Renta viagera: avantaje, riscuri si solutii financiare

Renta viagera: avantaje, riscuri si solutii financiare

Art. 2242 Cod civil  Noţiune

•  (1) Prin contractul de rentă viageră o parte, numită debirentier, se obligă să efectueze în folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestaţii periodice, constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile.
• (2) Renta viageră se constituie pe durata vieţii credirentierului dacă părţile nu au stipulat constituirea acesteia pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate.

Ce este renta viageră

Renta viageră este o formă de venit periodic (de obicei, lunar sau anual) pe care o persoană (debitorul rentei) se obligă să o plătească unei alte persoane (beneficiarul rentei), în schimbul unui activ sau a unei contraprestații, pe tot parcursul vieții beneficiarului. Aceasta este reglementată de art.2242 Codul Civil și reprezintă o soluție pentru cei care doresc să asigure un venit constant și sigur până la finalul vieții. Renta viageră poate lua diverse forme, precum cea oferită în schimbul unui bun imobil, al unui capital financiar sau ca rezultat al unei polițe de asigurare.

Părțile unui contract de rentă viageră sunt:

1. Debirentierul – obligat să efectueze prestațiile periodice stabilite;
2. Credirentierul – persoana în beneficiul căreia se fac aceste prestații, care poate fi chiar și un terț, diferit de cei care au încheiat acordul inițial.

Conform art. 2242 din Codul Civil, acest contract:

• este calificat ca fiind unul cu executare succesivă,
• având ca obiect plata unor sume de bani sau furnizarea altor bunuri fungibile.

Caracterul periodic al prestațiilor este o trăsătură esențială a contractului de rentă viageră. Dacă prestația ar fi cu executare imediată (uno ictu), fără caracter repetitiv, nu ar putea fi considerată o rentă, deoarece această categorie contractuală implică obligații cu executare periodică.

Obligațiile debirentierului:

• nu sunt limitate la sume de bani;
• ele pot include și „alte bunuri fungibile”.

Conform art.543 Cod civil ”bunurile fungibile sunt acelea care pot fi determinate după număr, măsură sau greutate, putând fi înlocuite reciproc în cadrul unei obligații”.

Totuși, nu orice bun fungibil poate fi considerat adecvat pentru a face obiectul unui contract de rentă viageră. Bunurile fungibile acceptabile trebuie să fie compatibile cu scopul contractului. Este insuficient ca un bun să fie pur și simplu fungibil pentru a putea constitui obiectul acestui tip de contract.

De asemenea, trebuie analizat dacă, în anumite circumstanțe, natura specifică a unor bunuri fungibile, altele decât banii, ar putea conferi contractului o natură juridică diferită.

Exemplu: dacă debirentierul ar avea obligația de a furniza periodic alimente din resurse proprii pentru hrana zilnică a creditorului, am putea vorbi despre un contract de întreținere, și nu despre o rentă viageră.

Modurile de constituire

Articolul 2243 Cod civil, la alineatul (1), prevede că „Renta viageră poate fi constituită cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură, sau cu titlu gratuit și este supusă, sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, regulilor proprii ale actului juridic de constituire”.

Renta viageră poate fi încheiată fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit. Beneficiarii acesteia pot fi credirentierul (una dintre părțile contractului) sau un terț beneficiar.

Renta viageră, ca drept de creanță, urmează regimul juridic specific actului prin care a fost constituită. Dacă renta a fost stabilită printr-un contract de donație, vor fi aplicabile condițiile de fond și de formă proprii donațiilor.

Noțiunea de „rentă viageră” are două semnificații:

• În primul rând, se referă la un contract numit.
• În al doilea rând, implică o prestație periodică din partea debirentierului.

Când renta viageră este constituită printr-un alt contract, de exemplu prin donație, regimul juridic al acesteia diferă de cel aplicabil contractului de rentă viageră în sine. În cazul în care renta este constituită cu titlu gratuit în favoarea unui terț, contractul nu necesită respectarea condițiilor de validitate cerute pentru liberalitățile între vii, cum ar fi înscrisul autentic, obligatoriu în cazul donațiilor.

Obiectul obligației creditorului constă în transferul proprietății unui bun mobil, imobil sau al unui capital (de obicei o sumă de bani). Creditorul nu devine neapărat credirentier.

Dacă renta viageră este constituită în favoarea unui terț (și nu în favoarea persoanei care a cedat bunul sau capitalul), terțul beneficiar dobândește calitatea de credirentier.

Creditorul acționează cu intenția de a-l gratifica pe beneficiar, astfel încât, între aceștia, contractul de rentă este supus regulilor aplicabile donațiilor. În schimb, între creditor și debirentier, contractul este oneros și are caracter aleatoriu.

