Efectuarea de lucrari neautorizate in zona drumului public

∞ Succesul nu constă în a nu face greșeli, ci în a nu face aceeași greșeală de două ori ∞

Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumurilor publice constituie o infracțiune, sancționată conform Codului Penal (art. 341) cu închisoare de 6 luni până la 3 ani sau cu amendă. Orice intervenție asupra drumului public sau în zona de siguranță necesită autorizație. În lipsa acesteia, fapta poate constitui infracțiune.

Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public

Conform legislației în vigoare, orice activitate de construcție, reparație, întreținere sau modificare a drumului public sau în zona adiacentă acestuia necesită autorizații speciale emise de autoritățile rutiere (de exemplu, CNADNR sau primăria locală). Scopul incriminării este protejarea siguranței circulației și prevenirea situațiilor care pot genera accidente sau blocaje rutiere.

(1) Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Ce prevede art. 341 Cod penal

  • lucrări fără autorizație → închisoare 6 luni – 3 ani
  • amplasări periculoase → sancțiuni mai mici
  • lipsa semnalizării → răspundere penală

Ce lucrări sunt considerate neautorizate

Lucrările neautorizate includ
  1. Construcții ilegale (clădiri, garduri) în zona drumului public;
  2. Săpături neautorizate (fibre optice, canalizare, conducte de gaz sau apă);
  3. Blocarea sau ocuparea carosabilului fără aprobare.
    • Această zonă protejată include partea carosabilă, acostamentele, trotuarele, zonele verzi și spațiile destinate siguranței circulației.
Exemple de lucrări ilegale
  • construcții în zona drumului
  • săpături pentru utilități
  • panouri publicitare ilegale
  • acces auto improvizat, amenajarea unei intrări auto din proprietate către drum public fără autorizație
  • modificarea sau lărgirea accesului rutier

Ce autorizații sunt necesare

  • autorizație de construire
  • aviz administrator drum
  • acord poliție rutieră

Ce sancțiuni riști

  • penal (închisoare / amendă)
  • contravențional
  • obligația de refacere

Impactul asupra siguranței publice

Lucrările neautorizate în zona drumului public pot avea un impact semnificativ asupra siguranței traficului și a pietonilor. Ele pot provoca:

  • Accidente rutiere din cauza obstacolelor sau modificărilor neanunțate pe drum;
  • Deteriorarea drumului public, ceea ce duce la costuri suplimentare pentru reparații;
  • Întârzieri și blocaje în trafic, afectând fluiditatea circulației;
  • Riscuri pentru pietoni în cazul unor intervenții neautorizate pe trotuare sau spații destinate acestora.

Art. 341 Cod penal

  • (2) Amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
  • (3) Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
  • (4) Cu pedeapsa prevăzută în alin.(3) se sancţionează şi persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie.

Securitatea traficului rutier pe drumurile publice naționale

  • este garantată de stat şi se asigură prin executarea Legii privind siguranţa traficului rutier,
  • pe drumurile publice naționale, în afara localităţilor, se interzice amplasarea construcţiilor de orice fel pe acostament şi în zona de siguranţă a drumului.

Administrarea drumurilor publice şi private are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreţinerea şi exploatarea drumurilor (art.1 din Ordonanța nr.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor).

Prin infracțiunea ”Efectuarea de lucrari neautorizate în zona drumului public” sunt patru incriminări:
  • efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie
  • amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei
  • neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată de către persoana autorizată de administratorul căii ferate
  • neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau lucrari pe drumurile publice de către persoana autorizată de administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie

Administrator al unui drum public este acel operator economic care:

  • deţine contract de concesiune cu Ministerul Transporturilor, legal încheiat,
  • desfăşoară activităţi curente de întreţinere, reparare, administrare şi exploatare a autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare, precum şi a altor elemente de infrastructură rutieră definite conform legii
  • desfășoară activităţi de încasare şi stabilire în condiţiile legii a taxei de utilizare a infrastructurii, a tarifelor de trecere
  • desfășoară activităţi de semnalizare a traficului rutier,
  • desfășoară activităţi de implementare a sistemelor inteligente de transport rutier, precum şi alte activităţi de administrare a infrastructurii rutiere stabilite prin lege

Obiectul juridic special al infracţiunilor, prevăzute în art. 341 Cod penal, este constituit din relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei rutiere.

