Completare stagiul de cotizare la pensii cu 6 ani

∞ Pensiile se ţin mai bine decât pensionarii. Nu se schimbă cu anii! ∞

Completare stagiul de cotizare la pensii cu 6 ani este reglementat prin OUG nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii

Pentru obținerea dreptului la pensie, persoanele trebuie să cumuleze următoarele condiții:
  • să aibă vârsta de pensionare,
  • să aibă stagiul minim de cotizare pentru a obține o pensie pentru limită de vârstă.

Până la data de 31 decembrie 2024, persoanele prevăzute la art. I din OUG nr.163/2020 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă.

ART. I din OUG nr.163/2020

(1) Prin derogare de la prevederile din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la asigurarea în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare, şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contribuabilii sistemului public de pensii:

persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua:

  • plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare,
  • în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Vor putea încheia, până la 01 septembrie 2021, un contract de asigurare prin care își pot plăti retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului, cetățenii români:

  • din țară sau din străinătate,
  • care nu au fost pensionari;
  • care nu au fost asigurați în anumite perioade;
Prin aceste plăți se completează contribuția la fondul de pensii pentru perioadele în care persoana nu a realizat:
  • stagiu de cotizare;
  • stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;
  • stagiu asimilat stagiului de cotizare într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale;

Plata pentru perioada de stagiu neacoperită este cuprinsă între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Contractul de asigurare socială se încheie între:
  • persoana interesată sau tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi
  • casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.

Art. II din OUG nr.163/2020
(1) Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1. Modelul actului adiţional la contractul de asigurare socială este prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Contractul de asigurare socială, prevăzut la alin. (1), se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
(3) La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declaraţie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte următoarele condiţii cumulative:
a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
b) nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii;
c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.

Perioada pentru care se încheie contractul de asigurări sociale este o lună întreagă dacă:
  • se solicită pentru o fracțiune de lună, iar stagiul de cotizare este aferent lunii întregi;
  • există o fracţiune de lună de asigurare, realizată conform legii;
  • la determinarea punctajului lunar utilizat la calculul pensiei vor fi avute în vedere veniturile asigurate, cumulate.

În declarația completată de solicitant, la încheierea contractului de asigurare socială, trebuie să se precizeze că îndeplineşte următoarele condiţii cumulative:

  1. nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
  2. nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii;
  3. la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale:
  • nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare;
  • cota de contribuție, potrivit Codului fiscal, este de 25 % în anul 2020;
  • se utilizează la determinarea punctajului lunar;
Plata contribuției se poate face:
  • într-o singură tranșă,
  • în tranșe lunare, până la 31 august 2023.

Art. V din OUG nr.163/2020
(1) Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023.
(2) Contractul de asigurare socială încheiat conform prezentei ordonanţe de urgenţă îşi încetează aplicabilitatea la data la care contribuţia de asigurări sociale datorată este achitată în întregime.
(3) În situaţia în care la data de 31 august 2023 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.
(4) Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează:
  • prin orice mijloc de plată prevăzut de lege,
  • în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.
Punctajul lunar
  • se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat la câştigul salarial mediu brut din luna încheierii contractului de asigurare socială, comunicat de Institutul Naţional de Statistică;
  • pentru lunile când Institutul Naţional de Statistică încă nu a comunicat câştigul salarial mediu brut se utilizează, pentru întreaga lună, ultimul câștig salarial mediu brut comunicat;
  • se atribuie pentru fiecare lună calendaristică prevăzută în contractul de asigurare socială;
Stagiul de cotizare

Perioadele pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale în baza unui contract de asigurare, se consideră stagiu de cotizare în sistemul public. Se constituie corespunzător plăţii efectuate dacă la data de 31 august 2021 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime.

La stabilirea drepturilor de pensie pot fi utilizate, în mod excepțional, informațiile din arhiva electronică existentă la nivelul caselor de pensii publice dacă:

  • acestea sunt complete
  • cărțile de muncă nu se mai găsesc sau sunt deteriorate

Această arhivă a fost creată prin HG nr.1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care cuprinde:

  • datele preluate din carnetele de muncă,
  • și carnetele de muncă scanate.

Nu pot fi utilizate toate informațiile din carnetele de muncă pentru orice persoană care astăzi ar fi avut nevoie întrucât activitatea de scanare nu a fost complet și corect executată.

Textul actului normativ.……….OUG nr.163 din 2020 completare stagiu pensie…..

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.