Decizia Civila nr. 2481 din 2018 Plata nedatorata

Plata nedatorată

Decizia Civilă nr. 2481 din 2018 – Plata nedatorată

Act adiţional la contractul individual de muncă încheiat pentru aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti. Lămurirea ulterioară a titlului executoriu. Inexistenţa unei cauze de nulitate a actului adiţional

• Lămurirea titlului executoriu, ulterior executării de bunăvoie de către debitor, nu poate produce vreun efect asupra acordului de voinţe format între părţi cu privire la modalitatea de executare.
•  Având în vedere că a existat un temei juridic valabil pentru plata drepturilor salariale, nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate.

 (Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 2481 din 2018).

•    Codul muncii: art. 17 alin. (5), art. 256
  •    Codul de procedură civilă: art. 723 alin. (1)
    •    Codul civil: art. 1246, art. 1341, art. 1344, art. 1635

Art. 1341 Cod civil

• Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.
• Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri.
• Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie.

Prin Sentinţa civilă nr. 9492 din 15 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea formulată de reclamanta S. în contradictoriu cu pârâtul P.I., ca neîntemeiată.

 Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

 În fapt, prin Sentinţa civilă nr. 6562 din 19 iunie 2013 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta a fost obligată:

1. la majorarea salariului de bază al pârâtului, începând cu data de 7 aprilie 2012, cu indicii preţurilor de consum aferenţi anilor 2008–2011 şi primul trimestru al anului 2012,
2. şi la plata diferenţelor salariale rezultate în urma majorării salariului de bază, începând cu data de 7 aprilie 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii.

În aplicarea titlului executoriu, părţile au semnat un act adiţional la contractul individual de muncă prin care au convenit:

• majorarea salariului de bază lunar brut la suma de 2971 lei, începând cu data de 7 aprilie 2012,
• luând în considerare indicii preţurilor de consum aferenţi anilor 2008–2011 şi primul trimestru al anului 2012.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea acestui act adiţional, motivat de faptul că pentru determinarea salariul de bază lunar brut a avut în vedere:

• indicii preţurilor de consum aferenţi perioadei 1 ianuarie 2008–31 martie 2012,
• iar nu cei aferenţi perioadei 11 iunie 2008–31 martie 2012, astfel cum a statuat instanţa în data de 23 august 2016 prin încheierea de lămurire a dispozitivului.

Tribunalul a apreciat că motivul invocat de reclamantă nu poate constitui un motiv de nulitate absolută a actului adiţional.

    Astfel, potrivit art.17 alin.(5) din Codul muncii, în forma în vigoare la momentul încheierii actului adiţional, orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la art.17 alin.(3) din Codul muncii (printre care şi salariul) în timpul executării contractului individual de muncă:

• impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariţiei modificării,
• cu excepţia situaţiei în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.

Actul adiţional a fost semnat de părţi şi exprimă acordul de voinţă în vederea modificării raportului de muncă. Consimţământul părţilor a fost exprimat în mod liber şi neviciat, intenţia părţilor fiind aceea de a se conforma dispoziţiilor titlului executoriu.

Potrivit art.1246 Cod civil, orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.

    Aşadar, nulitatea reprezintă sancţiunea aplicabilă actelor juridice pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la încheierea lor valabilă şi presupune existenţa cauzei de nulitate la momentul încheierii actului.

    Or, în speţă, reclamanta nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale la momentul încheierii actului adiţional, ci doar împrejurarea că, ulterior încheierii actului, instanţa a lămurit dispozitivul titlului executoriu, stabilind o altă perioadă de referinţă în ceea ce priveşte calculul indicelui preţurilor de consum.

    Un asemenea motiv nu are natura unei cauze de nulitate, actul adiţional fiind încheiat de părţi în mod valabil cu respectarea cerinţelor imperative stabilite de dispoziţiile art. 16 şi art. 17 alin. (5) din Codul muncii, producând efecte juridice.

    Aşadar, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi anulat un act adiţional încheiat în mod valabil pentru simplul motiv că reclamanta a aplicat greşit titlul executoriu şi nici nu poate obliga pârâtul să încheie un nou act adiţional. Orice act juridic bilateral reprezintă expresia unui acord de voinţe; prin urmare, instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor, iar modificarea raportului de muncă nu se poate realiza decât prin voinţa părţilor materializată prin semnarea unui act adiţional la contractul individual de muncă.

    În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 10.727 lei Plata nedatorată pârâtului, Tribunalul a apreciat că şi acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

    Potrivit art. 256 din Codul muncii, salariatul este obligat să restituie angajatorului suma încasată nedatorat.

    Obligaţia de restituire este o formă specifică a răspunderii pentru fapta proprie şi, prin urmare, este supusă regulilor generale referitoare la răspunderea patrimonială. Drept urmare, există o astfel de răspundere în situaţia în care salariatul a determinat prin fapta sa ilicită plata unei sume nedatorate, predarea unui bun sau prestarea unui serviciu necuvenit.

    În cauza de faţă, Tribunalul nu a putut reţine existenţa unei asemenea împrejurări apte să genereze obligaţia salariatului de a restitui suma încasată, deoarece:

• reclamanta a achitat voluntar o sumă de bani datorată în temeiul unui titlu executoriu;
• la momentul efectuării plăţii, suma de bani achitată era datorată, reclamanta înţelegând să execute voluntar obligaţiile stabilite în sarcina sa prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti executorii.
  • Faptul că, ulterior, instanţa de judecată a lămurit titlul executoriu stabilind o altă modalitate de calcul al diferenţelor de drepturi nu poate conduce la concluzia că plata efectuată a fost una nedatorată şi nici că această împrejurare poate fi imputabilă pârâtului.