Obiectul material al acestor infracțiuni poate fi: panourile sau reclamele publicitare amplasate nelegal în zona drumului.

Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ

Subiectul activ nu este calificat pentru:

  • efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public (alin.1, art.341)
  • amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului (alin.2, art.341)
Subiectul activ este calificat pentru:
  • neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată (alin.3, art.341)
  • neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice (alin.4, art.341)

Subiectul pasiv al infracţiunilor examinate este statul. Participaţia penală este posibilă în toate formele pentru infracțiunile de la art.341 alin.1 și 2.

Conţinutul constitutiv al infracțiunii

Latura obiectivă

  • În structura laturei obiective a unei infracţiuni distingem ca elemente componente următoare:
    • Elementul material constînd în acţiunea sau inacţiunea incriminată
    • Urmarea imediată sau urmarea socialmente periculoasă
    • Legătura (raportul) de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată

Elementul material desemnează actul de conduită interzis prin norma de incriminare. Acest element este esenţial oricărei infracţiuni având în vedere că infracţiunea este fapta periculoasă săvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

În norma de incriminare elementul material este desemnat printr-un cuvânt sau expresie ce arată acţiunea sau inacţiunea interzisă.

Elementul material al infracțiunii ”Efectuarea de lucrari neautorizate în zona drumului public” constă în:
  • efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie.

Efectuarea unor lucrări presupune construirea, modificarea, modernizarea sau reabilitarea drumurilor publice. Amenajarea accesului rutier este activitatea prin care se creează condiţiile favorabile intrării cu vehicule la drumul public.

  • amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului:
  1. fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori
  2. cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie,
  3. dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei
OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată,

definește termenii specifici circulației pe drumul public, astfel: Zona drumului public cuprinde suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului, zona de protecţie şi zona de siguranţă (art.6 pct.38).

  • neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată de către persoana autorizată de administratorul căii ferate.
  • neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice de către persoana autorizată de administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie
  • Urmarea imediată constă în vătămarea adusă valorii sociale ocrotite prin săvârşirea faptei interzise de legea penală:
    • într-o schimbare a obiectului sau a poziţiei acestuia, cînd obiectul are un aspect material (distrugerea unui bun)
    • într-o stânjenire a normalei desfăşurări a relaţiei sociale născute în legătură şi datorită valorii sociale ocrotite, când o infracţiune are natură morală (insulta).

Urmarea social periculoasă trebuie să fie imediată, adică să fie rezultatul nemijlocit al acţiunii sau inacţiunii. Infracţiunile care au în conţinut referiri la urmarea produsă prin infracţiune, sunt infracţiuni de rezultat numite şi materiale. Dacă rezultatul nu s-a produs, atunci infracţiunea nu s-a consumat, rămânând în faza de tentativă. Infracţiunile care nu au în conţinut referiri la rezultat sunt infracţiuni de pericol formale. În cazul infracţiunilor prevăzute de ”Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public” urmarea imediată constă:

  • într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale ce formează obiectul ocrotirii penale (pentru infracțiunile de la alin.1-3)
  • în producerea unui accident de circulaţie (pentru infracțiunile de la alin.4).

Raportul de cauzalitate constituie cea de a treia componentă a laturii obiective a infracțiunii și constă în legătura de la cauză la efect ce trebuie să existe între acțiunea sau inacțiunea incriminată de lege și urmarea pe care aceasta o produce. La infracțiunile de rezultat este necesar să se demonstreze existenţa unui raport de cauzalitate între acţiunea săvârşită cu vinovăţie şi rezultatul ilicit survenit.

Raportul de cauzalitate al infracțiunii ”Efectuarea de lucrari neautorizate în zona drumului public”:
  • rezultă ex re (pentru infracțiunile prevăzute de art.341 alin.1 și 3)
  • trebuie demonstrate (pentru infracțiunile prevăzute de art.341 alin.2 și 4) deoarece acestea sunt infracţiuni de rezultat.

