Regulament CE nr.44 din 2001 competenta judiciara

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 unifica regulile privind competența instanțelor și recunoașterea hotărârilor civile și comerciale în UE, simplificând și accelerând aplicarea acestora între statele membre și asigurând stabilitate în procedurile judiciare europene, oferind un cadru comun pentru soluționarea litigiilor transfrontaliere.

Obiectivul regulamentului

• Stabilește normele privind competența instanțelor judecătorești din statele membre în cazuri cu element de extraneitate, în principal în domeniul civil și comercial.
• Permite ca o hotărâre pronunțată într-un stat membru să fie recunoscută și executată în alt stat membru, fără a mai fi necesară o procedură specială. 

Regulamentul (CE) nr. 44/2001

• a fost un instrument legislativ al Uniunii Europene care stabilea normele privind competența instanțelor și recunoașterea hotărârilor în materie civilă și comercială;
• domeniul său de aplicare acoperea hotărârile pronunțate în litigii civile și comerciale, contribuind la uniformizarea procedurilor judiciare în UE;
• competența constă în stabilirea criteriilor clare pentru determinarea instanței competente, cum ar fi domiciliul pârâtului;
• scopul principal al regulamentului era facilitarea liberei circulații a hotărârilor judecătorești între statele membre, prin reguli clare și coerente privind competența, recunoașterea și executarea acestora,
• recunoaștere și executare prin simplificarea procedurilor de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești între statele membre. 

Înlocuirea regulamentului

• Regulamentul (CE) nr. 44/2001 a fost înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (Bruxelles I bis) începând cu 10 ianuarie 2015.
• Noul regulament a păstrat scopul de a facilita libera circulație a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, dar a adus și îmbunătățiri, cum ar fi eliminarea procedurii de exequatur (faza de declarare a caracterului executoriu) în majoritatea cazurilor. 

Regulamentul (CE) nr. 44/2001, denumit și „Regulamentul Bruxelles I”

• se referă la competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială în Uniunea Europeană,
• stabilește reguli clare privind instanța competentă să judece un litigiu cu elemente internaționale, precum și modul în care hotărârile pronunțate într-un stat membru pot fi recunoscute și executate în alt stat membru,
• obiectivul principal al regulamentului este de a facilita circulația hotărârilor judecătorești în cadrul Uniunii Europene, creând un spațiu judiciar unic în materie civilă și comercială. 

Principalele aspecte abordate de regulament sunt

• Competența judiciară: determină instanța competentă să soluționeze un litigiu civil sau comercial într-un stat membru. De exemplu, în anumite situații, instanța de la domiciliul pârâtului are competență.
• Recunoașterea hotărârilor: permite ca o hotărâre judecătorească emisă într-un stat membru să fie recunoscută automat într-un alt stat membru, fără a necesita o nouă procedură judiciară.
• Executarea hotărârilor: reglementează modalitățile prin care o hotărâre judecătorească poate fi executată într-un alt stat membru, de exemplu pentru plata unei sume de bani.
• Domeniul de aplicare: se aplică litigiilor cu caracter european, adică celor care implică părți din state membre diferite.
• Înlocuirea regulamentului: a fost înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 („Bruxelles I bis”), în vigoare din 10 ianuarie 2015, pentru simplificarea procedurilor și îmbunătățirea accesului la justiție.
• Aplicabilitatea viitoare: Regulamentul CE nr. 44/2001 rămâne aplicabil pentru hotărârile, actele autentice sau tranzacțiile judiciare inițiate înainte de 10 ianuarie 2015.

Importanța regulamentului Bruxelles I

• Regulamentul simplifică și accelerează procedurile judiciare în litigii cu dimensiune europeană.
• Înlătură obstacolele în calea liberei circulații a hotărârilor judecătorești.
• Contribuie la consolidarea încrederii reciproce între statele membre în sistemele lor judiciare. 

CAPITOLUL I  DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

(1) Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială indiferent de natura instanței. El nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă.

(2) Prezentul regulament nu se aplică pentru:

• (a) starea și capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale, testamente și succesiuni;
• (b) falimente, concordate sau proceduri similare;
• (c) securitate socială;
• (d) arbitraj.

(3) În cadrul prezentului regulament, termenul „stat membru” definește statele membre cu excepția Danemarcei.

CAPITOLUL II   COMPETENTA

Secțiunea 1   Dispoziții generale 

Articolul 2

• (1) Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.
• (2) Persoanele care nu au naționalitatea statului membru pe teritoriul căruia au domiciliul sunt supuse normelor de competență aplicabile cetățenilor statului în cauză.

Articolul 3

• (1) Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2 – 7 din prezentul capitol.
• (2) Împotriva acestora nu pot fi invocate în special regulile de competență enunțate în anexa I.

Articolul 4

• (1) Dacă pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competența este determinată, în fiecare stat membru, de legislația statului membru în cauză, sub rezerva aplicării dispozițiilor articolelor 22 și 23.
• (2) Împotriva unui astfel de pârât, orice persoană, indiferent de naționalitate, domiciliată pe teritoriul unui stat membru, poate să invoce normele de competență în vigoare în statul în cauză și, în special, cele prevăzute în anexa I, în aceeași manieră ca și cetățenii statului în cauză.

Secțiunea 2   Competențe speciale

Articolul 5

O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru:

(a) în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată;

(b) în sensul aplicării prezentei dispoziții și în absența vreunei convenții contrare, locul de executare a obligației în cauză este:

• în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile;
• în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile.

Textul integral………..regulamentul-nr-44-2001-din-2000-al-ce-executarea-hotararilor-judecatoresti …..