OUG nr. 91 din 2023 proprietate publica si privata a statului

∞Când te afli prea aproape de un munte, nu-i vezi înălțimea∞

OUG nr. 91 din 2023 privind unele măsuri referitoare la exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului, precum şi la administrarea eficientă a proprietăţilor statului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

    ART. I alin.(1) din OUG nr. 91 din 2023 proprietate publica si privata a statului

    (1) Bunurile de natura clădirilor şi a terenurilor aferente, indiferent de destinaţia acestora, echipamente încorporate în acestea, clădiri speciale, precum şi orice alte bunuri imobile indiferent de natura acestora:

  • intrate în domeniul privat al statului prin confiscare,
  • ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală,
  • cu excepţia celor care fac obiectul unor ordine de confiscare recunoscute ca urmare a cooperării judiciare internaţionale în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare,
  • aflate în gestionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
  • situate pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale,
  • pot fi transferate în domeniul privat al acestora, fără plată, prin derogare de la prevederile art. 358 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare,
  • după parcurgerea procedurii prevăzute de art. (1) alin. (1) – (3) şi (5) din Legea nr. 216/2016 privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate,
  • dacă bunurile nu au fost valorificate la 3 licitaţii publice succesive în condiţiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 731/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu obligativitatea beneficiarului transferului de a respecta cumulativ următoarele condiţii:

    a) menţinerea bunurilor în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe o perioadă de cel puţin 10 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prin care se aprobă transferul dreptului de proprietate;

    b) executarea lucrărilor de reparaţii curente şi întreţinere, precum şi a lucrărilor de modernizare/reabilitare/reparaţii capitale care sunt necesare clădirilor şi terenurilor aferente indiferent de destinaţia acestora, echipamentelor încorporate în acestea, clădirilor speciale, precum şi a oricăror alte bunuri imobile;

    c) utilizarea bunurilor transferate din domeniul privat al statului astfel cum s-a angajat unitatea administrativ-teritorială prin cererea de transfer.

    (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) aflate în procedura de licitaţie potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

ART. I alin.(3) din OUG nr. 91 din 2023 proprietate publica si privata a statului

(3) Pentru a beneficia de prevederile alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale/judeţene interesate depun o cerere de transfer al bunurilor aflate în domeniul privat al statului la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aprobată prin hotărâre a consiliilor locale/judeţene, care va cuprinde:

    a) datele de identificare a bunurilor prevăzute la alin. (1), inclusiv identificarea printr-un număr de carte funciară şi număr cadastral sau topografic, după caz;

    b) justificarea transferului bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, destinaţia ulterioară a bunurilor şi perioada de timp pentru care se păstrează această destinaţie, precum şi precizarea surselor de finanţare necesare îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b);

    c) condiţiile care privesc transferul de proprietate asupra bunurilor potrivit alin. (1) aflate în domeniul privat al statului.

    (4) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală:
  • în baza unei proceduri elaborate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi aprobate de Ministrul Finanţelor prin ordin,
  • poate accepta sau respinge cererea.
    • În situaţia în care cererea este acceptată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală întocmeşte şi transmite Ministerului Finanţelor documentaţia necesară în vederea elaborării proiectului de hotărâre de transfer al bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, după caz.

    (5) Guvernul poate aproba transferul bunurilor din proprietatea statului în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, inclusiv condiţiile care privesc transferul de proprietate asupra bunurilor prevăzute la alin. (1), adoptând o hotărâre în acest sens iniţiată de Ministerul Finanţelor.

    (6) În baza hotărârii Guvernului adoptate potrivit prevederilor alin. (5), bunurile definite potrivit alin. (1) se predau prin protocol de predare-primire încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unitatea administrativ-teritorială în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii şi se scot din evidenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la valoarea de inventar cu care bunurile imobile figurează în evidenţele contabile.

   ART. I alin.(7) din OUG nr.91 din 2023 proprietate publica si privata a statului

(7) În baza hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (5) şi a protocolului de predare-primire asupra bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate privată asupra acestora în favoarea unităţii administrativ-teritoriale.

    (8) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală publică pe pagina de internet lista bunurilor care se încadrează la alin. (1), pe care o actualizează lunar.

    (9) În situaţia în care după parcurgerea procedurii de la alin. (1) nu există cereri ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru transferul bunurilor prevăzute la alin. (1), se aplică prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 216/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

  Textul integral …….. OUG nr.91 din 2023 exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.