Latura subiectivă

Vinovăţia este atitudinea psihică a făptuitorului faţă de faptă și urmările socialmente periculoase ale acesteia. Formele vinovăţiei sunt: intenţia (directă ori indirectă), culpa (simplă sau cu prevedere) și praeterintenţia.

Vinovăţia, ca element al laturii subiective, există doar atunci când acţiunea sau inacţiunea care constituie element material al laturii obiective sunt săvârșite cu forma de vinovăţie prevăzute de lege.

Infracţiunile prevăzute de art. 341 Cod penal se comit numai cu intenţie. Intenția poate fi directă sau indirectă. În norma de incriminare nu există cerinţe privitoare la mobilul faptei sau scopul făptuitorului. Comiterea faptei din culpă sau fără vinovăţie nu constituie infracţiune.

Forma de săvârșire a infracțiunii

Forma infracțiunii cuprinde ca element constitutiv o acțiune sau o inacțiune care este incriminată în mod distinct de legea penală. La infracţiunea ”Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public”:

  • actele de pregătire şi tentativa nu sunt incriminate, legiuitorul considerând că ele nu prezintă un grad de pericol social suficient pentru a avea relevanţă penală.
  • consumarea infracţiunii are loc în momentul în care elementul material este executat integral.

Pedeapsa prevăzută de lege

  • Potrivit Codului penal:
    • închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă pentru lucrări fără autorizație
    • închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă pentru amplasarea unor construcții sau panouri care creează pericol pentru circulație.
  • În anumite situații se poate dispune și desființarea lucrărilor executate ilegal.
  • Conform legislației, sancțiunile pentru efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public pot include:
    • Amenzi contravenționale substanțiale pentru persoane fizice și juridice;
    • Obligația de a readuce zona afectată la starea inițială pe cheltuiala celui care a efectuat lucrările;
    • În cazuri grave, fapta poate fi încadrată ca infracțiune dacă rezultă vătămări corporale, distrugeri semnificative sau periclitarea siguranței publice, conducând la sancțiuni penale, inclusiv închisoare.

Sancțiunile de drept penal reprezintă consecințele încălcării normelor de drept penal și, totodată, amenințarea cu anumite privațiuni și suferințe inevitabile în cazul încălcării normelor penale.

Prin aplicarea sancțiunilor de drept penal
  • se restabilește ordinea de drept,
  • se realizează atât prevenirea săvârșirii de infracțiuni din partea celui sancționat, cât și prevenirea săvârșirii de către alții de fapte interzise prin normele penale.
Pentru infracţiunea ”Efectuarea de lucrari neautorizate în zona drumului public” sunt prevăzute următoarele pedepse:
  • Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public:
    • fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii
    • ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
  • Amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Cu pedeapsa prevăzută mai sus se sancţionează şi persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care:

  • nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice,
  • dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie.

Concluzie

Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public este o faptă periculoasă, cu impact direct asupra siguranței rutiere. Respectarea cadrului legal și obținerea autorizațiilor necesare sunt esențiale pentru a proteja participanții la trafic și pentru a asigura integritatea drumurilor publice.

Exemple practice

  1. Proprietarul unui teren construiește un acces auto direct în drumul național fără autorizație.
  2. O firmă amplasează un panou publicitar lângă carosabil fără avize.
  3. O societate execută lucrări de modernizare a unui drum fără autorizație.
    • În toate aceste cazuri poate fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 341 Cod penal.

Întrebări frecvente privind Efectuarea de lucrari neautorizate în zona drumului public

Da. Orice lucrare executată în zona drumului public fără autorizație poate și încadrată ca infracțiune conform art. 341 Cod penal.

Această zonă include carosabilul, trotuarele, acostamentele și zona de siguranță a drumului.

Executarea unor lucrări neautorizate poate fi sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală.

Da, executarea unui acces rutier la drumul public trebuie autorizat de administratorul drumului.

Da, autoritățile pot obliga la desființarea lucrărilor executate ilegal și să fie readus terenul la starea inițială.

Autorizarea lucrărilor se autorizează de autoritățile competente, de regulă administratorul drumului și autoritățile locale.

