Retrocedarea bunurilor imobile catre cultele religioase

Retrocedarea bunurilor imobile către cultele religioase

• reprezintă un proces juridic și administrativ care a avut loc începând cu anii 1990, după căderea regimului comunist,
• sub regimul comunist, numeroase proprietăți deținute de culte au fost confiscate de stat, iar după 1989, s-a inițiat un cadru legislativ pentru a le returna dreptul de proprietate asupra acestor bunuri,
• este reglementat prin legi speciale, precum Legea nr. 501/2002 și Legea nr. 10/2001, care stabilesc condițiile, procedurile și termenele de retrocedare a imobilelor confiscate.

Provocări în retrocedare

Unul dintre principalele obstacole ale retrocedării imobilelor către cultele religioase este complexitatea procesului birocratic, care implică dovedirea dreptului de proprietate prin acte de arhivă și reconstituirea acestuia în unele cazuri. De asemenea, există conflicte legate de proprietăți care au fost între timp vândute sau transferate unor terți de bună-credință.

Impactul retrocedărilor

Din punct de vedere social, retrocedarea proprietăților către cultele religioase contribuie la reabilitarea acestora, consolidându-le rolul în comunitățile locale.

Multe dintre proprietățile restituite, cum ar fi bisericile, școlile și spitalele, au un impact cultural și educațional semnificativ. Cu toate acestea, procesul poate avea și implicații negative în ceea ce privește actualii utilizatori ai imobilelor, cum ar fi instituțiile publice sau comunitățile locale care se confruntă cu riscul relocării.

Prin Decizia nr. 21/2023 Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a unificat practica referitoare la retrocedarea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Motivația deciziei instanței supreme a fost publicată în Monitorul Oficial al României, devenind astfel obligatorie.

Judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme au inițiat formularea recursului în interesul legii (RIL) pentru a rezolva divergențele de practică în litigiile dintre:

• Eparhia Reformată din Ardeal și
• Comisia specială de retrocedare a bunurilor cultelor religioase din România

Aceasta vizează interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale din:

• OUG nr. 94/2000 (dispozițiilor art. 1 alin (1) şi art. 4 alin. (2)-(5))
• în raport cu dispozițiile art. 32-34 din Decretul Lege 115/1938 şi art. I din Decretul 176/1948).

În data de 13 noiembrie 2023, completul competent pentru recursul în interesul legii a stabilit că expresia “imobile care au aparținut cultelor religioase”:

• se referă exclusiv la patrimoniul unităților componente ale cultelor religioase,
• excluzând patrimoniul unor așezăminte distincte înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari.

De asemenea, a clarificat că o structură a unui cult religios poate dovedi calitatea de fostă proprietară a unui imobil prin mijloace de probă directe cu privire la situația juridică pretinsă.

Decizia nr. 21/2023 a ÎCCJ este obligatorie

În ședința plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) din 25 mai 2023, s-a constatat o divergență de practică în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în ceea ce privește calitatea Eparhiei Reformate din Ardeal ca persoană îndreptățită la retrocedarea bunurilor imobile.

Această problemă a fost ridicată în contextul în care, la data preluării abuzive, în cărțile funciare apărea Colegiul Reformat Bethlen din Aiud ca proprietar al respectivelor bunuri imobile.

• Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a decis că:
  • Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar al bunurilor în situația în care, la data preluării abuzive,
  • Colegiul Reformat Bethlen din Aiud figura în cărțile funciare ca titular al dreptului de proprietate.
• Conform celei de-a doua orientări jurisprudențiale, conturate în practica Secției de contencios administrativ și fiscal a ICCJ, s-a stabilit că:
  • Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de proprietar al bunurilor,
  • chiar și în situația în care, la data preluării abuzive, în cărțile funciare era înregistrat Colegiul Reformat Bethlen din Aiud ca titular al dreptului de proprietate.

Prin urmare, Secția de judecători a adus în atenția Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) problema litigioasă în cadrul căreia, prin Hotărârea nr.106 din 20 iulie 2023, s-a solicitat instanței supreme soluționarea recursului în interesul legii.

