Legea nr. 151 din 2016 privind ordinul european de protectie
Legea nr. 151 din 2016 privind ordinul european de protectie precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în: Monitorul Oficial nr. 545 din 20 iulie 2016
TITLUL I Emiterea, recunoaşterea şi executarea ordinului european de protecţie
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
ART. 1 Definiţii
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) ordin european de protecţie – o decizie adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă, a unui stat membru, în legătură cu o măsură de protecţie, pe baza căreia:
- o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat membru dispune măsura sau măsurile corespunzătoare,
- în temeiul propriei legislaţii naţionale, în vederea continuării asigurării protecţiei persoanei protejate;
b) măsură de protecţie – o decizie în materie penală, adoptată în statul emitent, prin care sunt impuse persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe dintre următoarele interdicţii sau restricţii:
- pentru a preveni săvârşirea asupra persoanei protejate a unei fapte penale
- care i-ar putea pune în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală, respectiv:
- (i) interdicţia de a se deplasa în anumite localităţi, locuri sau zone definite în care îşi are reşedinţa persoana protejată sau pe care le vizitează;
- (ii) o interdicţie sau o reglementare a contactului, sub orice formă, cu persoana protejată, inclusiv la telefon, prin mijloace electronice, prin poştă, prin fax sau orice alte mijloace;
- (iii) o interdicţie sau o reglementare a apropierii de persoana protejată la o anumită distanţă;
c) persoană protejată – persoana fizică beneficiară a protecţiei care decurge dintr-o măsură de protecţie dispusă de statul emitent;
d) persoană care reprezintă un pericol – persoana fizică căreia i-au fost impuse una sau mai multe dintre interdicţiile sau restricţiile prevăzute la lit. b);
ART. 2 Domeniul de aplicare
Un ordin european de protecţie poate fi emis sau, după caz, recunoscut şi pus în executare în situaţia în care persoana protejată şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa ori locuieşte pentru o perioadă de timp sau urmează să îşi stabilească domiciliul, reşedinţa ori să locuiască pentru o perioadă de timp pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene decât cel în care a fost dispusă măsura de protecţie.
ART. 3 Competenţa
(1) Autoritatea competentă pentru emiterea ordinului european de protecţie, în cazul în care România este stat emitent, este organul judiciar pe rolul căruia se află cauza în care s-a dispus măsura de protecţie pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecţie.
Textul integral.……….legea-nr-151-din-2016-modificare-si-completare-acte-normative …..