Regulament CE nr.2201-2003 executarea hotărârilor

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, sau „Regulamentul Bruxelles IIa”, stabilește reguli pentru competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în litigiile internaționale de divorț, separare, anulare a căsătoriei și răspundere parentală între statele membre UE (exclusiv Danemarca).

Acesta stabilește reguli clare pentru determinarea instanței competente, simplifică recunoașterea și executarea hotărârilor între statele membre și oferă un cadru pentru gestionarea situațiilor de răpire internațională de copii. Regulamentul exclude domenii precum filiația, adopția, numele minorului, emanciparea, obligațiile de întreținere, succesiunile și măsurile adoptate ca urmare a unor fapte penale comise de minori.

Regulament CE nr. 2201-2003

• stabilea normele pentru soluționarea divorțurilor internaționale, stabilirea custodiei și alte aspecte privind răspunderea părintească,
• facilitând recunoașterea hotărârilor în alte state membre și soluționarea litigiilor transfrontaliere privind divorțul, custodia și contactul cu minorii.

Regulamentul a fost abrogat și înlocuit de Regulamentul (UE) 2019/1111 (Bruxelles II ter), care păstrează domeniul de aplicare, adăugând prevederi modernizate.

Rolul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 („Bruxelles IIa”)

• Competența: stabilește instanța națională competentă să soluționeze cazuri de divorț, separare, anulare a căsătoriei și aspecte legate de răspunderea părintească în situații transfrontaliere.
• Recunoaștere: definește condițiile în care hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru al UE sunt recunoscute în alt stat membru.
• Executare: facilitează punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești, în special privind custodia copiilor și cazurile de răpire internațională de minori.
• Protecția copiilor: reglementează procedurile pentru soluționarea rapidă și eficientă a cazurilor de răpire a copiilor între statele membre.

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 a fost abrogat și înlocuit de Regulamentul (UE) 2019/1111, cunoscut sub denumirea de Bruxelles II ter. Noul regulament se aplică începând cu 1 august 2022, cu excepția unor dispoziții specifice.

Regulamentul CE nr. 2201-2003 precizează următoarele aspecte

• Materia matrimonială: se aplică în cazurile de divorț, separare și anulare a căsătoriei.
• Răspunderea parentală: vizează deciziile privind autoritatea parentală, inclusiv custodia și dreptul de vizită, mai ales în contextul unui divorț sau al unei separări.

Administrarea bunurilor copilului

În cazul în care copilul deține bunuri (cum ar fi proprietăți imobiliare sau fonduri financiare), regulamentul ar trebui să stabilească reglementări clare pentru protecția acestora, în scopul de a preveni:

• abuzul, gestionarea incorectă sau
• utilizarea necorespunzătoare a acestora de către părinți, tutori sau alte persoane care ar putea să se ocupe de administrarea bunurilor copilului.

Încredințarea administrării

Regulamentele ar trebui să stabilească cine poate administra bunurile unui copil, sub ce condiții și până la ce vârstă sau etapă de dezvoltare. De asemenea, ar trebui prevăzute măsuri de monitorizare și evaluare a modului în care sunt gestionate aceste bunuri, pentru a proteja interesul superior al copilului.

Protecția drepturilor financiare ale copilului

Bunurile copilului pot include nu doar proprietăți materiale, dar și fonduri financiare sau alte resurse economice provenite din moșteniri, donații sau alte surse. Este esențial ca regulamentul să asigure faptul că aceste resurse sunt utilizate în mod adecvat pentru îngrijirea și educația copilului.

Implicarea autorităților

În cazul în care există suspiciuni că bunurile copilului sunt puse în pericol sau gestionate abuziv, regulamentul ar trebui să reglementeze mecanisme clare prin care autoritățile pot interveni pentru a proteja aceste bunuri. Aceasta poate include măsuri de supraveghere și protecție mai riguroase, inclusiv posibilitatea de a se aplica restricții sau sancțiuni pentru gestionarea necorespunzătoare a bunurilor copilului.

Conflictele de interese

Reglementările trebuie să prevadă soluții pentru gestionarea eventualelor conflicte de interese care pot apărea atunci când persoanele responsabile de bunurile copilului au interese contrare celor ale acestuia.

Aplicarea regulamentului doar la măsurile de protecție a copilului asigură:

• că bunurile copilului sunt administrate și utilizate în beneficiul său,
• respectându-se atât drepturile sale fundamentale, cât și principiile de protecție care ghidează legislația națională și internațională privind drepturile copilului.

CAPITOLUL I  DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1 Domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică, oricare ar fi natura instanței, materiilor civile privind:

• (a) divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei;
  (b) atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești.

(2)   Materiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) cuprind în special:

(a) încredințarea și dreptul de vizită;
(b) tutela, curatela și instituțiile similare;
(c) desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau oricărui organism însărcinat să se ocupe de persoana sau bunurile copilului, să-l reprezinte sau să-l asiste;
(d) plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-un centru de plasament;
(e) măsurile de protecție a copilului privind administrarea, conservarea sau dispoziția cu privire la bunurile copilului.

(3)   Prezentul regulament nu se aplică:

(a) stabilirii sau contestării filiației;
(b) hotărârii privind adopția și măsurilor premergătoare acesteia, precum și desfacerea și declararea nulității adopției;
(c) numelui și prenumelui copilului;
(d) emancipării;
(e) obligației de întreținere;
(f) actelor fiduciare și succesiunilor;
(g) măsurilor luate ca urmare a faptelor penale săvârșite de copii.

Articolul 2 Definiții

În sensul prezentului regulament:
1. „instanță judecătorească” înseamnă toate autoritățile din statele membre competente în materiile care intră sub incidența domeniului de aplicare a prezentului regulament în temeiul articolului 1;
2. „judecător” înseamnă judecătorul sau funcționarul având competențe echivalente cu cele ale judecătorului în materiile care intră sub incidența domeniului de aplicare a prezentului regulament;
3. „stat membru” înseamnă toate statele membre, cu excepția Danemarcei;
4. „hotărâre judecătorească” înseamnă:

• orice hotărâre de divorț, de separare de drept sau de anulare a unei căsătorii, precum și
• orice hotărâre judecătorească privind răspunderea părintească pronunțată de o instanță judecătorească a unui stat membru,
• oricare ar fi denumirea hotărârii, inclusiv termenii „decizie”, „sentință” sau „ordonanță”;
• 5. „stat membru de origine” înseamnă statul membru în care a fost pronunțată hotărârea care trebuie executată;

Textul integral..……….regulament-nr-2201-din-2003-ce-recunostarea-hotararilor-judecatoresti-civile-straine