Dreptul de proprietate publica

Dreptul de proprietate publică – subiecte, conținut, limite și caractere specifice sunt reglementate în art. 858-875 Cod civil și Legea nr. 213 din 1998 privind bunurile proprietate public. 

Dreptul de proprietate publică este definit în art. 858 Cod civil

“Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.”

Bunurile domeniale sunt bunurile mobile sau imobile ce aparțin statului și unităților sale administrativ-teritoriale.

Dreptul de proprietate publică este acel drept real ce aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor dobândite legal.

Aceste bunuri sunt de uz şi interes public:

• fie prin natura lor, fie printr-o dispoziție a legii
•  aparțin domeniului public,
• se exercită în regim de drept public, prin putere proprie și în interes public, în limitele prevăzute de lege

Proprietatea publică:

• este o instituţie juridică în sens obiectiv
• este un drept real iar în sens subiectiv, cu toate caracterele specifice acestei categorii de drepturi,
• este însuşi dreptul subiectiv care are ca obiect bunurile ce formează domeniul public.    

 Domeniul public reprezintă:

• o masă de bunuri determinată de lege în raport de natura bunului (uz public) și de destinația acestuia (interes public)
• totalitatea bunurilor ce formează obiectul proprietății publice

În art.119 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală delimitează patrimoniul unităților administrativ-teritoriale arătând ca acesta este format din:

• bunuri mobile și imobile ce aparțin domeniului public al unei unități sau domeniul privat al acesteia
• și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial ale acestor unități

Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică dispune că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute în Constituţie. Aceste bunuri sunt prevăzute în anexa la lege. Conform art. 858 Cod civil prevede criteriul de determinare a apartenenței unui bun la proprietatea public ca cel al destinației sau al afectațiunii bunului, uzului ori interesului public.

SUBIECTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Subiectele dreptului de proprietate publică sunt:

• statul – asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional
• unitățile administrativ–teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, județul) asupra bunurilor din domeniul public de interes local

Conform reglementărilor legale niciun alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate fi titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public.

Astfel:

1. art. 136 alin. 2 din Constituţie statuează că: „ Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”.
2. art. 3 alin.1 din Legea nr. 213/1998 dispune că dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităților administrative–teritoriale
3. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 dispune: domeniul public poate fi de interes naţional. În acest caz proprietatea asupra domeniului public este:

• în  regim de drept public, aparţine statului,
• sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea în regim de drept public, aparţine oraşelor, comunelor, municipiilor sau judeţelor

Dreptul de administrare este un drept inalienabil, imprescriptibil, insesizabil. 

Titularii dreptului de proprietate publică exercită atributele de:

• posesie
• folosinţă şi
• dispoziţie

 Exercitarea prerogativelor de către titulari nu este posibilă decât în conformitate cu:

• interesul general al acestei forme a dreptului de proprietate şi
• regimul juridic pe care îl oferă

Aceste persoane juridice, asupra bunurilor din domeniul public, dobândesc un drept:

• de administrare sau
• de concesionare

Potrivit dispoziţiilor art.863 Cod civil cazurile de dobândire a dreptului de proprietate publică sunt:

• prin achiziţie publică
• prin expropriere pentru cauză de utilitate publică
• prin donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
• prin convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
• prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia
• prin transferul unui bun din domeniul privat al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia, în condițiile legii;
• prin alte moduri stabilite de lege.

CONȚINUTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Conform prevederilor art.136 alin. 3 din Constituţie corelat cu art. 859 Cod civil alin.(1) constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice:

• bogăţiile de interes public ale subsolului,
• spaţiul aerian,
• apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional,
• plajele, marea teritorială,
• resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi
• alte bunuri stabilite prin lege organică.