Similar Posts

  • Distrugerea infracțiune contra patrimoniului

    ∞ Curajul, o sensibilitate perfectă a măsurii pericolului și o dorință mentală de a îl îndura ∞

     Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Art. 253 Cod penal   Distrugerea      ”Distrugerea, degradarea sau aducerea în…

  • Efectele și anularea reabilitării judecătorești

    Viața scoate la iveală puterea din noi atunci când e greu

    Efectele și anularea reabilitării judecătorești Reabilitarea judecătorească Efectele reabilitării Condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni determină o restrângere a capacităţii juridice a condamnatului, care nu încetează odată: Ulterior acestui moment, vor continua să subziste anumite consecinţe extrapenale, prevăzute în legi speciale sau în alte acte normative, decurgând din simplul fapt al existenţei condamnării definitive. Consecinţele derivate…

  • Exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile

    Eşecul nu este căderea, ci actul de a nu te ridica

    Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile este reglementată de art.247 Codul Penal. Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile Această infracțiune presupune obținerea de foloase patrimoniale necuvenite prin exploatarea unei persoane aflate într-o situație de vulnerabilitate, fie din cauza vârstei, stării de sănătate, sau a unei poziții sociale dezavantajate. Condiții de vulnerabilitate Vulnerabilitatea poate fi cauzată…

  • Zadarnicirea combaterii bolilor-infractiune siguranta publica

    ∞Sănătatea este ca banii, niciodată nu vom avea o adevărată ideea de valoarea sa până când o vom pierde∞

    Zadarnicirea combaterii bolilor, Art. 352 Cod penal  Zădărnicirea combaterii bolilor în contextul siguranței publice Infracțiunea de „Zădărnicirea combaterii bolilor” reprezintă o problemă de drept penal menită să protejeze sănătatea publică și să sancționeze comportamentele care împiedică măsurile de prevenție și combatere a bolilor infecțioase. Aceasta infracțiune este reglementată de Codul Penal român la articolul 352,…

  • Pornografia infantila

    Curajul înseamnă rezistență la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absența fricii

    Pornografia infantilă este reglementată prinart. 374 din Codul Penal–(1) Producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Pornografia infantilă Se pedepseşte şi îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul…

  • Gestiunea frauduloasa infractiune contra patrimoniului

    ∞ Chiar și cel care săvârșește o nedreptate, o urăște ∞

    Gestiunea frauduloasă este infracţiunea ce constă în pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia la persoana fizică sau juridică care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri. Gestiunea frauduloasă-infracțiune contra patrimoniului Gestiunea frauduloasă este o infracțiune contra patrimoniului prevăzută în Codul penal roman:  …

5 Comments

  1. acoperirea gropilor cu piatra din demolari pentru un drum neintretinut de primarie reprezinta infractiune?

  2. Simea Constantin spune:

    Buna ziua am și eu un vecin care face șanțuri pe drum cum vrea el ,anul trecut a fost atît de adînc că mi-am rupt telescopul de la mașină personala.Vreau sa va spun că nu are nici o autorizație de la primărie.Este aceasta o infracțiune? Mulțumesc frumos aștept răspunsul dumneavoastră.

    1. Gabriela Fainita spune:

      ART. 341 Cod penal
      (1) Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

      În cazul infracţiunii prevăzute în art. 341 alin. (1), elementul material constă în efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie. Efectuarea unor lucrări presupune realizarea sau executarea acestora, respectiv construirea, modificarea, modernizarea sau reabilitarea, iar amenajarea accesului rutier este activitatea prin care se creează condiţiile favorabile intrării cu vehicule la drumul public.

      https://projurista-plus.com/distrugerea-infractiune-contra-patrimoniului/

      1. Buna, am o situație: pe terenul meu( arabil) s-a construit un drum de catre un operator economic care are interes in zona ( s-a pietruit…folosindu-se piatră s-a facut ca o fundație a drumului, e înălțat, si pe deasupra e pus pietris, iar lățimea drumul e undeva la 6-7 metri. Aș vrea sa știu unde se încadreaza fapta… ce drepturi au încalcat….de ce acte ( autorizatii, certificate, proiecte ) aveau nevoie.eu fiind propritar cu titlu de proprietate. Și in ce măsură autoritatile locale( primarie , poliția, etc) pot lua măsuri împotriva acestora.
        Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.