Incitarea la ură sau discriminare

Incitarea la ură sau discriminare

Definiție

Incitarea la ură sau discriminare se referă la comportamente, expresii sau acțiuni care instigă violența sau prejudecățile împotriva unei anumite grupuri de oameni, pe baza caracteristicilor lor precum rasa, etnia, religia, sexul, orientarea sexuală sau orice altă caracteristică personală. Această problemă are implicații legale, sociale și morale, fiind reglementată prin diverse acte normative la nivel național și internațional.

Reglementări legale

În România, incitarea la ură este interzisă prin lege, în special prin Codul Penal, care sancționează actele de discriminare și incitarea la violență. Articolul 369 din Codul Penal român stabilește pedepse pentru faptele de instigare la ură sau discriminare, protejând astfel drepturile fundamentale ale individului.

Tipuri ale infracțiunii ”Incitarea la ură sau discriminare”

1. Incitare verbală: utilizarea limbajului agresiv sau jignitor în spațiul public sau online.
2. Incitare fizică: organizarea de acțiuni sau manifestații violente împotriva unor grupuri.
3. Discriminare sistemică: politici sau practici care dezavantajează un grup specific în cadrul societății.

Implicarea societății civile

Organizațiile neguvernamentale și diverse mișcări sociale lucrează activ pentru a preveni și a combate incitarea la ură și discriminarea, promovând educația, toleranța și respectul reciproc.

Consecințe legale și sociale

• Consecințe legale: persoanele care comit acte de incitare la ură pot fi supuse la pedepse penale, inclusiv închisoare.
• Impactul social: incitarea la ură poate duce la divizarea comunității, alimentarea violenței și afectarea coeziunii sociale.

Art. 369 Cod penal Incitarea la ură sau discriminare

Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 369 din Codul Penal al României incriminează:

• incitarea publicului la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane,
• este important pentru protejarea demnității umane și pentru asigurarea unei societăți tolerante și inclusive.
• Infracţiunea este într-o singură variantă , respectiv incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane.

 Obiectul juridic special

Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute în articolul 369 din Codul Penal constă în protejarea relațiilor sociale bazate pe respect reciproc între membrii societății. Aceste relații pot fi grav afectate de discriminare și ură.

Discriminarea este un factor criminogen semnificativ:

• este asociat frecvent cu prejudecata, deoarece sentimentele discriminatorii reprezintă obstacole culturale majore care influențează comportamentul infracțional.
• implică refuzul de a trata un grup social în conformitate cu aspirațiile și nevoile sale. Ea se poate manifesta la diverse niveluri, cum ar fi clase sociale, sexe, apartenență religioasă, grupuri etnice, nivel de educație, participare la activități sociale și emigrare. Aceste preferințe diverse generează prejudecăți și atitudini negative față de grupurile minoritare.

Impactul discriminării fără prejudecăți

Discriminarea poate avea loc chiar și în absența prejudecăților. O persoană care nu are prejudecăți poate totuși să se conformeze cutumelor discriminatorii existente în societate.

Intensitatea discriminării este influențată de criterii economice, sociale, politice și culturale. Prejudecățile generează sentimente de frustrare, care adesea duc la comportamente agresive și dorințe de revanșă din partea celor care se simt discriminați.

Consecințele discriminării

Actele de discriminare pot perturba grav relațiile dintre cetățeni, deoarece afectează bazele sociale ale respectului reciproc. Aceste acte nu doar subminează coeziunea socială, ci și destabilizează ordinea publică, creând tensiuni și conflicte care pot degenera în violențe și alte forme de comportament antisocial.

Prin urmare, legislația penală care incriminează incitarea la ură și discriminare joacă un rol esențial în menținerea unei societăți armonioase și echitabile, protejând drepturile și demnitatea tuturor cetățenilor.

Obiectul material

Infracţiunea analizată nu are obiect material.

 Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ nu trebuie să aibă nicio calitate, conform prevederii legale. Orice persoană care incită publicul la ură sau discriminare poate fi subiect activ al acestei infracțiuni. Nu este necesar ca aceasta să fie o persoană cu o anumită funcție sau rol social.

Această infracţiune poate fi săvârşită de orice persoană care îndeplineşte condiţiile răspunderii penale.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

 Subiectul pasiv:

• principal este statul,
• adiacent este reprezentat de persoanele împotriva cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională.

Categoriile de persoane vizate pot fi definite pe baza unor criterii precum rasă, naționalitate, etnie, religie, sex, orientare sexuală, dizabilități, etc. Practic, orice grup distinct pe baza unui criteriu specific poate fi protejat de această lege

Latura obiectivă

Elementul material

Acțiunea de incitare trebuie să fie publică și poate fi realizată prin orice mijloace, inclusiv discursuri, publicații, mass-media, rețele sociale, etc.