Prestația debirentierului constă în plata unei rente, care poate fi sub forma unei sume de bani sau a altor bunuri fungibile.

Cine poate beneficia de renta viageră?

Dreptul la renta viageră poate fi deținut de orice persoană fizică, în funcție de tipul de contract încheiat. Persoanele care doresc o sursă stabilă de venit sau o suplimentare a pensiei pot încheia astfel de contracte.

De asemenea, cei care dețin proprietăți imobiliare sau alte active pot alege să le cedeze în schimbul unei rente viagere. În anumite sectoare sau domenii (de exemplu, sportivi sau agricultori), pot exista prevederi speciale care să ofere dreptul la o rentă viageră, fie din partea statului, fie prin contracte private.

Durata contractului de rentă viageră

Art. 2242 alin. (2) Cod civil prevede că: „Renta viageră se constituie pe durata vieţii credirentierului dacă părţile nu au stipulat constituirea acesteia pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate”.

Durata contractului de rentă viageră:

• este cea a vieţii credirentierului, ca regulă, SAU
• pe duratei vieţii unei alte persoane (fie a debirentierului, fie a unui terţ) – prin acordul părților.

Este însă absolut necesar ca:

• persoana pe durata vieţii căreia se stabileşte întinderea în timp a obligaţiei de plată a rentei să fie o persoană determinată, nu doar determinabilă,
• aceasta trebuie să fie în viaţă, să existe (art. 1285 Cod civil, ci şi prin interpretarea per a contrario a art. 2246 Cod civil, care se referă la nulitatea absolută a contractului de rentă viageră care se constituie pe durata vieţii unui terţ deja decedat în ziua încheierii contractului), 
• în caz contrar, renta profită creditorului, care devine, astfel, credirentier.

Are caracter imperativ durata vieţii credirentierului ca durată a contractului de rentă viageră numai dacă părţile nu au stipulat constituirea acestuia pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate.

În această din urmă ipoteză, considerăm că textul art. 2242 alin. (2) are caracter dispozitiv. Dată fiind stabilirea duratei contractului prin raportare la una dintre cele trei variante (durata vieţii credirentierului, a debirentierului sau a unui terţ), fiecare dintre acestea poate constitui reper în determinarea elementului aleatoriu al rentei viagere.

 Art. 2248 Cod civil Plata ratelor de rentă

• (1) În lipsă de stipulaţie contrară, ratele de rentă se plătesc trimestrial în avans şi indexate în funcţie de rata inflaţiei.
• (2) Atunci când credirentierul decedează înainte de expirarea perioadei pentru care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu poate cere restituirea sumei plătite aferente perioadei în care creditorul nu a mai fost în viaţă.

Dispozițiile legale sunt mai favorabile pentru credirentier, întrucât rentele sunt plătite în avans de către debirentier pentru următoarele trei luni și sunt indexate în funcție de rata inflației.

În cazul neplății la termenul stabilit, este recomandat să se includă în contract o clauză care să precizeze că debirentierul este de drept în întârziere. Această situație presupune că simpla expirare a termenului de plată produce automat efectul de întârziere, conform prevederilor art. 1523 din Codul civil.

Totodată, conform art. 1497 din Codul civil, în cazul în care plata se efectuează prin virament bancar, data efectivă a plății este considerată cea la care contul creditorului a fost creditat cu suma transferată.

Art. 2250 Cod civil  Executarea silită a ratelor

• (1) În caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a ratelor scadente, credirentierul poate cere sechestrul şi vânzarea bunurilor debirentierului, până la concurenţa unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor.
• (2) Această sumă se stabileşte, în condiţiile legii, pe baza unei expertize întocmite în conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viaţă, ţinându-se seama, printre altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârsta şi de starea acestuia. Cheltuielile expertizei sunt suportate de debirentier.
• (3) După ce a fost obţinută în urma vânzării bunurilor debirentierului, suma se consemnează la o instituţie de credit şi va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului şi scadenţelor convenite prin contractul de rentă viageră.
• (4) Dacă debirentierul intră în lichidare, credirentierul îşi poate realiza dreptul la rentă înscriind în tabloul creditorilor o creanţă al cărei cuantum se determină potrivit alin. (2).

Conform art. 147 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 2.250 din Codul civil se aplică şi contractelor de rentă viageră încheiate înainte de data intrării în vigoare a Codului civil, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a ratelor de rentă scadente după această dată.

Rezoluţiunea contractului la cererea credirentierului

  Art. 2251 alin. (1) din Codul civil prevede că „creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluțiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanția promisă în vederea executării obligației sale ori o diminuează”.

