Legea nr.59 din 1934 asupra cecului

Legea nr.59 din 1934 asupra cecului

Legea nr. 59 din 1934 privind reglementarea cecului a fost elaborată pentru a standardiza și controla utilizarea acestui instrument financiar în România. Actul normativ transpune normele internaționale ale timpului și reglementează detaliat elementele esențiale, funcțiile și obligațiile părților implicate în procesul de emitere și utilizare a cecurilor.

Structura Legii nr.59 din 1934

Definiția cecului ca un instrument de plată, un ordin necondiționat dat de emitent unei bănci, care prevede plata unei sume determinate către o persoană desemnată sau la ordinul acesteia,

Elemente esențiale pe care un cec trebuie să le conțină pentru a fi considerat valabil, cum ar fi: denumirea de „cec”, ordinul de plată, numele băncii trasului, suma de bani și semnătura emitentului,

Tragerea și prezentarea cecului, actul normativ stabilește că emiterea unui cec presupune existența fondurilor necesare în contul emitentului. De asemenea, cecul trebuie prezentat la plată în termene precise, variind în funcție de localizarea băncii trasului și emitentului,

Endosarea și transmiterea cecului fiind permis ca cecul să fie transmis prin endosare, stabilind reguli pentru ca această procedură să fie valabilă. Endosarea poate fi realizată fie pentru plată, fie pentru garanție,

Regimul răspunderii emitentului cecului care este obligat să asigure acoperirea necesară pentru onorarea sumei respective. În caz de neplată, beneficiarul are dreptul de a întreprinde acțiuni legale, inclusiv protestul cecului.

Prescripții și sancțiuni prin reguli stricte cu privire la prescripția dreptului de a încasa sumele din cec și la sancțiunile aplicate în caz de abuzuri sau falsificări.

Impactul legii

Legea nr. 59 din 1934 a avut un impact semnificativ asupra tranzacțiilor comerciale, conferind o mai mare siguranță în utilizarea cecurilor ca modalitate de plată. Prin reglementarea precisă a termenilor și a responsabilităților părților implicate, legea a creat un cadru de încredere pentru relațiile comerciale.

TITLUL I
CAP. 1 Despre emiterea şi forma cecului

ART. 1

Cecul cuprinde:

1. Denumirea de cec trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu.
2. Ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani.
3. Numele celui care trebuie să plătească (tras).
4. Arătarea locului unde plata trebuie făcută.
5. Arătarea datei şi a locului emiterii.
6. Semnătura celui care emite cecul (trăgătorul).
7. Numele trăgătorului, respectiv numele şi prenumele, în clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entităţii care se obligă. În cazul în care numele trăgătorului depăşeşte spaţiul alocat pe titlu, se vor înscrie pe cec primele caractere din numele şi prenumele, respectiv din denumirea trăgătorului, în limita spaţiului special alocat, fără ca prin aceasta să se atragă nulitatea cecului.
8. Codul trăgătorului, respectiv un număr unic de identificare, preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale trăgătorului.

ART. 2

Titlul căruia îi lipseşte una din condiţiunile arătate în articolul precedent nu va fi socotit cec, afară de cazurile arătate în alineatele ce urmează.

În lipsa unei arătări speciale, locul arătat lângă numele trasului este socotit loc de plată. Dacă mai multe locuri sunt arătate lângă numele trasului, cecul este plătibil la primul loc arătat.

În lipsa acestora, sau a oricăror alte arătări, cecul este plătibil la locul unde trasul are principalul său stabiliment. Cecul care nu arată unde a fost emis se socoteşte semnat la locul arătat lângă numele trăgătorului.

ART. 3

Cecul nu poate fi tras decât asupra societăţii bancare. Cu toate acestea, cecul tras şi plătibil în străinătate este valabil ca cec, chiar dacă trasul nu este o societate bancară.

Textul integral…………legea-nr-59-din-1934-asupra-cecului ……..