Infracţiunea de incitare la ură sau discriminare:

• se săvârşeşte printr-o acţiune de instigare prin determinarea ori încurajarea manifestării urii sau atitudinilor discriminatorii împotriva unei categorii de persoane prin care se urmăreşte crearea sau amplificarea sentimentelor de adversitate şi intoleranţă,
• se poate realiza indiferent dacă activitatea ilicită are loc în public, ori în alte condiţii, cu condiția ca fapta să ajungă la cunoştinţa publicului,
• există infracţiune dacă incitarea la ură sau discriminare se raportează explicit la o categorie de persoane.

 Nu constituie incitare la ură sau discriminare:

• manifestarea unei atitudini critice,
• dezaprobarea faţă de greşelile sau atitudinile inacceptabile ale unor reprezentanţi ai unei minorităţi.

Infracţiunea de incitare la ură sau discriminare trebuie deosebită de instigarea publică (art.368 Cod penal):

• instigarea publică se referă la fapte care constituie infracţiuni,
• incitarea la ură sau discriminare, fapta de a urî sau discrimina o persoană nu constituie prin ea însăşi o infracţiune.

Urmarea imediată

• constă în crearea unui pericol pentru ordinea publică și pentru conviețuirea socială,
• nu este necesar ca urarea sau discriminarea să se fi materializat efectiv; simpla incitare este suficientă pentru constituirea infracțiunii.

Relaţiile de convieţuire socială care trebuie să se stabilească pe respect reciproc şi bună înţelegere între cetăţeni.

Raportul de cauzalitate rezultă, de regulă, din săvârşirea acţiunii incriminate.

Latura subiectivă

Infracţiunea de instigare la discriminare se comite cu intenţie directă sau indirectă de a provoca ură sau discriminare.

Persoana trebuie să fi avut voința și conștiința de a incita la ură sau discriminare. Stabilirea mobilului sau scopului săvârşirii infracţiunii prezintă importanţă numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicabile.

Forme

Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate.

Infracţiunea se consumă în momentul în care incitarea la ură sau discriminare ajunge la cunoştinţa publicului. Fapta poate prezenta caracter continuat, existând în acest caz un moment al epuizării, acela al săvârşirii ultimei acţiuni de incitare la ură sau discriminare.

 Sancţionare

 Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Prin incriminarea acestor fapte se urmărește:

• protejarea drepturilor fundamentale ale omului, promovând respectul pentru diversitate și combaterea intoleranței,
• prevenirea și sancționarea discursului de ură care contribuie la menținerea păcii și ordinii publice,
• încurajarea cetățenilor să-și asume responsabilitatea pentru cuvintele și acțiunile lor, promovând un discurs public civilizat.

Trebuie o delimitare clară între libertatea de exprimare și discursul de ură. Instanțele trebuie să evalueze contextul și intenția din spatele discursului pentru a determina dacă acesta constituie o infracțiune. 

Reglementare europeană

 Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 328 din 6 decembrie 2008, p. 0055–0058:

Articolul 1 „Infracţiuni de natură rasistă şi xenofobă.

(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că faptele menționate în continuare, săvârșite cu intenție, sunt pedepsibile:

• a) instigarea publică la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică;
• b) săvârșirea unui act menționat la litera (a) prin difuzarea publică sau distribuirea de înscrisuri, imagini sau alte materiale;

c) apologia publică, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod public:

• a gravității crimelor de genocid,
• a crimelor contra umanității și
• a crimelor de război, astfel cum sunt definite la articolele 6, 7 și 8 din Statutul Curții Penale Internaționale săvârșite împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine etnică sau națională,
• atunci când comportamentul respectiv este de natură să incite la violență sau ură împotriva unui astfel de grup sau membru al unui astfel de grup;

d) apologia publică, negarea în mod public sau minimizarea vădită în mod public a gravității crimelor definite la articolul 6 al Cartei Tribunalului Militar Internațional anexate la Acordul de la Londra din 8 august 1945, săvârșite împotriva:

• unui grup de persoane sau
• a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică,
• atunci când comportamentul respectiv este de natură să incite la violență sau ură împotriva unui astfel de grup sau membru al unui astfel de grup.

(2)   În sensul alineatului (1), statele membre pot alege să pedepsească numai faptele care fie sunt de natură să tulbure ordinea publică, fie prezintă amenințări, injurii sau insulte.

(3)   În sensul alineatului (1), referirea la religie este destinată să acopere cel puțin faptele care constituie un pretext pentru a săvârși fapte împotriva unui grup de persoane sau a unui membru al unui astfel de grup definit pe criterii de rasă, culoare, descendență sau origine națională sau etnică.

(4)   Orice stat membru poate, la adoptarea de către Consiliu a prezentei decizii-cadru sau ulterior, să facă o declarație potrivit căreia acțiunea de negare sau minimizare vădită a gravității infracțiunilor menționate la alineatul (1) litera (c) și/sau (d) se pedepsește doar în cazul în care infracțiunile menționate la alineatele respective au fost stabilite printr-o hotărâre definitivă dată de o instanță națională a statului membru respectiv și/sau de o instanță internațională sau doar printr-o hotărâre definitivă dată de o instanță internațională.