Aceasta reprezintă o rezoluțiune pe care creditorul o poate solicita:

• fie în calitate de stipulant în cadrul stipulației pentru altul,
• fie ca și credirentier, atunci când renta este în beneficiul său direct.

Rezoluțiunea este justificată în situația în care garanția stabilită prin actul de constituire nu este depusă sau valoarea acesteia este redusă.

Totodată, art. 2251 alin. (1) prevede că „creditorul are dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea nejustificată a obligației de plată a rentei de către debirentier”.

Acest drept aparține exclusiv credirentierului, care poate fi:

• persoana care a transferat bunul în schimbul obținerii rentei,
• sau beneficiarul în cadrul stipulației pentru altul.

Creditorul care a cedat bunul în cadrul stipulației pentru altul nu are dreptul la rezoluțiune în situaţia reglementată de alin. (2) al art. 2251 Cod civil.

Conform dreptului comun, dacă nu se solicită executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul poate cere rezoluțiunea și, dacă este cazul, daune-interese (art. 1549 alin. 1 din Codul civil). În general, creditorul nu poate solicita rezoluțiunea dacă instanța consideră că neexecutarea este de mică însemnătate.

Însă, în cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere chiar și pentru o neexecutare de mică importanță, dacă aceasta are un efect imediat (art. 1551 alin. 1 din Codul civil).

În cazul contractelor de rentă viageră, neexecutarea repetată este relevantă doar pentru reziliere. Art. 2251 alin. (2) din Codul civil reglementează rezoluțiunea contractului pentru neplata nejustificată a rentei de către debirentier.

Efectele rezoluțiunii

Datorită caracterului aleatoriu al contractului de rentă viageră, debirentierul nu are dreptul de a recupera ratele plătite până la momentul rezoluțiunii. Potrivit art. 2251 alin. (3) din Codul civil, „în lipsa unei stipulații contrare, rezoluțiunea nu conferă debirentierului dreptul de a obține restituirea ratelor de rentă deja plătite”.

Această prevedere supletivă derogă de la reglementările aplicabile contractelor comutative, în care, conform art. 1554 alin. (1), rezoluțiunea unui contract îl desființează retroactiv, ca și cum nu ar fi fost niciodată încheiat.

Totuși, părțile pot conveni, prin clauze contractuale, ca debirentierul să aibă dreptul la restituirea unei părți din rentele plătite. De asemenea, instanța poate interveni în acest sens, deoarece rezoluțiunea reglementată de art. 2251 este de natură judiciară.

Contestarea contractului de rentă viageră

Contractul de rentă viageră poate fi atacat în anumite circumstanțe. Printre motivele de contestare se numără:

• vicierea consimțământului (de exemplu, înșelăciune, violență, abuz de putere),
• incapacitatea semnatarului de a încheia contractul (de exemplu, lipsa capacității de exercițiu deplină),
• nerespectarea clauzelor contractuale sau existența unor condiții abuzive.

În cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile (cum ar fi neplata rentei), cealaltă parte poate solicita anularea sau modificarea contractului. De asemenea, contractul poate fi contestat în instanță pentru lipsa echilibrului între prestațiile părților sau pentru erori sau dol.

Irevocabilitatea contractului de rentă viageră

Art. 2252 Cod civil Irevocabilitatea contractului

• (1) Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului şi renunţând la restituirea ratelor plătite.
• (2) Debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieţii căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia.

  Obligația debirentierului poate rezulta:

• atât din caracterul sinalagmatic al contractului de rentă viageră – adică obligația de a presta o contraprestație în schimbul unui capital sau bun transmis –
• cât și din săvârșirea unei fapte ilicite fără legătură cu contractul.
• în plus, debirentierul poate asuma această obligație cu intenția de a gratifica (animus donandi).

Deoarece obligațiile debirentierului se execută în mod succesiv pe o perioadă de timp incertă, contractul de rentă viageră este irevocabil în ceea ce-l privește și nu poate înceta din iniţiativa acestuia.

Potrivit articolului 2252 alin. (2) din Codul civil este prevăzut că: „Debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieţii căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia”.

Această prevedere reflectă:

• atât natura aleatorie a contractului de rentă viageră,
• cât și principiul forței obligatorii a contractelor (pacta sunt servanda).

Debirentierul:

• nu se poate elibera de obligația sa, oricât de costisitoare ar deveni plata rentei, și
• nu poate cere restituirea sumelor deja plătite sau renunțarea la dreptul de a primi rente viitoare.

Aceeași soluție se regăsea și în Codul civil din 1864, la articolul 1648.