    Prin urmare, reclamanta nu putea uza de calea procedurală reglementată de dispoziţiile art. 256 din Codul muncii, câtă vreme nu există situaţia premisă, respectiv fapta salariatului de a încasa o sumă nedatorată.

    Împrejurarea invocată de reclamantă vizează strict faza execuţională a procesului civil, respectiv executarea silită, instituţiile aplicabile fiind cele reglementate expres de legiuitor pentru această etapă, respectiv contestaţia la executare sau întoarcerea executării silite.

    Potrivit principiului disponibilităţii:

• reclamantul este liber să aleagă mijlocul procesual prin intermediul căruia înţelege să-şi valorifice dreptul litigios,
• instanţa neputând schimba cauza dreptului.

    În consecinţă, de vreme ce acţiunea formulată de reclamantă se întemeiază pe dispoziţiile art. 256 din Codul muncii, Tribunalul a apreciat că în speţa concretă dedusă judecăţii nu sunt întrunite elementele prevăzute de lege referitoare la obligaţia de restituire, motiv pentru care a fost respins ca neîntemeiat capătul doi de cerere.

    În termen legal, împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de apel reclamanta.

    Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art. 477 C.pr.civ., Curtea a reţinut următoarele:

    Apelanta critică sentinţa atacată, arătând că:

• în mod eronat instanţa de judecată a interpretat că pentru punerea în aplicare a sentinţei civile,
• părţile au convenit să modifice raportul de muncă al pârâtului sub aspectul salarizării,
• fiind stabilit un salariu de bază lunar brut bazat pe indicii preţurilor de consum aferenţi perioadei 1 ianuarie 2008–31 martie 2012,
• exprimându-şi acordul de voinţă în vederea modificării raportului de muncă.

    Curtea apreciază această critică ca fiind neîntemeiată, deoarece actul adiţional încheiat la data de 20 octombrie 2014 concretizează acordul de voinţă al părţilor cu privire la salariul de bază lunar brut cuvenit intimatului.

    Faptul că părţile au iniţiat negocierea:

• ca urmare a Sentinţei civile din 19 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti privind majorarea salariilor de bază cu indicii preţurilor de consum aferenţi anilor 2008–2011 şi primul trimestru al anului 2012
• nu înseamnă că apelanta a fost constrânsă pentru a-şi da acordul de voinţă la încheierea actului adiţional.

    În lipsa acordului de voinţă al părţilor cu privire la modalitatea concretă de executare a titlului executoriu, apelanta avea posibilitatea să execute dispoziţiile din titlul executoriu prin emiterea unei decizii (act voluntar de executare) sau, în lipsa executării voluntare, intimatul avea posibilitatea să pună în executare silită titlul executoriu.

    Câtă vreme părţile au negociat noul salariu cuvenit intimatului ca urmare a titlului executoriu, rezultă că a existat un acord de voinţe al părţilor, fiind nefondate şi susţinerile apelantei privind nulitatea actului adiţional pentru lipsa cauzei.

    Scopul încheierii actului juridic a fost punerea în executare a titlului executoriu, însă acordul de voinţe al părţilor s-a format fără constrângeri sau eroare asupra modalităţii de executare a dispoziţiilor acestuia.

    În acest context, Curtea apreciază că:

• lămurirea titlului executoriu, ulterior executării de bunăvoie de către părţi,
• nu poate produce niciun efect asupra acordului de voinţă format între părţi cu privire la modalitatea de executare.

    Apelanta a procedat la executarea voluntară a titlului executoriu fără a invoca existenţa unor neclarităţi ale dispoziţiilor titlului executoriu la momentul negocierii modalităţii de punere în executare, fiind fără relevanţă faptul că, ulterior, titlul executoriu a fost lămurit de instanţă într-un alt fel decât cel convenit de părţi.

    Ulterior executării de bunăvoie de către părţi:

• nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului,
• iar dacă se obţine o astfel de lămurire, aceasta nu produce efecte asupra acordului de voinţă al părţilor ce a concretizat executarea voluntară a hotărârii.

    În ceea ce priveşte restituirea prestaţiilor în temeiul plăţii nedatorate, Curtea reţine că în cazul unei executări voluntare de către debitor a obligaţiei instituite prin titlul executoriu nu este incidentă instituţia întoarcerii executării reglementată de art. 723 alin. (1) C.pr.civ., ci instituţia restituirii prestaţiilor în baza plăţii nedatorate, conform art. 1635 alin. (1) C.civ.

    În drept, art. 256 alin. (1) din Codul muncii, invocat drept temei juridic al acţiunii deduse judecăţii, impune salariatului care a încasat de la angajator o sumă nedatorată să o restituie.

    În acord şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 274/2011, textul de lege menţionat ce reglementează instituţia Plata nedatorată în materia dreptului muncii vine să acopere:

• prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului,
• cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză.

    Pentru verificarea condiţiilor plăţii nedatorate sunt aplicabile prevederile dreptului comun:

• art. 1341 alin. (1) C.civ., care prevede că: „Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.”
• conform art. 1344 C.civ.: „Restituirea plăţii nedatorate se face potrivit dispoziţiilor art. 1635–1649.”

    Potrivit art. 1635 alin. (1) Cod civil – Plata nedatorată

„Restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.”

    În speţă, Curtea apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru Plata nedatorată, având în vedere situaţia de fapt reţinută din care rezultă că a existat un temei juridic valabil pentru plata drepturilor salariale, respectiv actul adiţional încheiat între părţi la data de 20 octombrie 2014.

    Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. (1) C.pr.civ., Curtea a respins apelul ca nefondat prin Decizia Civilă nr. 2481 din 2018-Plata nedatorată.