 Celelalte bunuri care aparţin statului ori unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul public sau privat al acestora numai dacă au fost dobândite legal, astfel:

• bunuri care fac parte exclusiv din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Pentru domeniul public al statului conform art.136 alin.3 din Constituție, pentru domeniul unităților administrativ-teritoriale conform legilor organice
• bunurile care nu fac parte exclusiv din domeniul public se pot regăsi atât în domeniul public cât și privat. Pot avea ca titular statul sau unitățile administrativ-teritoriale
• bunul care nu este exclusiv proprietate publică și cu privire la care nu există dispoziție legală, i se aplica criteriul general. Acest criteriu în materie oferit de lege prevede ca acel bun să fie, prin natura lui, de uz și utilitate publică.

 LIMITELE EXERCITĂRII DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

1.  Limite materiale ale obiectului –sunt limite corporale ale bunului ce formează obiectul dreptului de proprietate
2. Limite juridice sunt mai multe categorii: legale, convenționale și judiciare. Aceste limitările juridice au la bază situația obiectivă privitoare la poziţionarea acestor fonduri. Limitările convenționale sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publică.
3. Situaţiile de incompatibilitate sunt:

• limita legală privind raporturile de vecinătate – art 603 Cod civil
• raporturile de vecinătate privind distanţa minimă pentru ferestrele de vedere –art. 615 Cod civil

EXERCITAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Bunurile proprietate publică pot fi:

• concesionate
• închiriate
• date în folosință

DREPTUL DE ADMINISTRARE

Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publică este încredințat:

• regiilor autonome
• instituţiilor publice de interes naţional, judeţean sau local,
• prefecturile şi autorităţile publice centrale sau locale conform art.135 alin.1 din Constituţie

Darea în administrare a bunurilor proprietate publică către beneficiari se face prin acte administrative cu caracter individual. Titularul dreptului poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare (art 868 alin 2 Cod civil).

Dreptul de administrare este:

• opozabil celorlalte subiecte de drept, persoane fizice şi juridice
• inopozabil titularilor dreptului de proprietate publică, respectiv statului şi unităţilor administrativ-teritoriale

Titularii dreptului de proprietate publică pot:

• să-l retragă,
• să-l modifice şi
• să-l revoce.

Art 867 alin 2 Cod civil prevede dreptul de control al organelor ce au dispus constituirea acestui drept.

CONCESIONAREA ŞI ÎNCHIRIEREA BUNURILOR PROPRIETATE PUBLICĂ

Concesiunea este atribuită pe bază de contract .

Părţile concesiunii sunt:

• concedent este persoana ce transmite pentru o perioadă determinată, de maxim 49 de ani,
• concesionar este persoana către care se transmite:
  • dreptul de a acţiona pe riscul şi pe răspunderea sa,
  • dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activităţi, sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe –art 871 Cod civil.

Concesiunile sunt calificate în funcţie de obiectul lor astfel:

1. concesiunea de bunuri;
2. concesiunea de servicii publice;
3. concesiunea de activităţi economice.

Procedura încheierii şi conținutul contractului de concesiune este prevăzută de OUG nr.54/2006 şi Normele metodologice de aplicare a ei. Închirierea bunurilor care fac parte din domeniul public este reglementată de art. 123 din Legea nr. 215/2001.

Contractul de închiriere:

• se încheie pe bază de licitaţie şi
• se va include obligatoriu clauza exploatării bunului închiriat conform specificului şi destinaţiei acestuia

Calitatea de locator o are autoritatea titulară a dreptului de proprietate publică sau cea care exercită dreptul de administrare.

Calitatea de locatar poate să o aibă orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.

Pentru validitatea contractului, trebuie respectată cerinţa legii, ca locatarul să fie desemnat în urma organizării unei licitaţii publice a închirierii unor astfel de bunuri. Scoaterea la licitaţie se face prin act administrativ emis de titularul dreptului.

DAREA IN FOLOSINȚĂ CU TITLU GRATUIT A UNOR BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ

Bunurile proprietate publică pot fi date în folosință gratuită, pe termen limitat, instituțiilor de utilitate public (art. 136 alin 4 din Constituție).

Dreptul de folosință gratuită:

• se naște prin acte ale autorităților publice
• este un drept temporar
• are ca beneficiari numai persoane juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori servicii publice
• titularul dreptului nu beneficiază de fructele civile produse de bunul care l-a primit cu acest titlu

CARACTERELE SPECIFICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Art. 861 Cod civil Caracterele dreptului de proprietate publică

1. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
2. Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz. Nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
3. In condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate ori închiriate.

DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ ESTE INALIENABIL

Bunurile aflate în domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale sunt scoase din circuitul civil. Ele nu sunt numai inalienabile şi insesizabile dar şi imprescriptibile.

Efectele regulii inalienabilității sunt:

• a) interdicția oricărei înstrăinări– bunurile domeniale nu pot fi înstrăinate nici cu titlu oneros si nici cu titlu gratuit. Probleme ridică vânzarea unui bun proprietate publică afectată de condiția suspensivă a dezafectării acestuia. Considerate ca fiind “suspecte de nulitate” aceste vânzări nu pot fi valabile.
• Conform efectelor retroactive pe care le produce condiția suspensivă, vânzarea la momentul realizării acordului de voința avea un obiect scos din circuitul civil.
• Dacă prin voința părților condiția suspensivă produce efecte numai pentru viitor, vânzarea va fi tot nulă. Aceasta întrucât condiția dezafectării bunului, depinzând exclusiv de vânzător, este pur potestativă.
• b) imposibilitatea creării dezmembrămintelor de natură civilă
• c) imposibilitatea de a expropria dependințele domeniale. Statul nu poate prelua bunurile proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, căci exproprierii i se opune inalienabilitatea.

Bunul nu poate fi înstrăinat nici voluntar, dar nici forțat. Principiul se aplică și la dezmembrămintele civile ale proprietății (uzufructul, uzul, servituțile, superficia). Nici ele nu pot fi uzucapate iar acțiunile în justiție, care protejează domeniul, sunt imprescriptibile.

Domeniul public este reflectarea materială a dreptului de proprietate publică, care cuprinde totalitatea bunurilor apte sau afectate să facă obiectul proprietăţii publice.

DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ ESTE IMPRESCRIPTIBIL

Imprescriptibilitatea este consecinţa inalienabilităţii bunurilor, adică a împrejurării că sunt scoase din circuitul civil. Caracterul imprescriptibil constă în aceea că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil extinctiv cât şi achizitiv.

Imprescriptibilitatea sub aspect extinctive:

• face admisibilă promovarea unei acţiuni în revendicare oricând, indiferent dacă este vorba despre bunuri imobile sau mobile
• dreptul la acţiune nu se stinge în timp,chiar dacă nu a fost exercitat de autoritatea titulară a dreptului de proprietate publică asupra bunului respectiv

Imprescriptibilitatea sub aspect achizitiv:

• permite titularului dreptului de proprietate publică asupra unui bun să se opună cu success
• titularul poate invoca excepţia caracterului imprescriptibil în faţa oricărei acţiuni înaintate de altă persoană fizică sau juridică de drept privat
• obiectul acţiunii este constatarea uzucapiunii, în cazul imobilelor şi prin posesia de bună credință, în cazul mobilelor.

DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ ESTE INSESIZABIL

Bunurile care formează obiectul acesteia sunt insesizabile, adică:

• nu pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanţelor lor
• conţine interdicţia constituirii de garanţii asupra bunurilor din domeniul public

Insesizibilitatea funcţionează şi în ipoteza că bunul se află la un alt deţinător decât titularul, în cadrul exercitării unui drept de administrare, concesionare sau închiriere.

ÎNCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

 În prevederile art.864 Cod civil sunt menționate ca moduri de stingere a dreptului de proprietate publică:

• pieirea bunului
• trecerea în domeniul privat dacă a încetat uzul ori interesului public

Pieirea bunului proprietate publică în materialitatea lui este urmare a producerii unui eveniment natural sau unei acțiuni a omului, acțiune ce poate fi licită sau ilicită. Dacă bunul este asigurat, indemnizația de asigurare va avea același regim juridic.

APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Conform prevederilor art.865 Cod civil obligaţia apărării în justiţie a proprietăţii publice revine titularului. Titularii drepturilor corespunzătoare proprietăţii publice sunt obligaţi:

1. să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică;
2. să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.