Legea 1 din 2000 reconstituire drept proprietate

∞ Bucuria are o trăsătură proprie obligatorie; ea nu se poate sfârși și nici transforma în opusul ei ∞

Legea 1 din 2000 reconstituire drept proprietate reglementează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere

CAP. 1     Dispoziţii generale

ART. 1

Persoanelor fizice şi persoanelor juridice care au formulat cereri:

  • pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi
  • pentru terenurile forestiere, în termen legal,
  • li se reconstituie dreptul de proprietate în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Dispoziţiile acestei legi se aplică şi în cazul restituirii construcţiilor accesorii terenurilor agricole şi silvice.
ART. 2

(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, de comun acord cu proprietarii, pot comasa terenurile care urmează să fie retrocedate într-un singur amplasament.

(2) Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinţe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare.

ART. 3

(1) Abrogat

(2) Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face:

  • pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau
  • preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.
(2^1) Pentru terenurile proprietarilor deposedaţi, persoane fizice, pe care se află păşuni şi fâneţe, reconstituirea se face:
  • pentru diferenţa dintre suprafaţa de 50 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată prin acte normative speciale ori
  • prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat.

(3) În cazul în care în localitate nu există suprafeţe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în condiţiile prevăzute la alin. (2), reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale:

  • din suprafeţele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului, conform art. 49 din Legea nr. 18/1991, republicată,
  • din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei judeţene, precum şi prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

Textul integral..……..legea-nr-1-din-2000-terenuri-forestiere-si-agricole …..

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.