Aceasta viza interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1 alin.(1) şi art.4 alin.(2)-(5) din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile aparținând cultelor religioase din România, în raport:

• cu art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938 referitoare la cărțile funciare, precum
• și cu prevederile art. I din Decretul nr. 176/1948 privind trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor, utilizate pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional”.

Punctul central al disputelor constă în modul diferit de a dovedi dreptul de proprietate al Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilelor pentru care s-a solicitat retrocedarea.

În litigiile dintre Eparhia Reformată din Ardeal și Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile ale cultelor religioase din România:

• au fost înregistrate mai multe cazuri în care s-a contestat legalitatea deciziilor emise de Comisie,
• aceste decizii respingeau cererile unităților administrativ-teritoriale bisericești privind retrocedarea bunurilor imobile înscrise în cărțile funciare pe numele școlilor/colegiilor, despre care Eparhia susținea că au făcut parte din corpul său, ca fiind școli confesionale.

Dreptul la retrocedarea imobilelor:

• care au fost preluate în mod abuziv de către statul român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și
• care au aparținut cultelor religioase din România,
• este reglementat de art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000,
• trebuie retrocedate foștilor proprietari, în conformitate cu prevederile acestei ordonanțe.

O condiție esențială pentru obținerea dreptului de retrocedare este demonstrarea dreptului de proprietate pe care cultul religios îl deținea anterior asupra imobilului revendicat.

În ceea ce privește imobilele din regiunile Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și sudul Bucovinei:

• în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-a utilizat sistemul real de evidență a imobilelor și a drepturilor aferente, conform Decretului-Lege nr. 115/1938,
• acest sistem păstrează practica introdusă înainte de anul 1800 de vechiul Cod civil austriac, în care înregistrările în cartea funciară au efect constituiv asupra drepturilor.

În cazul în care se solicită retrocedarea unor astfel de imobile înscrise în cărți funciare conform prevederilor Decretului-Lege nr. 115/1938, este necesară corelarea normelor privind regimul probator dintre:

• OUG nr. 94/2000, în calitate de act normativ special referitor la retrocedare,
• și dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938.

În Decizia nr. 21/2023 privind admiterea Recursului în Interesul Legii (RIL), completul face referire la Decizia nr. 29/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 42 din 14 ianuarie 2021.

Conform acestei decizii, sintagma “fondul bisericesc al cultului”:

• utilizată în Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, în legătură cu retrocedarea bunurilor preluate de stat în perioada 1945-1989,
• se interpretează ca având în vedere exclusiv patrimoniul unităților componente ale Bisericii Ortodoxe Române, excluzând patrimoniul asociațiilor și/sau fundațiilor constituite de biserică.

Același principiu se aplică și în domeniul OUG nr. 94/2000, unde cererile de retrocedare pot viza doar patrimoniul unui cult religios, în sensul de patrimoniu al bisericilor, excluzând patrimoniul fundațiilor sau altor instituții distincte de biserică.

Mențiunile din cartea funciară referitoare la școală ca proprietar tabular reflectă caracterul distinctiv al așezământului, indiferent de existența personalității juridice.

În fața unei probe cu o putere de demonstrație clară asupra titularului dreptului de proprietate, cum este înregistrarea în cartea funciară:

• doar o probă directă și relevantă privind constituirea proprietarului tabular de către biserică, ca așezământ sau dezmembrământ al său,
• poate justifica apartenența imobilului la patrimoniul bisericii.

Rolul aplicării dreptului în cauzele deduse judecății aparține instanțelor care le soluționează, însă interpretarea dreptului solicitată în cadrul acestui recurs în interesul legii nu poate fi făcută fără referire la situațiile factuale care au condus la practica judiciară divergentă.

De asemenea, instanța supremă subliniază că unele încheieri de acte de vânzare-cumpărare între școli și structuri ale cultului reformat, consemnate în cărțile funciare, infirmă susținerile privind unicitatea patrimoniului și constituirea masei patrimoniale de afectațiune.

Aspecte legislative

Legislația privind retrocedările este complexă și a suferit modificări succesive pentru a se adapta la noile realități sociale și economice. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a jucat un rol important, stabilind standarde de protecție a dreptului de proprietate și echilibru între interesele părților implicate.