şi acelea care aparţin întreprinderilor nenaţionalizate şi servesc în cea mai mare parte nevoilor proprii ale acestor uzine.
• 5. Toate întreprinderile de extracţie şi prelucrare a minereurilor de fier, aur, argint şi alte metale neferoase.
• 6. Întreprinderile din domeniul industriei carbonifere, precum şi carierele prevăzute în lista anexă Nr. III.
• 7. Întreprinderile din domeniul industriei petrolifere şi de gaze naturale, enumerate în lista anexă Nr. IV.
• 8. Toate întreprinderile producătoare de ciment.
  9. Întreprinderile producătoare de materiale de construcţie şi anume: var, materiale ceramice, brute şi fine, pietre de construcţie, produse din piatră, produse din ciment, materiale pentru izolări termice, carton asfaltat, conform listei anexe Nr. V.
• 10. Toate întreprinderile producătoare de materiale refractare.
• 11. Toate întreprinderile producătoare de geamuri.
• 12. Întreprinderile producătoare de sticlă, cristale pentru oglinzi conform listei anexe Nr. VI.
• 13. Întreprinderile de construcţie enumerate în lista anexă Nr. VII.
• 14. Toate întreprinderile producătoare de cherestea, cu cel puţin un gater mecanic, având o instalaţie de forţă de cel puţin 50 HP.

Textul integral.…………………Legea nr. 119 din 1948 …….