Totuși, conform Legii nr. 71/2011, care pune în aplicare noul Cod civil, articolul 148 prevede că dispozițiile art. 2252 alin. (2) nu exclud aplicarea principiului impreviziunii reglementat de art. 1271 Cod civil în situația în care condițiile executării contractului devin excesiv de oneroase, dar fără a ține cont de durata de viață a persoanei beneficiare a rentei.

Astfel, debirentierul este obligat să-și execute obligațiile chiar dacă acestea devin mai grele din cauza:

• creșterii costurilor de executare a obligațiilor sale;
• scăderii valorii contraprestației.

Cu toate acestea, dacă executarea obligațiilor devine excesiv de oneroasă din cauza unor circumstanțe excepționale care fac vădit injustă menținerea obligației debirentierului, instanța poate dispune adaptarea contractului pentru a împărți echitabil pierderile și beneficiile între părți sau încetarea acestuia, în condițiile stabilite de instanță.

Pentru aplicarea impreviziunii, sunt necesare următoarele condiții, prevăzute de art. 1271 alin. (3) Cod civil:

• a) schimbarea împrejurărilor să fi intervenit după încheierea contractului;
• b) schimbarea împrejurărilor și impactul asupra obligațiilor nu puteau fi anticipate în mod rezonabil la momentul încheierii contractului;
• c) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi considerat în mod rezonabil că și-ar fi asumat acest risc;
• d) debitorul a încercat să renegocieze contractul în mod rezonabil și cu bună-credință.

Răscumpărarea rentei viagere

Răscumpărarea rentei viagere este însă posibilă dacă există acordul părţilor. Cât priveşte stingerea creanţei, caracterul viager al rentei face ca aceasta să se stingă la data decesului persoanei pe durata vieţii căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar deveni executarea creanţei. Astfel, observăm că reglementarea din noul Cod civil este asemănătoare cu cea din Codul civil de la 1864, care prevedea, la art. 1649, că: „Rendita pe viaţă se dobândeşte de proprietarul ei în proporţia zilelor ce a trăit”.

 Insesizabilitatea rentei

Art. 2253 C.civ. prevede că: „Numai renta viageră cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin contract. Chiar şi în acest caz, stipulaţia nu îşi produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară credirentierului pentru asigurarea întreţinerii. Dispoziţiile art. 2.257 alin. (2) se aplică în mod corespunzător”.

De regulă, renta viageră este supusă executării silite, la fel ca orice alt venit.

Întrucât renta nu are caracter intuitu personae, aceasta poate fi insesizabilă numai dacă:

• este constituită cu titlu gratuit şi
• doar în limita necesară credirentierului pentru asigurarea întreţinerii.

 Cu toate acestea, dacă renta este constituită cu titlu gratuit, poate fi insesizabilă, dar numai în limita necesară pentru întreținerea credirentierului. Există însă și situații în care o astfel de rentă, chiar dacă este declarată insesizabilă, poate fi urmărită pentru datorii alimentare, chirii sau alte creanțe privilegiate asupra bunurilor mobile.

În cazul rentei constituite cu titlu oneros, pentru a proteja interesele creditorilor persoanei care a înființat renta, legea interzice ca părțile să declare renta neurmăribilă.

Această măsură previne eventuala fraudare a creditorilor chirografari, care nu ar mai putea recupera datoriile dacă debirentierul ar scoate bunuri din patrimoniul său sub pretextul neurmăribilității rentei.

Dacă renta este constituită cu titlu gratuit, riscul fraudării creditorilor chirografari nu mai apare, deoarece patrimoniul debitorului nu suferă nicio diminuare.

Înţelegerea părţilor privitoare la caracterul insesizabil al rentei:

• trebuie să fie cuprinsă chiar în liberalitatea prin care se constituie renta şi
• să producă efecte exclusiv la limita valorii rentei care este necesară credirentierului pentru asigurarea întreţinerii.

În ceea ce priveşte această limită, se va avea în vedere ca renta să fie insesizabilă într-o astfel de măsură încât să se asigure credirentierului hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, precum şi folosinţa unei locuinţe corespunzătoare; tot astfel, să se asigure îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de boală.

Totodată, aplicarea corespunzătoare a unor dispoziții referitoare la contractul de rentă viageră și în cazul contractului de întreținere [art. 2252 alin. (1) C.civ.] subliniază apropierea dintre cele două regimuri juridice. Spre deosebire de perioada anterioară intrării în vigoare a actualului Cod civil, când contractul de întreținere, fiind unul nenumit, era reglementat de regulile generale ale obligațiilor, noua legislație face o legătură mai clară între contractul de rentă viageră și cel de întreținere, oferindu-le o reglementare specială aplicabilă în condițiile prevăzute de lege.