Legea nr.26 din 1990 – registrul comertului

Legea nr.26 din 1990 – registrul comertului:

• reglementează organizarea și funcționarea Registrului Comerțului în România,
• a fost creată pentru a asigura un cadru legal și unitar în evidența activităților comerciale și a actorilor economici din țară,
• stabilește procedurile de înregistrare, modificare și radiere a societăților comerciale, PFA-urilor (persoane fizice autorizate), întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale și altor entități juridice implicate în activitatea economică.

Principalele prevederi ale Legii nr.26 din 1990

• Registrul Comerțului ca instituția centrală pentru înregistrarea tuturor agenților economici și a documentelor legale relevante, asigurând transparență și acces la informații despre societăți,
• Obligația de înregistrare a firmelor și entităților economice care sunt obligate să se înregistreze în termen de 15 zile de la constituire, pentru a putea desfășura activități comerciale,
• Publicitatea și transparența Registrului Comerțului ce este accesibil publicului, asigurând transparența activităților comerciale, protecția terților și corectitudinea în relațiile comerciale,
• Modificări și radiere fiind reglementtate procedurile prin care agenții economici pot face modificări la datele de înregistrare și cum poate avea loc radierea unei entități din registru,
• Sancțiuni pentru încălcarea obligațiilor de înregistrare poate atrage sancțiuni administrative sau chiar penale, în funcție de gravitatea faptei.

CAP. 1  Dispozitii generale din Legea nr.26 din 1990 – registrul comerțului

ART. 1

(1) Înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice:

• persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale,
• regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene,
• societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege.

(1^1) Documentele depuse în susţinerea cererilor de înregistrare prevăzute la alin. (1) se redactează în limba română.

(1^2) Comercianţii pot solicita şi asigurarea publicităţii actelor prevăzute la alin. (1), în traducere certificată în una dintre limbile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

(1^3) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului asigură accesul la copiile prevăzute la alin. (1^2), în aceleaşi condiţii ca şi la actele în limba română.

(1^4) În caz de neconcordanţă între actul în limba română şi traducerea certificată pentru care s-a asigurat publicitatea:

• societatea nu poate opune terţilor textul tradus;
• aceştia pot însă opune societăţii traducerea certificată, cu excepţia cazului în care societatea face dovada că ei cunoşteau versiunea originală, publicată conform legii.

(2) În cursul exercitării activităţii lor sau la încetarea acesteia, persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a solicita înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.

(2^1) Potrivit prezentei legi, prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea comerciantului şi înscrierea de menţiuni, precum şi alte operaţiuni care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerţului.

(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică meseriaşilor şi ţăranilor care îşi desfac produsele din gospodăria proprie.

ART. 2

(1) Registrul comerţului se ţine de către oficiul registrului comerţului, organizat în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, potrivit prevederilor cap. II din prezenta lege.

Textul integral.………………Legea-nr.-26-din-1990-privind-registrul-comertului …..